Articole cu Tagul: viata de student

Cum strângi dosarul pentru studii în România într-o singură zi!

Emotii inainte de admitere

Notă: Informația e din anul 2012, dacă citiți acest articol peste mulți ani, e posibil unele acte să nu se solicite pentru dosar sau e posibil să existe alte acte despre care nu scrie în articol. Să fiți atenți!

Lume, noi nu suntem pe Titanic ca să faceţi panică, calm! Admiterea la facultăţile din România e ceva simplu şi deloc nu doare. Pe internet apar o mulţime de întrebări referitor la admitere printre care se găsesc şi întrebări amuzante, stupide şi în necunoştinţă de cauză. Fără supărări, sunteţi măricei şi e timpul să recunoaşteţi greşelile. Unele persoane vor facultate în străinătate însă nu cunosc ce-i asta Metodologie şi nici nu au citit-o înăinte de a-mi adresa întrebări.

Cum strângi dosarul pentru studii în România într-o singură zi:


Te trezeşti dimineaţa, preferabil până la prânz (că dimineaţa lucrează toate instituţiile), descarci Metodologia de şcolarizare pentru acest an şi citeşti (e greu, necesită efort, ştiu că în 12 ani de şcoală nu ai citit atâta dar merită). Tot în metodologie găseşti actele care trebuie să le conţină dosarul, le scrii pe o foiţă şi ieşi la „vânătoarea” de acte.

Pentru început mergem la uzina cunoştinţelor sau cimitirul tinereţii, adică la liceu, de la secretară ceri foaia matricolă (model este şi la mine pe blog) şi Diploma de Bacalaureat (dacă încă n-ai luat-o). Dacă secretara nu ştie ce-i asta foaie matricolă arată-i modelul şi spune-i să-ţi facă aşa o tabelă pe hârtie A4 cu semnătura şi ştapmila directorului.

Am ieşit transpiraţi de la liceu (emoţii, frică sau mai ştiu cum e la voi) acum mergem la centrul de medicină să cerem adeverinţa medicală, e cea mai simplă adeverinţă, medicii împart aşa adeverinţe la toţi absolvenţii care merg la liceu sau facultate aşa că ei ştiu ce să scrie acolo şi câte ştampile să pună. În această adeverinţă putem băga şi informaţia din Certificatul HIV/SIDA care se face la Chişinău (acesta nu e obligatoriu aşa că trecem peste).

Acum mergem până la notar să facem copie legalizată după Diploma de Bacalaureat, Foaia Matricolă, Adeverinţa Medicală, certificatul de naştere şi cel de căsătorie (dacă este cazul). Atâta timp cât notarul îşi face datoria vom trage o fugă până la xerox să scoatem la imprimantă vreo 2 cereri (cererea tot o putem găsi în metodologie: Anexa 1A) şi facem câteva copii simple după buletin şi paşaport.

Notarul lucrează încet aşa că mai avem timp să facem poze, intrăm la un studiou foto şi cerem la 10 minute nişte poze 3/4. Pe drum spre casă intrăm pe la notar să luăm copiile legalizate.

Asta e tot, nimic complicat, nici un stres. Profesorii, secretarii, medicii, notarii şi fotografii trebuie să-şi cunoască funţia şi obligaţiile aşa că un simplu student nu trebuie să-şi bată capul de toate detaliile. La final: să ajungeţi acolo unde v-aţi dorit! Baftă!

Şi dacă ştiţi că veţi intra la studii în România, vă mai recomant un articol unde veţi afla cum să vă strângeţi dosarul pentru Viză Românească, veţi găsi şi nişte sfaturi pentru cei admişi şi răspunsuri la întrebările frecvente.


Harta cu paşii pentru a ajunge la studii în România (apasă pe hartă pentru a vedea mărimea întreagă):
pasii-admitere-romania-gorobic-dmitri

Ruta de iarnă: Bucureşti – Chişinău

Îmi zicea mie lumea să stau cuminte şi să nu caut perepeţii pe capul meu. Spuneau şi la televezor că se va strica timpul, că e cod galben, portocaliu sau ce culori mai sunt acolo?! însă dorul de casă (şi pofta de mâncare de la mama) m-au convins să merg din Bucureşti acasă, în Republica Moldova.

Duminică, 12 februarie 2012, dimineaţa am avut ultimul examen din sesiune şi eu cu încă două colege, Ţih Vladlena şi Ceresco Irina, ne-am rezervat locuri, la autobuzul de la ora 10 seara, spre Chişinău. Mie şoferul mi-a dat locul 13 şi în Chişinău trebuia să ajungem tot pe data de 13, ghinion ar zice cineva, dar mie-mi place acest număr, ziceam că-i de bine.  Eu şi cu Vlada am venit din timp la auto-gară, Irina întârzia, nu găsea un taxi liber, panica. La ora 22 şi câteva minute toţi erau la auto-gară, 26 persoane la număr,  autobuzul a pornit şi majoritatea pasagerilor şi-au făcut cruce.

Autobuzul mergea frumos, nu se grăbea, însă în primele minute a zilei de 13 februarie autobuzul, pe o porţiune necurăţată de drum, s-a lovit de ceva tare (bucată de gheaţă, ceva metalic, nu se ştie) şi s-a spart rezervorul de combustibil. Eram undeva în judeţul Buzău, mai departe nu puteam merge fără motorină şi o maşină de curăţat zăpada ne-a tras până la Hotelul Restaurant „Ovidiu”, din apropiere, unde noi toţi am aşteptat până şoferii vor rezolva ceva.

scobitori hui feng

Între timp în restaurant. Era trecut de ora 1, am intrat în restaurant, am luat meniurile de pe masă şi ne-am bucurat de preţurile mici a mâncărurilor: ciorbe, salate, gratar etc. dar am fost dezamăgiţi când am aflat că nu au nimic din meniu decât capucino, sare, piper şi scobitori „Hui Feng”. În crăpăturile meselor de lemn am descoperit fărmituri de pâine, Irina a remarcat că aici cândva totuşi a fost mâncare.

Noi, 3 colegi de la Administraţie Publică, am scos laptop-ul şi Vlada ne-a pus filmul „Puss in Boots”. În restaurant se întâmplau lucruri mistice: din camera  de hotel de la etajul 1 (după standarde moldoveneşti etajul 2) a început să curgă o cascadă de apă în una dintre cabinele din restaurant.

La ora 3 s-a apropiat un microbuz care a luat 16 persoane, în special domnişoare, şi a pornit spre Chişinău. Noi am rămas să aşteptăm următorul microbuz care, după cuvintele şoferilor, a pornit din Bucureşti şi vine să ne ia şi pe restu 10 oameni rămaşi. Irina, motivând că nu avea loc pentru a-şi pune bagajele în primul microbuz, a rămas cu mine să aştepte.

Doar la ora 4 şi 50 minute a venit cel de-al doilea microbuz ca să ne ia şi pe noi, cei 10 adormiţi, să ne ducă „acasă”. Ajungând la Bârlad am văzut şi camioanele care nu aveau voie să meargă mai departe, drumurile din nou erau închise de poliţie şi noi am realizat că eram ultimii care-am putut trece spre Moldova şi înapoi.

Am ajuns în vamă aproape de ora 10 dimineaţa, zici că nu rămâne decât să trecem vama şi mai departe e ultima sută de metri, însă nu toţi au avut noroc să treacă de vamă. Am avut în microbuz un băiat moldovean şi cu un prieten al său, cetăţean a Germaniei, pe care l-a invitat să viziteze Moldova. Ghinionul Germanului era să nu cunoască ce-i aceasta „Paşaport”, el avea la sine decât Cardul de Identitate, adică buletinul statului German, cu care poţi circula pe tot teritoriul Uniunii Europene, însă nu şi în afara ei. Vameşul român s-a uitat la el cu milă, nu avea ce să-i zică, fiind o vamă a UE, i-a permis să treacă însă l-a preîntâmpinat că vameşii moldoveni o să-i interzică intrarea în ţară aduăgând la sfârşit cuvintele „Believe me”. Aşa şi a fost, în Republica Moldova cetăţeanul Germaniei nu a putut să intre, să se întoarcă în Bucureşti nu puteau deoarece drumurile erau închise, au rămas blocaţi în vamă.

Ultima sută de metri mi s-a părut foarte lungă şi iată că la ora 12.20 am ajuns în Chişinău. Peste 15 minute am plecat cu autobuzul Chişinău-Bender spre casă, picioarele îngheţate, gândul la mâncare de casă, ochii mi se închideau şi adormeam.

Sfârşit.

În autobuzele din Bucureşti e periculos să circuli

RATB Ieşire de urgenţă

Foto: MySideOfWorld de pe panoramio.com

Imaginaţi-vă: iarnă, zăpadă, drumuri lunecoase, eşti în autobuz, pleci la serviciu, semaforul se aprinde verde, autobuzul porneşte şi în acel moment o lovitură laterală răstoarnă autobuzul, era un camion care nu a reuşit să frâneze la semafor. Autobuzul a luat foc, uşile nu se deschid (e întors cu uşile la pământ), într-un minut totul va fi în flăcări, există riscul de explozie. Primul lucru ce trebuie să-l faci e să iai ciocanul roşu care e agăţat lângă fiecare fereastră din autobuz şi să spargi geamul, chiar acolo unde scrie „Ieşire de urgenţă”, doar atunci pasagerii vor evada din transportul care arde.

Eşti în autobuz, cauţi prin părţi şi nu găseşti ciocanul, oare unde ar fi? De ce lipseşte din locul unde trebuie să se afle în conformitate cu regulile de prevenire a accidentelor? Şi în celălalt capăt al autobuzului lipseşte ciocanul, nu găseşti nici un obiect cu care să spargi geamul, veţi muri cu toţii aici, prăjiţi, copţi? Mai mult că da.

Cineva, citind articolul, cred că în gând îşi pune întrebarea „Cum aşa Dima? Cum să se prăjească în autobuz? Ce prostii vorbeşti? Eşti un tiran, un nesimţit, un needucat cu psihică bolnavă!” … Hai lăsaţi-o mai moale. Cine atunci sunt inbecilii care au furat din autobuz ciocanele? Cu ce scop, să se distreze? Lăsând pe alţii să moară (în perspectivă)? Cine sunt angajaţii de la RATB care n-au efectuat controlul transportului şi nu au pus alte ciocane în locul celor ce lipsesc?

Azi, 2 ianuarie 2012, mergeam în autobuzul 336 din Bucureşti, am observat că în autobuz lipsesc 4 ciocane, lângă fiecare loc pentru ciocan e lipit sticker pe care e arătat clar cum cu ciocanul să spargi geamul, doar că noi ciocane nu avem. E de menţionat că ciocanele lipsesc mai mult de o săptămână, deoarece am reţinut în minte acest autobuz cu care am mers săptămâna trecută şi ciocanele lipseau (de data asta am şi filmat). Să mai adaug (pentru ironie) că în acest autobuz şi ecranul informativ era stins, dacă nu ştii locurile şi ştii doar denumirea staţiei la care trebuie să cobori, te-ai pierdut, ecranul doar e stins (bine, exagerez, nu te-ai pierdut, mai întrebi de alţi pasageri unde te afli… în caz că mai e cineva în transport).

Aceştia de la RATB chiar şi-au pierdut simţul sau nu ştiu să conducă o organizaţie? Am mai scris pe blog critică în adresa lor: cum controlorii uitau să debocheze aparatele de validare sau cum construiesc ei straţii de tramvaie lipsite de logică. Hai că vorbesc prea mult, mai uitaţi-vă la video care l-am făcut în acel RATB 336, cu cele 4 ciocane ce lipsesc şi cu ecranul informativ stins:

Cum văd eu studenţii în căminele din Bucureşti

beţie în căminele studenţeşti

Studenţia – cea mai interesantă perioadă a vieţii, o perioadă intermediară când încă nu te interesează problemele societăţii dar deja eşti nevoit să rezovi unele probleme mai delicate, pentru a supravieţui. Viaţa la cămin te educă din mai multe puncte de vedere, te formează ca personalitate însă cred că e ceva opus slujbei militare (acolo te civilizezi dar la cămin te strici, aşa să zicem).

Am trecut prin mai multe cămine a oraşului Bucureşti, unele sunt doar pentru studenţi străini, în altele găseşti români şi acum vreau să descriu fiecare tip de studenţi care populează aceste cămine.

Moldovenii. Încep de la cei din Republica Moldova deoarece şi eu sunt moldovean, am interacţionat mai mult cu aceştia şi am ce spune. Sunt mulţi, mai mulţi decât alţi studenţi străini însă mai puţini decât români. Moldovenii sunt gălăgioşi, mai ales noaptea: stau pe palier, fumează, mereu au teme de discuţie, uneori mai joacă monopolia, bilot sau chiar şah. Au moldovenii un limbric de la ruşi aşa că sunt cam agresivi, pe la petrecerile „basarabenilor” mai vezi vreo doi să se întindă, în cămin la fel poţi să auzi înjurături maldaveneşti (româneşti + ruseşti numa că cu terminaţii de-anoastre). Alţi studenţi cu moldovenii nu se ceartă, deoarece moldvenii sunt mulţi, uniţi şi cunosc „ghini” limba română. Din primele zile moldovenii fac cunoştinţă unul cu altul, aleargă din cameră în cameră după o ceapă sau pentru 10 minute de Odnoklassniki, tocmai de asta şi sunt gălăgioşi, că se cunosc şi mereu au despre ce să vorbească. După ce se cunosc, urmează chefuri, beţii cu coniac şi bere, muzică şi înjurături în gura mare, doar că încearcă să nu prea atragă atenţia celor din jur şi nici a poliţiei.

Chinezii. Sunt mai mulţi decât alţi studenţi, însă nu se compară ca moldovenii, aşa că sunt mai tăcuţi, binevoitori dar izolaţi. Chinezii când gătesc ceva, deschid uşa la cameră. Mâncarea lor este condimentată la 180%. Toată lumea care trece pe lângă camera lor strănută, deoarece mirosul e insuportabil (despre gust nici nu comentez). Aceştia au în cameră foarte multe aparate electrocasnice, haine şi alte chestii care în China se vând la kilogram.

Africanii. Sunt şi studenţi din Africa prin căminele româneşi, nici acum nu pot să rămân indiferent când ei trec pe lângă mine, mă simt obligat să ridic capul să-i privesc şi … 

Cu răbdarea treci şi (marea) Prutul!

Cu rabdarea treci si prutul

Câţi cetăţeni ai Republicii Moldova, etnici români, au încercat să ajungă la facultate/liceu în România? Câţi au ajuns? Felicitări (cu întârziere) celor ce deja au simţit atmosfera facultăţilor româneşti. Bravo sunt şi cei ce au încercat să depună actele pentru o facultate din România, care au stat la coadă ore întregi dar care, din păcate, n-au primit un loc. Mai rău de cei ce visau să-şi continue studiile în România dar n-au depus actele din mai multe motive: lene, frică, dubii etc.

Un prieten de-al meu, numele căruia nu va fi publicat, răbdător, insistent, visător, şi-a stabilit un ţel şi a mers înainte cu paşi siguri demonstrându-ne că lucruri imposibile nu există. A trecut peste multe obstacole: n-a fost admis din primul tur, a scris cerere pentru turul doi şi a fost admis în Braşov, împreună cu alte 8 persoane, la „Ştiinţe politice”, îşi dădea seama că nu va avea nici bursa de 65 de euro de care se bucurau alţi studenţi dar era hotărât să plece, chiar şi viza era gata însă, intrând pe site-ul universităţii, a descoperit că-n universitatea din Braşov nu există această specializare, a fost comisă o eroare. S-ar părea că e un impas însă El nu s-a dat bătut, el a început să sune la minister (MECTS), senatorului Viorel Badea cu care a făcut cunoştinţă pe-un grup de Facebook, suna de câteva ori pe săptămână, uneori şi de câteva ori pe zi, a durat asta mai mult de două luni până ce nu a primit pe poşta electronică un e-mail cu Ordinul semnat de Ministrul Educaţiei prin care a fost admis la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

La universitate a mers doar în luna decembrie, când era sigur că este admis. A scris povestea sa şi pe propriul blog, eu doar am repovestit-o cu alte cuvinte. Citiţi istorioara şi vedeţi nişte sfaturi la sfârşitul articolului, pentru cei  care sunt hotărâţi să treacă Prutul (cu răbdare bineînţeles şi cu viză):

”Cu răbdarea treci și marea” – de multe ori auzisem această exprimare, dar pîn nu demult am înțeles cît de cît ce înseamnă aceasta – să ai răbdare. Demult mă hotărîsem să plec în România să-mi continui studiile, și iată că anul aceasta a ajuns timpul cînd trebuia să-mi încep studiile universitare. Ca să mă asigur, în caz de nu nimeresc în România, să fac măcar aici studiile, și m-am înscris la USM, la facultatea de Istorie și Filosofie. Am fost la ambasadă, am venit cu o zi înainte seara, și eram undeva al 700-lea pe listă, și de aceasta rîndul meu a ajuns a doua zi, după ce s-a luat start, le mulțumesc studenților din Cluj-Napoca, care au lucrat mult, pentru aceea ca să se păstreze rîndurile, să nu fie haos, etc. Din primul tur nu am intrat, fiindcă am aplicat doar în București, însă nu m-am intristat, eram conștient că n-am să nimeresc din primul tur, și evident că am aplicat în al doilea, deja învățasem ceva timp în Chișinău și mă obișnuisem, dar planul meu inițial, era să plec și am încercat la maxim să nu mă abat de el, ne cătînd la nimic. În ceva timp cît mergea procesarea cererilor din turul doi, eram plin de nerăbdare, și am aflat, am fost admis în Brașov, la Științe Politice, mult m-am gîndit să plec sau nu, am vorbit cu părinții, după două zile de nesiguranță, m-am decis, am să plec. Întru pe site la universitatea în care am fost admis, și nu găsesc această facultate, am crezut că am greșit, am sunat, și m-am convis nu e. Nu știam ce să fac, am sunat la minister (MECTS), nici ei nu știau ce să facă. Era o grupă pe facebook, ”Admitere 2011”, în care am scris, nimeni nu știa, tot în această grupă am găsit pe un senatorul Viorel Badea. Sunam la minister și domnului Viorel, de cîteva ori săptămînă, uneori de cîteva ori pe zi, timp de 2 luni și ceva timp, insistam. Am insistat, colegii din Chișinău îmi spuneau că nu vei pleca, pe fețele altor oameni vedeam scepticism, și doar eu tot visam și speram, de aceasta îmi spuneau că sunt un visător, trebuie să cobor pe pămînt. Și intr-o bună zi, am primit pe e-mail documentul semnat de ministru, prin care eram admis în Cluj-Napoca la Universitatea ”Babeș-Bolyai”. Este tot ce mi-am dorit.

Mulțumesc mult, dmn. Viorel Badea, domnișoare de la minister Mihaela Popescu, Oana Nițu.

Dacă cineva va citi aceasta, care a nimerit în așa situație, îmi scrieți, vă ajut, cu ce pot.

Sfaturi:
1. Veniți cu o zi mai inainte la ambasadă dimineață și vă înscrieți în rind.
2. Înainte de a aplica, controlați dacă în incinta universității se află specialitatea pe care o doriți.
3. Ar trebui să știți, că nu contează, ai bursă sau nu, ești la buget, și ești bursier a statului Român, și căminul teoretic nu trebuie să plătești.
4. Nu te grăbi să pleci îndată ce ai aflat că ești admis, sună la universitatea și întreabă dacă a venit de la minister listele cu oamenii admiși.
5. Îndată ce ai fost admis, gătește actele și trebuie să faci viza.
6. Dacă ai cunsocuți, roagă să te ajute, dacă nu, oricum e greu să te rătăcești – „limba oase n-are”.
Succese tuturor.

Comparaţie: Moldoveni vs Români (subiectiv)

Romanii mai buni ca Moldovenii

Cineva mi-a reproşat că în articolul „Cum se vorbeşte pe ambele maluri ale Prutului” am făcut diferenţă între români şi moldoveni. Nu spun cine-i persoana nemulţumită, doar nu-i frumos să arătăm cu degetul, pur şi simplu voi continua gândul în aceeaşi direcţie.

Hai să povestesc ce am trăit aseară. Trebuia să ajung la autogara „Filaret” din Bucureşti, să iau autobuzul de la ora 22.00 spre Chişinău. Aşa cum sunt o persoană zgârcită şi nu vreau să dau 15 RON pentru taxi, am zis că ajung la autogară cu tramvaiele, schimb un tramvai, fac mai mult timp, în schimb e gratis.

Voi aminti că Bucureşti e capitală europeană, mereu în creştere, mereu în schimbare, aşa că traseele tramvaielor au fost modificate şi nu ştiam cum să ajung mai simplu. Am oprit la o staţie să schimb tramvaiul însă acela nu mai venea, m-am adresat la şoferul altui tramvai care a oprit în staţie, a deschis uşa şi-mi explica cum să ajung, chiar mă simţeam incomod că reţineam lumea în staţie. Am mai întrebat de o persoană din stradă, aceasta nu ştia să mă ajute în schimb oprea alte persoane şi întreba de ei. Cineva, care vorbea la telefon, a rugat interlocutorul său să aştepte la telefon până-mi explică.

Am mai avansat cu vreo 2 staţii şi eram deja la o staţie de autogară, mai aveam puţin timp până pornea autobuzul spre Chişinău şi-mi era frică să nu-l pierd. Am întrebat de un băiat în cât timp vine următorul tramvai spre „Filaret”, în acel moment după băiat au venit nişte prieteni cu maşina, băiatul a întrebat de prietenul său de la volan dacă poate să mă ducă până la autogară şi evident că acela n-a refuzat.

Am ajuns la autogara „Filaret”, am urcat în autobuz, mi-am găsit locul, m-am relaxat şi mi-am scos telefonul mobil să intru pe net de pe wireless-ul (Wi-Fi) din autobuz (acum aceştia sunt inovatori: au router şi un modem cu internet). Mă apropii de şofer să-l întreb dacă este internet la ce şoferul îmi răspunde: Nu-i! Au furat stick-ul, tot nişte studenţi de-ai voştri.

Îmi iubesc ţara, sunt născut în Republica Moldova şi aici am crescut. Eu critic cetăţenii şi nici într-un caz ţara, însă e trist să realizez că nu există o ţară fără cetăţeni, Ţara Minunilor!

Succes în România 2011-2012

Succes in Romania

Încep cu o scurtă descriere: Succes în România este un program de mentorat pentru studenţii de origine română născuţi în afara ţării care vin să-şi facă studiile în România. Proiectul va facilita integrarea socială şi culturală a studenţilor de anul I prin intermediul unei relaţii de unu la unu cu un mentor. De asemenea, se va realiza un transfer de experienţă de viaţă de la mentor la student, astfel încât studentul să nu fie nevoit să redescopăre toate detaliile vieţii din România de unul singur. Anul acesta sunt mai mulţi mentori, pot aplica mai mulţi studenţi şi programul se desfăşoară deja în două oraşe: Bucureşti şi Timişoara. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul succesinromania.ro.

Au trecut 5 luni de când a luat sfârşit prima ediţie a programului de mentorat Succes în România, pare un pic straniu să conştientizez că am fost printre primii studenţi care a beneficiat de acest program şi e amuzant să-mi amintesc că aplicam neştiind ce mă aşteaptă. A fost frumos, am beneficiat de traininguri, de acvităţi neformale, am cunoscut multe persoane noi, am fost şi la film cu mentoriţa mea Cătălina Murariu, la un workshop şi fără să vin cu multe detalii voi face o concluzie: merită să aplici la acest program deoarece nu presupune nici un efort. Aplică: succesinromania.ro

La desert am vrut încă o dată să aduc mulţumiri mentorului meu, Cătălinei Murariu, pentru că m-a ţinut sub aripa sa un an şi pentru că m-a ajutat să descoper noi orizonturi.

Apă cu bule

Sâmbătă, ziua deja a început cu stângul deoarece avem cursul de Drept Penal de la ora 9, recuperăm. Colegele mă sună să ies că ele deja sunt la poarta căminului meu, mă aşteaptă să mergem spre facultate. Eu stau în chiloţi şi mănânc biscuiţi, cu o mână mă îmbrac, cu alta arunc caietele în geantă.

În grabă am ajuns la facultate, mai este un sfert de oră până începe cursul, profesorul e punctual şi începe mereu la fix, cine întârzie cu 2 minute nu mai intră în sală. Mai are o condiţie profesorul: mereu la curs să fie pe catedră o apă cu bule (apă minerală). Azi e rândul grupei 203 să cumpere apa, eu sunt şef de grupă, un şef sclerozat (adică uituc). Mai sunt 10 minute, se apropie o colegă şi mă întreabă dacă am cumpărat apă cu bule, de altfel se supără profesorul. Mi s-a întunecat în faţa ochilor, am deschis geanta să iau bani însă în grabă am uitat banii la cămin, am luat 5 lei de la o colegă şi fuga la magazinul din căminele de la Panduri. Doamna de la recepţie a zis că magazinul se deschide la ora 10, cel mai apropiat magazin e la următoarea intersecţie.

Nu pot să descriu prin cuvinte cum traversam la culoarea roşie a semaforului şi cum alergam pe străzile Bucureştiului însă în acel moment mi-am amintit de un video clip sugestiv:

Let’s Do It, Sulina! Dă-i Moldovane!

Let's do it, sulina

„În perioada 15-22 august 2011, în oraşul Sulina, judeţul Tulcea, s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Preşedintelui României cea de-a şasea ediţie a şcolii de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană”. Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi a reunit 200 de studenţi români cu merite deosebite, reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti şi tineri jurnalişti români din Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria şi Serbia.”

Cam aşa sună primul alineat dintr-un articol preluat de pe site-ul Departamentului pentru Români de Pretutindeni. Cei curioşi cred că deja au accesat articolul şi l-au citit până la capăt, au privit şi pozele. Pare a fi un eveniment atractiv, frumos, cu Preşedintele României în frunte, dialogul între politicieni şi studenţii străini cred că a fost destul de drăguţ, au jucat şi tenis de masă.

Cine cunoaşte zicala (de origine rusă): Brânza gratuită se află doar în capcana pentru şoareci? Ea minunat se potriveşte pentru săracii studenţi. Analizând pozele am atras atenţia la inscripţiile de pe unele din ele: „Let’s Do It, Sulina!„, ei hop, pentru cei ce nu cunosc asta e un fel de „Hai Moldova!” însă Românii nu s-au complicat s-o traducă în limba de stat. Păi să-mi explice cineva, ce comun are şcoala de vară cu participarea studenţilor străini (mai mult de jumătate sunt din Republica Moldova) cu acţiunea ecologică „Let’s Do It, România!”? Şi nu le-ar fi ruşine locuitorilor acestui oraş să vadă cum străzile lor sunt curăţate de către tineri din alte ţări, că cei circa 5000 de oameni (populaţia oraşului Sulina) nu se rup în spate să-şi strângă mizeria făcută tot de ei.

Aşa cum Sulina este un orăşel vizitat de turişti, care fac şi ei mizerie pe străzi, pot să-i iert pe locuitorii oraşului pentru indiferenţa faţă de ceea ce se petrece pe străzi, dar nu se iartă atitudinea politicienilor români şi a organizatorilor şcolii de vară, de ce? Logic, turiştii din Europa fac mizerie pe străzi? Cred că nu! Turişti din Republica Moldova (la fel de needucaţi ca şi Românii) sunt mulţi prin Sulina? Cred că nu! Deci, cine constituie majoriatea celor ce se odihnesc în Sulina? Românii! Concluzia: Gunoiul trebuie să-l strângă Românii!

Cineva poate să-mi spună că această activitate a fost una de voluntariat, chipurile „uite cât de bravo sunt studenţii străini şi lasă cei din România să vadă ce unită e comunitatea internaţională!”. Da, da, şi lasă Românii să mai vadă cum Moldovenii, Bulgarii, Serbienii şi Ungarii stau cu fundul în sus şi-i scot din mizerie, lasă Românii să se simtă priviligiaţi, doar există alte rase de „negri” ce sunt gata să le şteargă fundul.

Mă adresez către organizatorii acestei şcoli de vară (fără a-i enumera): Dacă aţi hotărât să vă folosiţi de aceşti studenţi străini care s-au scăpat la mare şi la „brânză gratuită”, încercaţi să faceţi asta aşa ca să nu dăunaţi şi să nu distrugeţi mentalitatea ascendentă a românilor.

Cât cheltuie un student/elev Basarabean în România

Acum o zi de când a apărut lista provizorie cu studenţii din Republica Moldova admişi la studii în România, de ceva mai mult timp a apărut lista cu elevii admişi, chiote şi lacrimi, fericire şi dezamăgire. Cei ce şi-au găsit numele în liste deja se gândesc la ce va urma.

Am primit o mulţime de întrebări de tot felul, unii mă întreabă despre căminele din România, alţii vor să ştie „cum e universitatea”, alţii vor să ştie câţi bani vor cheltui în România. La primele două întrebări nu pot da un răspuns concret în schimb ultima întrebare mi-a frământat şi mie creierul în primele luni după ce-am aflat că voi fi student în Bucureşti.

Vroiam să ştiu de câţi bani voi avea nevoie ca să supravieţuiesc în Bucureşti, am început să-mi notez fiecare bănuţ scos din buzunar. N-am rezistat decât 40 de zile, dar totuşi a fost de ajuns ca să estimez cheltuielile pentru o lună de stat în România. N-am inclus în listă cheltuielile pentru transportul spre Chişinău, nici de îmbrăcăminte n-am avut nevoie (mi-am luat de acasă toate necesare) şi nici prin cluburi n-am fost (precis rămâneam fără bani). Descărcaţi fişierul cu tabela cheltuielilor mele de aici sau puteţi vedea tabela mai jos: