Pavel Domnescu: viaţa de student în Oradea

Aventura de student în România a început cu mult înainte de BAC, în minte. Mă frământa mereu gândul ce să fac după ce termin liceul, unde mă duc?! Nuștiu cum, dar am ales Oradea, poate cel mai frumos și liniștit oraș din România. Acum sunt student la Facultatea de Economie, Management.

pavel-domnescu-student-oradea

Oraşul Oradea

Oradea, mai demult Oradea Mare, este reședința și cel mai mare municipiu al județului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crișul Repede, în imediata apropiere a frontierei cu Ungaria.

Universitatea din Oradea

Majoritatea facultăților se află în campusul universității. Tot în campus se mai află biblioteca, sălile de sport, teren de fotbal şi de baschet. Profesorii sunt buni, unii mai severi, alții nu. Nu se face diferența că ești român sau basarabean, toţi sunt la fel.

Oraşul Oradea

Oraşul Oradea

Bani

Cum te folosești de bani, știi numai cînd îi ai. Ca să trăiești cât de cât, să mănânci normal, să mai cheltui pentru tine şi să ieși în oraș, poți cheltui de la 100 Euro. Am colegi care trăiesc din mai puţini bani, nu ştiu cum o fac. În Oradea poți cheltui poate ceva mai mult decât în orașele apropiate de Republica Moldoa. De ce? Pentru că nu prea poți primi genți, sau primești dar foarte rar.

Cămin

Căminele sunt diferite: cu condiții foarte bune, pur şi simplu bune și mai puțin bune. Sunt în total 4 cămine, dintre care 3 în campus:
C1: Cămin de băieți cu condiții bune, baie pe etaj, bucătărie, mașină de spălat. Numai că stăm 5 în cameră. Noroc de cei care au colegi de cameră ce nu stau la camin şi locurile sunt libere. Astfel pot fi și câte 4 în cameră.

C2: Cămin de fete. Condiții ca în C1.

C3: Cămin nou, pe jumătate gata. Câte 3 în cameră, baie în cameră. Aici auzisem că stau cei cu medii mari sau care plătesc (din câte știu, nu stă nici un basarabean).

Înfrățirea: Acesta este un cămin mai vechi. La primele 3 etaje stau fete, iar la 4 băieți. La primele 3 etaje este un cămin obișnuit, iar la 4, datorită vechimii, poate și faptului că au stat băieți, condițiile au devenit mai rele.

Vedere de pe geamul din cămin. Dreapta cămin fete, sânga Biblioteca.

Vedere de pe geamul din cămin. Dreapta cămin fete, sânga Biblioteca.

Relaţiile român – basarabean

Relațiile dintre români și basarabeni sunt relativ bune. Au existat și conflicte și poate că vor mai exista. Pădure fără uscăciuni nu există. Am colegi de grupă foarte buni și prietenoși. Se interesează cum vorbim noi, se miră când văd leul nostru moldovenesc, și le place să ne strâmbe. Românii din cămin sunt și buni și mai puțin buni, nu prea știu a face curățenie după ei.

Transport

Până în Oradea se poate ajunge cu trenul sau cu autobuzul. Bineînţeles că se poate merge şi cu mașina, dacă o ai sau dacă e dipus cineva să te aducă.
Traseul este: Chișinău – Cluj (în jur de 350 MDL) apoi Cluj – Oradea (25-30 RON).

Scurt, clar şi cuprinzător. Mulțumesc pentru atenție. V-am pupat.

Autor: Pavel Domnescu


Comentarii

Lasă un răspuns