Articole cu Tagul: dragoste

E dragostea…

La început de-al vieţii drum
Tu ai lăsat, nici nu ştii cum,
Un semn în inimile lor.
E dragostea părinţilor!

Ai fost copil năzbîtios,
Spre seară trudit cădeai jos,
Simţeai căldura din cuptor.
E dragostea bunicilor!

Trecutau multe primăveri
Dar tu nu încetai să speri,
Că-ţi va propune-o întîlnire…
E dragoste dintr-o privire!

Ai rupt prima cireaşă coaptă
Şi-o duci feciorului ce-aşteaptă
Să-ţi dea un sărut pe-obrăjor.
E dragostea copiilor!

Trăitai multe amintiri
Acum, nostalgic stai şi-admiri
Portretul tău, pictat cu spor.
E dragostea nepoţilor!

A venit clipa despărţirii,
Tu te prefaci în amintire
Şi praf în soarta vîntului.
E dragostea pămîntului…

e dragostea, etapele vieţii

Felinarul

E seară, şi lumina-n cameră e stinsă,
În stradă felinarul raza şi-o îndreaptă
Spre-a mea fereastră umedă şi plînsă,
În al meu suflet, în inima ce-aşteaptă.

Cu mîneca puloverului moale
Din nou şterg sticla şi privesc la lună.
O lacrimă coboară-n jos, agale,
Plîng eu şi geamul, plîngem împreună…

În aşteptare, lent, se scurge timpul.
Geamul din nou a devenit opac
Răpind cu-a sa nemilă gîndul
Care încet, frumos şi dulce-l tac.

De vină e şi ceaiul cald din ceaşcă
Ce abureşte blînd dar fără sens.
Căldura fizică nu e în stare să topească
Un sentiment rămas neînţeles.

Cu buza rece-absorb lichidul cald şi dulce,
Iar el înghite-n sine a mea lacrimă amară.
După fereastr-o siluetă neagră tot se duce
Ca undeva în noapte să dispară.

Mi-e frică ochii să-i închid şi să visez.
Ea mă urmăreşte în inimă şi-n gînd,
Eu nu mai pot din nou greşit să procedez
Şi să obijduiesc fiinţa cea mai scumpă pe pămînt…

Stau la fereastră, plîng cu ceaşca-n mînă,
Îndrăgostit şi deci, înaripat.
Eu, în a felinarului lumină,
Pictez o inimă pe geamul transpirat.

felinar

Îmi pare rău

Îmi pare rău că sunt acum
Foarte departe, pe un drum
Care e paralel cu-al tău,
Îmi pare rău…

Îmi pare rău că sunt gelos.
Visez un univers frumos
Şi des mă rog la Dumnezeu
Ca-n el să fim doar tu şi eu.

Îmi pare rău, sunt egoist,
Aş prefera să nu exist,
Însă eu sunt! Voi fi mereu,
Îmi pare rău…

Îmi pare rău de-acel trecut
Cînd am putut, dar nu am vrut
Să-ţi spun ce tare te urăsc
Însă eu mint… Eu te iubesc!

Îmi pare rău că te-am ţinut
De mînă, dar nu am putut
S-o ţin mai strîns, s-o ţin mereu,
Îmi pare rău…

Îmi pare rău că te priveam,
De frumuseţe ameţeam
Însă tăceam şi nu ţi-am zis
Că flacăra din ochi s-a stins.

Îmi pare rău c-aveam în gînd
Să scot din gură un cuvînt
Şi să-mi permit să o jignesc
Persoana care o iubesc,
Căci mă greşeam, eram un prost
Credeam că nu mai are rost
Din nou în ochi să te privesc,
Să-mi amintesc…

Îmi pare rău că am avut
Curajul iar să te sărut
Şi să-nţeleg că eşti un zeu,
Că tu eşti idealul meu
Care mă-nvăluie, mă strînge
Veninul tău pătrunde-n sînge
Şi flacăra-n ochi a învis
Deoarece ea nu s-a stins.

Îmi pare rău de tot ce-a fost,
Viaţa pierdută fără rost,
Cuvintele pierdute-n vînt,
Prostiile ce-mi trec prin gînd

Însă eu ştiu că eşti a mea
Sunt gata să ajung o stea
Ca să o prind la tine-n păr,
Nu-mi pare rău…

Nu-mi pare rău deloc că-ţi scriu
Căci doar cu tine vreau să fiu!
Eu te iubesc, şi sunt al tău!…
Nu-mi pare rău!

Îmi pare aşa ciudat…

Am găsit aceste versuri la mama în carnet câţiva ani în urmă, au provocat un zvon plăcut undeva în adânc, în conştiinţă. În ciuda faptului că la liceu nu iubeam să învăţ poezii la română nici într-o formă, aceasta am memorat-o destul de repede, şi mai mult, am alcătuit şi nişte versuri similare în rusă, mi-a reuşit?

Îmi pare aşa ciudat
Că avem atâta vreme pentru ură…
Când viaţa nu-i decât o picătură,
Între acest moment şi celălalt…
Şi e neînţeles de trist
Că nu culegem flori,
Că nu privim la cer mai des,
Că nu iubim…
Noi, care atât de repede murim!

Мне кажется так странно
Что есть столько времени для злобы
Когда мы в мире, словно мелкие микробы
Мешаем друг другу постоянно.
Мне грустно,
И невыносимо больно
Что не любим,
И цветы не дарим…
Мы, люди, которые так быстро умираем!

Poezia în limba română nu e originală după câte am aflat din internet, origilalul se numeşte „Murim… ca mâine”, alcătuită de Magda Isanos. O vedeţi mai jos.

Linia vieţii

Video de mai jos e facut de chinezi care ştiu să creeze nu doar adidaşi necalitativi. Video are un sens profund, m-a impresionat anume fluturele care a reunit linia vieţii (ştim cu toţii că fluturii trăiesc doar o singură zi, o trăiesc pentru a da viaţă). Priviţi!

Eşti tot!

Mereu eu voi avea în gînd un chip, al tău, ce-mi luminează!
Eşti o pictură de frumuseţe rară ce zîmbeşte,
Un cîntec care-mi vindecă durerea.
Eu simt în suflet o scînteie
Care mă face să iubesc,
Eşti o iluzie,
Eşti tot!
Eşti o iluzie
Care mă face să iubesc.
Eu simt în suflet o scînteie,
Un cîntec care-mi vindecă durerea.
Eşti o pictură de frumuseţe rară ce zîmbeşte…
Mereu eu voi avea în gînd un chip, al tău, ce-mi luminează.