Articole cu Tagul: limba romana

Cum se vorbeşte pe ambele maluri ale Prutului

Cum se vorbeste pe ambele maluri ale Prutului

Am ajiuns acasî, nakanetsto, pin Kişînău şela ti sîmţ ca-n inima Rusîii, şi s mai spun di faptu că cât şoferu de la marşutka Iaşi – Chişinău atît şî aşela de la Chişinău – Bender naruşău pravila dvijănia. Primu macîr ave soviste şî m-o preîntîmpinat cî s-o oprit ni pa pravilam atunşi când îmi discărca ciumodanul din bagajnic.

Gara Centrală – şel mai bispaşiadnîi loc din Moldova, babi cari ţîpă, altili mai suduie, tăţ cu busicurile sî bagă peste oameni numa ca sî discarşi tovaru, musor peste tăt – capitală europeană. Trebuia sî ieu marşutka spre Bender, ni-a rezervat am lăsat curtca pi scaun şî m-am dus după un hot-dog, am zakajât şî cît îl încălzea în microvalnovkă eu citeam pi pereţ „Magazinul AnastasiEa”, mîna automat so tras spre mobilnik sî fac o fotkă pentru muligambia.com însă am văst mîna prodoveţîi întinsă cu hot-dogu şerbinte, l-am apucat ş-am fujit la marşutcă care sî pornea.

În marşutkă, pi locu meu şîdea o fatî, eu întreb „Aici pe scaun era o curtcî!?” da ea beleşte nişti ochi la mini, karoce trebuia să-i repet în rusî, am uitat undi mă aflu. Fata şeia s-o sculat şî am văst cî e so pus cu curu chear pi curtca mea, nicî culiturî, nicî sovisti. Şel mai important cî-s acasî, şăd la cald şî perd timpu scriind bredu ista.

Textul de mai sus reprezintă o scriere a limbii (Române) Maldaveneşti aşa cum o pronunţăm noi în Republica Moldova fără nici o exagerare (*Nu se referă la toate persoanele din Republica Moldova şi nici la toate regiunile ţării însă consider că se referă la marea majoritate a populaţiei), pentru cei care nu înţeleg ce scrie, vă propun mai jos „traducerea” în limba română:

Sărut femeie, mâna ta…

Pe data de 15 octombrie în lume se sărbătoreşte Ziua Mondială a Femeii din localităţile rurale. N-am mai auzit de această sărbătoare până nu am dat peste reportajul de la Mesager unde se povesteşte despre viaţa femeilor de la ţară, citat: „În Dominteni, Drochia, 90 la sută din locuitori sunt femei. Se ajută una pe alta iar nevoia le-a făcut să poată îndeplini şi lucrul bărbaţilor”. Nu ştiu cum să le numesc: oameni pedepsiţi de soartă? sau norocoasele care nu ştiu de grijele cochetelor de la oraş?

În fine, pentru ca piţipoancele şi cochetele să nu rămână neobservate în această zi frumoasă, am hotărât să le dedic o poezie:

Sărut femeie, mâna taSărut femeie, mâna ta
Pe buze nu te-aş săruta
Că-ţi şterge rujul L’Oreal
Cu gust de un răhat de cal.

Sărut femeie, mâna ta
Tu ai ten de la Bourjois?
Deci nici obrazul nu-l sărut
Că ai pe el un strat de lut.

Sărut femeie, mâna ta
Dar ochii eu i-aş evita,
Ai de la Mary Kay rimel
Că-mi vine să mă piş pe el.

Sărut femeie, mâna ta
Nici pe buric n-aş săruta
De-acolo piercing-ul se-arată?
Sau o talangă agăţată?

Sărut femeie, mâna ta
Cu asta mă voi limita,
Şi nici nu vreau eu să mă uit
Ce manichiură ţi-ai făcut.

Audiaţi piesele de mai jos şi spuneţi-mi: cum în viziunea voastră trebuie să arate o femeie adevărată?

Ion Aldea Teodorovici – Sărut femeie, mâna ta

Yan Raiburg – Sărut femeie, mâna ta

Maximilian – Sophie

Reportajul de la Mesager din 15 octombrie 2011, TeleRadio Moldova:

Cât cheltuie un student/elev Basarabean în România

Acum o zi de când a apărut lista provizorie cu studenţii din Republica Moldova admişi la studii în România, de ceva mai mult timp a apărut lista cu elevii admişi, chiote şi lacrimi, fericire şi dezamăgire. Cei ce şi-au găsit numele în liste deja se gândesc la ce va urma.

Am primit o mulţime de întrebări de tot felul, unii mă întreabă despre căminele din România, alţii vor să ştie „cum e universitatea”, alţii vor să ştie câţi bani vor cheltui în România. La primele două întrebări nu pot da un răspuns concret în schimb ultima întrebare mi-a frământat şi mie creierul în primele luni după ce-am aflat că voi fi student în Bucureşti.

Vroiam să ştiu de câţi bani voi avea nevoie ca să supravieţuiesc în Bucureşti, am început să-mi notez fiecare bănuţ scos din buzunar. N-am rezistat decât 40 de zile, dar totuşi a fost de ajuns ca să estimez cheltuielile pentru o lună de stat în România. N-am inclus în listă cheltuielile pentru transportul spre Chişinău, nici de îmbrăcăminte n-am avut nevoie (mi-am luat de acasă toate necesare) şi nici prin cluburi n-am fost (precis rămâneam fără bani). Descărcaţi fişierul cu tabela cheltuielilor mele de aici sau puteţi vedea tabela mai jos:

Elevii de la sate pleacă în România

Astăzi, 12 august 2011, au apărut rezultatele admiterii pentru elevii din Republica Moldova la studii în instituţiile preuniversitare din România. În jur de 640 elevi vor studia în clasa a 9-a în România. La prima vedere sunt puţini elevi, în comparaţie cu numărul de locuri oferite şi deloc nu-mi pare straniu, în Moldova e mai simplu de susţinut BAC-ul, mai ales că liceul îl faci doar 3 ani şi eşti acasă unde părinţii te hrănesc, te dădăcesc. Ce să zic, eu aş sta acasă şi n-aş băga mâna-n foc.

În situaţia aceasta mă miră alt ceva: cei mai mulţi elevi admişi în România sunt de la sat. De fapt nu e de mirare, se închid liceele, elevii sunt nevoiţi să plece în localităţile vechine, în cele mai apropiate oraşe sau la capitală. Decât aşa, mai bine să faci liceul în România şi să mai primeşti şi bursă de la statul Român, nu?

Nu vreau să mă plâng pe politicieni, pe Ministerul de Învăţământ sau pe părinţi. Nu critic pe nimei. Eu pur şi simplu mă împart cu propriile observaţii. Ca să nu ziceţi că tot ce am scris mai sus sunt doar vorbe-n vânt, vin cu exemplul raionului Anenii Noi:

Instituţia de învăţământ Numărul de elevi admişi în România
Gimnaziul Speia 12
Liceul Teoretic „M. Eminescu” Anenii Noi 7
Şcoala Medie Şerpeni 7
Liceul Teoretic Gura Bîcului 7
Liceul Teoretic „Olimp” Puhăceni 5
Şcoala Medie Delacău 3
Liceul Teoretic „Anton Guzun” Bulboaca 1
Gimnaziul Todireşti 1
Gimnaziul Botnăreşti 1
Gimnaziul Teliţa 1
Liceul Teoretic „Emil Nicula” Mereni 1
Total 46

Din gimnaziile, şcolile medii şi liceele de la sate pleacă mai mulţi copii decât din centrul raional. De ce? În Anenii Noi a fost şi mereu va fi cel puţin un liceu (de fapt sunt 3), elevii oricum vor sta acasă. Elevii din alte localităţi, decât să trăiască într-un cămin fără condiţii din Anenii Noi sau din Chişinău, mai bine pleacă în România.

Rezultatele admiterii pentru elevii din Republica Moldova le găsiţi pe pagina Admitere în România 2011-2012.

Exclusiv: Originea numelui Gorobîc

originea numelui Gorobic

Dacă azi seara, la Blogosfera radio, Rodion şi cu Cărăşăl s-au tot amuzat pe seama numelui meu de familie, adică Gorobîc, zic a venit timpul să povestesc acea istorie învăluită de mister. Astăzi, în exclusivitate, veţi afla de unde provine numele Gorobîc. Cei slabi de fire şi cei fără simţul umorului rog să se depărteze de la ecranele computerilor şi laptopurilor.

Totul a început în 1990, pe meleagurile Hollywood-ului, într-o „hruşiovkă americănească” trăia Goro. Un băiat simplu, cuminte, însă pedepsit de soartă, cred că de la naştere a nimerit sub o ploaie radioactivă adusă de vânturi din Cernobîl, că era cu 4 mâini. Lucra la un studiou de jocuri pentru  Sony Playstation, Sega, PC… Colegii de la serviciu, inspiraţi de cele 4 mâini au hotărât să creeze un personaj pentru joc. După 3 ani deja era faimos băiatul, se filma şi în filme, în 2005 a devenit vedetă mondială datorită filmului Mortal Kombat.

Să ne întoarcem la anii ’90 câng Goro (sau Gorică, cum îl numea bunica) încă nu era faimos. A intrat el într-o zi de vară în McDonald’s, avea pauză de masă, se apropie de un băietan cu mâna ridicată care nu avea clienţi, începe a comanda şi întâlnindu-se cu privirile au înţeles că sunt creaţi unul pentru altul. Reamintesc că totul se petrece în SUA, acolo homosexuali sunt mai mulţi decât pensionari.

Băiatul din McDonald’s era Boris, un student de la USM din Chişinău, în SUA a ajuns graţie programului Work and Travel. Borea e de la Poşta Veche, unu din „bâşii” ceia, sau Gopi cum li se mai spune, care fac zile fripte pentru „uceastkovîi” de la raion. La facultate de fapt învăţa bine, de mic iubea engleza aşa că vara aceasta a hotărât să o petreacă mai departe de raion. Pe Borea „bratvaua” aşa şi-l numea: Bîc, seamănă parcă.

Sărind peste detalii, ajungem la perioada când la cuplul Goro şi Borea (cu paganeala Bîc) deja era tot bine, a venit clipa despărţirii, Borea s-a întors acasă, peste câteva luni a observat că aşteaptă copil de la Goro. El şi singur nu s-a aşteptat la aşa consecinţe, însă ştiţi voi că în Hollywood totu-i posibil, exemplu similar: Arnold Schwarzenegger în filmul Junior. Pe data de 8 iulie 1991 am apărut eu pe lume, Grişa speriat că „bratvaua” de la raion nu-l vor înţelege, m-a pus într-un coş şi mi-a dat drumu pe apele râului Bîc (ce coincidenţă). Am trecut Bîcul, am ajuns în Nistru, trecând pe lângă satul Varniţa, m-au scos din apă o familie tânără, care nu avea copii, au hotărât să mă înfieze, pe foiţa din coş au citit „De la Goro şi Bîc” şi pentru a nu-mi uita originea, mi-au dat numele de familie Gorobîc.

Sper că n-aţi crezut nici unui cuvânt din această poveste generată de fantezia mea bolnavă. V-aţi dat seama că e o glumă, nu? Că de alt fel nu mai purtau şi părinţii mei numele Gorobîc.

Cum am mai spus, m-a inspirat pentru această poveste emisiunea Blogosfera radio din 10.08.2011 la care am participat activ cu mesaje, opinii, spam şi glume, citite de Rodion în direct. Audiaţi această emisiune pe trm.md sau eu mi-am permis s-o împrumut de la ei, aşa că daţi Play aici:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Blogger offline: Sheriff, Zimbru şi vama ПМР

Suporterii Zimbru Chisinau la Sheriff Tiraspol

Azi voi povesti despre Alexei: băiat din Chişinău, student la ASEM, scrie un blog despre sport. Evident că blogurile despre sport mai mult sunt dedicate fotbalului, jocul preferat pentru întreaga Europă, dar Alex la noi e „evrapeiskii pareni”, de la oraş. El doar scrie despre sport, adică despre fotbal, dar nu-l practică. Cel mai mare succes în sport l-a avut atunci când a scris la tastatură 460 caractere într-un minut.

Totul s-a întâmplat într-o sâmbătă, mai precis pe 6 august 2011. Alexei s-a trezit pe la vreo 10 pentru că a stat pe Mail.ru Agent cu Grişa şi au scărpinat limbile (degetele) până la 3 dimineaţa, nu demult au făcut schimb de link-uri în blogroll aşa că deja se consideră buni prieteni. Alexei a întins mâna până la laptop, l-a deschis şi a apăsat butonul „Start”. S-a ridicat din pat, şi-a făcut o cafea tare şi a revenit la laptop să vadă dacă Sergiu e online… A avut noroc, acela deja era cu messengerul aprins şi flirtuia cu o fată de la Buiucani.

Alex: Serîi, eşti gata?
Serioga: Demult, stăi să mă dagavaresc cu padruga de o pragulcă, îmbrac sportivka şî es.
Alex: Wai, tormozăşti! Eu încă cofe nam băut da tu deam tei razganit. Flagu l-ai luat?
Serioga: Da, numa cîi boţît.
Alex: Kakaia razniţa? Eu caroce mă îmbrac, ne întîlnim la 1 în faţî la Unic.
Serioga: Davai!

Zis şi făcut, ora 13.05 şi băieţii deja stau în faţa la Moldtelecom, pe o bancă, cu 2 sticle de bere Chişinău în mână, se relaxează. În scurt timp au luat-o pe jos spre Gara Auto. Ajungând, şi-au cumpărat bilet la rutiera Chişinău – Varniţa care pleacă la 15.20. Timp mai este mult dar băieţii aud cum stomacul le dă de ştire că cafeaua deja s-a absorbit, mai trebuie ceva de aruncat pentru digestie. Au cumpărat câte-un Hot Dog, o sticlă de „Buratino” 1,5 L şi au luat prânzul.

Ora 15.00, rutiera spre Varniţa deja e în gară, băieţii au intrat să-şi ocupe 2 locuri mai bune. În 20 minute rutiera a pornit spre Varniţa şi la 17.10 deja erau în sat. Aici i-am întâlnit eu, i-am încărcat în maşină şi-am pornit spre Tiraspol, peste 2 ore începe meciul Sheriff – Zimbru. Biletele cu preţul de 8 ruble le-am procurat din timp de la Transtelecom din Bender aşa că tot era sub control.

Am ajuns la vama transnistreană, ca să nu pierdem timpul pe registrare, cu 100 metri înaite de vamă băieţii au coborât şi au luat-o pe jos printr-un şantier abandonat unde pe timpuri comuniştii construiau depou pentru troleibuze. După ce au ocolit vama, băieţii au urcat în maşină şi până la Tiraspol n-am avut nici o oprire.

Dicţionarul cuvintelor necenzurate

injuratura la tv

Sunt multe cuvinte considerate de oameni necenzurate, care nu-i frumos să le pronunţi. Cu toţii cunoaştem aceste cuvinte deoarece am avut „norocul” să le auzim. Înjurăturile cel mai repede se lipesc de copii, ei absorb ca buretele. Multe dintre aceste cuvinte le putem găsi în dicţionare, altele nu (am controlat vreo două), mi s-a trezit o întrebare: de ce nu există un dicţionar cu toate înjurăturile şi cuvintele necenzurate?

S-ar putea să aveţi aşa părere: Pentru ce e nevoie de acest dicţionar? Părinţii singuri vor explica copiilor ce se permite de vorbit şi ce nu! Răspunsul meu: părinţi sunt diferiţi, ei îşi educă copii diferit, astfel într-o familie cuvântul „Boule!” poate însemna o glumă, ceva normal, atunci când în altă familie e ceva ieşit din comun.

La televizor unele cuvinte sunt astupate cu un sunet deoarece sunt considerate necenzurate. Dar de unde ei ştiu care cuvânt anume este necenzurat şi care nu? Chiar au o bază de date cu toate cuvintele ce trebuie astupate? Această bază e comună pentru toate posturile TV şi radio?

Eu sunt din Republica Moldova, am auzit cât înjurături în română atât şi în rusă, dacă să merg în România să-l numesc pe cineva „Dalbaiob” el nu m-ar înţelege. În Moldova, sau Rusia, pentru aşa cuvânt aş fi bătut rău. Ei hai, în Rusia mai înţeleg, dar Moldova ce treabă are cu acest cuvânt? În limba de stat nu există aşa cuvânt, deci nici nu ar trebui să semnifice nimic. Asta doar teoretic şi nu practic. „Muie” e un alt cuvânt care m-a pus pe gânduri, l-am auzit până acum doar în cântecele formaţiei BUG Mafia şi nici atunci nu înţelegeam ce înseamnă. Am cunoscut adevăratul sens al acestui cuvânt doar după ce am ajuns să-mi fac studiile în Bucureşti. Eu şi o întreagă Moldovă (cu unele excepţii) nu ştiam că „Muie” e cea mai vestită înjurătură în limba română. Din nou dilemă, de n-o pot găsi în dicţionarul limbii române? Şi o altă stranietate: de ce noi, România şi Republica Moldova, vorbim aceeaşi limbă dar înjurături avem diferite?

Să ne întoarcem la conceptul dicţionarului în care consider că trebuie incluse toate cuvintele şi expresiile fraziologice care ar putea supăra o persoană şi în dreptul fiecăruia să fie specificat dacă se permite  sau nu de a-l pronunţa la TV, radio sau în public. Aş propune şi mai mult, ca acest dicţionar să fie internaţional şi să cuprindă toate limbile, de ce? pentru ca turiştii să nu nimerească în situaţii neplăcute.

La următoarea idee m-am blocat total: Dacă la vreun proces de judecată eu numesc pe cineva „Dalbaiob”, ar trebui să fiu amendat şi dat afară. Dar pe ce bază ar fi fost făcute aceste acţiuni? În ce legi se spune că anume acel cuvânt pronunţat de mine e unul necenzurat? Că dacă voi spune „Dalbaiob” la un proces în România, nu va fi nici o reacţie, dar judecata în ambele ţări se duce în limba română.

Dacă cineva poate să-mi răspundă la aceste întrebări, vă poftesc să-mi lăsaţi un comentariu. Şi nu vă legaţi de cuvintele utilizate în text, atâta timp cât nu le găsesc în nici un dicţionar, pot să le utilizez în orice context!

Blogger offline: Lupu, Ghimpu şi păpuşoiul

blogger offline, lupu, ghimpu si papusoiul

E plină lumea de bloggeri, care mai de care. Un blogger face orice pentru a avea cât mai mulţi cititori, de alt fel pentru ce ar mai scrie? Ultimii ani şi în Moldova a pătruns această boală, tot mai mulţi tineri îşi creează bloguri şi scriu ca sălbaticii numai pentru a fi „cool/krutîe”. Care scrie despre dragoste, care despre politică, IT, culinărie, etc. Fiecare încearcă să mânuiască limba română în aşa fel ca să nască un articol cât mai captivant, profesionişti, nu alta. Curios, cum arată viaţa boggerilor în afara internetului, în offline? Cred că aşa:

S-a trezit Grigore la 11.25, aşa-i primit în societatea de azi să se trezească tineretul. Pentru ce mai devreme? Găinile le-a hrănit mama la ora 6, tot ea a prăşit gogoşarii (în caz că mama e la italia, atunci bunica face tot lucrul, dar să presupunem că-i acasă mama). Pe băiat nu-l trezeşte că se supără. Evident că s-a trezit la ora asta doar din motiv că-l bate soarele în frunte, de alt fel mai sta puţin. Mai departe urmează o simplă zi de vară a unui adolescent moldovean de la ţară: mănâncă, mai ajută pe la casă, mătură ograda, duce lelei Zinica 20 de ouă, de banii făcuţi de pe ouă îşi cumpără un „Eskimo” şi se duce liniştit acasă.

Pe la orele 16 – 17 când se mai lasă un pic soarele, oamenii gospodari se duc la strâns harbuj, Grişa aprinde internetul. După câteva ore petrecute pe facebook şi odnoklassniki el îşi deschide preasfinţitul blog, să vadă dacă nu i-a crescut numărul de vizitatori. Drept sursă de inspiraţie deschide Unimedia, ProTV şi alte site-uri de ştiri şi începe să creeze.

Cum credeţi, despre ce scrie Grişa pe blogul său? Da, despre politică! Despre ultima şedinţă la care Lupu desena floricele pe masă atunci când vorbea Ghimpu, scandal, ce lipsă de stimă din partea lui Lupu! Mai mult de-o oră se chinuie să-şi formuleze gândurile, mai scapă câte-o greşeală, câte-un rusizm dar merge înainte. Mama deschide uşa la cameră:

Pro TV dezinformează lumea

pro tv dezinformeaza lumea

Pro TV | Măreşte imaginea, click!

După apariţia metodologiei de şcolarizare pentru etnicii români din Republica Moldova, vitorii liceeni şi studenţi au început să-şi strângă pachetul de acte pentru a se înscrie la studii în România. Toate certificatele, adeverinţele şi legalizările sunt gata, a rămas o singură întrebare: când mergem să le depunem?

Perioada de primire a actelor pentru studiile în România rămânea pentru toţi o taină, chiar dacă în metodologia publicată pe site-ul MECTS e scris cu negru pe alb că admiterea se face de pe 31 iulie până pe 8 august. Tinerilor nu le era deajuns această informaţie şi ei tot căutau (şi până astăzi tot caută) pe internet mai multă informaţie.

Echipa Pro TV Chişinău a vrut să fie primii în goana de ştiri. Vrând să arunce o bucată de carne în gurile tinerilor înfometaţi, ei au dat în emisiune pe data de 19 iulie 2011 ştirea cu un titlu răsunător: „START admiterii la studii in Romania. VEZI AICI unde poti depune actele„. Aş vrea să le spun „bravo” pentru grija acordată tinerilor abiturienţi, însă merită să fie lăudaţi doar acei ce depun un pic de efort, pe când reporterii de la Pro TV procedează mai simplu: inventează ştiri, din pod (aşa se zice în popor). Exemplu concret al imaginaţiei lor serveşte ştirea despre admitere, în care clar se spune:

Actele vor putea fi depuse la Consulatul Romaniei de la Cahul incepand cu 31 de iulie. Peste opt zile, adica pe 8 august, tinerii din centrul tarii vor putea depune actele la Consulatul Romaniei de la Chisinau. Iar iar cei care locuiesc in nord – dupa 16 august la Balti.

Eram foarte curios să aflu care a fost sursa de inspiraţie a reporterilor de la Pro TV, evident că nu Metodologia, ce atunci? I-am sunat chiar în seara când a apărut noutatea, mi-a răspuns un bărbat care mi-a zis că nu deţine nici o infromaţie şi m-a rugat să revin cu un e-mail ziua următoare. Le-am scris e-email:

Făţărnicia şi limba română

Limba română şi Dan Caranfil

Mulţi ar spune că eu sunt un om agresiv, iubesc doar să critic şi să ponegresc oamenii. Să limpezim situaţia: da sunt agresiv deoarece prostia omenească mă scoate din sărite; da iubesc să critic, o laudă poţi auzi de la fiecare şi mereu dar o critică bună nu fiecre ţi-ar spune-o în faţă, se tem să nu te superi; eu nu ponegresc oamenii, aşa cred doar acei ce nu pot primi critica, aici deja nu e vina mea, ar trebui să se lecuiască de această „boală” straşnică.

Deci să începem critica constructivă. Zilele acestea m-am pus pe capul unui băiat, cum nu l-am criticat el oricum afirma că are dreptate. Aşa fac oamenii cu caracter tare, înţeleg că le este greu să primească o altă realitate sugerată de un străin. Oricum voi spune numele acestui băiat, că de alt fel articolul meu va fi o meditaţie şi nicidecum critică. Dan Caranfil, fii sigur, dacă primeşti atâta atenţie din partea mea, cred că te-ai străduit să atragi atenţia.

Toată istoria a început de la articolul „Acte necesare pentru admiterea la studii în România” la care am scris un comentariu cu critică, gen „de ce tot foloseşti litera Î acolo unde în mod normal ar fi Â, doar de mulţi ani înveţi în România”. Am primit de la Dan în răspuns:

Academia Română a stabilit că e corect â – ai dreptate, însă fără a se consulta cu toți academicienii din România. Există orașe, Iași de exemplu, în care multe publicații și mulți profesori nu s-au conformat acestei reguli și scriu în continuare cu î. Nu cred că e o problemă principială. Dacă îți place să critici critică pe tema articolului sau scrie la tine pe blog despre asta

Apropo, Dan, am urmat sfatul tău şi am apucat să critic la mine pe blog. Să ne întoarcem la temă, deci după această explicaţie eu m-am calmat, i-am dat crezare: Republica Moldova + Iaşi = „Δ.

Tot acolo în comentarii m-am legat deja de o greşeală gramaticală comisă de către Dan. Lăsăm într-o parte acest articol şi mergem mai departe, de data aceasta am dat peste alt articol, mai proaspăt, cu titlul „Mulţi agramaţi. Ce fac profesorii de limbă română?„. Deacord, ce fac profesorii de română? În acest articol Dan şi-a permis să comită aceeaşi greşeală care am critica-o în comentarii la articolul precedent: a folosit cuvânul „sînt„, un cuvânt care nimi nu există în DEX, de fapt corect se scrie „sunt„.

Chestia asta mi s-a părut un pic amuzantă, să greşeşti în articolul despre agramaţi, mai ales la câteva zile după ce ţi s-a făcut observaţie. De fapt alt lucru mi s-a părut mai „urât” dacă putem aşa spune, acum se vede de ce în titlul articolului am scris „făţărnicia”. Explic: persoanei care până acum scria „mîine” în loc de „mâine” (conform Academiei Române), i s-a trezit conştiinţa şi anume în articolul în care critică persoanele pentru greşelile lor gramaticale, a apucat să folosească diacriticile limbii române din plin. Oare de ce anume acum?

P.S. Dacă tot să mă leg de fiecare greşeală: în articolul „Mediile minime de admitere în cîteva oraşe” ai scris profil „uman” atunci când corect e profil „umanist” (definiţie DEX).