Antrenamentul sportivilor Români, simplu şi efectiv.
Ieri, pe 19 martie 2011 am fost la Sala de Atletism să filmez jocurile de atletism ale juniorilor. S-a terminat competiţia, toţi plecau pe-acasă însă lângă groapa cu nisip am observat trei persoane, doi dintre ei erau sportivi, al treilea probabil antrenor.
Sportivii stăteau la marginea gropii de nisip şi pe rând săreau în ea. Din start cuvântul "săreau" pare cam exagerat, prima mişcare era o săritură mică, cu un pas înainte. Următoarea săritură era la 2 paşi înainte, adică trebuiau să sară acolo unde se termină amprentele primei sărituri. Din exerciţiul pare a fi uşor şi lipsit de sens însă, în continuare, s-a dovedit să fie mai complicat, atunci când lungimea depăşea 2 metri (aproximativ), e nevoie de concentraţie şi o mare precizie pentru a sări anume la distranţa stabilită, adică unde se termină urmele pe nisip. Acest joc e o bună metodă de încălzire a corpului, evident că nu unica folosită, însă în schimb e distractivă şi amuzantă, priveam în feţele sportivilor, bieţilor sportivi care fiecare zi se antrenează şi fac aceleaşi exerciţii, ei nu păreau să fie plictisiţi, obosiţi de rutină ci erau destul de veseli...
Fiind impresionat de acest joc, am deschis camera şi am filmat jocul, să-l am drept amintire. De ce pe timpurile copilăriei mele nu aveam şi noi ceva jocuri mai distractive pentru a ne încălzi la lecţiile de Educaţie Fizică... Am descoperit ceva nou pentru mine însă viaţa mea nu prea se suprapune cu sportul de aceea jocul care atât de mult m-a impresionat, va rămâne doar în amintirile mele şi în video:
Fii mai simplu!
Cum demonstrezi oamenilor că eşti deştept? Tu, un simplu muritor care pe parcursul vieţii ai consumat din resursele pământului, ai poluat planeta şi-ţi rămâne doar să mori. Prin ce te deosebeşti de alţi indivizi? Cum motivezi că meriţi să trăieşti pe pământ?
Crezi că eşti foarte deştept de vorbeşti cu cuvinte complicate, cu fraziologisme şi tot felul de englezisme? Hai să ne amintim istoria şi să vedem ce făceau cu oamenii care se considerau mai deştepţi ca alţii: a încercat să demonstreze că pământul e rotund - spânzurat, a încercat să prepare vreun leac - vrăjitoare, arsă pe foc. Tu ce poţi propune omenirii?
Închipuie-ţi că eşti într-un PUB şi de tine se apropie 5 criminali care sunt gata să te omoare doar pentru că ai privit rău la ei, încerci să le explici că ei nu au dreptate? Cum vei explica?... Te las să te gândeşti la aceasta deja când vei fi pe lumea cealaltă, după ce te omoară.
Eşti un om cult şi cu scaun la cap, te simţi printre alţi "deştepţi" ca peştele în apă. Cei ce te înconjoară se miră de vocabularul tău şi de isteţimea ta, şi ce din asta? Şi dacă nimereşti într-o companie de "cretini" care nici să citească nu ştiu, cum le demonstrezi că eşti deştept? Le citeşti o carete? Păi pentru ei acesta nu e un criteriu de isteţime. Le vei vorbi cu un limbaj ştiinţific sau artistic? Ei nu te vor înţelege şi vor considera că eşti un cretin mai păcătos ca ei.
Conform teoriei relativităţii pentru cineva tu poţi să fii deştept iar pentru alt cineva eşti prost. Conform aceleiaşi teorii cineva te va consiera deştept iar alt cineva va crede că eşti prost. Să fii prost şi să creadă că eşti prost sunt două lucruri diferite. Tu, persoana care citeşte acest articol, eu te consider de prost! Demonstrează-mi că mă greşesc. Cum vei face asta dacă eu nici în ruptul capului nu te voi crede? Deci, dacă eşti în stare să-mi demonstrezi că eşti deştept atunci întradevăr vei fi. La fel şi în situaţia cu cretinii care te cred de prost, lor le vei demonstra că eşti deştept doar dacă vei putea fi ca ei, dacă vei putea vorbi cu ei la un nivel, dacă te comporţi ca ei, doar astfel le vei explica. Îmi vei spune: "Şi pentru ce să demonstrez eu cretinilor că sunt mai deştept ca ei? Sunt deştept şi atât, părerea lor nu mă înteresează!", aminteşte-ţi primul exemplu, cu criminalii care vor să te omoare, nici acelora nu vrei să le demonstrezi?
Iată şi ideea finală la care vroiam să ajung: nu te considera mai deştept ca alţii, dacă eşti deştept - învaţă să cedezi, ai de gând să comunici cu o persoană care nu te înţelege, atunci vorbeşte ca el. Fii simplu şi vei fi înţeles de oameni!
19 martie e ziua Lunii, aşa a fost să fie
E ziua Lunii, aşa a fost să fie. În ziua de 19 martie Tu, Luna, începi o nouă etapă a existenţei, un nou ciclu. Luna mi-a dat un mesaj, mi-a zis că nu va fi unica catastrofă de azi. Ba nu, ce catastrofe nu vor rămâne în istoria acestei zile, pentru mine Luna va fi unica şi cea mai gravă. Azi eşti atât de aproape inimii, însă fizic eşti departe... Ştiu că privindu-te voi înţelege, te voi înţelege dintr-o singură privire, atât de senină şi clară. Trăieşti în vise, zbori printre nori, însă azi te vei apropia de pământ, această zi va însemna pentru tine o maturitate, vei înţelege cât de importantă eşti pentru toţi cei care azi sunt cu gândul doar la tine...
Eşti Lună însă-mi luminezi mai plăcut ca un soare, mai Simplu. Ce poate fi mai simplu!? Te privesc, e atât de plăcut, nu mă orbeşti cu lumină insuportabilă şi nici nu te laşi pierdută-n bezdna întunericului. Eşti simplu: Luna. Văd în jurul tău o mulţime de stele, printre ele Tu eşti cel mai mare star, chiar dacă nu eşti stea. Mă luminezi, de fapt nu ai o lumină proprie, prin asta şi te deosebeşti de alte stele... Fii mândră că există un astru care-ţi dăruie propria lumină şi nu-ţi cere nimic în schimb. Eşti Luna, lumina care ai primito-n dar Tu nouă ne-o împarţi, şi azi când eşti atât de aproape, mă luminezi şi pe mine... şi eu la fel sunt mândru. Eşti simplu: Luna, aşa a fost să fie...
Zdob şi Zdub vor evolua sub numărul 7, ca şi-n 2005
Sunt pasionat de Eurovision şi fiecare an urmăresc concursul. Anul acesta îmi pare că va fi unul deosebit. La Dusseldorf, Germania, s-a tras la sorţ ordinea în care vor evolua participanţii la concursul Eurovision Song Contest 2011.
Mare era mirarea Zdubilor atunci când au aflat că vor evolua cu numărul 7, la fel ca în Finala Eurovision Song Contest 2005 din Kiev, atunci când au ocupat locul 6, cel mai bun rezultat ocupat de Moldova la Eurovision. Zdubii consideră că numărul 7 va fi unul fericit pentru ei, nici nu poate fi alt fel, ei doar vor interpreta piesa "So lucky" care în traducere înseamnă Atât de norocos!
Zdob şi Zdub cu piesa So lucky vor evolua la Dusseldorf, Germania, în cea de-a doua semifinală, care va avea loc pe 12 mai. Ascultaţi noua versiune a piesei "So lucky". Anume această versiune a fost prezentată la întâlnirea şefilor de delegaţie, care a avut loc luni şi marţi la Dusseldorf.
Tinerii contra fumatului!
Articolul e cam vechi, însă tema va fi actuală mereu. Deci am considerat că merită să fie publicat articolul.
Ştiaţi că: Este unanim recunoscut faptul că fumatul scurtează durata vieţii cu 7 minute la fiecare ţigară; fumatul constituie o cauză însemnată de boală şi deces, mult mai importantă decît bolile epidemice, accidentele şi poluarea; fumătorii pasivi înhalează pînă la 50 – 70 % din poluanţii produşi de fumătorii cu care convieţuiesc în aceleaşi încăperi.
Noi, „Tinerii contra fumatului", am organizat o acţie în centrul satului Varniţa cu lozinca „O ţigară NEfumată = o bomboană mîncată!". Pe data de 30 aprilie am ieşit în stradă cu postere contra fumatului şi o sacoşă de bomboane. Drept scop am avut să atragem atenţia cetăţenilor la dauna fumatului şi să le demonstrăm că noi, tinerii, nu suntem indiferenţi de această problemă. Munca noastră nu semăna unei reclame banale, trecătorii au fost motivaţi să se dezică de ţigările care le aveau în buzunare primind pentru fiecare ţigară cîte o bomboană.
Pe parcursul acestei zile obositoare am avut multe clipe bucurătoare, cît primarul satului, consilieri locali atît şi simpli trecători, chiar şi unele domnişoare au fost gata să schimbe ţigările pe bomboane, unele persoane ne-au dat chiar toate ţigările care le aveau. Neplăcut a fost faptul că nu toţi au susţinut iniţiativa noastră, unii trecători pur şi simplu ne-au ignorat, iar alţii chiar au spus că munca noastră este zadarnică, însă noi sperăm că în oarecare măsură am pătruns în sufletul acestor oameni.
În urma companiei am colectat într-o cutie de sticlă peste 150 ţigări. Cutia va fi plasată la intrarea Centrului de Sănătate din satul Varniţa care sunt partenerii noştri în implimentarea activităţii.
Acest articol la fel este o îndemnare pentru toţi cititorii fumători să se dezice de acest viciu, iar pentru cei care nu fumează sper că activitatea noastră va rămîne o lecţie bună de viaţă.
Autor: Daranuţa Inga
De ce fumezi?
Nu pot vorbi mult şi frumos la această temă, nu am fumat niciodată şi nici nu am încercat să fumez, nu am văzut nici un interes pentru această ocupaţie şi nici nu am fost atras sau pasionat nici într-un fel de ţigări din aceste motive nici nu pot să meditez la această temă. Scriu articolul anume din motivul că văd fumatul ca o ocupaţie fără sens, dacă am avut "norocul" să petrec mult timp în companie cu fumători şi nu mi s-a trezit nici un interes, atunci nu pot înţelege ce-i motivează pe alţii să fumeze? Sau eu sunt un extraterestru care nici alcool nu foloseşte, nici nu fumează? Am altă viziune faţă de realitatea care mă înconjoară?
Ştim cu toţii că fumatul influenţează negativ asupra sănătăţii. Am văzut mulţi fumători care nu credeau inscripţiilor de pe pachetele de ţigări argumentând cu nişte replici tâmpite, atunci dacă într-adevăr fumatul nu are nici o influenţă, cu ce scop producătorii au pus aceste inscripţii pe pachete? Cu acelaşi succes am putea scrie pe pâine "Produsul influenţează negativ asupra sănătăţii", pur şi simplu, din plictiseală...
Când eram la liceu, am organizat cu colegii în centrul satului Varniţa o companie cu lozinca "„O ţigară NEfumată = o bomboană mîncată!". Schimbam o bomboană pe o ţigară, am colectat de la trecători o mulţime de ţigări, însă erau şi oameni care nu vedeau nici un sens în această companie, ziceau că cum au fumat până acum aşa şi vor fuma. Păi scopul companiei nu era să dezvăţăm oamenii de la fumat, nu e o metodă, e imposibil, am avut drept scop să fim auziţi şi văzuţi, să arătăm oamenilor că şi nouă ne pasă, de fapt mai multe detalii despre această companie citiţi în articolul "Tinerii contra fumatului!"
Voi termina articolul cu o glumă proastă, după părerea mea: Lângă o bancă un bărbat fumează, se apropie o jurnalistă cu un cameroman, jurnalista: - Bună ziua am văzut că dvs fumaţi, câte pachete pe zi fumaţi? La ce bărbatul răspunde: - În jurul la 2 pacete pe zi. După câteva calcule jurnalista spune: - Ştiaţi că dacă nu fumaţi timp de 20 ani, cu banii economisiţi aţi putea cumpăra această bancă? La ce bărbatul o întreabă: - Dvd fumaţi? - Nu! - Bancă aveţi? - Nu! - Dar eu fumez, şi banca aceasta e a mea!
Ani de liceu, frumoase amintiri…
Azi, din întâmplare, am găsit o fotografie pe stick-ul meu vechi, care nici nu-l folosesc. Fotografia e făcută în septembrie 2010 atunci când elevii deja au început noul an şcolar iar eu eram în aşteptarea facultăţii de la Bucureşti care începea doar în octombrie. Chiar dacă aveam multă treabă cu actele pentru plecare în România, neapărat vizitam liceul meu drag. Deja nu mai eram în şcoală însă alături de foştii colegi şi într-acelaşi timp prietenii mei, participam la toate activităţile.
Ca de obicei nebuni, mereu veseli şi mereu împreună... aşa eram noi, aşa sunt ei acum, gaşca de activişti din Liceul Teoretic Varniţa. Dor...
Discuţie despre părinţi autoritari
Curaj.tv e un site care ar merita respect, însă dacă s-ar ocupa mereu doar cu lucruri normale. Oleg Brega la fel ar merita respect dacă ar lupta pentru democraţie dar nu pentru piar şi pentru a-şi promova propria personalitate prin intermediul scandalurilor. În video care l-am găsit pe Curaj.tv Oleg Brega a vizitat un liceu din Chişinău, din păcate nu ştiu ce liceu e dar dacă aş şti n-aş scrie denumirea. Chipurile omul e luptător pentru democraţie, a venit să vorbească cu elevii despre drepturile lor cerându-le să se exprime despre profesori şi părinţi care chipurile le încalcă drepturile.
Brega datorită lipsei sale de ruşine a "impus" copiii să vorbească anume aceea ce vroia el. Omul cu experienţă în acest domeniu s-a înarmat contra copiilor: întrebări provocatoare, completări la replicile copiilor şi filmarea video, prin intermediul acestor şmecherii Brega a scos din copii o mulţime de lucruri urâte, pentru a nimeri în obiectivul camerei copiii erau gata să spună orice şi cât mai mult despre familia sa, despre profesori şi despre încălcarea drepturilor, însă Brega nu s-a gândit din start să le explice obligaţiile copiilor care la sigur ei nu le cunosc sau intenţionat le uită, nu a apucat să spună copiilor că părinţii lor sunt obligaţi să-i crească şi cel mai important, să-i educe până la majorat, nu le-a povestit că există în Moldova familii în care copiii de la 5 dimineaţa hrănesc vacile şi purceii, apoi pleacă la şcoală şi seara, venind acasă, rânesc poiata la vaci şi purcei şi doar după asta se apucă de lecţii... De fapt de unde Brega să ştie ce în Moldova există aşa ceva, el doar nu a avut norocul să iasă din hotarele Chişinăului unde el sistematic face proteste.
Îmi era ruşine să ascult ce şi cum vorbesc elevii din video. Cum i-au selectat şi cine i-a selectat? Nişte băieţi şi fete din clase liceale vorbesc de parc-au fost izolaţi de civilizaţie toată viaţa. Pot eu considera că zilele şi nopţile petrecute în internet este o izolare? La urma urmei, dacă să gândim un pic mai sentimental, acei copii ştiu ce înseamnă dragoste şi stimă faţă de părinţi? Sau dacă habar n-au ce înseamnă "părinte" atunci unde le-a dispărut propria demnitate? Chiar au fost copiii aceştia hipnotizaţi de Oleg Brega, sau ei chiar gândeau atunci când spuneau în cameră toate prostiile?
Transnistria vrea unire cu Rusia?
Am auzit foarte des cuvinte de genul "Transnistria are o dorinţă mare de a se uni cu Rusia", cuvinte spuse de moldoveni în mare parte, de cei ce nu au fost niciodată în Transnistria sau care nu vor să analizeze situaţia dintr-o altă direcţie. Problema Transnistreană ţine foarte mult şi de mine ca persoană, am crescut într-un sat care oficial figurează cât în documentele transnistrene atât şi în cele moldoveneşti. Nu am avut posibilitatea să savurez din Moldova 1, dar posturi de televiziune transnistrene şi ruseşti am privit din toi.
În acest articol îmi voi exprima viziunea mea asupra problemei Transnistrene şi voi dezbate fraza "Transnistria are o dorinţă mare de a se uni cu Rusia". Voi începe cu Igor Smirnov, "preşedintele" Transnistriei, un individ care prin minune hipnotizează populaţia transnistreană, nu ştiu cum reuşeşte el să convingă lumea că aderarea la Rusia e mai benefică pentru ei decât la Uniunea Europeană, atunci când a doua e mai reală.
"Liderul transnistrean Igor Smirnov a declarat la o conferinţa de presă susţinută la Tiraspol, că republica auto-proclamată, în fruntea căreia se află, nu va avea o politică de apropiere faţă de Republica Moldova, şi că e pregătită să adere la Rusia", relatează newsru.com.
L-aţi crezut pe cuvânt? Eu credeam în aceste poveşti atunci când aveam 10 anişori. Voi veni cu 3 argumente care contrazic cuvintele lui Smirnov: