Discriminare rasială în universităţile din România

discriminare reasiala in romania

Un copil afro-american bea de la o cişmea rezervată negrilor, pe gazonul Tribunalului din Carolina de Nord, anul 1938. Sursa: wikipedia.org

Am ajuns în secolul XXI şi tot ne ciocnim cu probleme rasiale. În România, după Revoluția din 1989, au fost adoptate o serie de legi care să apere interesele minorităţilor împotriva discriminării, aceste legi pot fi uşor găsite pe internet.

În luna octombrie toate universităţile din România încep anul universitar, studenţii din toată ţara şi din străinătate vin să primească un loc în cămin. Am fost la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, să ajut o fată din Republica Moldova cu înregistrarea la facultate şi cu cazarea. Bineînţeles că fără peripeţii şi „vîpendreoj” din partea universităţii nu s-a putut. Dacă eşti student străin trebuie să vii din timp să te înregistrezi la facultate pentru că dacă vii în „termen legal” poţi să nu mai ai loc. Coada mare de la uşa căminului la fel era doar pentru români iar cazul excepţional cu studentul străin trebuia să fie analizat la sfârşit, adică peste 5 ore şi dacă mai rămân locuri. Nu aici se ascunde discriminarea care m-a mirat, Românii şi Moldovenii totuşi sunt de aceeaşi rasă, europoidă.

Pentru probleme mai delicate studenţii se adresau la „şăful” căminelor, străinii tot acolo. Coada mare, în faţa noastră un băiat de rasă neagră care vroia să ceară şi el cămin, şi când l-a ajuns rândul, „măria sa” (adică şăfu) a spus:

– Tu eşti unicul student „străin” (se referea doar la negri, pentru că alături era fata din Moldova pe care n-a luat-o în calcul), nu-ţi dau cămin, doar dacă va mai veni cineva „ca tine”.

Cam asta a fost. Dacă omul are mai multă melanină în piele (pigmentul de care depinde culoarea pielii) înseamnă că trebuie să trăiască în cameră doar cu „de-ai săi” pentru că românilor le este frică ca nu cumva noaptea să-l vadă deasupra patului.


Comentarii

6 Responses to Discriminare rasială în universităţile din România

  1. Cred că nu m-ai înţeles corect. "Străin" era folosit pentru a defini calitatea acelei persoane în rol de studen în acestă universitate. Şi asta nu pentru că eu aşa cred, ci pentru că aşa crede STATUL ROMÂN. Este simplu de explicat: statul român pentru fata din MD a acordat loc la facultate separat, loc la cămin separat, fata nu poate să obţină bursă de merit sau bursă socială (pentru că nu are cetăţenie română), deci, statul o consideră la fel de străină cum îl consideră pe băiatul din Africa.

    Mai mult decât atât, persoana din MD nu poate să muncească legal pe teritoriul României, adică pur teoretic are voie, legea permite munca part time, dar nimeni nu va angaja pe cineva fără cetăţenie, birocraţie. Deci, însăşi societatea o consideră străină!

    Deci, eu nu mi-am expus propria părere, eu doar am folosit termenul care defineşte poziţia fetei cel mai corect.

  2. Anonim spune:

    Nu sunt de acord cu tine intr-o privinta : zici ca pe fata din Moldova n-a luat-o in calcul ca straina ! Nici nu avea de ce ! Faptul ca moldovenii de est au fost instrainati de identitatea romaneasca impotriva vointei lor nu inseamna ca noi ar trebui sa acceptam ca ei sunt altceva (fapt care NU se intimpla ) !! Daca tu te consideri strain de noi atunci tot ce pot sa spun este ca simtim diferit !!!

  3. Încerc şi eu să promovez ceea ce scriu dar nu prea frumos arată din partea mea să fac spam pe facebook sau pe alte reţele. Uite că like-urile şi share-urile altor cititori vor scoate la suprafaţă articololul şi problema împreună cu el, şi unul câte unul vor vedea şi Bucureştenii şi inclusiv cei din Cluj care, cine ştie, vor să facă masteratul de exemplu în Bucureşti 🙂

  4. intersante "lucruri" postezi pe site tau , imi place cum gindesti ar trebuie sa vada mai multi "colegi" din Romania acest articol , indeosebi cei din Bucuresti , pentru ca in Cluj-Napoca discriminarea nu e asa "persistenta" intre studenti mai ales !

  5. georgecdb spune:

    eu sunt din romania nu toti sunt asa dar discriminare se face din cauza tiganilor, a ungurilor si nu in ultimul rand al rusilor, la facultati nu e discriminare ci coruptie voi la fel ca si studentul negru nu a-ti stiut sa ii bagati ceva in buzunar sefului caminului. Cam asa se procedeaza oamenii din functii sunt niste corupti totul merge pe bani

Lasă un răspuns