Facebook, I love you! Sorry Odnoklassniki.ru
Am citit pe mai multe bloguri articole despre reţelile de socializare cum ar fi Odnoklassniki.ru sau Facebook.com. Unii bloggeri critică Odnoklassniki.ru deoarece influenţează negativ asupra tinerilor din Moldova, site-ul e în limba rusă şi astfel impune, în rândurile moldovenilor, rusa ca limbă de comunicare. Alţi bloggeri critică Facebook.com pentru influenţa sa colosală în massă, devenind cea mai populată reţea de socializare din lume, oamenii au devenit dependenţi de acest fenomen Facebook. A treia categorie de oameni critică orice fel de existenţă a acstor site-uri numindu-le scurt, clar şi cuprinzător: Time Killer.
Sunt oameni care nu vor să recunoască dependenţa sa faţă de aceste reţele de socializare, aceştia doar meditează şi aleg una care o consideră cea mai potrivită pentru a "omorî timpul". Eu nu cred că fac parte dintre cei ce sunt dependenţi şi nu recunosc, sunt acel ce nu poate găsi antidot de la acest viciu...
Felinarul
Şi eu vreau să fiu Ministrul Educaţiei!
Am intrat zilele acestea pe un blog care m-a interesat, am apucat să citesc tot ce vedeam. Articolele, ce-i drept, sunt bine gândite, singur blogul e simplu de parcurs. Autorul acestui blog este Andrei Fornea, el a apucat să scrie o serie de articole care vor începe cu “Dacă aş fi”, primul articol din această serie are titlul Dacă aş fi Ministrul Educaţiei. Titlul foarte mult bate la ochi (mai ales că e scris cu roşu), deci am apucat să citesc articolul şi neajungând la ultimele propoziţii, unde autorul cere recomandări sau contraargumente, am hotărât să scriu eu un articol cu părerea mea proprie în care voi urmări aceleaşi etape care le-a parcurs şi Andrei Fornea, voi dezbate unele idei, altele le voi susţine. Nu am apucat să citesc nici un comentariu de la articol pentru a nu-mi pierde propriile idei printre cele străine. Deci să începem! Pentru a urmări cronologia gândurilor puteţi intra în articolul original: Dacă aş fi Ministrul Educaţiei.
1) Elevii nu trebuie să ştie mai mult decât profesorul. Elevul trebuie să ştie mai mult decât profesorul, mai ales studentul (amintesc că eu sunt student)! Care e deosebirea între un lector care predă fizica la facultate şi un student, viitor electrician? Profesorul stă şi povesteşte elevului tema după conspect, electricianul (în perspectivă) riscă cu propria viaţă, o acţiune greşită şi este asigurat cu o electrocutare fatală, apropo, electricianul nu va purta după el caietul cu notiţe scrise la universitate. Mai crede cineva că profesorul e cel mai deştept? Atunci pentru ce de la colegii şi facultăţi trimit elevii la practică, acolo unde lucrează specialişti în profesie, adevăraţi, fără conspecte?
Reţeta succesului
"Succesul este utilizarea la maximum a capacităţilor pe care le posezi." aceste cuvinte aparţin autorului american Zig Ziglar şi ce ţine de părerea mea, care nu are valoare semnificativă, acesta este adevărul pur. E simplu de demonstrat aceste cuvinte enumerând o mulţime de oameni renumiţi prin recordurile sale, prin capacităţile deosebite care le deţin, prin unicitatea sa.
Nu am cu ce să mă laud, n-am reuşit să mă promovez nici într-un mod, posibil să am vre-un talent însă n-am lucrat asupra lui la maxim pentru a-i da o valoare, aşa că trebuie să muncesc din plin. Drept exemplu de urmat îmi servesc prietenii mei, nu mi-e frică să spun că mă mândresc cu astfel de prieteni, fiecare e talentat în domeniul său şi fiecare îşi dezvoltă aceste capacităţi:
Daranuţa Inga, absolventa Şcolii de arte pentru copii din or. Bender, ştie să se folosească de propria voce ca de un instrument muzical, astfel deja a reuşit să capete popularitate între prieteni şi cunoscuţi.
Guţu Ana-Maria, datorită talentului său care şi l-a dezvoltat în Şcoala de Pictură din or. Bender, a reuşit să-şi creeze un viitor frumos în domeniul picturii.
Ştefaniuc Iulian, are două ocupaţii de bază: sportul şi fotografia artistică şi ambele îi reuşesc de minune, despre aceasta vorbesc rezultatele sale la diverse concursuri.
Toma Ana, gimnastica ritmică i-a "furat" copilăria, deja e adolescentă şi datorită elasticităţii şi tăriei de caracter a ajuns pritre primele gimnaste din europa.
Şi această listă nu e completă, fiecare dintre prietenii mei e deosebit în felul său, fiecare merită să fie în listă, deci, aştept comentarii cu noi talente. Evident că n-o să vă lăudaţi, vreau să lăudaţii prietenii voştri!
Daranuţa Inga
Guţu Ana-Maria
Ştefaniuc Iulian
Toma Ana
Academia Oamenilor de Ştiinţă din România
Mereu mă frământa gândul: de ce românii nu folosesc literele româneşti cu diacritice atunci cînd tapează vre-un text? Eu sunt student la Universitatea din Bucureşti, mereu cînd aveam de făcut prezentări în PowerPoint am observat după colegii mei că nu folosesc diacriticile în textul tapat. Nu doar colegii au această deprindere, care consider eu că nu e una dintre cele mai bune, majoritatea cunoscuţilor mei, care tapează ceva ce nu are o importanţă mondială, folosesc doar literele din alfabetul englez.
Culmea era să aud de la o persoană întrebarea: dar cum tu aşa simplu introduci literele ă, î, ş, ţ de la tastatură? De unde le-ai luat? Fraţilor, la orice computer poţi schimba limba tastaturii, probabil eu cunosc aceasta deoarece de la bun început tot foloseam limbile cît engleză atât şi rusa, care deloc nu se aseamănă, şi evident apare nevoia de a schimba limba tastaturii, astfel, cu timpul, a apărut şi nevoia limbii române, care am găsit-o după acelaşi principiu.
Măreşte poza. Click!
Iată şi mă apropii de cea mai amuzantă parte a acestui articol, după părerea mea, şi anume ideea că diacriticile nu le folosesc nici Oamenii de Ştiinţă din România! Am observat în Bucureşti pe o clădire inscripţia "Academia Oamenilor de Stiinta din Romania", scrisă cu litere mari, strălucitoare şi atrăgătoare. Am o presimţire că doar eu unicul am fost amuzat de această inscripţie. Oamenii de Ştiinţă, cei care sunt cunoscuţi pentru geniul său, pentru care fiecare eroare cât de mică în activitatea sa poate provoca un haos, deci oamenii care nu-şi permit să greşească, nici măcar nu-şi dau seama că au scuipat pe limba română şi au permis unor necărturari să instaleze această inscripţie.
Morala: Fiţi cărturari, iubiţi şi stimaţi limba română şi nu comiteţi erori în viaţă!
Omul e logic?
Uneori mi se crează impresia că oamenii sunt lipsiţi de logică. Cărui măgar i-ar veni în cap să procedeze la fel? Dar cărui om?
Îmi pare rău
Îmi place Varniţa bătrînă…
Un fost elev al Liceului Teoretic Varniţa, Bejenari Gherman, a cerut pe timpuri un autograf de la Grigore Vieru. Poetul la rîndul lui, pe coperta cărţii sale care i-a înmînat-o Gherman pentru autograf, a alcătuit un catren despre satul Varniţa:
Îmi place Varniţa bătrînă, Cu apă bună în ţărînă Şi cu o inimă ce bate Frumos, în vremuri zbuciumate.Ce mănâncă studenţii?
La mulţi cuvântul student deja se asociază şi cu cuvântul foame, primii paşi desinestătători în viaţă, când părinţii nu sunt alături, prima mâncare aruncată la câini (care nici câinii nu vor s-o mănânce, aşa dezgustător arată). Sunt 3 metode de a te alimenta în perioada studenţiei:
1. Prima metodă e să pregăteşti în cameră mâncarea, nu mereu iese ceva comenstibil însă e şi mai ieftin dar şi mai sănătos (nu în toate cazurile). Am încercat cu colegul, adică cu Colea, să facem ceva mâncare (mai precis el face mâncare, eu doar vesela spăl, aşa ne-am înţeles): a) Unul dintre experimente a fost o supă, a pus el acolo morcov, ceapă, cartofi, verdeaţă, apă, nişte conserve nu ştiu din ce şi orez.Vă daţi seama că dacă a fost numită treaba asta experiment, evident că din prima încercare nu prea ne-a ieşit nouă supă, mai mult semăna la pilaf, probabil prea mult orez a pus Colea. Nu e mare păcat, în schimb a fost bun! b) Alt experiment a fost mai simplu, nişte crenvuşte tăiate şi 6 ouă, iată asta e adevărata mâncare studenţească.
2. Cea de-a doua metodă e să mănânci la cantină. Eu spre exemplu merg la cantina Kogălniceanu de la Facultatea de Drept (pentru cei ce ştiu şi vor să ştie). Uneori la cantină e un rând până la uşă şi poţi să aştepţi o oră până te ajunge rândul (vă daţi seama că stundeţii aşteptau), preţurile nu sunt ca la restaurant, din 10 RON (undeva la 40 lei maldavskie) poţi mânca şi o supă, felul 2, desert şi te ţii sătul o zi întreagă (aici deja e relativ). De fapt şi gusturile sunt relative, poţi să comanzi şi ceva ce ajunge la 20 RON.
3. A treia metodă e cea mai simplă: conservele! Ai luat o conservă, ai deschis, o jumătate de pâine şi meargă nunta sănătoasă. Să vedeţi ce am văzut aici în hipermarket, se vând Шпроты (am făcut şi poză, o vedeţi undeva prin articol).
1 a) Supă sau pilaf?
1 b) 6 ouă prăjite
2 La cantină
3 Conserve шпроты
Spălătorie automată?
Intru eu în toaletă la noi în cămin să fac ceea ce am de făcut şi pe perete, mai sus de chestia asta unde se dă drumu la apă, văd lipită o foiţă unde scrie "SPALARE AUTOMATA ...". Nici până în ziua de azi nu înţeleg, ce spală el acolo automat? Am stat jumătate de oră pe WC şi aşa şi nu mi-a spălat nimic.
M-am hotărât să sun la numerele scrise pe foiţă, am întrebat de ce nu-mi spală ceea ce ar trebui să spele şi am fost trimis în locul care nu a fost spălat (asta eu aşa glumesc, clar că nu am sunat, nici credit nu am pe mobil).
Măreşte poza. Click!
Să vorbim serios. Din punt de vedere profesional aş putea aprecia destul de pozitiv această publicitate: 1. Cheltuieli publicitare minimale; 2. Disponibil (am mai zis cândva că e cel mai vizitat loc); 3. Scurt, clar şi cuprinzător;
Însă sunt şi nişte puncte negative: 1. Nu e comod să întorci capul ca să o citeşti; 2. În viitor spălarea rufelor mi se va asocia doar cu toaleta; 3. Cineva din studenţi se poate simţi inferior când vede că acesta care spală rufele are nu doar maşină de spălat dar şi 2 telefoane (vedeţi pe foto 2 nr. de mobil).
P.S. Şi acestuia îi lipsesc diacriticile ca şi antreprenorului din articolul "Repar calculatoare", nu e aceeaşi persoană?
