Articole cu Tagul: universitate
Svetlana Brazdă: Tranfserul studenților moldoveni între universitățile din România
Probabil mulți s-au întrebat cum e să te transferi de la o universitate la alta, fiind student basarabean în România? Am să vă vin în ajutor prin intermediul acestui articol.
Articolul va fi mai mult o relatare a exeprienței personale și voi exemplifica cu problemele pe care le-am întâmpinat eu personal. Voi relata și despre felul în care am reușit să rezolv lucrurile. Totuși, sper să vă fie de folos. Legile se schimbă, universitățile sunt diferite, condițiile se schimbă, însă birocrația rămâne neschimbată.
Biografie: basarabeancă, admisă în Universitatea din Craiova, anul de studii 2016-2017, FEFS, specializarea kinetoterapie și motricitate specială (cu bursă). Transfer în Universitatea din Oradea, aceeași specializare.
Ca să te transferi trebuie să îndeplinești toate condițiile de mai jos:
- Să nu ai restanțe;
- Transferul se face cel puțin după anul 1 dar nu în anul terminal. Dacă ai de învățat 3 ani, te poți transfera doar în vacanța de vară după anul 1;
- Trebuie să ai minim 30 de credite transferabile. Într-un an universitar poți strânge cel mult 60 de credite. În urma transferului, materiile care au fost studiate în universitatea de unde vii, se vor echivala în univeristatea unde urmează să înveți. Dar vor fi și diferențe. De exemplu, eu am avut materii în anul 1 în Craiova, care în Oradea nu erau deloc, sau care în Oradea se făceau în anul 2. Astfel, dacă aduni creditele tuturor materiilor echivalate pentru anul 1 în Oradea, suma trebuie sa fie minim 30.
Teoretic, transferul de la o universitate la alta cuprinde 3 etape:
- Acceptul universității unde se transferă studentul;
- Acceptul universității de unde pleacă studentul;
- Acceptul Ministerului Educației.
Practic, a fost așa:
- Am vorbit cu cei din Oradea după primul semestru an 1. Mi-au dat acceptul verbal, dar mi-au zis să vin după ce se termină semestrul 2.
- La început de iulie am sunat în Oradea și am discutat situația mea. Ei mi-au spus ce acte vor de la mine. Am stabilit data când merg la ei, ca să analizeze dosarul (copiile tuturor actelor din dosarul meu din Craiova + copii la actele personale + declarație că nu dețin buletin românesc + ordinul de la minister conform căruia am fost admisă).
Sfaturi:- e bine să ai copii legalizate la absolut toate actele;
- declarația pe proprie răspundere trebuie să fie făcută la un notar din România și să cuprindă fraza „declar pe proprie răspundere că nu dețin carte de identitate eliberată de către autoritățile din România” – pe lângă declarația aia de la admitere mai trebuie și aceasta.
- Ordinul: eu am obținut acest ordin timp de vreo 10 zile. Acest ordin nu este pur și simplu lista celor admiși în anul în care ai fost admis. Acest ordin este trimis de la Ministerul Educației din România direct către universitățile din țară. Ordinul este compus din 2 părți. Prima pagină unde scrie ORDIN și apoi Anexa, adică lista studenților. Teoretic acest ordin ar trebui să fie printat și adăugat la fiecare dosar în parte, practic, poate fi oriunde în universitate. Dacă ești norocos și-l ai în dosar, felicitări. Dacă nu, spor la căutat. Eu am încercat să fac rost de ordin direct de la cei de la minister, însă degeaba, au zis că universitatea este obligată să-l dea și sigur este la universitate. Apoi am tot trecut pe la secretariat și decanat ca până într-un final să se găsească acel ordin la rectorat.
- Toate actele în regulă. Urmează completarea unui formular (eu l-am primit de la univeristatea din Oradea). Acesta se completează în 2 exemplare.
- Etapa semnăturilor. Pe aceste 2 formulare trebuie să semneze șefii din ambele universități. În cazul meu, secretara din Oradea care s-a ocupat de mine și de dosarul meu a rezolvat și semnăturile. Eu doar am mers și am luat formularele și toate actele anexate. A urmat partea veselă. Cerșitul semnăturilor din universitatea de unde plec.
Atenție! E necesar să te grăbești puțin, eu am ajuns pe 31 iulie în Craiova (din 1 august e vacanță în toate universitățile). În cazul meu a trebuit să semneze cei de la secretariat, decanul și rectorul.
Sfaturi:- În caz că nu găsești persoana care trebuie să semneze, sunt și alte persoane în universitate, care au drept de semnătură. Adică, dacă ajungi la ușă și ți se spune că „d-nul cutărescu nu este, veniți peste o lună”, nu pleca. Cere să semneze persoana cu drept de semnătură (sunt mai multe, pe cineva tot găsești pe loc).
- În caz că nu te lasă să intri la cineva „mai mare” gen d-nul rector, folosește-te de cei din jur. De exemplu, lângă rectorat sunt multe cabinete cu prorectori și mulți alți oameni importanți. Bate la ușă, spune problema, și ei te vor trimite la rector, astfel ajungi la cabinetul omului și zici la secretară că vii de la șeful mai mic și ai de semnat asta. La mine a funcționat.
- Cere-ți drepturile folosind combinația de curaj și smerenie.
- Semnăturile au principiul de la mic la mare. Rectorul nu semnează dacă ceilalți nu au semnat.
- Retragerea actelor de la universitatea de unde pleci. După ce am avut toate semnăturile, am mers la secretariat și mi-am retras originalele din dosar, și în loc a fost pus formularul (doar un exemplar) cu toate semnăturile. Celalalt exemplar, semnat, împreună cu actele în original și alte acte pe care le-au cerut cei din Oradea (am scris mai sus despre ele) au plecat la secretariatul Universității din Oradea.
- Avem acceptul universățitilor, urmează să primim acceptul ministerului.
La această etapă ministerul, teoretic, nu ar trebuie să refuze transferul. Pasul acesta este mai mult o chestie birocratică. Atâta timp cât universitățile s-au înțeles, pe cei de la minister nu-i interesează prea mult. Eu nu am auzit sa fie refuzat cineva, totuși s-ar putea să fie și astfel de cazuri.
Bun, Universitatea din Oradea și-a luat angajamentul să trimită personal dosarul meu la Ministerul Educației (dar am înțeles că nu este obligația universității să facă acest lucru). Ministerul Educației, după ce analizează dosarul, emite și trimite un alt ordin de accept al transferului.
Se pare că totul e bine, dar toutși a intervenit o problemă. Dosarul meu a fost trimis către minister la început de septembrie, dar răspunsul nu venea. Există și o dată limită până când poate fi trimis dosarul de transfer, informația poate fi găsită pe site-ul ministerului. Atât eu cât și cei de la universitate am dat telefoane și email-uri către minister, ca într-un final ei să trimită un ordin nominal provizoriu (eu nu l-am văzut, doar mi s-a spus că gata, sunt admisă și am toate drepturile de student în cadrul universității din Oradea).
Niște sfaturi la final de articol: să ai multă insistență, răbdare și să te documentezi bine. Trebuie sa cunoști și să consulți cât mai des metodologia anului tău, chiar e bine să o ai la tine printată pentru că ar putea să existe situații când ai nevoie să te consulți cu metodologia sau să arăți persoanelor interesate.
PS: Locul la buget și bursa de 65 euro nu se pierd.
Daniela Baciu: Cum e să fii student basarabean în Petroșani
Bună, sunt Daniela și astăzi vreau să-ți vorbesc despre a 2-a mea casă – Petroșani. Dacă ești absolvent de liceu, visezi să studiezi la o universitate din România, îți plac orașele mici și liniștite, și dacă iubești munții, atunci cea mai bună opțiune pentru tine este Petroșani.
Orașul Petroșani
Petroșani este un municipiu din județul Hunedoara, situat între munții Parâng, Godeanu, Retezat și Vâlcan. Probabil, datorită faptului că este încunjurat de munți, acest oraș te face să te îndrăgostești de el necondiționat. În oraș există o zonă de agrement numită ”Bradet”, loc perfect pentru a te relaxa într-o zi de duminică cu prietenii, pentru a învăța în sesiunea de vară și pentru a admira orașul în noapte.
Acum, despre lucrurile cele mai importante: Universitate, Cămin și ASBP.
Universitatea din Petroșani
Universitatea așteaptă cu brațele deschise studenții basarabeni și le oferă toate condițiile de care au nevoie. Nu există profesori care să discrimineze negativ etnicii români, ba din contra, ei sunt foarte încântați de faptul că noi suntem aici și sunt foarte indulgenți cu noi. Ținând cont de faptul că noi vrem să plecăm acasă pe o perioadă mai mare de timp, examenele le stabilim împreună cu profesorii în așa fel ca să ne bucurăm cu toții de vacanță la maxim. Mai multe informații despre universitate (facultăți, specializări, acte, etc.) găsești pe site-ul Universității.
Conferinţa „Student în România – între mit şi realitate”
Ai fost admis la studii în România? Felicitări! Am pentru tine o veste bună, poţi participa la Conferinţa „Student în România – între mit şi realitate”. Vino să descoperi aspectele nevăzute ale mediului universitar şi şcolar din România alături de alţi studenţi basarabeni!
Scopul proiectului este de a informa tinerii cu privire la mediul universitar şi cel organizaţional din Ţară. Se va accentua problematica izolării a tinerilor basarabeni şi cea a prejudecăţilor legate de efectuarea studiilor în România. În acelaşi timp se doreşte promovarea unei atitudini proactive şi solidare a studenţilor în abordarea relaţiilor cu terţii (alţi studenţi, cadrele didactice şi mediul organizaţional).
Evenimentul constă într-o serie de conferinţe susţinute în oraşele:
Ungheni (14.09.2013) – 11:00 – 15:00 – Centrul Regional de Resurse pentru Tineri Ungheni, str. Lacului nr. 3 (Cartierul Ungheni Vale);
Chişinău (15.09.2013) – 11:00 – 15:00 – Ginta Latină, str. Sfatul Ţării, nr. 18;
Bălţi (16.09.2013) – 12:00 – 18:00 – Colegiul Tehnic Feroviar Bălți, str. Decebal, nr. 101;
Cahul (17.09.2013) – 11:00 – 15:00 – Consiliul Raional Cahul, Piaţa Independenţei, nr. 2;
Pentru mai multe detalii accesaţi evenimentul de pe Facebook:
https://www.facebook.com/events/419924874775337/
Nu uita să-ţi anunţi toţi colegii şi prietenii care au fost admişi la studii în România. Suntem nerăbdători să te cunoaştem!
Cu drag, Echipa VERB
Seminarii în Sinaia pentru studenţii din economie şi administraţie
Universitatea din Bucureşti a organizat la Sinaia, în perioada 25-27 noiembrie 2012, o nouă serie de evenimente adresate studenţilor, evenimente derulate în cadrul proiectului „Măsuri active pentru susţinerea inserţiei pe piaţa muncii a studenţilor de la profilurile ştiinţe economice şi administrative”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, la care am participat şi eu.
De mic copil mă implicam în diverse proiecte, îmi asumam responsabilităţi, participam şi desfăşuram, vorbeam şi ascultam, citeam şi aplicam… În anii de facultate mi-am păstrat flacăra aprinsă datorită „scânteilor” oportune. Universitatea la fel a venit cu propria „scânteie”: o serie de seminarii pentru studenţii care-şi caută sau îşi vor căuta un loc de muncă.
Sunt cetăţean român aşa că fac parte din grupul ţintă al proiectului, excelent, urmează să scriu o scrisoare de intenţie, să-mi actualizez CV-ul, copii după nişte acte (tot felul de formalităţi) şi să aplic. Un eveniment de aşa amploare în Bucureşti? Banal! În Sinaia? Ceva nou! Aşa că primul tren „regio” din ziua de 25 noiembrie şi am ajuns la Hotelul Palace. După mine au venit şi ceilalţi participanţi.
Ce m-a motivat pe mine să particip la acest proiect: cazarea la hotel, masa gratuită şi distracţie seara? Şi asta tot! Dar totuşi am venit pentru informaţii, experienţă şi socializare, traversând aproape 700 km într-o noapte(Bender – Chişinău – Bucureşti – Sinaia). La eveniment au participat şi colegi de-ai mei, alături de care, cot la cot, suportăm cursurile plictisitoare şi savurăm cursurile interesante ultimii 3 ani, totuşi am încercat să socializez şi cu celelalte persoane. Alături de noile cunoştinţe am participat la concursul organizat de către Marian Crăciun, am realizat un proiect şi am câştigat bineînţeles. Chiar îmi pare bine că am fost ales manager de echipă (chiar dacă nu cunoşteam nici o persoană din echipă), am fost cei mai organizaţi şi toate activităţile s-au votat în mod democratic. Apropo, echipa noastră se numea „Pokemonii” iar metoda de alegere a numelui aş numi-o „democraţie spontană”.
Datorită acestui eveniment am aflat că am un nivel organizaţional şi decizional bun, în urma efectuării mai multor teste. Din altă parte, cum s-ar uita studenţii altor facultăţi văzând cum decanul facultăţii comunică cu studenţii săi, degajat, pe fotoliu, la o pauză de cafea?!
Frumoasă experienţă şi frumoase amintiri. Am avut parte de informaţie utilă şi de puţină distracţie în mijloc de semestru. Mulţumesc organizatorii proiectului, invitaţii, participanţii şi Uniunea Europeană pentru fondurile nerambursabile.
Discriminare rasială în universităţile din România
Am ajuns în secolul XXI şi tot ne ciocnim cu probleme rasiale. În România, după Revoluția din 1989, au fost adoptate o serie de legi care să apere interesele minorităţilor împotriva discriminării, aceste legi pot fi uşor găsite pe internet.
În luna octombrie toate universităţile din România încep anul universitar, studenţii din toată ţara şi din străinătate vin să primească un loc în cămin. Am fost la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, să ajut o fată din Republica Moldova cu înregistrarea la facultate şi cu cazarea. Bineînţeles că fără peripeţii şi „vîpendreoj” din partea universităţii nu s-a putut. Dacă eşti student străin trebuie să vii din timp să te înregistrezi la facultate pentru că dacă vii în „termen legal” poţi să nu mai ai loc. Coada mare de la uşa căminului la fel era doar pentru români iar cazul excepţional cu studentul străin trebuia să fie analizat la sfârşit, adică peste 5 ore şi dacă mai rămân locuri. Nu aici se ascunde discriminarea care m-a mirat, Românii şi Moldovenii totuşi sunt de aceeaşi rasă, europoidă.
Pentru probleme mai delicate studenţii se adresau la „şăful” căminelor, străinii tot acolo. Coada mare, în faţa noastră un băiat de rasă neagră care vroia să ceară şi el cămin, şi când l-a ajuns rândul, „măria sa” (adică şăfu) a spus:
– Tu eşti unicul student „străin” (se referea doar la negri, pentru că alături era fata din Moldova pe care n-a luat-o în calcul), nu-ţi dau cămin, doar dacă va mai veni cineva „ca tine”.
Cam asta a fost. Dacă omul are mai multă melanină în piele (pigmentul de care depinde culoarea pielii) înseamnă că trebuie să trăiască în cameră doar cu „de-ai săi” pentru că românilor le este frică ca nu cumva noaptea să-l vadă deasupra patului.
Cum văd eu studenţii în căminele din Bucureşti
Studenţia – cea mai interesantă perioadă a vieţii, o perioadă intermediară când încă nu te interesează problemele societăţii dar deja eşti nevoit să rezovi unele probleme mai delicate, pentru a supravieţui. Viaţa la cămin te educă din mai multe puncte de vedere, te formează ca personalitate însă cred că e ceva opus slujbei militare (acolo te civilizezi dar la cămin te strici, aşa să zicem).
Am trecut prin mai multe cămine a oraşului Bucureşti, unele sunt doar pentru studenţi străini, în altele găseşti români şi acum vreau să descriu fiecare tip de studenţi care populează aceste cămine.
Moldovenii. Încep de la cei din Republica Moldova deoarece şi eu sunt moldovean, am interacţionat mai mult cu aceştia şi am ce spune. Sunt mulţi, mai mulţi decât alţi studenţi străini însă mai puţini decât români. Moldovenii sunt gălăgioşi, mai ales noaptea: stau pe palier, fumează, mereu au teme de discuţie, uneori mai joacă monopolia, bilot sau chiar şah. Au moldovenii un limbric de la ruşi aşa că sunt cam agresivi, pe la petrecerile „basarabenilor” mai vezi vreo doi să se întindă, în cămin la fel poţi să auzi înjurături maldaveneşti (româneşti + ruseşti numa că cu terminaţii de-anoastre). Alţi studenţi cu moldovenii nu se ceartă, deoarece moldvenii sunt mulţi, uniţi şi cunosc „ghini” limba română. Din primele zile moldovenii fac cunoştinţă unul cu altul, aleargă din cameră în cameră după o ceapă sau pentru 10 minute de Odnoklassniki, tocmai de asta şi sunt gălăgioşi, că se cunosc şi mereu au despre ce să vorbească. După ce se cunosc, urmează chefuri, beţii cu coniac şi bere, muzică şi înjurături în gura mare, doar că încearcă să nu prea atragă atenţia celor din jur şi nici a poliţiei.
Chinezii. Sunt mai mulţi decât alţi studenţi, însă nu se compară ca moldovenii, aşa că sunt mai tăcuţi, binevoitori dar izolaţi. Chinezii când gătesc ceva, deschid uşa la cameră. Mâncarea lor este condimentată la 180%. Toată lumea care trece pe lângă camera lor strănută, deoarece mirosul e insuportabil (despre gust nici nu comentez). Aceştia au în cameră foarte multe aparate electrocasnice, haine şi alte chestii care în China se vând la kilogram.
Africanii. Sunt şi studenţi din Africa prin căminele româneşi, nici acum nu pot să rămân indiferent când ei trec pe lângă mine, mă simt obligat să ridic capul să-i privesc şi …