De ce nu e bine să faci liceul în România?

unde sa merg la liceu

Acest articol este adresat elevilor din Republica Moldova care au terminat clasa 9 şi vor să meargă la liceu în România. Fiecare vară după ce au dat ultimul examen, absolvenţii de gimnaziu se gândesc unde să meargă mai departe: la cel mai apropiat liceu, în localitatea vecină (pentru oraşe: în alt capăt de oraş) unde sunt condiţii mai bune sau în România că sunt licee bune, profesori calificaţi, diplomă de tip european şi nu în ultimul rând mai departe de părinţi.

Până la urmă tot copiii decid unde să înveţe iar părinţii nu ştiu decât să-şi dea acordul şi să pună semnătura pe cererea de admitere. Sunt convins că elevii (minori) trag concluzii în necunoştinţă de cauză, ei nu cunosc ce-i aşteaptă, ei vor doar să fie independenţi iar vama dintre ei şi părinţi e cea mai simplă metodă. Părinţii, nici ei nu-şi dau seama ce va fi acolo, peste Prut, alţi elevi care deja învaţă în liceele Române vor spune că unde învaţă ei e cel mai bine, oare va spune cineva că „am fost prost, am făcut o greşeală, hai, râdeţi de mine dar odrasla nu o daţi acolo”?! Eu sper ca absolvenţii de gimnazii şi părinţii lor să citească acest articol şi să mai gândească o dată înainte de a acţiona.

Motive de ce nu ar rămâne în ţară, în satul sau oraşul natal se găsesc o mulţime însă eu am venit cu câteva argumente de ce ar trebui să rămână copilul acasă şi să nu meargă în străinătate:

Departe de părinţi şi de casă. Copilul de 16 ani trebuie educat, are nevoie de atenţia părinţilor chiar dacă el spune că e mare şi vrea să fie independent. De la cine va primi copilul educaţie după patru ani de viaţă la cămin, înconjurat doar de alţi copii de aceeaşi vârstă şi cu aceiaşi gândaci în cap? Profesorii pentru ei sunt doar nişte strajnici, liceul şi căminul e o închisoare iar viaţa e un joc, ei caută să fugă de la ceea ce-i înconjoară, să descopere ceva nou şi interzis.

Viaţa în cămin. Nu se compară viaţa în propria casă, unde ai crescut şi unde cunoşti fiecare treaptă cu căminul de la liceu unde stau în cameră între 3 şi 6 persoane care caută să asculte muzică, să privească un film, să vorbească la telefon sau să mai iasă la toaletă. În aceste condiţii nu poţi nici să dormi şi nici să înveţi.

Alimentaţia incorectă. Puţine licee şi cămine care au propria cantină şi asigură copilul cu hrană sănătoasă cel puţin 2 ori pe zi, mai des se întâlnesc cazuri când liceenii trebuie să-şi cumpere de la magazin sandwich-uri, covrigi şi cola iar în timul liber să gătească la reşou în camera de cămin. Gătitul iarăşi mănâncă din timp (acasă mama are grijă să fie mâncare caldă pe masă) iar în majoritatea căminelor este interzis să porneşti reşoul în cameră. Până la urmă alimentaţia incorectă poate duce la diferite boli ce apar chiar din primul an de liceu.

Drumul lung şi costisitor. De regulă elevii mult nu rezistă şi de la prima vacanţă pleacă acasă la părinţi, drumul până în Moldova e lung iar timpul costă bani. În altă ordine de idei nu orice părinte îşi permite să facă el un drum până la odrasla sa ca să vadă condiţiile de la cămin, să vadă liceul şi profesorii pentru a se convinge că totul e bine.

Un an din viaţă pierdut. În Republica Moldova şi în România liceul se termină după clasa a 12-a însă în România liceul începe de la clasa a 9-a şi durează 4 ani atunci când în Republica Moldova liceul durează 3 ani şi începe de la clasa a 10-a. Un elev care a terminat clasa a 9-a în Republica Moldova şi va merge la liceu în România va fi obligat să mai repete o dată clasa a 9-a, adică va învăţa cu un an mai mult. Viaţa şi aşa e scurtă, după părerea mea nu se merită să mai stai un an în liceu plus la asta nu e comod să fii cu un am mai mare decât toţi colegii de liceu sau nu cred că eu uşor să vorbeşti cu foştii colegi de gimnaziu care fac primul an de facultate şi să le spui că anul acesta abia termini liceul.

Riscuri mari la examenul de BAC. În Republica Moldova BAC-ul l-au promovat practic toţi absolvenţii de liceu iar în România, în anul 2011 examenul l-au promovat în jur de 50% dintre liceeni, ceilalţi au avut note sub 5 şi vor mai pierde un an din viaţă până vor mai avea o şansă să susţină examenul şi să intre la facultate.

Studiile universitare. Dupău liceu urmează facultatea, cei care au terminat liceul în România vor participa la un concurs de admitere separat decât românii, de exemplu în anul 2012 ministerul a acordat absolvenţilor moldoveni cu BAC-ul în România 500 de locuri la toate universităţile din ţară iar studenţilor cu BAC-ul în Republica Moldova – în jur de 2300 de locuri. O altă diferenţă e că cei cu BAC-ul în România vor depune actele direct la universitate şi vor plăti taxa de înscriere.

Mai există argumente pe care puteam să le menţionez însă m-am limitat la acestea, cred că le-am trecut pe cele mai importante. Dacă cineva vrea să mă susţină sau să mă contrazică poate să scrie un comentariu la acest articol.


Comentarii

45 Responses to De ce nu e bine să faci liceul în România?

  1. Alla Coval spune:

    Eu am foacut liceul acolo, sunt foarte multumita, nivelul de predare dintre Romania si Moldova nu se compara, poate gresesc. In ceea ce priveste faptul ca esti departe de parinti, ca stai in camin, ca platesti o taxa de admitere si mai ales "riscurile" la bac, mi se par niste argumente neintemeiate, daca e sa faci prostii, le faci si in spatele blocului, acasa la tine, daca nu iti place/nu poti sa inveti, vei pica bacul, indiferent unde-l dai si asa mai departe.. Si inca ceva, in Romania coruptia din sistemul de invatamant nu este atat de accentuata ca in Moldova, iar bacul se pica mai grav acolo tocmai pt ca nu se poate copia si cumpara bacu la fel de usor ca aici. Si faptul ca esti departe de parinti te ajuta sa inveti sa te descurci singur 🙂 Acu'ramane la latitudinea fiecaruia unde alege sa faca liceul, eu voi recomanda Romania.. ;;) Numai bine!

  2. Sandu Maria spune:

    Stimata d-na am doi copii, ambii au facut licul din Romania, baiatul este anul 4 la facultate , iar fica anul acesta a admis facultatia de arhitectura Ion Mincu Bucureti , sa stiti ca am avut foarte mari emotii , dar am reusit , asa ca nu o sa regratati ca aici , se face carte,

  3. Harabor Maria, păi articolul aşa şi se numeşte: "De ce nu e bine să faci liceul în România?" … adică se referă la ELEVII MOLDOVENI.

    Aveţi dreptate, studiile în România sunt o oportunitate, chiar o mare oportunitate, asta o spun eu, care am terminat deja facutatea în România, doar că studiile la facultate, mai puţin la liceu. Despre minusurile studiilor la liceu am scris mai sus. Însă pentru unii copii invers, această experienţă poate fi utilă, deci aveţi dreptate, articolul este subiectiv.

    Succes tuturor care s-au hotărât să meargă să înveţe în România!

  4. Harabor Maria spune:

    foarte subiectiv articolul…fiecare cu parerea lui, dae nu toata lumea are un liceu pe langa casa parinteasca si nu toate specializarile… in fine, eu cred ca studiile in Romania sunt o oportunitate, o sansa de a rupe barierele, insa totul depinde de tine, omul sfinteste locul… cel mai corect acest articol ar putea fi despre dezavantajele studiilor in Romania pentru elevii moldoveni…parerea mea

  5. Harabor Maria spune:

    foarte subiectiv articolul…fiecare cu parerea lui, dae nu toata lumea are un liceu pe langa casa parinteasca si nu toate specializarile… in fine, eu cred ca studiile in Romania sunt o oportunitate, o sansa de a rupe barierele, insa totul depinde de tine, omul sfinteste locul… cel mai corect acest articol ar putea fi despre dezavantajele studiilor in Romania pentru elevii moldoveni…parerea mea

  6. multumesc de acest sait,am gasit raspunsuri la multe intrebari care ma deranjau…cred ca tot depinde de copil…de eforturile si staruinta lui…sper ca fiica mea si eu inclusiv sa nu regretam niciodata ca am luat decizia de a studia in Rominia!!!

  7. Constantin, Dmitri tot are ceva dreptate. Dacă privim "independența adolescentului" prin prisma vest-europeană de self-seeking, atunci nu am ce comenta. Să plece toți – depopulăm ținutul ăsta și așa colonizat, și lasă să vină turcii, arabii, rușii și chinezii "să ne lucreze grădina", că nouă nu ne pasă.

  8. Gabriela Rosca spune:

    Salut Dmitri, as dori sa cer un sfat in privinta invatamintului in Rominia , si daca e posibil sa te contactez pe skype sau email ,, astept raspuns , multumesc anticipat .

  9. Anonim spune:

    Eu sunt părinte, ba mai mult sunt profesor am fost profesor la , instituții superioare, colegii , licee şi am decis ca copiii mei să facă studii liceale în Românie doar din motivul calităţii proaste a studiilor în Moldava. Sunt convins că acest argument e mai presus de toate cele aduse de Dimitri.
    Ar părea un paradox, dar Vă comunic că, de peste 20 ani mă tot lupt cu acest fenomen la toate nivelurile, iar în rezultat în loc să se ia măsurile corespunzătoare din contra eu sunt ba chiar persecutat de cei s-ar cuveni de a lua măsuri pentru îmbunătăţi procesul de studii evident la insistarea celora despre care comunic că deteriorează sistemul de învăţământ. Adică la noi sunt susţinuţi anume cei ce distrug învâţământul. Nu voi comenta din care motiv aşa se petrece cred că singuri Vă precepeţi.
    În Moldova e corect că toţi susţin Bac-ul dar cum comunică unii "profesori " în viziunea cărora este obligaţiunea de a asigura disciplina:- "Ce vreţi mama lui e la Italia" – adica va plăti o sumă anumită ţi copilul va fi asigurat cu note bune la BAC.
    Pe mine mă interesează un lucru: Cei care fac liceul în România şi au cetăţenia Română dispun de aceleaşi drepturi cu elevii români la obţinerea bursei faţă de cei care termin liceul în Moldova?

    • Dmitri Gorobîc spune:

      Dacă termină liceul în România şi au cetăţenie română dispun de aceleaşi drepturi ca şi românii. Dacă au cetăţenie română însă domiciliu în străinătate pot aplica la burse pentru studenţii străini, adică pentru moldoveni. Fiecare procedează cum crede că e mai sigur.

      Vă mulţumesc pentru feedback, nu vreau nu pot şi nu-mi permit să contrazic nici un cuvânt deoarece aveţi dreptate!

  10. Roman Stefan spune:

    Buna.Eu am fost admis anul acesta la colegiul M. Eminescu din Bacau, Romania, insa si la liceul Academiei de Stiinte din Moldova. Cum credeti, care ar fi alegerea cea mai avantajoasa?

  11. maria spune:

    Elevii care au terminat liceul în România plătesc taxa de înscriere dacă vor să meargă şi la facultate în România. Despre ce taxă este vorba? Şi cît valorează?

  12. Tin sa te contrazic, totusi. Avand in vedere ca te-ai inspirat, din cate am vazut, din ce ai auzit sau ti s-a povestit, nu ai de unde sa stii ca exista totusi si avantaje indubitabile in a-ti face studiile inca din liceu aici, neluand in seama si faptul ca experienta fiecaruia este subiectiva, iar aprecierea – in functie de prioritatile tale.
    Departe de parinti si casa – Nu vad cum nu ai sesizat ca sa pleci la 15-16 ani de acasa constituie o oportunitate, nu un dezavantaj. O oportunitate sa inveti singur din greselile tale, sa legi prietenii, sa descoperi responsabilitatea purtata pentru tot ce faci. Mai simplu – nimeni nu trage de tine. Vrei, nu te duci la scoala. Vrei, poti sa umbli numai beat. Poti sa faci in general orice. Dar vei fi rasplatit pe masura.

    Viata in camin – e chiar foarte frumoasa, poti sa inveti multe lucruri despre oameni, sa iti faci prieteni de nadejde si pana la urma, sa devii mai matur si mai sociabil.

    Alimentatie incorecta – iarasi nu. Intr-adevar, mai exista momente, dar aici am invatat sa gatim cu adevarat. E fermecator cu poti sa inventezi feluri de mancare reiesind din ce ai pe pervaz. Ce frigider, sa fim seriosi…

    Drum lung si plictisitor: Lung da, dar la cat de des se merge acasa, e suportabil. Si plictisitor nu e daca mergi cu prietenii sau iti iei ceva de citit/ascultat/privit.

    Un an de viata pierdut: Sincer n-am auzit pe nimeni sa se planga de "anul pierdut". Din contra, consider ca am invatat enorm de mult, iar adaptarea decurge mult mai bine de la o varsta mai frageda. Deci anul pierdut merita experienta.

    Riscuri mari la BAC – asta mi se pare cel mai grav din tot ce ai scris. Cu poate concurenta loiala, obiectivitatea sa fie un dezavantaj? BAC-ul in Moldova mi se pare, o hotie extraordinara. Asa o sa ajungem (ramanem) cea mai inapoiata tara din Europa. Pana cand ne invatam sa apreciem munca si inteligenta, nu sa toleram prostia si s-o promovam activ, sa trecem oamenii din mila/servilism/nepotism/coruptie.

    Succes!

    • оля романов spune:

      thumbs up pentru Constantin Lungu :)))

    • Raluca Grigorica spune:

      Bravo, Costea! 🙂 Ma bucur ca gandesti asa la varsta asta. Se pare ca plecatul de acasa la o varsta frageda nu e chiar in zadar! 🙂

    • Copilule, fii serios. Nu te supăra că te contrazic dar vorbeşti fără să gândeşti, eşti grăbit.

      Eu scriu nu din auzite sau povestite, eu învăţ în România. Tu vrei să spui că depărtarea de părinţi e o oportunitate? Lasă că o să creşti şi vei înţelege ce simt ei când în 4 ani văd copilul, care nici macar nu a atins majoratul, doar la sărbători. Tu dacă de acum exclamezi că e bine să fii departe de părinţi pentru că citez "Vrei, nu te duci la scoala. Vrei, poti sa umbli numai beat." înseamnă că întradevăr părinţii au făcut o greşeală că te-au lăsat din capul tău. Eu sunt la facultate şi mi-e dor de părinţi, dar tu încă eşti mic şi naiv.

      "Alimentatie incorecta – iarasi nu. Intr-adevar, mai exista momente" – poţi să fii mai concret? Până la urmă NU sau "mai există momente"? Tu chiar ai timp să găteşti? Dar să înveţi? Sau tu ţi-ai băgat piciorul în învăţătură şi vrei să devii bucătar?

      "Lung da, dar la cat de des se merge acasa" – dar văd că ai bani?

      Nişte cuvinte de-ale tale eu nu le-am dezbătut deoarece ai şi tu dreptate. Viaţa în cămin e frumoasă, corect, dar uneori grea. BAC-ul e obiectiv dar complicat. Totul e subiectiv, dar multe lucruri o să le înţelegi cu timpul.

      Dă Domnul să fii sănătos, să nu ai probleme cu stomacul, cu coloana vertebrală şi cu ochii, fii atent şi baftă!

  13. Am vazut abia acum comentariul autorului articolului in care acesta marturiseste ca tot ce a scris e din ”auzite, stiute etc.” Surse de incredere, ce sa mai zic.

    • Din păcate n-ai înţeles corect ce am vrut să spun. Eu sunt student în Bucureşti, trăiesc în cămin, am prieteni la liceu, am VĂZUT. să zicem, cum se alimentează cei de la liceele din Bucureşti (cum şi din alte oraşe mari) şi nu cred că ai bază de reproşuri.

  14. Sunt in clasa a XII-a la un liceu foarte bun din Iasi si am dat intamplator peste acest articol. Desigur, majoritatea tinerilor moldoveni care nu au curajul sa vina in Romania la liceu vor gasi in el justificari perfecte. Dar e bine ca, sustinand o opinie opusa celei obisnuite, permite comentatorilor sa contrargumenteze punct cu punct, iar celor care iau acum hotararea cu privire la continuarea studiilor sa vada daca pot rezista unor argumente „cusute cu ata alba”, cum spunea cineva pe aici.

    In primul rand, chiar daca un parinte le-ar fi spus parintilor mei “am fost prost, am făcut o greşeală, hai, râdeţi de mine dar odrasla nu o daţi acolo”, nu m-ar fi incurcat in luarea deciziei. Parintii copiilor care invata la liceu, nu numai in Romania, ci peste tot, cunosc adesea extrem de putin din ceea ce inseamna cu adevarat liceul acolo, in afara de facturile care trebuie platite. Exista in schimb metode foarte bune de informare, in primul rand banalul internet: fiecare scoala buna (si acolo trebuie sa tindeti sa ajungeti) isi are propria pagina de internet, exista organizatii ale basarbenilor in fiecare oras pe care puteti contacta inainte de a merge la studii acolo, faceti cunostinta pe facebook cu cineva din scolile la care e mai probabil sa ajungeti etc. Dupa ce m-am documentat foarte bine, hotararea mea avea alte baze decat simplul sfat al unor parinti care au copii in Romania.

    In al doilea rand, motivul pentru care nu exista asemenea „confesiuni” este faptul ca majoritatea aproape absoluta a celor care merg in Romania sunt multumiti. Se integreaza repede, se descurca bine la scoala… Si stiti de ce? Pentru ca de obicei nu se duc toti, MERG NUMAI CEI MAI BUNI (sau printre cei mai buni) din Moldova. Uitati-va la mediile de admitere, se publica in fiecare an. Si acestia nu ajung sa regrete ca si-au continuat studiile intr-o tara europeana cu un invatamant adevarat.

    Pas cu pas… Departe de casa – dar asa e normal! Profesorii sunt adevarate modele de viata, colegii – oameni in devenire de la care si alaturi de care poate sa invete… doar in cazul in care parintii nu si-au facut treaba in primii ani de viata ai odraslei!Un tanar de 16 nedisciplinat si lipsit de cei 7 ani de-acasa va face probleme oriunde va fi. De fapt, cred ca daca pleaca din satucul sau cartierul lui prafuit si vede o lume noua, va avea sanse mai mari sa se schimbe.

    Viata in camin e o experienta minunata. Stam 6 fete in camera la un camin asa-si-asa, dar pentru ca am stabilit de la inceput niste reguli (vreo 25, si sunt scrise pe usa. Fiecare nou-venit se conformeaza), ne intelegem foarte bine. Alimentatia a fost foarte buna in cele doua camine in care am stat pana acum, drept ca si costa, dupa buzunarul unui parinte din Moldova (bursa acopera nu mai mult de jumatate), dar in niciun caz nu pot spune ca e rea (de 3 ori pe zi, meniu mai variat ca acasa). Daca adolescentul este obisnuit sa-si cumpere cola si sandwich, asta va face, indiferent de locatia liceului.

    Drumul e destul de costisitor, de asta vin acasa doar de 3 ori pe an, dar mai mult nici nu trebuie. Un tanar se obisnuieste asa sa-si ia viata in propriile maini, nu trebuie sa sara acasa in brate la mama in fiecare weekend. Dupa primul an, in care intr-adevar numaram zilele pana la plecare, totul devine mult mai usor.

    Un an din viata castigat, as spune eu. Toti fostii mei colegi sau cei de o varsta din Moldova au terminat anul acesta – cei din Romania mai au avantajul unui an de liceu. Cei 3 ani din Moldova au trecut ca gandul si multi nu au inteles nimic din ei, or viata de liceu e cea mai frumoasa si e bine sa ni se dea suficient timp sa intelegem asta. Plus ca materia se invata mai profund, avem timp de materii ca Logica, Educatie antreprenoriala etc.

    Bacalaureatul… Hmm! In Moldova l-au promovat toti – cu castile in urechi sau cu profesorii aducand fituici cu rezolvarile. De aici invata copilul moldovean ca in viata se poate si altfel decat respectand legea si demnitatea personala, adica prin mita si relatii. De ce sa ne mai mire coruptia societatii? Stati, fratilor, aici, si dati bacul cu racituri si galuste, dar mai apoi sa nu aveti pretentii de integritate si veleitati de cunostinte profunde.

    Ultimul punct, cel legat de continuarea studiilor, e intra-adevar mai delicat, pentru ca e normal ca orice basarabean absolvent de liceu in Romania isi doreste sa faca si facultatea acolo. Dar pe 3 martie, la intalnirea primului-ministru roman de atunci, Mihai Razvan Ungureanu, cu elevii si studentii basarabeni din Iasi ni s-a transmis ca se discuta majorarea numarului de locuri. Asa ar fi normal, si alt lucru bun care se va implementa la facultate va fi concursul pe burse, adica daca cineva a primit bursa de cand a venit, dar apoi altcineva il intrece academic, bursa va fi data acestuia din urma.

    In fine.. Sunt departe de a spune ca viata in Romania e usoara. Daca aveti optiuni mai bune in Moldova (ma refer la calitatea studiilor, mai ales, dar si la cheltuieli), ramaneti, dar e putin probabil sa gasiti asa ceva – in special pentru cei care vor sa urmeze un profil umanist, e clar ca Limba romana si Istoria se fac la un nivel calitativ mult mai inalt in peste Prut.
    Un liceu in tarisoara noastra care isi merita numele este Liceul Academiei de Stiinte a Moldovei, acolo urmam sa merg daca nu intram unde imi doream in Romania. Cateva prietene ale mele au terminat acolo si sunt foarte multumite, e un liceu de performanta, se dau 3 examene de admitere (va puteti inscrie pana pe 4 august), dar studiile, cantina si cazarea sunt GRATUITE. Nimeni nu copiaza la bac.

    Succese, viitori boboci! Principalul meu sfat e sa va documentati bine si sa luati decizia corecta. De acum incolo cea mai mare parte a deciziilor o veti lua singuri.

  15. Buna! Intimplator am gasit curajosul tau articol si chiar imi era interesant sa vad in ce mod ai abordat problema.Sincera sa fiu iti dau dreptate doar ca unele argumente prea sunt cusute see you fir alb.De exemplu eu am invatat in Romania(Bacau) aproape 2 ani si anul acesta (anul 2011-2012 de invatamint) m-am transferat inapoi la Patrie, sa-i zic asa.Acum abia astept sa termin clasa a 12-a si sa ma reintorc in Romania.Nu regret deloc pasul facut, de fapt pasii, pentru ca am putut compara 2 lumi diferite si acum sunt sigura ca alegerea mea e corecta si nu voi regreta urmatorii ani care urmeaza sa-i petrec in Romania.Deci, concluzia ar fi ca nu conteaza unde iti faci studiile, principalul sa-ti placa si sa depui maximum efort pentru a avea un viitor demn.In cele din urma mai adaug ca chiar daca plec in Romania sa studiez mai departe sunt sigura ca si in Republica Moldova fiecare poate beneficia de conditii bune pentru a studia si a trai, aici depinde de personalitatea fiecaruia si de posibilitati.Succes tuturor! (iertati-mi subiectivitatea)

    • Exact cum ai spus tu, totul e subiectiv. Fiecare persoană vede diferit studiile, diferite sunt şi liceele, oraşele. Şi mie îmi place mult atmosfera din România, doar că nu toţi împart aceleaşi sentimente.

      Să nu credeţi că încerc să conving elevii să stea acasă că în România e rău, am vrut să aduc doar un contraargument la toate argumentele enunţate de cei ce-şi fac acum studiile, de persoanele care nu au fost niciodată în România dar cred că acolo e "Europa", să avem cu ce compara şi din ce alege.

      Mulţumesc pentru comentariu, apreciez! Baftă!

  16. PrimBOSS spune:

    Astea sunt concluzii bazate pe experienta proprie, sau te dai shi tu cu parerea?

    • Dmitri Gorobîc spune:

      – Experienţă a prietenilor care fac liceul în România şi experienţa mea ca student în Bucureşti care trăieşte pe propria piele. Despre facultăţi nu vorbesc acum, dar referitor la licee nu prea mănânci calumea la cantină, mai ales în licee din oraşe mari.

      – Eu sunt student, după un an de cămin am ajuns să stau pe pastile că am probleme cu stomacul deoarece nu mâncam bine (nu aveam cum să-mi creez un regim alimentar).

      – Eu la facultate am colege (fete) care au terminat liceul în România şi eu cu liceul în Moldova. Fetele sunt cu 1 an mai mare decât mine, lor le vine greu că toţi băieţii sunt mai mici, nici să flirtezi cu ei, mie îmi vine mai greu, totuşi sunt fetele mai mari un pic. Plus că ele toate plătesc taxa de facultate, eu învăţ gratis şi am bursă. Şi un an din viaţă pierdut nu e nici din auzite, nici din trăite, e din ştiute.

      Mai departe mi-e cam lene să exemplific, e lungă povestea, cred că ai prins firul?

      • PrimBOSS spune:

        Toate argumentele care le aduci sunt minore fata de plusvaloarea studiilor primite in Romania fata de cele primite in Moldova. Toti anii de stundetie i-am trait in camin, shi erau timpuri mult mai grele, insa, ashi da multe ca sa pot intoarce acele timpuri.
        Dar voi incerca sa-ti aduc contra argumente la „motivele” invocate de tine.
        1. Departe de părinţi şi de casă: Adolescentul de 16 ani, deja e o persoana care pasheshte cu incetul spre majorat. Educatia, in general, tine de primii 7 ani de viata, mai departe merge aplicatia deprinderilor si normelor morale. Viata in camin, departe de parinti poate fi considerat ca primul TEST in viata care o persoana o trece. shi plusul de a trece acest TEST mai devreme e in faptul ca mai e timp de corectat ceva in caz de necesitate.
        2. Viaţa în cămin: Anume viata de camin te invata sa te integrezi intr-o societate necunoscuta. te invata se contezi pe propriile puteri, fara a conta pe suportul parintilor si a „peretilor natali”. In ceea ce priveshte invatatul in camin, am afirmat-o shi mai afirm CAMINUL NU E LOC PENTRU STUDII, pentru studii sunt sali de lectura, biblioteci. In camin se traieshte shi se invata de a convietui cu alte persoane. Chiar shi pentru muzica care deranjeaza la somn, mereu au existat solutii, trebuie doar sa le gestionezi corect, ceea ce poti sa le inveti doar traind cu semeni de ai tai, fara tutela parinteasca.
        3. Un an din viaţă pierdut: aceasta teza e valabila pentru persoane de o virsta mult mai inaintata, pentru care, intradevar fiecare zi conteaza, dar pentru o persoana de 20 de ani asta e praf. Un an suplimentar de carte inca nu a incurcat la nimeni… Shi chiar pentru fetele care is cu un an mai mare, cred ca nu e o problema atit de mare comunicarea cu baieti putin mai mici. 1 an conteaza primii 2 ani a copilului, cind fiecare zi e un pas nou spre formare, deasemenea coonteaza mai aproape de sfirsitul vietii. numai nu in virsta la care te referi.
        4. Alimentaţia incorectă: Aici e un punct la care iti dau putina dreptate, insa mult conteaza de vointa proprie de asigurare unui regim normal de alimentatie. Am trecut shi eu prin asta, cind nu shtiam a face mai mult de oua shi cartoafe prajite, traind la camin am invatat shi un borsh sa fac, shi multe alte lucruri. Timpurile in care am invatat erau mai grele putin ca acuma, shi nu prea aveam bani sa ne permitem sa mergem pe la cantine, insa, de foame nu am mai murit.
        5. Drumul lung şi costisitor: NU se refera numai la Romania, shi in Moldova aveam colegi care plecau acasa doar Iarna si Vara in vacanta. Asta tine doar de planificarea corecta a cheltuielilor.
        6. Riscuri mari la examenul de BAC: In primul rind nu ashi dori sa comentez atitudinea fata de BAC in Molodva, shi cum se reusheshte da avea asha o reushita. Peste tot nu trece BAC-ul doar cela care nu face carte. De asta e shi considerat shi drept un examen a majoratului. Pentru a minimiza riscurile trebuie de muncit sitematic. Eu cred ca in Modova rata de sustinere a BAC-ului ar fi mult mai mica daca s-ar sustine ca shi in Romania.
        7. Studiile universitare: Pot numi unicul argument din cele enumerate de tine, care ar fi unul strategic pentru adolescentii Moldoveni in folosul absolvirii in Moldova.

        In acelashi timp voi incerca sa-ti aduc careva argumente in folsul studiilor in Romania:
        – Nivelul munlt mai avansat a studiilor (dovedit si prin faptul studiilor tale la facultate in Romania, in Moldova la fel avem facultati, specialitati, profesori etc.)
        – Valoarea juridica a documentelor de absolvire Romaneshti (BAC-ul Romanesc e recunoscut in toata Europa fata de cel Moldovenesc).
        Consider ca aceste 2 puncte acopera toate punctele tale. Cu atit mai mult, ca toate probleme invocate de tine mai sus sunt valabile atit pentru Moldova cit shi pentru alte state. Important e, odata hotarit de a merge departe de casa, sa te pregateshti.

        • Dmitri Gorobîc spune:

          Din primul comentar de-al tău la mine pe blog am observat că eşti foarte sceptic şi câtă dreptate n-aş avea eu, tu oricum mă vei contrazice. Sunt şi eu aşa gen de om şi îţi dau crezare.

          Tu vorbind despre anii de studenţie trăiţi în cămin, te refereai la România sau Republica Moldova, că aşa şi nu am înţeles din mesajul tău cunde ai făcut facultatea. Dar să nu fie drept o jignire, la vârsta care o ai tu (adică deja cu facultatea terminată) de ce la un articol şi chiar la un comentariu scris corect, cu diacrticie şi cu păstrarea tuturor normelor îţi mai permiţi să răspunzi cu greşeli:
          care is cu un an mai mare – care sunt cu un an mai mare;
          cartoafe prajite – un cartof; doi cartofi prăjiţi;
          examen a majoratului – AL majoratului.
          chiar şi acele „shi” în loc de „şi” sau simplu „si”

          În fine, sunt doar nişte obiecţii minore. Însă atâta timp cât am revenit la comentariul tău ca să copii greşelile am văzut că scriai despre colegi de-ai tăi din Moldova care plecau acasă o dată în an, am ajuns la concluzia că facultatea a făcut-o în Moldova iar experienţă de viaţă în România nu ai dar eşti gelos că nu ai învăţat şi tu în Ro? Tu supraapreciezi statul Român că aici nu e totul atât de bine şi frumos.

          Dar îţi mulţumesc pentru contraargumente, le apreciez şi argumentele pozitive a studiilor în România sunt binevenite. Baftă.

  17. Dorina spune:

    Totul e posibil dacă vrei. Cam toți își fac pașapoarte române, și cei care s-au dus acolo să facă carte iau BAC-ul.
    Și totuși,cred că ar trebui să îi încurajăm și să le urăm BAFTĂ LA ADMITERE celor care visează și doresc foarte mult să ajungă peste Prut. Am fost și eu anul trecut ca ei, și dacă citeam anul trecut articolul tău era să fiu foarte dezamăgită și îngândurată. 😉

  18. Dorina spune:

    Cam sperii copiii și părinții lor. O viață de elev în România nu e atât de rea și grea după cum zici tu. Lumea de acolo te schimbă, vezi cu ochii tăi ce e binele și ce e răul de care te-a păzit mama 16 ani. Viața la cămin e foarte interesantă, te înveți să faci economii, să gătești și să fii independent. Dacă copilul/elevul a fost bine educat și are cei 7 ani de acasă el nu va face lucruri rele. Până la urmă, cei care vor să facă prostii și să fugă de părinți o fac și fiind acasă, nu e neapărat să fie peste hotare. Cei care dau BAC-ul in Ro au dreptul de a depune actele la facultăți ca moldoveni sau ca români. Și încă ceva… câți dintre copiii de la noi care își fac sau și-au făcut studiile in România nu au luat BAC-ul? Îmi ajung degetele de la mâini ca să îi număr.

    • Dmitri Gorobîc spune:

      Cu multe lucruri sunt deacord. Am spus că există şi partea pozitivă despre care nu am vrut să scriu şi am rugat să o aduceţi publicului în comentarii, mulţumesc pentru asta.

      Referitor la cei care dau BAC-ul în România, citeşte mai atent ultimul punct din articol şi citeşte metodologia. Ca români vor putea depune actele doar dacă au cetăţenie şi DOAR cu viză de reşedinţă în România, adică să aibă BULETIN.

      Tu crezi că toţi cei care nu au dat BAC-ul se laudă despre asta la toată lumea? Sunt mai mulţi, doar că noi nu-i cunoaştem.

      Cam asta am vrut să spun. Baftă la învăţat!

Lasă un răspuns