Destinaţia zilei: cetatea Bender

Se află chiar pe malul fluviului (e vorba de Nistru, desigur). Face parte din oraşul Tighina, dar se numeşte „Bender” (explicaţie: aşezarea avea o mică fortăreaţă, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, dar era folosită ca punct de vamă, nu ca cetate întărită. Aşa cum arată acum, fortificaţiile au fost construite de turci, deci numele corect al cetăţii este „Bender”, nu „Tighina”, orice-ar zice naţionaliştii noştri. Şi ai lor, dealtfel).

E plasată pe malul drept al Nistrului, dar este sub autoritatea Tiraspolului (adică al malului stâng: plăteşti taxa de intrare în ruble nistrene, nu în lei moldoveneşti). Ca şi în cetăţile similare din România, nu ai nimic de făcut, decât să te uiţi la ziduri şi să te tragi în poze: nici tur organizat, nici ghid care să povestească ceva, nici pliante de prezentare, nici magazin cu artizanat, nici traseu prin subteranele cetăţii, nimic. Doar un muzeu naşparliu şi un chioşc cu bere locală („Staraia Kreposti”, adică „Cetatea Veche”), care nu e rea deloc, când e rece. Faţă de cetăţile de la noi, potenţialul acesteia e imens, pentru că-i legată istoric de două figuri foarte prezente în imaginarul european: Carol al XII-lea al Suediei (marele învins de la Poltava) şi simpaticul baron Münchhausen, care ne-a încântat cu poveştile lui în copilărie (şi mult după, pe unii dintre noi, măcar că n-am recunoaşte nici picaţi cu ceară!). Din păcate, ca peste tot unde se face turism după ureche, pe modelul „frunză verde”, totul e foarte prost pus în valoare, dacă se poate spune aşa: două statui chioare şi-o placă memorială. Nu cu asemenea cârpăceli te baţi cu francezii sau cu germanii în materie de turism: ei au ce arăta şi ştiu cum să arate, nu lucrează doar aşa, ca să se afle-n treabă.

Apropo de lucru, cetatea nu e deloc pustie: turişti nu sunt, dar curtea interioară forfoteşte de muncitori, care o renovează de-i merg fulgii. Dacă nu li se termină banii şi nu se opreşte „renovarea”, din cetatea Bender n-o să mai rămână nimic interesant. Va deveni un „simbol naţional transnistrean” şi nu va mai veni nici naiba s-o viziteze. Poate „preşedintele” Abhaziei, dar nu bag mâna-n foc.

Atenţie: Articolul este scris de Mihai Buzea, bucureştean (adică român din România) care scrie pentru revista Caţavencii, inspirat din povestirile mele şi ale prietenului meu bucureştean Dan Mareş care a vizitat Benderul. Unele idei întradevăr sunt eronate (din necunoaştere), deci să corectez: tur organizat există însă trebuie să-i suni şi să te înţelegi din timp; statui nu sunt 2 ci mult mai multe (exagerat de multe). Cam atât, în rest ideile sunt foarte bune şi adevărate.