Articole cu Tagul: eveniment

Ruga – Drapelul românesc

moldova 7 aprilie

Au trecut 2 ani de la răscoala din Chişinău, a fost în 2009, astăzi e 7 aprilie 2011, însă şi acum îmi trec fiori amintindu-mi despre acele evenimente. Incredibil, comuniştii deja nu mai sunt la putere. Acesta era scopul pentru care au ieşit tinerii în stradă.

Nu apuc să vorbesc despre ziua de 7 aprilie şi despre ce a urmat, presa e plină de astfel de informaţie, majoritatea ştiu mai bine ca mine despre cele întâmplate. Acum doar vin cu o strigare către toţi să fie tari şi să nu-şi trădeze patria, să ţină cont de acele idealuri care au fost promovate de părinţi. O formaţie folk de basarabeni din Iaşi au terminat recent un clip despre evenimentele din 7 aprilie „Drapelul românesc” al cărui lansare e azi. Deci, priviţi şi daţi mai departe:

Irina Deleanu Orange Trophy 2011

Ana Toma

Ana Toma | Măreşte poza, Click!

În acest weekend, 2-3 aprilie 2011, în Sala Polivalentă, Bucureşti, România s-a desfăşurat concursul internaţional de gimnastică ritmică Irina Deleanu Orange Trophy 2011, ediţia a 10-a. La concurs au participat 17 ţări printre care cele mai apropiate: România, Rusia, Ucraina, Bulgaria şi bineânţeles Moldova.

De ce scriu despre acest eveniment? Am fost şi eu pe acolo, am filmat tot concursul, de dimineaţa până seara. Sâmbătă a fost etapa de selecţie iar duminică finala. De ce am fost şi eu acolo? Am fost să susţin gimnastele din Republica Moldova: junioarele Iuliana Liubomescaia, Alexandrina Gheţoi şi senioara Ana Toma.

Despre Ana Toma am mai scris la mine pe blog în articolul Reţeta succesului, o cunosc de mulţi ani şi pot spune că e o persoană simplă şi sinceră, aflând că vine în Bucureşti la concurs n-am putut rata şansa s-o văd la o adevărată competiţie de gimnastică. Impresiile mele: a fost super concursul, atmosferă plăcută, concursante puternice şi nu în ultimul rând Anişoara a fost fermecătoare, chiar şi oamenii care nu o cunoşteau o susţineau. Nu e straşnic că Anişoara a cedat primele locuri altor fete cu experienţă mai mare (vorbesc şi de campioana mondială Daria Kondakova din Rusia), cred că e un rezultat bun poziţionarea ei în mijlocul clasamentului.

Vedeţi mai jos filmări de la concurs cu Ana Toma în rol principal. Celelalte filmări le găsiţi pe pagina de YouTube a prietenului meu Dan Mareş.

8 iunie Ziua Mondială IPv6

IPv6 8 iunie 2011

Tot spaţiul online va sărbători pe 8 iunie 2011 Ziua Mondială IPv6. „Va sărbători” am spus cu mult optimism, în acea zi nu toţi vor avea spirit de sărbătoare. Aproape un miliard de oameni vor fi afectaţi şi o mulţime de oameni vor avea probleme de conexiune la unele site-uri, pentru a evita aceste probleme toţi furnizorii de servicii Internet, furnizorii de conţinut şi producătorii de echipament vor efectua migrarea pe IPv6.

Din start să explicăm ce înseamnă IPv6. IPv6 este noua versiune de Internet Protocol, mecanismul care permite comunicarea pentru un număr imens de dispozitive, formând astfel internetul. Protocolul actual este IPv4, creat în 1977. Dar numărul de adrese pe care îl oferă s-a epuizat, IPv4 utilizează formatul de adresare în 32 biţi şi asigură 4,29 miliarde adrese unice. IPv6 va utiliza formatul de 128 biţi şi va asigura un număr excepţional de mare de dispozitive cu adrese unicale.

Din păcate IPv6 nu comunică cu IPv4 aşa că toate site-urile care stau pe IPv4 nu vor mai fi admisibile atunci când se va trece integral la IPv6. Apare necesitatea unor eforturi comune din partea furnizorilor de servicii Internet, a furnizorilor de conţinut şi a producătorilor de echipament pentru a realiza migrarea spre IPv6. Pentru efectuarea acestei migraţii au fost create diverse tehnologii, unele care funcţionează atât cu IPv4, cât şi IPv6 în paralel, altele care tunelează datele dintr-un protocol spre altul, sau altele care traduc un protocol pentru celălalt. Dar toate aceste soluţii sunt considerate a fi temporare. Scopul final este trecerea integrală la IPv6.

Acest articol este inspirat de la Orange.md care susţine trecerea la IPv6 şi deja sunt pregătiţi: „În prezent, pagina noastră web este disponibilă atât prin IPv4, cât şi IPv6. Serverele DNS suportă IPv6. În acelaşi timp, perfecţionăm în permanenţă reţeaua pentru a o pregăti de această trecere.”

Blogul meu gorobic.com încă nu susţine IPv6, sper că hosterii vor face tot posibilul pentru ca până pe 8 iunie hostingul să susţină ambele protocoale. Acest instrument vă permite să testaţi configuraţia IPv6 a site-ului vostru sau a oricărui site din internet: http://ipv6-test.com/validate.php.

Hora Unirii 2011 în inima României (video)

Hora unirii 2011 bucuresti

Imagini: ASEB.ro | Click pentru a mări imaginea!

În Piaţa Unirii, centrul Bucureştiului şi inima României pe 27 martie 2011, s-a dansat Hora Unirii. evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabei pentru a marca împlinirea a 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Un dans în aer liber în centrul intersecţiei vis-a-vis de McDonald’s. Hora a început la ora 15:00, sub melodia cu acelaşi nume „Hora Unirii” care a unit mână de mână peste 100 de studenţi, tineri basarabeni şi membri ai altor organizaţii studenţeşti din Bucureşti.

În timpul pregătitor pentru flash mob, doi jandarmeri s-au apropiat de băieţii care instalau boxele în marginea străzii întrebându-i „voi sunteţi acei care organizează manifestaţia?”, primind un răspuns afirmativ ei doar s-au retras într-o parte urmărind procesul. S-ar părea că jandarmeria a venit să controleze manifestaţia fiind informaţi din timp despre ceea ce se va petrece.

La ora stabilită, atunci când la semafor ardea verde pentru pietoni, în centrul intersecţiei a început o horă mare filmată, pozată şi urmărită cu mare interes de către oamenii din stradă. Dansul a durat jumătate de minut când a intervenit jandarmeria, din senin au apărut maşini cu sirene una dintre care din mers a spart cercul mergând peste oameni cu riscul de a-i vătăma. Strada a fost imediat eliberată şi circulaţia rutieră s-a întors la normal fără nici un accident sau ambuteiaj.

Jandarmii nu s-au lăsat de ASEB-işti, reţinându-i pe cei ce au instalat muzica şi acuzându-i din start că „au blocat o cale de comunicaţie” însă mai apoi au anunţat un alt motiv şi anume că băieţii au încălcat ordinea publică difuzând muzică în plină stradă. Această situaţie îmi pare confuză deoarece, în timp ce jandarmii i-au lăsat să instaleze boxele, nu aveau nimic contra. Aţi zice că una e să instalezi boxele şi alta e să aprinzi muzica, şi totuşi jandarmeria, acei ce păstrează ordinea publică, erau obligaţi să prevadă activităţile „ilegale” şi să intervină din start. Astfel 4 persoane au fost reţinute şi duse la secţia de poliţie. Una dintre persoane a fost urcată cu forţă în maşină de către 3 jandarmi fără a-i aduce la cunoştinţă motivele pentru care s-a ajuns la această măsură.

Cele patru persoane reţinute deja au fost eliberate, trei dintre care au primit amendă a câte 500 RON fiecare (340 euro total).

Autor la video ce urmează sunt eu aşa că e interzisă postarea acestui video cât şi a altor materiale publicate aici pe alte site-uri sub numele altui autor, doar cu referire la sursă. Autorul ceilui de-al doilea video nu-l cunosc. Cel de-al treilea video este preluat de pe tvr.ro, video 4 şi 5 alfanews.ro, ultimul video (cel mai tare) şi imaginile aparţin aseb.ro:

Campionatul Ce? Unde? Când?

CUC sigla

Astăzi s-a dat start celui de-al VI-lea sezon al campionatului „Ce? Unde? Când?”. Etapa I al noului sezon a avut loc în 26 martie, ora 16.00 în incinta Rin Grand Hotel, București. Vin să menţionez că proiectul este realizat în cadrul Campaniei ”ASEBizarea de primăvară!” de către Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni.

Întrebările pentru Etapa Maraton de astăzi au fost pregătite de către echipa campioana sezonului trecut MD-USA. În joc au participat 12 echipe: Akuna Matata, Bocance &  Tocuri, MAYA, Moldova 1, Prefectu Simplu, Rupe Butoiu, A Beautiful Mind, Bazinga, Breins, H2O, OrientExpress şi Tigirii. Jocul a avut 5 runde a câte 10 întrebări fiecare, în total 50 întrebări, dintre care multe au fost destul de complicate, la 13 întrebări nici o echipă nu a dat răspuns corect. De fapt era şi o întrebare frumoasă, cu o poezie de Grigore Vieru, la care toţi au răspuns corect, răspunsul mama.

La etapa de Maraton a câştigat echipa Rupe Butoiu care mergea la egal cu A Beautiful Mind, ambele au primit întrebări de departajare la care nu ceda nici una dintre echipe, dar până la sfârşit Rupe Butoiu au fost mai tari.

Pentru mine acesta a fost primul joc din campionat. Am jucat în componenţa echipei Breins şi am acumulat 13 puncte fiind doar cu 6 puncte în urmă de câştigători. O scuză pentru noi poate fi doar absenţa a 3 membri din echipă care din diferite motive n-au putut să se prezinte. Pentru cei ce nu cunosc regulile: la CUC joacă echipa din 6 persoane sau mai puţine, depinde câţi au fost disponibili la moment. Aşa cum campionatul se desfăşoară în fiecare weekend e şi normal să nu poată veni toţi participanţii :D.

Mai jos găsiţi totalurile jocului de azi şi întrebările din concurs:

Conferinţa Voluntariat pentru Uniunea Europeană

festivalul ASEBasarabia 2011

Sursa: www.aseb.ro

Astăzi, 26 martie 2011, în cadrul Festivalului ASEBasarabia 2011, în incinta Rin Grand Hotel a avut loc evenimentul de lansare – conferinţa ”Voluntariat pentru Uniunea Europeană” organizată de Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni.

La conferinţă a avut loc prezentarea Campaniei „Voluntariat pentru Uniunea Europeană”, eveniment lansat în cadrul Festivalului. La fel au fost prezentate activităţile care vor fi organizate în cadrul companiei: conferinţe de presă şi mese rotunde în Republica Moldova, ateliere de creaţie, expoziţii şi traininguri. Mai multe detalii despre evenimentul de azi şi în general despre Festivalul ASEBasarabia 2011 găsiţi pe site-ul oficial ASEB.ro. Prezentarea a urmat să fie destul de interactivă, organizatorii intrau în discuţii cu cei invitaţi adresând diferite întrebări ce ţine de Republica Moldova în raport cu Uniunea Europeană. Activ în discuţii s-au implicat şi invitaţii speciali printre care şi Gheorghe Cocoş, Consulul Republicii Moldova în Bucureşti.

Am fost pozitiv mirat de partea artistică ce a urmat, în timpul Coffee Break-ului o tânără talentată a interpretat 2 cântece printre care şi faimoasa piesă Hora din Moldova, în continuare un grup de tineri au prezentat un dans popular.

După pauză a urmat a doua parte mai oficială şi anume jocul de dezbateri după  formatul Karl Popper cu tema “Redobândirea cetățeniei Române este benefică cetăţenilor Republicii Moldova”. Echipa afirmatorilor era constituită din Murzac Roma, Bordan Sorin şi Ovanesov Lilia iar din echipa negatorilor făceau parte TIh Vladlena, Babcinetchi Luminiţa şi Barbanov Mihai. Jocul s-a desfăşurat la un nivel înalt, s-a ţinut cont de toate regulile neluând în consideraţie unele greşeli ale participanţilor, probabil le-au comis din cauza emoţiilor. Învingători evident că a fost echipa afirmatorilor, era şi de aşteptat, consulul Republicii Moldova a întrebat pe cei din sală cine a obţinut cetăţenie Română la ce aproape jumătate de sală au ridicat mâna. Sunt de părere că echipa negatorilor au fost destul de convingători şi au adus argumente bine structurate şi puternic argumentate, decalajul între echipe nu a fost mare, chiar mai mult aş spune, negatorii merită un mare Bravo pentru poziţia care au avut-o pe tot parcursul jocului, indiferent de propriile viziuni asupra ariei de conflict. Am rămas plăcut satusfăcut de joc şi de organizare în general, voi urmări următoarele jocuri de dezbateri şi sper neapărat să mă încadrez în rândurile jucătorilor de dezbateri.

Partea de lansare a companiei a luat sfârşit cu discuţii între membrii echipelor de dezbateri şi spectatori, tema integrării europene şi a cetăţeniei române va rămâne dezbătută şi în viitor. În continuare a avut loc primul joc al Campionatului “Ce? Unde? Când?”, Sezon VI, Etapa Maraton despre care puteţi citi în acest articol.