Cristian Pădureac: despre subtilitățile studenției în Iași la Universitatea Tehnică

Sunt student în anul I al U.T. „Gh. Asachi” din Iaşi la Automatică şi Calculatoare, Tehnologii Informaţionale. În principiu puteam alege orice universitate tehnică din România, dar am auzit că în Iaşi se fac studii bune plus distanţa Iaşi – Bălţi e de doar ~100 km și se mai ofereau locuri cu bursă așa că aveam şanse mari să o primesc, profit! Legat de aplicare pe locuri cu bursă, recomand să nu credeţi pe cei care îşi declară pe internet notele de la BAC sau liceu, mulţi mint pentru a-şi mări şansele de admitere, săriind concurența. Înainte de a depune dosarul am vorbit cu foarte multe persoane: profesori, studenţi şi cei care au terminat licenţa, pentru a mă informa.

cristian-padureac-student-univ-tehnica-iasi

Câteva sfaturi:

După ce aflaţi rezultatele admiterii, în primul rând vă interesaţi la universitate (prin telefon sau email) despre documentele pe care va trebui să le aveţi cu voi şi când le puteţi depune. În al doilea rând, găsiţi basarabeni care au fost admişi la aceeaşi universitate şi alegeţi o dată pentru a merge împreună. O să vă fie mai uşor în echipă, nu vă veţi pierde prin oraș. Ar fi bine să căutaţi şi studenţi, basarabeni sau români, din ani mai mari, care să vă ajute în caz de apar probleme. Pe Facebook căutaţi grupuri de genul: Basarabeni în/din (nume oraș), Studenţi din (nume oraș). Depunerea actelor în principiu nu e o problemă şi dacă nu e rând, va trece rapid. La mine a durat mai mult întrucât mi-am făcut în Iaşi la notar un document.

Cazarea

Pe site-ul facultăţii sau al universităţii de obicei scrie, sau întrebaţi prin telefon ori email. Eu la cazare am întîrziat puţin şi trebuia să aleg dintre 3 cămine disponibile: două cămine cu 4-5 în cameră, dar condiţii mai bune şi un cămin cu 2 în cameră, dar condiţii mai simple. Informaţiile despre condiţiile în cămine găsiți pe site-ul http://www.dss.tuiasi.ro/ sau întrebați de studenţi din ani mai mari. Toate căminele se află lângă universitate, aşa că pentru majoritatea nu este nevoie de transport. Și cel mai important, basarabenii nu plătesc pentru cazare. Am ales căminul cu 2 persoane, deoarece îmi place liniştea. Nu uitaţi că la români etajele se numără altfel: la ei primul etaj se numeşte parter, apoi urmează et.1, et.2, etc…

În căminul unde stau eu sunt câte 2 băi comune pe etaj, altele au câte o baie la un compartiment de 2 camere. Am fost cazat la etajul superior cu un student de la master, dar m-am mutat, am făcut schimb cu alt masterand chiar din prima săptămână. De data aceasta cu un etaj mai jos, la un student din anul I, dar altă specializare Ingineria sistemelor. Reparaţie lucru cosmetic în odaie deja era făcut, aşa că îmi rămânea să îmi aşez bagajele (mi le-au adus părinţii cu maşina, că la autobuz era prea greu să le car). Aveam un router de acasă, aşa că nu am avut probleme cu internetul (l-au conectat peste 1 lună din cauza unor probleme birocratice).

Încă niște detalii despre cămin, pe scurt:

  • Căminele sunt mixte, nu sunt aparte pentru fete sau băieţi.
  • Pe site puteţi găsi harta căminelor şi să vedeţi în ce odăi stau băieţii și fetele.
  • Intri în cămin când doreşti și ieşi la fel.
  • Cu portarii (dacă ai noroc) te poţi înţelege să faci vizită în alte cămine după ora 23:00 (de ex. ca să vă pregătiţi de teste).

cristian-padureac-student-iasi

Începutul anului universitar

Încep lecţii, balul bobocilor, etc… Atunci am văzut prima dată colegii de grupă şi o parte din profesori. În grupă mai erau 2-3 basarabeni, aşa că singur nu mă simţeam. Profesorii destul de prietenoşi, nu fac diferenţă dintre români şi basarabeni, important este efortul care îl depuneți. Și încă ceva: dacă doriţi la universitate tehnică, învăţaţi mai bine matematica. Românii se comportă destul de bine cu basarabenii (cel puţin în cazul meu), le place că ştim rusa. În primele luni colegii credeau că şi eu sunt din România, dar uneori mai scăpam rusizme. În România mi-a plăcut foarte mult că auzeam „română curată, fără viruşi printre cuvinte”.

Pe scurt și despre studii:

  • La universitatea mea sportul e o dată la 2 săptămâni, dar e mai mult pentru sănătate, nu dai teste sau colocvii, doar trebuie să ai un număr de prezenţe, şi te ocupi cu ce doreşti: fotbal, volei, baschet, tenis, sală de forţă etc.
  • În primul an am avut ~ 60-70% obiecte de matematică sub diferite denumiri, aşa că fiţi gata.
  • Universitatea dispune de o platformă moodle, datele de logare le veţi primi la începutul semestrului, dar nu toţi profesorii o folosesc, în schimb au site-uri sau blog-uri proprii ca alternativă.
  • Cum am mai scris, important e să depuneţi efort, chiar dacă se pare că e mult material, să nu lăsaţi totul până în sesiune, trebuie să vă placă ce învățați întrucât oboseala nici nu se observă.
teme-universitatea-tehnica-iasi

Multă multă matematică

Mâncarea

Am avut noroc de cantină, mâncare bună şi deloc scumpă. Practic doar pe cantină se duce aproape toată bursa de 65 Euro. Dacă aveţi timp să vă faceţi mâncare singuri, vă va ieşi mai ieftin. Aşa că ar fi bine să aveţi şi bani de rezervă. În primul semestru nu primeam bursa pentru că nu aveam card, aşa că mă susţineau părinţii.

Transportul public

Transportul ajunge greu la oprire, aşa că mai bine vă porniţi cu 30 minute mai devreme, dacă vă grăbiţi undeva. Am auzit că acum studenţii pot plăti 1 RON/călătorie fie îşi pot lua abonament cu 10 RON, foarte convenabil.

Operatorii de telefonie mobilă

Dacă vorbiţi mult cu colegi care stau pe Orange – atunci alegeţi Orange – 5 Euro/lună, dacă aveţi nevoie mai mult de internet, atunci Digi – 2 Euro/lună, dar mult trafic.

Orașul Iași

Oraşul e destul de frumos, ai ce vedea, dacă cauţi, mai ales că s-a deschis accesul la Palat. Grădina Botanică poate uimi, zona Copou, Universitatea A.I. Cuza arată bine. Dacă vă arde la distracţii, aveţi unde să mergeţi: teatru, cinema, cluburi de tot felul. De sărbători se mai organizează evenimente interesante, de exemplu Festivalul de datini şi obiceiuri.

Un bloc pictat pe care l-am "descoperit" prin Iași

Un bloc pictat pe care l-am „descoperit” prin Iași

Voluntariatul

E la modă să intri în vreo organizaţie studenţească sau de voluntariat, de ex: AIESEC, Best, Atrag, Liga studenţilor… Dacă simţiţi nevoia de noi experienţe – calea e deschisă. Eu planific din anul doi să mă înscriu, până atunci să mă mai acomodez cu universitatea.

Sunt multe posibilităţi de angajare

Puteţi întreba fie de studenţii care trăiesc în Iaşi fie mergeţi la evenimente organizate de organizaţiile enumerate mai sus la care sunt invitaţi angajatori.

Probleme întâlnite

  • Românii vorbesc mai rapid, uneori e greu să îi înţeleg.
  • Card bancar pentru bursă nu poţi face până nu obţii permis de şedere (valabil pentru cei care nu au cetăţenie română).
  • Chiar dacă obţii permis, nu toate băncile vor vrea să îţi facă card (eu am făcut la BRD, la Reifeizen mi-au refuzat).
  • Nu am învăţat principalele căi de transport şi îmi era greu de la început. Pentru a vă descurca, căutați pe Google Maps sau întrebaţi de studenţi ce și unde se află.
  • Permisul de şedere l-am luat abia după Anul Nou, întrucât sunt multe subtilităţi la documente şi nu poţi depunde din prima, fie nu ai un document, fie certificatul medical nu e valabil pentru că ai părăsit ţara, fie o ştampilă de la universitate lipseşte… depinde de noroc. Apropo, pentru poză să vă îmbrăcaţi în haine care să se evidenţieze pe fundalul alb.
  • Nu am făcut teste medicale HIV/SIDA, sifilis şi radiografia şi trebuia să le fac în România pentru a obţine un certificat medical pentru permis de şedere. Deci, dacă aveţi timp – faceţi în timpul vacanţei de vară. Valabil pentru cei care depun pentru permis de şedere şi pentru cei cărora universitatea le cere.

M-am străduit să ating cât mai multe subiecte, aşa că ceva putea să îmi scape. Dacă aveţi întrebări şi eu am timp – veţi primi răspuns.

P.S. Un sfat mai general: intraţi pe Facebook în grupuri ale studenţilor din anii precedenţi – poate veţi găsi printre fişiere şi ceva materiale utile pentru voi.


Comentarii

Lasă un răspuns