Articole cu Tagul: Moldova

Consulat european într-o Moldovă înapoiată

Notă introductivă: Acest mesaj este adresat lui Dumitru Crudu. Nu cunosc această persoană, nu am văzut-o niciodată şi pentru prima dată am citit un material publicat de el pe un portal de ştiri faţă de care am tot respectul. Din păcate „povestea” publicată de Dumitru m-a indignat foarte mult şi nu mă pot abţine să nu critic această publicaţie. Cunosc ca un debater experimentat şi ca blogger că nu trebuie să criticăm persoana ci ideea din acest motiv rog adresarea la persoana a doua din articol să nu fie considerată drept ofensă la adresa persoanei. Am scris mesajul meu sub această formă din motiv că materialul publicat de Dumitru la fel a avut o tentă personală, ceea ce nu e deloc profesional pentru un adevărat jurnalist independent.

Materialul publicat de Dumitru Crudu se numeşte „Consulatul român din Chișinău: o poveste de groază„, vă recomand pentru început să faceţi cunoştinţă cu cele scrise de Dumitru accesând site-ul sursă printr-un click pe titlul materialului sau să mergeţi în josul paginii pentru a vedea materialul citat (în caz că va fi şters de pe site-ul sursă) şi eu la rândul meu, cu toată stima indic sursa spre moldova.org.

Mesaj:

Am stat şi eu o noapte sub consulat să depun dosarul pentru studii în România, am stat să îmi fac viză, am fost şi eu la consulat să depun jurământul, am sunat şi eu pe acele numere de telefoane de zeci de ori să ajut pentru programare diferite persoane, dar acest articol chiar e dus la extreme, plin de exagerări şi vă spun de ce:

1. Dumitru, dacă ai spus că ai paşaport Român care ţi-a expirat, cum tu vroiai să îţi faci viză? Cetăţenii Români nu îşi pot face viză pentru a intra în România, e o lipsă totală de logică, e nonsens. Dacă a expirat paşaportul Românesc atunci tu ai venit să faci viză în cel Moldovenesc? Dar pentru ce, dacă tu poţi trece vama cu paşaportul Moldovenesc şi cu certificatul de cetăţenie ori cu cel de naştere Româneşti. Pentru mine cred că acest lucru va rămâne un mister, dar nu-i pe asta.

2. După lege viza se eliberează în 5 zile lucrătoare, dacă dosarul a fost depus pe data de 5, începând cu ziua următaore, adică cu 6 trebuie să adunăm încă 5 zile lucrătoare + încă 2 de weekend, primim cifra 13. Concluzia: cei de-au făcut rezervarea de transport au recomandat prost să-ţi faci programarea pe data de 12, trebuie să ai capul tău pe umeri.

3. Legislaţia prevede că solicitantul vizei trebuie să prezinte un set de acte, chiar dacă mergi în România cu bicicleta sau cu calul, trebuie să prezinţi dovada de transport, fie aceasta permis de conducere, actele pe automobil şi cartea verde, vie rezervarea locului la autocar, fie contractul de cumpărare a bicicletei sau actul de posesie a bicicletei pe numele tău, ori o procură de la vreun cunoscut care îţi dă în folosinţă acea biciletă. Dacă nu ai nici unul dintre aceste acte nu ai de ce să te plângi la consulat sau pe internet.

Învăţăm limba română şi scăpăm de moldovenisme

Noroc! Mă numesc Alina Atamanciuc, studentă la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti. Navigând pe net, am observat mulţimea de întrebări de la basarabenii care vor să studieze în România şi, respectiv, un mare număr de articole menite să-i ajute să se încadreze în societatea românească, însă am fost atrasă de o problemă importantă – problema dialectului. Din cauza dificultăţilor de socializare şi comunicare în primul an de studii, am hotărât să scriu acest articol în care să specific principalele diferenţe de exprimare a cetăţenilor Republicii Moldova faţă de cei din România. Vorbesc despre dialectul muntenesc, considerat cel corect şi oficial, pentru că, în cazul în care eşti înmatriculat la Iaşi sau  Cluj, sfaturile mele probabil îţi vor fi inutile.

Pentru început voi vorbi despre cum se salută, în Bucureşti cel puţin. Băieţii spun „Salut!”, iar fetele „Bună!”, dimineaţa ai să auzi străzile pline de „Neaţa!”. Să nu te miri dacă unele persoane în loc de „La revedere!” îţi vor spun „Bună ziua!”, nu este corect literar, dar în limba vorbită este frecvent utilizat. La fel, în loc de „Mulţumesc!”, ai să auzi adesea „Săru’ mâna!”, în România această expresie este folosită pe larg însă, dacă eşti fată, nu cumva să-i spui unui tânăr „Săru’ mâna!”.

În loc de „Şi mai faşi?” e mai binevenit să foloseşti „Ce faci?”, dacă cineva îţi dă întrebarea respectivă, nu e neapărat să povesteşti tot ce ai făcut pe parcursul zilei, e suficient să răspunzi „Bine” sau, dacă ai o expresie a feţei super tristă, răspunde „Naşpa”. Dacă vrei să întrebi ceva, foloseşti formula de adresare „Nu te supăra” în loc de „Scuză” (Ex: Nu te supăra, cât e ceasul?). Nu uita că, de obicei, românii sunt foarte amabili, dacă ai împins pe cineva din neatenţie, neapărat să spui „Pardon”. Dacă cineva este trist, dă dovadă de bunul simţ şi întreabă-l: Eşti supărat? Ce ai?.

Admitere în România – întrebări şi răspunsuri

Cum cauţi mai repede întrebarea de care ai nevoie:

1. Apeşi Ctrl+F pe tastatură;

2. În spaţiul care a apărut introduci cuvântul cheie. Ex.: „cetăţenie”, „foaie matricolă”;

3. Apeşi Enter şi vezi unde apare cuvântul cheie în text, dacă nu e întrebarea potrivită mai apeşi Enter până găseşti întrebarea de care ai nevoie ori până ajungi la sfârşit de pagină.

Rog să citiţi atent, în comentarii nu răspund la întrebări care se regăsesc pe această pagină.

 

Care este formula de calcul a mediei? Câte locuri sunt la universitatea x sau facultatea y? Când se depun dosarele?

INSIST să deschideţi şi să citiţi metodologia, veţi fi surprinşi să aflaţi că metodologia conţine practic toată informaţia de care aveţi nevoie.

Pentru elevi trebuie acordul ambilor părinţi? Ce fac dacă un părinte este plecat peste hotare?

Minorii au nevoie de acordul ambilor părinţi (dacă sunt în viaţă) sau al tutorelui legal.

 În cazul în care un părinte este în străinătate el trebuie să facă la notar declaraţiile necesare şi să le trimită în original acasă. După asta actele vor fi traduse în limba română la birou autorizat de traduceri (în cazul în care sunt în altă limbă) şi legalizate.

Conflict în Varniţa – Transnistria instalează două posturi vamale ilegale

Posturi vamale ilegale din Varnita

În seara de 26 aprilie 2013, la ora 20:00, autorităţile transnistrene au instalat două posturi vamale, unul între satul Varniţa şi cartierul Severnîi (cartierul Nordic în traducere din rusă) al oraşului Bender iar celălalt se afla mai la nord de cartierul Severnîi, în apropierea satului Gura Bîcului, satele menţionate sunt controlate de autorităţile de la Chişinău. Miliţienii transnistreni au motivat instalarea acelor patru containere/vagonete drept măsuri pentru a preveni contrabanda dintre Moldova – Transnistria – Ucraina.

În noaptea de 27 aprilie locuitorii satului Varniţa, după şase ore de „lupte” au reuşit să dezinstaleze primul post vamal dintre Varniţa şi cartierul Severnîi, încărcând primele două vagonete în maşina de mare tonaj pentru a le deplasa la postul de poliţie, unde să stea până dimineaţă. Din înregistrările video putem trage concluzii: pe de o parte erau miliţienii transnistreni în uniforme şi aşa numiţii „pacificatori” din partea Rusiei, Ucrainei şi a Transnistriei, bine instruiţi, iar de cealaltă parte au fost locuitorii satului Varniţa, jurnaliştii şi vreo două persoane de la Chişinău.

Povestea e destul de „frumoasă” pentru timpurile în care trăim, dar hai să vă prezint scenariul meu, că el puţin diferă de ceea ce inventează (pe bune acum) autorităţile şi jurnaliştii moldoveni şi cei transnistreni.

Pentru început: eu sunt din Varniţa, am prieteni pe ambele părţi ale Nistrului, nu sunt rusofob sau românofob, sunt om care gândeşte logic şi urăşte acest joc politic, că nu e nimic mai mult.

Deci aşa: în Republica Moldova Guvernul Filat a fost demis, pe scaunele lor cu rotile se plimbă prin birouri nişte interimari, care nici măcar nu ştiu ce trebuie să facă în caz că pe computer apare ecran albastru. Preşedinte, din câte ştiţi, aşa şi nu avem. Ţara e într-o criză politică şi va fi în această criză până se termină sărbătorile, chiar prost să fii să nu te foloseşti de aşa ocazie, nu? Despre Moldova nu mai comentez că e gaura neagră.

Transnistria sau Republica Moldovenească Nistreană. Citat adaptat: Noi vrem să luptăm cu contrabanda, din acest motiv mai instalăm încă două posturi vamale (pe un drum pe care deja există un post vamal al Transnistriei; 2 puncte de control al Republicii Moldova şi un post de Pacificatori). Am început să le instalăm la opt seara deoarece contrabandiştii se deplasează noaptea deci, noi tot noaptea trebuie să lucrăm, ca ei să treacă pe lângă noi şi să ne vadă cum le instalăm.

Referitor la ultima aberaţie pe care eu am scris-o mai sus, trebuie să repet: eu sunt din Varniţa, eu ştiu fiecare drum şi cărare de acolo dar totuşi nu pot găsi logica în cuvintele oficialilor transnistreni. Pe hartă clar se vede un singur drum, strada Tighina, şi pe această stradă, de la satul Gura Bîcului şi până în oraşul Bender vei trece, în ordine, prin: Punct de control al Republicii Moldova din Gura Bîcului, postul de Pacificatori din apropierea celui de-al doilea post vamal ilegal, încă un Punct de control al Republicii Moldova şi o Vamă Transnistreană care se află în vecinătate şi arată ca un punct vamal dintre două state. Reţinem ideea şi mergem mai departe.

Rebranding pentru satul Varniţa

Compania „Student Travel” cu ajutorul agenţiei de publicitate Piko au realizat o serie de imagini cu titlul „America e mai aproape decât crezi”. Campanie de promovare a serviciilor de Word and Travel în SUA. Astfel oraşul Cricova s-a potrivit foarte bine pe wordmark-ul companiei Coca Cola, Şoldăneşti în loc de Snickers, etc. Toate acestea le puteţi vedea pe net (apăsând aici de ex.)

Design-erii de la Piko au uitat să bage undeva şi Varniţa, un sat al doilea după capitală cu oameni talentaţi şi nici macar nu l-au luat în seamă. Dar ştiu eu de ce Varniţa nu figurează în albumul lor, pentru că Varniţenii nu-şi părăsesc patria pentru un „Vis American”. Totuţi ca să nu-i supărăm pe Varniţeni am făcut eu un mic rebranding pentru Yahoo şi Wikipedia şi cred că mi-a ieşit la fel de bine ca şi design-erilor de la studiou de publicitate:

Varniţa Yahoo rebranding
Varniţa wikipedia rebranding

Interziceţi minorilor să iasă la manifestaţii!

Marşul Unirii din 16 septembrie

Am scris mai devreme o postare cu titlul „De ce un necărturar pleacă la Marşul Unirii?” unde am criticat foarte rece un blogger, dar l-am criticat constructiv. Am hotărât să-l găsesc şi să-i arăt articolul şi să-mi mai cer o dată scuze că mi-am permis aşa să scriu despre el, sperând că nu l-am umilit. Am găsit blogurile acestuia, am găsit chiar şi numărul de telefon, am intrat pe profilurile de pe reţelile de socializare şi am fost uimit de ce am văzut: un copil de 15 ani (apasă pe imagine).

Acum stau şi mă gândesc că toată critica mea a fost doar o aberaţie, că băteam în perete deoarece nu consider că merită să explici unui copil, care încă nu a învăţat la şcoală toate regulile din limba română, despre ortografie. Am lăsat totuşi postarea, ca pe viitor, când va atinge majoratul, să intre şi să-şi vadă greşelile, sper că atunci va râde când va citi.

Alt ceva m-a deranjat foarte mult, de ce acest copil scrie aşa lucruri urâte despre un alt popor dacă el are 15 ani şi nici istoria n-a învăţat-o cum se cade la şcoală, şi unde se uită părinţii acestuia? De ce părinţii îi permit să scrie pe internet expresii de acest gen: (pedo)Ruşii; pe(d)ovarăşi; cioban alcoolic sau unui degradat mintal; comuiştii cu 1000 de retardaţi plătiţi ş.a.m.d. Intru pe profilul acestuia şi văd că are de toate, călătoreşte şi se odihneşte prin diferite ţări, se implică în proiecte, părinţii îi dau tot de ce-ar avea nevoie un copil, de ce lui i-ar trebui să se implice în activităţi extrimiste?! Chiar aşa de tare îl deranjează faptul că suntem un stat independent?! L-ar deranja procesul de perfectare a vizei pentru ca să meargă în Bulgaria la „Rusalka”?! Sau părinţii lui sunt nemulţumiţi de situaţia din ţară şi îşi folosesc odrasla pentru a-şi potoli stresul?!

Un copil de 15 ani a fost folosit, exploatat, trimis prin Chişinău să lipească abţibilduri cu „invitaţie” la marşul unirii. Copilul clar că a acceptat propunerea, el şi pe facebook a scris că i-a părut „interesantă” această activitate, pentru că la vârsta asta el se simte important, solicitat, folositor pentru societate.

Am o propunere, hai să nu permitem minorilor să participe la manifestaţii. Atâta timp cât minorul sub 18 ani nu are dreptul la vot, consider că nici la manifestaţii/mitinguri nu trebuie să participe, pentru că e acelaşi lucru: personalitatea îşi arată poziţia socială, iar el, copil fiind, nu trebuie să aibă aşa poziţie, el trebuie să se joace cu maşinelile şi să privească „The Lion King”. Părinţii care-şi lasă copiii singuri să meargă la aşa evenimente trebuie pedepsiţi, poate atunci vom prinde la minte. Cunosc mai multe persoane minore care au intenţia de a participa la Marşul Unirii, din propria iniţiativă şi fără acordul părinţilor.

Părinţi, aveţi grijă de copiii voştri! Copii, este periculos, dacă aruncă „opoziţionarii” cu ceva în toţi zece mii câţi sunteţi, poate să nimerească în tine, şi cine va purta răspunderea pentru tine când tu mergeai singur pe străzile capitalei în mijlocul mitingului?!

De ce un necărturar pleacă la Marşul Unirii?

Blogul unei noi generaţii

Am primit azi de la o persoană un link spre articolul „De ce plec eu la Marşul Unirii?” (mai jos am publicat şi conţinutul acestuia), articol postat pe blogul Tinăr.EU (Update 2015: Site-ul nu mai este disponibil), acolo sunt mai mulţi autori care susţin că întreţin „Blogul unei noi generaţii”. Pentru început: eu nu am nimic împotriva acelui blog şi eu nu am absolut nimic împotriva Marşului Unirii, eu şi singur am participat la Hora Unirii din Bucureşti şi am fost fugăriţi de Jandarmerie, am participat şi la activităţi organizate tot de Acţiunea 2012. Mesajul meu se adresează doar autorului acelei postări, adică lui Adrian Pleşca (eu nu ştiu cine e acesta, să mă scuze dacă sunt rău, dar asta-i realitatea).

Adrian e pentru unirea Republicii Moldova cu România, e împotriva Ruşilor, care sunt şi ei oameni, şi are o poziţie agresivă. Agresivitatea e un lucru rău dar acum articolul meu cred că e la fel de agresiv, aşa că vom accepta de data asta agresivitatea (scuzaţi că am repetat de 4 ori cuvântul agresivitate, de 5). Adrian a încercat să scrie articolul folosind doar limba Română, adică pur Română, cu „” peste tot, ca să demonstreze tuturor că întradevăr e pentru unire (ce a băgat în ghilimele sau cu litere ruseşti e doar sarcasm). Sărmanul om, nu ştia el că în limba Română nu există cuvântul „sânt”. Să explic: în Republica Moldova litera „” există doar în cuvântul România, în rest peste tot se scrie „Δ, în acest caz va fi corect „sînt”, atunci când în ţara din dreapta Prutului corect va fi „sunt”. Mă voi repeta: cuvântul „sânt” n-a existat niciodată.

A fost folosit în contextul: „Vreau să-mi apăr ţara mea de opinii şi acţiuni staliniste ce sânt activ promovate de câţiva pe(d)ovarăşi.”

Altă gafă, cuvântul „mental” folosit în contextul „…vocabularului unui cioban alcoolic sau unui degradat mental.” (evident că despre ruşi se spune). Stimate Adrian, vocabularul tău lasă de dorit, scuze dacă te jignesc, dar mă repet: eu doar fac constatare de fapt, nu inventez. Dacă vei consulta dicţionarul vei vedea că cuvântul pe care ai vrut să-l foloseşti provine de la substantivul „minte” şi se scrie de fapt „mintal” iar cuvântul scris de tine e în limba Franceză, citat din Dexonline:

Nu ştiu Moldovenii să pună cratimile între cuvinte

Să mă bată grindina pe cap dacă nu sunt moldovenii noştri necărturari. Recunosc că limba română e destul de complicată cu toate diacriticile şi cratimile, pe reţelile de socializare mulţi se înţeleg şi fără ele, scriu fraze de genul „mam dus la mgazin si miam cuparat o marojna tare buna cu capsuna”. Alţii o fac pe deşteptul, când vor să demonstreze altora că sunt deştepţi iar lumea-i proastă şi iată ce iese din asta:

Primul individ a încercat să vină cu argumente la cuvintele lui Vlad Filat. Merge vorba despre un articol unde se spunea că prim ministrul Vlad Filat vrea ca elevii şi studenţii care au beneficiat de bursă în România să fie obligaţi să se întoarcă să muncească în ţară. Individul cu replica sa a încercat să reinventeze limba română, culmea, că 2 fraţi/verişori de-ai lui (că au acelaşi nume de familie) l-au susţinut, şi ei la rândul lor adăugând reguli noi în limba proaspăt concepută (a se vedea capodopera lui Radu Marusic). Nu-i suficient că nu ştiu cum se scrie verbul „a lua”  la imperativ (tu ia; voi luaţi) şi bagă cratime unde nu trebuie, ei nici nu-şi dau seama că „obligă-i” se scrie prin cratimă, dar şi se mai contrazic unul pe altul şi îşi permit să mă jignească, neam de homo sapiens. (Apăsaţi poza ca să citiţi textul)

Vorbesc greşit Româna

Urmează ceva mai dulce. Acesta nu m-a supărat pe mine cu nimic, dar totuşi merită menţionat, cel puţin din motiv că nu a învăţat acelaşi verb „a lua”, şi încă câteva reguli ale limbii noastre mioritice. De ce e dulce? Pentru că e reprezentat al unei companii, care scrie pe forumul de pe torrnets ca să convingă studenţii admişi la universităţile din România să-şi facă asigurare medicală anume la compania lui şi nu în altă parte. Bine frate, dacă eşti reprezentant al companiei, scrie adecvat, ca un reprezentant al companiei, ca să simt că firma voastră nu e o tarabă de la colţ, sau la voi toate actele oficiale sunt cu smile-uri în mijlocul fiecărei propoziţii? Dar semne de punctuaţie? Nu, n-ai auzit?

reprezentat asito

Fraţilor, vă rog, nu vă umflaţi în pene, fiţi mai simpli şi lumea se va trage spre voi! Învăţaţi limba Română, şi Rusa, şi Engleza, pe toate învăţaţi-le că toate-s bune, numai pe fiecare folosiţi-o corect.

5 destinaţii din Moldova ferite de ochiul omului

Republica Moldova nu-i atât de mică cum pare. Eu credeam că pot vedea toată ţara în 2 zile, dar de fapt nouă o săptămână nu ne-a ajuns nici macar pentru jumătate din locurile planificate. Am fost membrul echipei Peugeot Partner şi timp de 7 zile, în cadrul proiectului Redescoperă Moldova, am vizitat mai mult de 100 de destinaţii turistice, sau care în viitor ar putea să devină turistice.

În Moldova există locuri arhicunoscute, preferatele turiştilor, cum ar fi: Cramele de la Cricova, Mileştii Mici, Purcari, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Zimbrii din Pădurea Domnească, Mănăstirile Curchi, Hâncu, Saharna şi Ţîpova. Toate acestea sunt destinaţii bine mediatizate şi obligatorii pentru orice străin.

Pe stâncile de la Ţîpova

În TOP-ul de mai jos am inclus primele 5 destinaţii pe care aş vrea să le văd din nou, să am la dispoziţie mai mult timp pentru a savura, pentru a pătrunde în atmosfera deosebită şi unicală a fiecăreia dintre destinaţii. Desigur că aş vrea să mă întorc la Orheiul Vechi sau la Cricova, e frumos acolo, dar nu simt atmosfera locului. Cantitatea mare de turişti deja a uzat aerul, a bătut cărările, a capitalizat şi a atipizat ceea ce cândva era diferit. Eu sper să vă placă locurile, care cândva ferite de ochiul omului urban, au păstrat în iarbă, în cărări, în stânci şi în pereţii clădirilor căldura şi mirosul deosebit.

1. Satul Cernoleuca din raionul Donduşeni.

Drumul de pietriş, lung şi accidentat, ne-a dus direct spre cimitir, s-ar părea că satul nu-i deloc ospitalier. Trecând pe lângă, am mers în inima satului. În Cernoleuca am descoperit două destinaţii. Despre prima n-am aflat multe, era casa pictorului Igor Vieru. Poarta mare, de lemn şi ornamentată, din start ne-a trezit curiozitatea, nu putea fi poarta unui simplu om. Am oprit lângă gard să căutăm vreo placă pe care să fie scris macar ceva, nimic, oamenii din sat spuneau că „e casa lu Igor Vieru, a fost poet”, dar noi ştiam că-i pictor, probabil că-l confundau cu Grigorie Vieru.

Mai departe-n sat, în curtea şcolii se află o clădire veche, este Conacul lui Constantin Cazemir. Cândva în clădire a fost bancă şi acum în clădire este orfelinat. Nu aveam de unde să ştim această informaţie dacă nu ne apropiam de nişte persoane care să ne povestească, erau Directorul Adjunct şi contabilul orfelinatului. Ei ne-au povestit că statul îi închide, ne-au mai spus că în spatele liceului a fost casa lui Cazemir de la care au rămas doar ruinile, cândva mai era o alee de plopi şi un dendrariu de care îngrijeau elevii din şcoală, dar n-a mai rămas nimic. Tragica istorie a satului a fost completată cu o răsuflare grea – liceul tot se închide din anul acesta, va fi gimnaziu.

Încălzirea de dimineaţă la tabăra Rusca (Video)

Echipele de la Redescoperă Moldova au dormit noaptea aceasta în tabăra Rusca care aparţine Ministerului Justiţiei. În tabără de vreo 3 ani nu se mai odihnesc copii, vara aceasta a fost arendată pentru o lună, camerele au fost un pic reparate ca să poată trăi oameni acolo aşa că noi am avut noroc cu perioada.

Tabara Rusca

Încă ceva specific pentru Rusca: în sus pe deal se află un penitenciar (închisoare) de femei. Noapte băieţii dormeau cu ochii deschişi şi cu urechile ciulite ca nu cumva să evadeze „fetele” şi să coboare-n vale spre noi. Noaptea a trecut fără incidente aşa că dimineaţa, toţi 20 de pioneri bloggeri, în frunte cu физрук Роксана Бурсук из братской Румынии, toţi plini de energie am hotărât să facem un pic de gimnastică înainte de drum. Vedeţi ce ne-a reuşit: