Articole din categoria: Student în România

Discriminare rasială în universităţile din România

discriminare reasiala in romania

Un copil afro-american bea de la o cişmea rezervată negrilor, pe gazonul Tribunalului din Carolina de Nord, anul 1938. Sursa: wikipedia.org

Am ajuns în secolul XXI şi tot ne ciocnim cu probleme rasiale. În România, după Revoluția din 1989, au fost adoptate o serie de legi care să apere interesele minorităţilor împotriva discriminării, aceste legi pot fi uşor găsite pe internet.

În luna octombrie toate universităţile din România încep anul universitar, studenţii din toată ţara şi din străinătate vin să primească un loc în cămin. Am fost la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, să ajut o fată din Republica Moldova cu înregistrarea la facultate şi cu cazarea. Bineînţeles că fără peripeţii şi „vîpendreoj” din partea universităţii nu s-a putut. Dacă eşti student străin trebuie să vii din timp să te înregistrezi la facultate pentru că dacă vii în „termen legal” poţi să nu mai ai loc. Coada mare de la uşa căminului la fel era doar pentru români iar cazul excepţional cu studentul străin trebuia să fie analizat la sfârşit, adică peste 5 ore şi dacă mai rămân locuri. Nu aici se ascunde discriminarea care m-a mirat, Românii şi Moldovenii totuşi sunt de aceeaşi rasă, europoidă.

Pentru probleme mai delicate studenţii se adresau la „şăful” căminelor, străinii tot acolo. Coada mare, în faţa noastră un băiat de rasă neagră care vroia să ceară şi el cămin, şi când l-a ajuns rândul, „măria sa” (adică şăfu) a spus:

– Tu eşti unicul student „străin” (se referea doar la negri, pentru că alături era fata din Moldova pe care n-a luat-o în calcul), nu-ţi dau cămin, doar dacă va mai veni cineva „ca tine”.

Cam asta a fost. Dacă omul are mai multă melanină în piele (pigmentul de care depinde culoarea pielii) înseamnă că trebuie să trăiască în cameră doar cu „de-ai săi” pentru că românilor le este frică ca nu cumva noaptea să-l vadă deasupra patului.

Cum să-ţi strângi dosarul pentru VIZĂ Românească

Viză România

Hai să vă explic cum putem strânge toate actele ca să mergem liniştiţi la consulat să ne facem Viză pentru România. Ca să facem totul repede, preferabil într-o singură zi, vom strânge actele la Chişinău. Acest articol e pentru studenţi admişi la studii în România, elevi şi însoţitorii acestora însă e la fel de folositor şi pentru cine a intrat aici căutând în Google despre viză aşa că citiţi. Întâi găsiţi aici şi notaţi pe foaie lista cu actele de care aveţi nevoie. Faceţi asta de cu seară, pentru ca de dimineaţă să fiţi gata.

Pentru început vă rog să citiţi articolul până la capăt şi în comentarii să fie nu întrebări ci doar mulţumiri! La sfârşit de articol sunt răspunsurile la cele mai frecvente întrebări, am scris şi nişte sfaturi pentru cei admişi dar vă spun asta acum pentru că mulţi nu rabdă şi închid pagina ori se duc la comentarii şi dau întrebări anapoda.   

[AdSense-D]

Acum nu mai e nevoie să te trezeşti cu noaptea-n cap ca să mergi la capitală să-ţi faci cazier judiciar, acesta poate fi făcut online, doar că trebuie să mergi la Comisariatul raional de poliţie să-l iai, dar şi durează 10 zile. Cine stă la ţară şi nu are drum spre centrul raional, sau pur şi simplu nu are chef să meargă acolo, poate să-şi ridice cazierul de la Chişinău, oricum va trebui să meargă în capitală pentru perfectarea celorlalte acte. Dacă vrei să-l faci într-o zi, vei achita 60 de lei, plata o faci din timp la orice aparat QIWI sau Banca de Economii ori Victoriabank (mai multe detalii pe site-ul oficial). Cazierul de urgenţă trebuie să-l ridici exclusiv din Chişinău, aşa că hai să mergem la capitală: ne trezim mai devreme şi ne deplasăm spre Chişinău cu orice transport. Să fim acolo mai devreme ca să le reuşim pe toate.

Câteva sfaturi pentru cei ce se pornesc în Chişinău să-şi facă actele: nu vă porniţi singuri, luaţi cu voi vreun prieten care tot vine la studii în România, minorii să-şi ia ambii părinţi sau cel puţin un părinte (care va însoţi minorul până la instituţia de învăţământ din România); să aveţi bani cu voi şi să aveţi toate actele.

De ce nu e bine să faci liceul în România?

unde sa merg la liceu

Acest articol este adresat elevilor din Republica Moldova care au terminat clasa 9 şi vor să meargă la liceu în România. Fiecare vară după ce au dat ultimul examen, absolvenţii de gimnaziu se gândesc unde să meargă mai departe: la cel mai apropiat liceu, în localitatea vecină (pentru oraşe: în alt capăt de oraş) unde sunt condiţii mai bune sau în România că sunt licee bune, profesori calificaţi, diplomă de tip european şi nu în ultimul rând mai departe de părinţi.

Până la urmă tot copiii decid unde să înveţe iar părinţii nu ştiu decât să-şi dea acordul şi să pună semnătura pe cererea de admitere. Sunt convins că elevii (minori) trag concluzii în necunoştinţă de cauză, ei nu cunosc ce-i aşteaptă, ei vor doar să fie independenţi iar vama dintre ei şi părinţi e cea mai simplă metodă. Părinţii, nici ei nu-şi dau seama ce va fi acolo, peste Prut, alţi elevi care deja învaţă în liceele Române vor spune că unde învaţă ei e cel mai bine, oare va spune cineva că „am fost prost, am făcut o greşeală, hai, râdeţi de mine dar odrasla nu o daţi acolo”?! Eu sper ca absolvenţii de gimnazii şi părinţii lor să citească acest articol şi să mai gândească o dată înainte de a acţiona.

Motive de ce nu ar rămâne în ţară, în satul sau oraşul natal se găsesc o mulţime însă eu am venit cu câteva argumente de ce ar trebui să rămână copilul acasă şi să nu meargă în străinătate:

Departe de părinţi şi de casă. Copilul de 16 ani trebuie educat, are nevoie de atenţia părinţilor chiar dacă el spune că e mare şi vrea să fie independent. De la cine va primi copilul educaţie după patru ani de viaţă la cămin, înconjurat doar de alţi copii de aceeaşi vârstă şi cu aceiaşi gândaci în cap? Profesorii pentru ei sunt doar nişte strajnici, liceul şi căminul e o închisoare iar viaţa e un joc, ei caută să fugă de la ceea ce-i înconjoară, să descopere ceva nou şi interzis.

Viaţa în cămin. Nu se compară viaţa în propria casă, unde ai crescut şi unde cunoşti fiecare treaptă cu căminul de la liceu unde stau în cameră între 3 şi 6 persoane care caută să asculte muzică, să privească un film, să vorbească la telefon sau să mai iasă la toaletă. În aceste condiţii nu poţi nici să dormi şi nici să înveţi.

Alimentaţia incorectă. Puţine licee şi cămine care au propria cantină şi asigură copilul cu hrană sănătoasă cel puţin 2 ori pe zi, mai des se întâlnesc cazuri când liceenii trebuie să-şi cumpere de la magazin sandwich-uri, covrigi şi cola iar în timul liber să gătească la reşou în camera de cămin. Gătitul iarăşi mănâncă din timp (acasă mama are grijă să fie mâncare caldă pe masă) iar în majoritatea căminelor este interzis să porneşti reşoul în cameră. Până la urmă alimentaţia incorectă poate duce la diferite boli ce apar chiar din primul an de liceu.

Drumul lung şi costisitor. De regulă elevii mult nu rezistă şi de la prima vacanţă pleacă acasă la părinţi, drumul până în Moldova e lung iar timpul costă bani. În altă ordine de idei nu orice părinte îşi permite să facă el un drum până la odrasla sa ca să vadă condiţiile de la cămin, să vadă liceul şi profesorii pentru a se convinge că totul e bine.

Un an din viaţă pierdut. În Republica Moldova şi în România liceul se termină după clasa a 12-a însă în România liceul începe de la clasa a 9-a şi durează 4 ani atunci când în Republica Moldova liceul durează 3 ani şi începe de la clasa a 10-a. Un elev care a terminat clasa a 9-a în Republica Moldova şi va merge la liceu în România va fi obligat să mai repete o dată clasa a 9-a, adică va învăţa cu un an mai mult. Viaţa şi aşa e scurtă, după părerea mea nu se merită să mai stai un an în liceu plus la asta nu e comod să fii cu un am mai mare decât toţi colegii de liceu sau nu cred că eu uşor să vorbeşti cu foştii colegi de gimnaziu care fac primul an de facultate şi să le spui că anul acesta abia termini liceul.

Riscuri mari la examenul de BAC. În Republica Moldova BAC-ul l-au promovat practic toţi absolvenţii de liceu iar în România, în anul 2011 examenul l-au promovat în jur de 50% dintre liceeni, ceilalţi au avut note sub 5 şi vor mai pierde un an din viaţă până vor mai avea o şansă să susţină examenul şi să intre la facultate.

Studiile universitare. Dupău liceu urmează facultatea, cei care au terminat liceul în România vor participa la un concurs de admitere separat decât românii, de exemplu în anul 2012 ministerul a acordat absolvenţilor moldoveni cu BAC-ul în România 500 de locuri la toate universităţile din ţară iar studenţilor cu BAC-ul în Republica Moldova – în jur de 2300 de locuri. O altă diferenţă e că cei cu BAC-ul în România vor depune actele direct la universitate şi vor plăti taxa de înscriere.

Mai există argumente pe care puteam să le menţionez însă m-am limitat la acestea, cred că le-am trecut pe cele mai importante. Dacă cineva vrea să mă susţină sau să mă contrazică poate să scrie un comentariu la acest articol.

Cum strângi dosarul pentru studii în România într-o singură zi!

Emotii inainte de admitere

Notă: Informația e din anul 2012, dacă citiți acest articol peste mulți ani, e posibil unele acte să nu se solicite pentru dosar sau e posibil să existe alte acte despre care nu scrie în articol. Să fiți atenți!

Lume, noi nu suntem pe Titanic ca să faceţi panică, calm! Admiterea la facultăţile din România e ceva simplu şi deloc nu doare. Pe internet apar o mulţime de întrebări referitor la admitere printre care se găsesc şi întrebări amuzante, stupide şi în necunoştinţă de cauză. Fără supărări, sunteţi măricei şi e timpul să recunoaşteţi greşelile. Unele persoane vor facultate în străinătate însă nu cunosc ce-i asta Metodologie şi nici nu au citit-o înăinte de a-mi adresa întrebări.

Cum strângi dosarul pentru studii în România într-o singură zi:

[AdSense-D]

Te trezeşti dimineaţa, preferabil până la prânz (că dimineaţa lucrează toate instituţiile), descarci Metodologia de şcolarizare pentru acest an şi citeşti (e greu, necesită efort, ştiu că în 12 ani de şcoală nu ai citit atâta dar merită). Tot în metodologie găseşti actele care trebuie să le conţină dosarul, le scrii pe o foiţă şi ieşi la „vânătoarea” de acte.

Pentru început mergem la uzina cunoştinţelor sau cimitirul tinereţii, adică la liceu, de la secretară ceri foaia matricolă (model este şi la mine pe blog) şi Diploma de Bacalaureat (dacă încă n-ai luat-o). Dacă secretara nu ştie ce-i asta foaie matricolă arată-i modelul şi spune-i să-ţi facă aşa o tabelă pe hârtie A4 cu semnătura şi ştapmila directorului.

Am ieşit transpiraţi de la liceu (emoţii, frică sau mai ştiu cum e la voi) acum mergem la centrul de medicină să cerem adeverinţa medicală, e cea mai simplă adeverinţă, medicii împart aşa adeverinţe la toţi absolvenţii care merg la liceu sau facultate aşa că ei ştiu ce să scrie acolo şi câte ştampile să pună. În această adeverinţă putem băga şi informaţia din Certificatul HIV/SIDA care se face la Chişinău (acesta nu e obligatoriu aşa că trecem peste).

Acum mergem până la notar să facem copie legalizată după Diploma de Bacalaureat, Foaia Matricolă, Adeverinţa Medicală, certificatul de naştere şi cel de căsătorie (dacă este cazul). Atâta timp cât notarul îşi face datoria vom trage o fugă până la xerox să scoatem la imprimantă vreo 2 cereri (cererea tot o putem găsi în metodologie: Anexa 1A) şi facem câteva copii simple după buletin şi paşaport.

Notarul lucrează încet aşa că mai avem timp să facem poze, intrăm la un studiou foto şi cerem la 10 minute nişte poze 3/4. Pe drum spre casă intrăm pe la notar să luăm copiile legalizate.

Asta e tot, nimic complicat, nici un stres. Profesorii, secretarii, medicii, notarii şi fotografii trebuie să-şi cunoască funţia şi obligaţiile aşa că un simplu student nu trebuie să-şi bată capul de toate detaliile. La final: să ajungeţi acolo unde v-aţi dorit! Baftă!

Şi dacă ştiţi că veţi intra la studii în România, vă mai recomant un articol unde veţi afla cum să vă strângeţi dosarul pentru Viză Românească, veţi găsi şi nişte sfaturi pentru cei admişi şi răspunsuri la întrebările frecvente.

[AdSense-D]

Harta cu paşii pentru a ajunge la studii în România (apasă pe hartă pentru a vedea mărimea întreagă):
pasii-admitere-romania-gorobic-dmitri

Ruta de iarnă: Bucureşti – Chişinău

Îmi zicea mie lumea să stau cuminte şi să nu caut perepeţii pe capul meu. Spuneau şi la televezor că se va strica timpul, că e cod galben, portocaliu sau ce culori mai sunt acolo?! însă dorul de casă (şi pofta de mâncare de la mama) m-au convins să merg din Bucureşti acasă, în Republica Moldova.

Duminică, 12 februarie 2012, dimineaţa am avut ultimul examen din sesiune şi eu cu încă două colege, Ţih Vladlena şi Ceresco Irina, ne-am rezervat locuri, la autobuzul de la ora 10 seara, spre Chişinău. Mie şoferul mi-a dat locul 13 şi în Chişinău trebuia să ajungem tot pe data de 13, ghinion ar zice cineva, dar mie-mi place acest număr, ziceam că-i de bine.  Eu şi cu Vlada am venit din timp la auto-gară, Irina întârzia, nu găsea un taxi liber, panica. La ora 22 şi câteva minute toţi erau la auto-gară, 26 persoane la număr,  autobuzul a pornit şi majoritatea pasagerilor şi-au făcut cruce.

Autobuzul mergea frumos, nu se grăbea, însă în primele minute a zilei de 13 februarie autobuzul, pe o porţiune necurăţată de drum, s-a lovit de ceva tare (bucată de gheaţă, ceva metalic, nu se ştie) şi s-a spart rezervorul de combustibil. Eram undeva în judeţul Buzău, mai departe nu puteam merge fără motorină şi o maşină de curăţat zăpada ne-a tras până la Hotelul Restaurant „Ovidiu”, din apropiere, unde noi toţi am aşteptat până şoferii vor rezolva ceva.

scobitori hui feng

Între timp în restaurant. Era trecut de ora 1, am intrat în restaurant, am luat meniurile de pe masă şi ne-am bucurat de preţurile mici a mâncărurilor: ciorbe, salate, gratar etc. dar am fost dezamăgiţi când am aflat că nu au nimic din meniu decât capucino, sare, piper şi scobitori „Hui Feng”. În crăpăturile meselor de lemn am descoperit fărmituri de pâine, Irina a remarcat că aici cândva totuşi a fost mâncare.

Noi, 3 colegi de la Administraţie Publică, am scos laptop-ul şi Vlada ne-a pus filmul „Puss in Boots”. În restaurant se întâmplau lucruri mistice: din camera  de hotel de la etajul 1 (după standarde moldoveneşti etajul 2) a început să curgă o cascadă de apă în una dintre cabinele din restaurant.

La ora 3 s-a apropiat un microbuz care a luat 16 persoane, în special domnişoare, şi a pornit spre Chişinău. Noi am rămas să aşteptăm următorul microbuz care, după cuvintele şoferilor, a pornit din Bucureşti şi vine să ne ia şi pe restu 10 oameni rămaşi. Irina, motivând că nu avea loc pentru a-şi pune bagajele în primul microbuz, a rămas cu mine să aştepte.

Doar la ora 4 şi 50 minute a venit cel de-al doilea microbuz ca să ne ia şi pe noi, cei 10 adormiţi, să ne ducă „acasă”. Ajungând la Bârlad am văzut şi camioanele care nu aveau voie să meargă mai departe, drumurile din nou erau închise de poliţie şi noi am realizat că eram ultimii care-am putut trece spre Moldova şi înapoi.

Am ajuns în vamă aproape de ora 10 dimineaţa, zici că nu rămâne decât să trecem vama şi mai departe e ultima sută de metri, însă nu toţi au avut noroc să treacă de vamă. Am avut în microbuz un băiat moldovean şi cu un prieten al său, cetăţean a Germaniei, pe care l-a invitat să viziteze Moldova. Ghinionul Germanului era să nu cunoască ce-i aceasta „Paşaport”, el avea la sine decât Cardul de Identitate, adică buletinul statului German, cu care poţi circula pe tot teritoriul Uniunii Europene, însă nu şi în afara ei. Vameşul român s-a uitat la el cu milă, nu avea ce să-i zică, fiind o vamă a UE, i-a permis să treacă însă l-a preîntâmpinat că vameşii moldoveni o să-i interzică intrarea în ţară aduăgând la sfârşit cuvintele „Believe me”. Aşa şi a fost, în Republica Moldova cetăţeanul Germaniei nu a putut să intre, să se întoarcă în Bucureşti nu puteau deoarece drumurile erau închise, au rămas blocaţi în vamă.

Ultima sută de metri mi s-a părut foarte lungă şi iată că la ora 12.20 am ajuns în Chişinău. Peste 15 minute am plecat cu autobuzul Chişinău-Bender spre casă, picioarele îngheţate, gândul la mâncare de casă, ochii mi se închideau şi adormeam.

Sfârşit.

Cum văd eu studenţii în căminele din Bucureşti

beţie în căminele studenţeşti

Studenţia – cea mai interesantă perioadă a vieţii, o perioadă intermediară când încă nu te interesează problemele societăţii dar deja eşti nevoit să rezovi unele probleme mai delicate, pentru a supravieţui. Viaţa la cămin te educă din mai multe puncte de vedere, te formează ca personalitate însă cred că e ceva opus slujbei militare (acolo te civilizezi dar la cămin te strici, aşa să zicem).

Am trecut prin mai multe cămine a oraşului Bucureşti, unele sunt doar pentru studenţi străini, în altele găseşti români şi acum vreau să descriu fiecare tip de studenţi care populează aceste cămine.

Moldovenii. Încep de la cei din Republica Moldova deoarece şi eu sunt moldovean, am interacţionat mai mult cu aceştia şi am ce spune. Sunt mulţi, mai mulţi decât alţi studenţi străini însă mai puţini decât români. Moldovenii sunt gălăgioşi, mai ales noaptea: stau pe palier, fumează, mereu au teme de discuţie, uneori mai joacă monopolia, bilot sau chiar şah. Au moldovenii un limbric de la ruşi aşa că sunt cam agresivi, pe la petrecerile „basarabenilor” mai vezi vreo doi să se întindă, în cămin la fel poţi să auzi înjurături maldaveneşti (româneşti + ruseşti numa că cu terminaţii de-anoastre). Alţi studenţi cu moldovenii nu se ceartă, deoarece moldvenii sunt mulţi, uniţi şi cunosc „ghini” limba română. Din primele zile moldovenii fac cunoştinţă unul cu altul, aleargă din cameră în cameră după o ceapă sau pentru 10 minute de Odnoklassniki, tocmai de asta şi sunt gălăgioşi, că se cunosc şi mereu au despre ce să vorbească. După ce se cunosc, urmează chefuri, beţii cu coniac şi bere, muzică şi înjurături în gura mare, doar că încearcă să nu prea atragă atenţia celor din jur şi nici a poliţiei.

Chinezii. Sunt mai mulţi decât alţi studenţi, însă nu se compară ca moldovenii, aşa că sunt mai tăcuţi, binevoitori dar izolaţi. Chinezii când gătesc ceva, deschid uşa la cameră. Mâncarea lor este condimentată la 180%. Toată lumea care trece pe lângă camera lor strănută, deoarece mirosul e insuportabil (despre gust nici nu comentez). Aceştia au în cameră foarte multe aparate electrocasnice, haine şi alte chestii care în China se vând la kilogram.

Africanii. Sunt şi studenţi din Africa prin căminele româneşi, nici acum nu pot să rămân indiferent când ei trec pe lângă mine, mă simt obligat să ridic capul să-i privesc şi … 

Cu răbdarea treci şi (marea) Prutul!

Cu rabdarea treci si prutul

Câţi cetăţeni ai Republicii Moldova, etnici români, au încercat să ajungă la facultate/liceu în România? Câţi au ajuns? Felicitări (cu întârziere) celor ce deja au simţit atmosfera facultăţilor româneşti. Bravo sunt şi cei ce au încercat să depună actele pentru o facultate din România, care au stat la coadă ore întregi dar care, din păcate, n-au primit un loc. Mai rău de cei ce visau să-şi continue studiile în România dar n-au depus actele din mai multe motive: lene, frică, dubii etc.

Un prieten de-al meu, numele căruia nu va fi publicat, răbdător, insistent, visător, şi-a stabilit un ţel şi a mers înainte cu paşi siguri demonstrându-ne că lucruri imposibile nu există. A trecut peste multe obstacole: n-a fost admis din primul tur, a scris cerere pentru turul doi şi a fost admis în Braşov, împreună cu alte 8 persoane, la „Ştiinţe politice”, îşi dădea seama că nu va avea nici bursa de 65 de euro de care se bucurau alţi studenţi dar era hotărât să plece, chiar şi viza era gata însă, intrând pe site-ul universităţii, a descoperit că-n universitatea din Braşov nu există această specializare, a fost comisă o eroare. S-ar părea că e un impas însă El nu s-a dat bătut, el a început să sune la minister (MECTS), senatorului Viorel Badea cu care a făcut cunoştinţă pe-un grup de Facebook, suna de câteva ori pe săptămână, uneori şi de câteva ori pe zi, a durat asta mai mult de două luni până ce nu a primit pe poşta electronică un e-mail cu Ordinul semnat de Ministrul Educaţiei prin care a fost admis la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

La universitate a mers doar în luna decembrie, când era sigur că este admis. A scris povestea sa şi pe propriul blog, eu doar am repovestit-o cu alte cuvinte. Citiţi istorioara şi vedeţi nişte sfaturi la sfârşitul articolului, pentru cei  care sunt hotărâţi să treacă Prutul (cu răbdare bineînţeles şi cu viză):

”Cu răbdarea treci și marea” – de multe ori auzisem această exprimare, dar pîn nu demult am înțeles cît de cît ce înseamnă aceasta – să ai răbdare. Demult mă hotărîsem să plec în România să-mi continui studiile, și iată că anul aceasta a ajuns timpul cînd trebuia să-mi încep studiile universitare. Ca să mă asigur, în caz de nu nimeresc în România, să fac măcar aici studiile, și m-am înscris la USM, la facultatea de Istorie și Filosofie. Am fost la ambasadă, am venit cu o zi înainte seara, și eram undeva al 700-lea pe listă, și de aceasta rîndul meu a ajuns a doua zi, după ce s-a luat start, le mulțumesc studenților din Cluj-Napoca, care au lucrat mult, pentru aceea ca să se păstreze rîndurile, să nu fie haos, etc. Din primul tur nu am intrat, fiindcă am aplicat doar în București, însă nu m-am intristat, eram conștient că n-am să nimeresc din primul tur, și evident că am aplicat în al doilea, deja învățasem ceva timp în Chișinău și mă obișnuisem, dar planul meu inițial, era să plec și am încercat la maxim să nu mă abat de el, ne cătînd la nimic. În ceva timp cît mergea procesarea cererilor din turul doi, eram plin de nerăbdare, și am aflat, am fost admis în Brașov, la Științe Politice, mult m-am gîndit să plec sau nu, am vorbit cu părinții, după două zile de nesiguranță, m-am decis, am să plec. Întru pe site la universitatea în care am fost admis, și nu găsesc această facultate, am crezut că am greșit, am sunat, și m-am convis nu e. Nu știam ce să fac, am sunat la minister (MECTS), nici ei nu știau ce să facă. Era o grupă pe facebook, ”Admitere 2011”, în care am scris, nimeni nu știa, tot în această grupă am găsit pe un senatorul Viorel Badea. Sunam la minister și domnului Viorel, de cîteva ori săptămînă, uneori de cîteva ori pe zi, timp de 2 luni și ceva timp, insistam. Am insistat, colegii din Chișinău îmi spuneau că nu vei pleca, pe fețele altor oameni vedeam scepticism, și doar eu tot visam și speram, de aceasta îmi spuneau că sunt un visător, trebuie să cobor pe pămînt. Și intr-o bună zi, am primit pe e-mail documentul semnat de ministru, prin care eram admis în Cluj-Napoca la Universitatea ”Babeș-Bolyai”. Este tot ce mi-am dorit.

Mulțumesc mult, dmn. Viorel Badea, domnișoare de la minister Mihaela Popescu, Oana Nițu.

Dacă cineva va citi aceasta, care a nimerit în așa situație, îmi scrieți, vă ajut, cu ce pot.

Sfaturi:
1. Veniți cu o zi mai inainte la ambasadă dimineață și vă înscrieți în rind.
2. Înainte de a aplica, controlați dacă în incinta universității se află specialitatea pe care o doriți.
3. Ar trebui să știți, că nu contează, ai bursă sau nu, ești la buget, și ești bursier a statului Român, și căminul teoretic nu trebuie să plătești.
4. Nu te grăbi să pleci îndată ce ai aflat că ești admis, sună la universitatea și întreabă dacă a venit de la minister listele cu oamenii admiși.
5. Îndată ce ai fost admis, gătește actele și trebuie să faci viza.
6. Dacă ai cunsocuți, roagă să te ajute, dacă nu, oricum e greu să te rătăcești – „limba oase n-are”.
Succese tuturor.

Apă cu bule

Sâmbătă, ziua deja a început cu stângul deoarece avem cursul de Drept Penal de la ora 9, recuperăm. Colegele mă sună să ies că ele deja sunt la poarta căminului meu, mă aşteaptă să mergem spre facultate. Eu stau în chiloţi şi mănânc biscuiţi, cu o mână mă îmbrac, cu alta arunc caietele în geantă.

În grabă am ajuns la facultate, mai este un sfert de oră până începe cursul, profesorul e punctual şi începe mereu la fix, cine întârzie cu 2 minute nu mai intră în sală. Mai are o condiţie profesorul: mereu la curs să fie pe catedră o apă cu bule (apă minerală). Azi e rândul grupei 203 să cumpere apa, eu sunt şef de grupă, un şef sclerozat (adică uituc). Mai sunt 10 minute, se apropie o colegă şi mă întreabă dacă am cumpărat apă cu bule, de altfel se supără profesorul. Mi s-a întunecat în faţa ochilor, am deschis geanta să iau bani însă în grabă am uitat banii la cămin, am luat 5 lei de la o colegă şi fuga la magazinul din căminele de la Panduri. Doamna de la recepţie a zis că magazinul se deschide la ora 10, cel mai apropiat magazin e la următoarea intersecţie.

Nu pot să descriu prin cuvinte cum traversam la culoarea roşie a semaforului şi cum alergam pe străzile Bucureştiului însă în acel moment mi-am amintit de un video clip sugestiv:




Cât cheltuie un student/elev Basarabean în România

Acum o zi de când a apărut lista provizorie cu studenţii din Republica Moldova admişi la studii în România, de ceva mai mult timp a apărut lista cu elevii admişi, chiote şi lacrimi, fericire şi dezamăgire. Cei ce şi-au găsit numele în liste deja se gândesc la ce va urma.

Am primit o mulţime de întrebări de tot felul, unii mă întreabă despre căminele din România, alţii vor să ştie „cum e universitatea”, alţii vor să ştie câţi bani vor cheltui în România. La primele două întrebări nu pot da un răspuns concret în schimb ultima întrebare mi-a frământat şi mie creierul în primele luni după ce-am aflat că voi fi student în Bucureşti.

Vroiam să ştiu de câţi bani voi avea nevoie ca să supravieţuiesc în Bucureşti, am început să-mi notez fiecare bănuţ scos din buzunar. N-am rezistat decât 40 de zile, dar totuşi a fost de ajuns ca să estimez cheltuielile pentru o lună de stat în România. N-am inclus în listă cheltuielile pentru transportul spre Chişinău, nici de îmbrăcăminte n-am avut nevoie (mi-am luat de acasă toate necesare) şi nici prin cluburi n-am fost (precis rămâneam fără bani). Descărcaţi fişierul cu tabela cheltuielilor mele de aici sau puteţi vedea tabela mai jos:

Pro TV dezinformează lumea

pro tv dezinformeaza lumea

Pro TV | Măreşte imaginea, click!

După apariţia metodologiei de şcolarizare pentru etnicii români din Republica Moldova, vitorii liceeni şi studenţi au început să-şi strângă pachetul de acte pentru a se înscrie la studii în România. Toate certificatele, adeverinţele şi legalizările sunt gata, a rămas o singură întrebare: când mergem să le depunem?

Perioada de primire a actelor pentru studiile în România rămânea pentru toţi o taină, chiar dacă în metodologia publicată pe site-ul MECTS e scris cu negru pe alb că admiterea se face de pe 31 iulie până pe 8 august. Tinerilor nu le era deajuns această informaţie şi ei tot căutau (şi până astăzi tot caută) pe internet mai multă informaţie.

Echipa Pro TV Chişinău a vrut să fie primii în goana de ştiri. Vrând să arunce o bucată de carne în gurile tinerilor înfometaţi, ei au dat în emisiune pe data de 19 iulie 2011 ştirea cu un titlu răsunător: „START admiterii la studii in Romania. VEZI AICI unde poti depune actele„. Aş vrea să le spun „bravo” pentru grija acordată tinerilor abiturienţi, însă merită să fie lăudaţi doar acei ce depun un pic de efort, pe când reporterii de la Pro TV procedează mai simplu: inventează ştiri, din pod (aşa se zice în popor). Exemplu concret al imaginaţiei lor serveşte ştirea despre admitere, în care clar se spune:

Actele vor putea fi depuse la Consulatul Romaniei de la Cahul incepand cu 31 de iulie. Peste opt zile, adica pe 8 august, tinerii din centrul tarii vor putea depune actele la Consulatul Romaniei de la Chisinau. Iar iar cei care locuiesc in nord – dupa 16 august la Balti.

Eram foarte curios să aflu care a fost sursa de inspiraţie a reporterilor de la Pro TV, evident că nu Metodologia, ce atunci? I-am sunat chiar în seara când a apărut noutatea, mi-a răspuns un bărbat care mi-a zis că nu deţine nici o infromaţie şi m-a rugat să revin cu un e-mail ziua următoare. Le-am scris e-email: