Articolele autorului: Dmitri Gorobîc
Photoshop face minuni
Măreşte poza, click!
Am fost câteva zile în urmă la aniversarea a 2 ani de la fondarea Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, am scris despre acest eveniment în articolul „LSBB aniversează 2 ani de activitate„. Pentru articolul despre aniversarea LSBB am ales imaginea cu tortul, pe care din păcate nu am reuşit să-l fotografiez întreg şi nevătămat.
Ar fi plăcut să avem în arhiva cu fotografii şi imaginea tortului cu inscripţia „La mulţi ani Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti – Ploieşti” însă foamea studenţească ne-a distrus toate planurile. Pare că nu mai există soluţie pentru această problemă, însă în ajutor mi-a venit Photoshop. Anume despre Adobe Photoshop vreau să vorbesc, vorbesc la general, nu fac lecţii şi nici reclamă, pur şi simplu îmi exprim toată admiraţia mea faţă de Photoshop.
Acel care nu ştie ce poate face Photoshop-ul nici nu crede că e posibil de adus la viaţă imaginea cu bucăţile de tort. Am venit doar cu un simplu exemplu, jumătate de oră muncind în Photoshop şi obţinem un rezultat incredibil. Ce-i drept, dacă să stăm şi să comparăm poza iniţială cu rezultatul, fiecare ar putea spune ce anume a fost schimbat, de unde au fost împrumutate unele bucăţi de imagine pierdute, însă cei ce nu ştiu prin ce a trecut imaginea, nici prin gând nu le va trece că ea este redactată.
Travel & Living (călătorii, tradiţii şi civilizaţie)
Vreau de la început să menţionez că particip la programul de mentorat pentru studenţi de etnie română născuţi în afara ţării, aceasta e o activitate în cadrul proiectului „Succes în România!” şi eu, la fel ca şi alţi 32 studenţi, am un mentor, o persoană matură din România care pe parcursul anului are drept scop de a mă susţine şi de a mă ajuta să mă integrez mai uşor în societatea românească. Mentorul meu e Cătălina Murariu.
Am fost invitat de către Cătălina să particip la un workshop cu tema Travel & Living (călătorii, tradiţii şi civilizaţie), el presupunea o întâlnire între persoane care iubesc să călătorească, care au văzut cât de cât lumea şi au ce povesti. A condus acest workshop Gabriela Malchinschi – jurnalist, om de comunicare şi relaţii publice, pilot în raidul umanitar Bucureşti – Dakar „Cu papucii prin deşert” în octombrie 2006.
Un obiectiv al serii era să aducem fotografii de la locul preferat şi să povestim povestea noastră. A fost o seară de neuitat, fiecare persoană a vorbit despre locul cel mai frumos de pe glob care a avut norocul şi plăcerea să-l vadă. Cineva a îndrăznit să povestească despre cea mai neplăcută călătorie, îndrăznesc să spun că a fost vorba despre Dubai.
Ştiam şi eu, însă am avut norocul să aflu de la prima sursă că Dubai nu merită să fie printre locurile turistice preferabile pentru oarecare persoană, marea parte a oraşului sunt şantiere, mereu în construcţie, palmierii de pe apă pot fi văzuţi doar de pe elecopter (cred că e scumpă această plăcere), de pe pământ arată ca simple străzi cu case împrejur. Cel mai înalt turn din lume, Burj Dubai, întradevăr impresionează cu mărimile sale însă îţi trece totul când afli cât te costă să intri în el. Mă voi limita aici, am descris pe scurt această experienţă neplăcută deoarece era practic unica din cele discutate, celalate istorii evident că erau mult mai pozitive şi m-au provocată să aflu mai mult despre lumea ce mă înconjoară.
LSBB aniversează 2 ani de activitate
LA MULŢI ANI LSBB, LSBP
Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, în data de 6 martie, a aniversat cel de-al doilea an de la apariţia sa. LSBB s-a înfiinţat pe 28 februarie 2009, ca un proiect al studenţilor români originari din Republica Moldova care îşi fac studiile în capitală. În prezent LSBB face parte din Liga Studenţilor Basarabeni din România, entitate care cumulează 11 organizaţii de la nivelul întregii ţări.
Din aceste 11 organizaţii a studenţilor basarabeni, pe lângă LSBB, mai face parte şi Liga Studenţilor Basarabeni din Ploieşti, care tot ieri, împreună cu noi, colegii din Bucureşti, au sărbătorit lansarea oficială a LSBP. După câte aţi observat petrecerea din 6 martie a cuprins în sine două evenimente.
La eveniment au fost prezenţi: Gheorghe Cucoş – Consulul Republicii Moldova din Bucureşti, Mihai Nicolae – reprezentant de la Institutul Fraţii Golescu, membrii de la grupul de acţiune Noii Golani, mentori şi studenţi din proiectul „Succes în România!”, membrii Ligii Studenţilor Basarabeni din România şi membrii altor organizaţii studenţeşti ai basarabenilor ce fac parte din LSBR.
Evenimentul a început în jurul orei 19.00. Din start, Alina Sclifos şi Iacob Cerlat, preşedinţii LSBB şi respectiv LSBP, şi-au prezentat ligile şi coordonatorii departamentelor. În continuare a avut loc lansarea site-urilor lsbb.ro şi lsbploiesti.com (site-urile încă nu funcţionează integral). Mihaela Profir, vice-preşedintele LSBB, a vorbit despre proiectele şi activităţile ligii şi despre planurile pentru viitor. Partea oficială s-a încheiat cu prezentarea de către colegii din Ploieşti a filmuleţului despre primii paşi LSBP mână de mână cu LSBB.
Seara a continuat cu discuţii, cunoştinţe, pozări şi ca la orice zi de naştere, cu un tort dulce pentru toţi oaspeţii.
P.S. Nu am reuşit să fotografiez tortul întreg, sau eu eram foarte ocupat, sau cei ce au văzut tortul erau foarte flămânzi :). Vedeţi torul întreg AICI.
Training – Îmi caut job. Ce am de oferit?
În cadrul proiectului „Succes în România!” noi, studenţii basarabeni, mai ales bobocii care în acest an şcolar tocmai am călcat pe pragurile universităţilor din Bucureşti, beneficiăm de un şir de activităţi şi training-uri, toate cu scopul de a ne ajuta să ne adaptăm la viaţa studenţească şi să ne integrăm în societatea românească.
Pe data de 5 martie 2011 a avut loc training-ul cu tema “Îmi caut job. Ce am de oferit?”. În acele patru ore de desfăşurare a training-ului am aflat de la traineri cum să ne comportăm atunci când mergem la un interviu cu angajatorul, ce ar trebui să conţină o scrisoare de intenţie şi cea mai mare parte a timpului a fost dedicată CV-ului adică cum se scrie un Curricului Vitae, ce ar trebui el să conţină şi ce n-ar fi de dorit să se găsească în el, etc.
Exprimându-mi, în acest articol şi pe acest blog, părerea proprie pot spune că materialul a fost destul de concis, de fapt e de înţeles, în 4 ore nu mai reuşeşti multe. Pentru un astfel de training ar fi nevoie de cel puţin două zile (un sfat pentru organizatori). Dacă să calculez cîtă informaţie de folos am reuşit să acumulez anume în acele 4 ore şi să mai iau în seamă atmosfera trainingului, ajung la concluzia că nu în zadar am jertvit timpul.
Eu, fiind o persoană care nu poate supravieţui fără ca să-şi pună ale sale 5 capici, am încercat să contribui la desfăşurarea training-ului, evident că deja prin propriile metode. Am încercat să completez cele spuse de traineri prin nişte obiecţii mai critice în adresa altor CV-uri discutate, ţinta obiecţiilor mele au fost greşelile ortografice şi greşelile „stilistice” dacă le putem aşa numi, de fapt colegii aşa le-au spus. Imaginându-mă pe mine în rol de angajator, mă consideram jignit dacă vedeam în faţa mea un CV cu astfel de greşeli: Limbi straine(scris,citit,vorbit). Am chinuit marea majoritate a prietenilor mei şi mai accentuez o dată, folosiţi diacriticile în limba română, nu pierdeţi din sânge limba maternă, nu o monstruaţi! A doua greşeală – spaţiile după semnele de punctuaţie şi înainte de paranteză, încercaţi şi scrieţi această propoziţie în Microsoft Word (de dorit în engleză, pentru cei ce nu au Word în română, dacă scrieţi în română atunci tot textul va fi cu roşu subliniat), veţi vedea că cuvintele scrise fără spaţiu după virgulă vor fi subliniate cu o linie roşie fiind înţelese ca un singur cuvânt lung şi necunoscut pentru limga engleză, de aici rezultă că aceasta este o greşeală gramaticală.
Sunt convins că acest training, cât şi obecţiile mele, vor fi de folos pentru studenţii care pe lângă facultate mai vor să-şi găsească un job. Mult succes acestora!
Fabrica băuturilor neacoolice produce vodkă
Măreşte poza, click!
Din întâmplare am dat într-o zi de o sticlă de vodkă produsă în oraşul Bender (Tighina), Transnistria. La prima vedere nimic deosebit, o etichetă în limba rusă pe care scrie Russian Vodka, însă cel mai straniu şi în acelaşi timp cel mai amuzant lucru îl reprezintă inscripţia de mai jos, traduc: „Fabrica băuturilor nealcoolice, or. Tighina, str…”. După părerea mea, unica explicaţie pentru această situaţie este recalificara fabricii de la băuturi răcoritoare la alcoolice în perioada crizei financiare. E logic, oamenii greu suportă criza şi îşi găsesc soluţie la toate problemele sale prin intermediul alcoolului, iată aici apare şi Russian Vodka.
P.S. Repet, din întâmplare am găsit. Despre atitudinea mea faţă de alcool citiţi aici.
Uniunea Sovietică în secolul XXI
Chemaţi toate bunicile la ecranele computerilor să privească imaginea din acest articol, nostalgie… Fiecare persoană, trecută prin mâinile comuniştilor şi crescută pe timpuri socialiste, va zice că această imagine e făcută undeva prin anii ’80 – ’90 atunci când de la orele 5 dimineaţa se formau rânduri de zeci de metri care aşteptau să cumpere pâine şi lapte.
Mama mea, spre exepmlu, mă ducea la grădiniţă, însă eu nu vroiam să stau, plângeam, vroiam cu ea. Eu copil naiv de fiecare dată eram amegit, mama zicea că pleacă să cumpere pâine şi lapte, apoi vine să mă ia. Vă daţi seama că eu, năzbâtios ce eram, nu vroiam să stau în rând cu mama şi să mă plictisesc, deci o lăsam să plece singurică să stea la coadă. Primele ore eram liniştit, ştiam că pe mama încă nu a ajuns-o rândul, aştetam… apoi fiind înghiţit de atmosfera de grădiniţă uitam ce mai aşteptam.
Să ne întoarcem la imagine. Cred că fiecare ar spune că e o imagine tipică de pe timpurile sovietice. Nu-i chiar aşa, ce-aţi spune dacă aţi afla că această fotografie e făcută în toamna anului 2010 în oraşul Bender (Tighina), Republica Moldova, Transnistria.
După Găgăuzia, care e comentată de o mulţime de bloggeri cum că ar fi o amintire vie a uniunii sovietice, pe locul 2 cu cinste se plasează Transnistria şi nu doar din cauza rândurilor la lapte dar şi datorită cenzurării totale, hipnotizării populaţiei şi monopolizării. Cum în URSS pe fiecare produs se găsea ştampilat sau perforat „Marca de stat a calităţii” (Государственный знак качества СССР), la fel şi în Transnistria pe fiecare produs putem vedea emblema companiei Sheriff. Găsiţi asemănări:
 |
 |
Strada centrală din s. Varniţa are nume nou
Inscripţie în centrul satului Varniţa
Sunt originar din satul Varniţa, Republica Moldova, unde şi mi-am petrecut toată viaţa până nu am plecat să fac facultatea. Fiecare zi mergând la şcoală atrăgeam atenţia la tot ce e scris împrejur, dacă nu citeam cărţi, citeam ce e scris pe garduri. Deja de un an de zile, dacă nu mai mult, am aflat că strada centrală a satului şi-a schimbat numele, şi fiecare zi mă convingeam că aşa este, până când nu am dat de o altă inscripţie, pe o altă clădire care o contrazicea pe prima. Ce să fie oare, care e numele străzii totuşi? Stau 2 inscripţii, pe 2 magazine, pe 2 părţi a străzilor care se contrazic una pe alta. Dacă una din ele ar fi fost greşită atunci stăpânul magazinului schimba inscripţia, însă spre mirarea mea nici unul din ei nu o schimbă, doar nu pot ambii să aibă dreptate?
Întrebarea zilei: Cum se numeşte strada centrală din satul Varniţa, Tighina sau Tigina? Cine ştie răspunsul şi a văzut inscripţia greşită, intraţi în magazin şi spuneţi vânzătoarei să preântâmpine stăpânul să o schimbe.
P.S. Iată ce înseamă să încredinţezi ruşilor din Bender să-ţi scrie numele străzii în limba Română.
Pascalul cu pixul în Moldova… Ceva nu vă place?
Din nou, citind blogul lui Andrei Fornea, am fost inspirat pentru scrierea următorului articol. De data aceasta va merge vorba despre articolul: Ruşii învaţă informatica din MacBook iar noi Pascalul cu pixul. Din start vreau să spun că am o viziune mai diferită asupra lucrurilor, decât cea relatată de Andrei Fornea şi susţinută de alte persoane prin internediul comentariilor.
De fapt sunt total de acord că Turbo Pascal trebuie eliminat definitiv din programul şcolar. Nu sunt de acord cu viziunea asupra lucrurilor a celor ce scriu pe net. Paremise că oamenii nu vor să se concentreze şi să mediteze asupra lucrurilor. De ce voi, stimaţi bloggeri criticaţi directorii, profesorii sau chiar şi miniştrii? Cu ce sunt ei de vină? Aţi auzit ca ruşii să critice preşedinţii şi miniştrii lor? 19 ani am trăit într-o regiune unde la televizor puteam vedea doar posturi TV ruseşti, nici măcar Moldova 1 nu puteam privi, însă pe lângă urechile mele trece mai multă critică în adresa politicienilor moldoveni decât în adresa celor ruşi.
Directorii: de ce învinuiţi săracii directori, încercaţi să vă imaginaţi ce aţi face voi în locul lor. Vin la şcoală, în nişte sate prăpădite, nişte elevi needucaţi, care nici nu ştiu să se folosească de computer. Profesorul încearcă să-i înveţe, însă nu pot profesorii să se ocupe cu aceea ce nu intră în programul şcolar, copiii deteriorează computerile, liceul rămâne fără săli de informatică şi nu mai corespune standartelor unei instituţii „normale”, statul nu are bani pentru a cumpăra fiecare an computere noi. Directorii, orientându-se la situaţiile de mai sus, evident că vor încuia sălile de informatică, computerile sunt pe răspunderea lor. Să comparăm cu rusia, fotografiile prezentate în articol sunt făcute în oraş, acolo unde fiecare membru de familie are laptopul său, copiii de la naştere ştiu a aprinde computerul, evident că la şcoală ei vor şti cum să se poarte. Mai atrageţi atenţia la îmbrăcămintea copiilor, încercaţi în Moldova să introduceţi formă şcolară, îndată ţărănimea needucată va lua lopeţile cu care râneau la văci şi vor ieşi să strige că copiii lor au dreptul să se îmbrace cum vor şi instituţiile de stat nu pot să-i limiteze în drepturi.
Sau alt argument, pentru ce oare ar deschide directorul sala de informatică, dacă elevii doar se joacă în joci. Adică directorul procedează corect, copiii încalcă regulile de securitate de aceea şi le este interzis să se mai apropie de computer. Cum încalcă? Deschid aplicaţii fără permisiunea profesorului, introduc în computer stik-uri care în cele mai multe cazuri sunt virusate, aprind sau deconectează computerile fără permisiunea profesorului. Toate acestea sunt încălcări a regulilor de securitate pe care profesorul este obligat să le explice la prima lecţie a anului şi pe care el le explică. Încercaţi să găsiţi contraargument?…
Prezice viitorul online
Măreşte poza, click!
Am primit de la un prieten din Moscova un link, era un site a unei vrăjitoare de la show-ul „Битва экстрасенсов” adică „Lupta clarvăzătorilor” dacă să traducem în română, un show foarte popular în Rusia. Pe site îţi dădeau 26 întrebări de genul „când ai simţit fericirea?” sau „ai animale domestice?” apoi, după ce ai răspuns la toate întrebările, automat se generează rezultatul. Totul e frumos, stilizat, smart, însă, la sfârşit îţi cere să expediezi un SMS pentru a primi o parolă cu ajutorul căreia vei putea vedea rezultatul. Prietenul a cerut de la mine să trec testul pentru a-i trimite textul care va apărea la sfârşit, să vadă dacă nu se modifică de la un utizator la altul, de fapt nu aici se ascunde ideea. Pe sreensaver vedem textul care ne roagă să trimitem SMS. Pentru cei ce nu înţeleg rusa, voi explica treptat.
Mesajul începe cu cuvintele „Prezicerea viitorului”, apoi ne roagă să alegem ţara din care suntem. Deja nu mi-i clar, dacă să presupunem că acest site întradevăr prezice viitorul online, fără ca să se mai implice o a doua persoană, atunci de ce acest site nu a putut să vadă din ce ţară sunt eu? Unde s-au pierdut toate capacităţile de prezicere? Dacă cineva nu a înţeles, acolo scrie Russia însă eu mă aflu în România, adică eu trebuie manual să setez ţara în care mă aflu. La urma urmei puteau să folosească un script care automat, pentru fiecare user, setează ţara.
După setarea ţării, scrie să trimitem SMS cu textul indicat, la numărul indicat, apoi urmează partea cea mai amuzantă:
„Dacă operatorul nu vă permite să trimiteţi SMS: aveţi o variantă suplimentară. Trimiteţi un alt SMS cu textul [aici deja indicat un alt text] la numărul [şi un alt număr]. (Valabil doar pentru Rusia).”
De ce un site care vede viitorul meu, nu poate să vadă dacă operatorul îmi va permite să dau un SMS sau nu, şi să scoată de pe site a doua parte a textului, sau prima parte, în cazul dacă vede că nu-mi permite.
Culmea, jos scrie: trebuie să expediaţi 3 SMS-uri. După aceste cuvinte eu mi-am pierdut interesul faţă de viitorul meu.
Cel mai important e faptul că sunt o mulţime de tâmpiţi care trimit SMS şi se prind la această minciună, oamenii scriu la procuratura rusească plângeri, vor să-i prindă, să-şi întoarcă banii. Dacă sunt aşa de tâmpiţi şi nu văd nişte lucruri elementare, atunci de ce se mai plâng? Eu nu le-aş ajuta, eu m-aş râde în hohote.
P.S. Respect celor care fac bani nebuni de pe aşa site-uri, proştii merită pedepsiţi, chiar dacă metoda nu-i legală.
P.P.S. Nu vă pare că eu am nişte idei hitleriste? Oare de ce?
