Articole cu Tagul: blog
Blogger offline: Revelion, portocale şi masline
31 decembrie 2011, ora 12 (nu, nu de noapte, atunci e 00.00 sau 24.00), e ora 12 de zi. Pentru părinţi e zi dar pentru Liza e dimineaţa. De fapt Liza nu-i unicul individ care se trezeşte la aşa oră, însă părinţii n-o cred, mama zice: “toată lumea ca lumea, numa tu ti culşi la 4 dimineaţa şî ti scoli cînd ti bate soarili la cur”. Aşa sunt părinţii.
Se plimbă prin casă în cămaşa de noapte, de fapt nu e „cămaşă”, e tricoul tatălui, lung până la genunchi, sub tricou doar chiloţeii. A luat cafeaua, s-a îndulcit cu o ciocolată Grijiaj furată din pungile cu bomboane care mama le-a cupărat pentru copiii ce vin cu „Hăitul” şi pentru noaptea de revelion. A deschis laptop-ul, s-a încărcat Skype-ul, sunetul de la Skype a trădat-o:
– Liza, lasă internetul, mergi la magazin şi cumpără crabovîie palociki, maionez, masline, baton narezanîi, şi un tort „Napoleon”. Apoi vii şi-mi ajuţi să facem salată.
Liza n-a spus nimic, doar mimica feţii i s-a schimbat. Se apropie de laptop, a stins sunetul ca mama să nu audă mesajele care vin pe Skype, Odnoklassniki, Facebook şi Messenger, a apăsat Win+L (încercaţi) şi l-a închis. Ştie că-n stradă e multă lume, dar nu are chef să se machieze, să se aranjeze pentru a fi mai atrăgătoare, doar s-a pieptănat, a luat blugii, o bluză şi paltonul, din mers a apucat portmoneul mamei de pe masă şi a ieşit. În jumătate de oră deja e acasă, pune pe masă toate cumpărăturile şi se îndreaptă spre laptop.
– Liza! Unde te duci? Adă-mi 3 farfurii „cu floricele aurii” şi vin să mă ajuţi.
Liza păstrează calmul, nu prea are chef să gătească, după mişcările sale se observă că e agitată, în gândul ei e doar un singur lucru: să posteze pe blog-ul său un articol până în noul an, să se simtă şi pe blog atmosferă de sărbătoare. Se apropie de laptop, deschide vreo 3 link-uri prmite pe skype cu rage comics-uri, răspunde la vreo două mesaje, închide laptop-ul şi merge s-o ajute pe mama.
Mai spre seară, când masa e gata şi într-o oră trebuie să vină oaspeţi, Liza se închide în camera părinţilor, la computer, ca să se apuce de articol. Face loc pe masă, pune mobilul, 3 portocale şi o farfurie pentru coji. Scrie… Portocalele-i servesc drept sursă de inspiraţie: se opreşte de scris şi mănâncă una în timp ce-i vin ideile. Telefonul vibrează de la mesajele primite de la prieteni, toate cu acelaşi conţinut: La Mulţi Ani, Mulţi bani, Puţini duşmani, la la la… Bunicii bat la uşă, Liza încheie articolul şi-l lasă nepublicat, revine la el mai târziu.
Toţi stau la masă, ora 23:20, Liza se retrage ca să publice articolul şi să-l distribuie tuturor prietenilor ce sunt online, dar de aceştia sunt mulţi. Apoi revine la masă, tatăl toarnă tuturor oaspeţilor şampanie, ora 00.00, e 2012. – La Mulţi Ani!
– Şî sî creascî păpuşoii anu ista! A adăugat bunelu.
Exclusiv: Originea numelui Gorobîc
Dacă azi seara, la Blogosfera radio, Rodion şi cu Cărăşăl s-au tot amuzat pe seama numelui meu de familie, adică Gorobîc, zic a venit timpul să povestesc acea istorie învăluită de mister. Astăzi, în exclusivitate, veţi afla de unde provine numele Gorobîc. Cei slabi de fire şi cei fără simţul umorului rog să se depărteze de la ecranele computerilor şi laptopurilor.
Totul a început în 1990, pe meleagurile Hollywood-ului, într-o „hruşiovkă americănească” trăia Goro. Un băiat simplu, cuminte, însă pedepsit de soartă, cred că de la naştere a nimerit sub o ploaie radioactivă adusă de vânturi din Cernobîl, că era cu 4 mâini. Lucra la un studiou de jocuri pentru Sony Playstation, Sega, PC… Colegii de la serviciu, inspiraţi de cele 4 mâini au hotărât să creeze un personaj pentru joc. După 3 ani deja era faimos băiatul, se filma şi în filme, în 2005 a devenit vedetă mondială datorită filmului Mortal Kombat.
Să ne întoarcem la anii ’90 câng Goro (sau Gorică, cum îl numea bunica) încă nu era faimos. A intrat el într-o zi de vară în McDonald’s, avea pauză de masă, se apropie de un băietan cu mâna ridicată care nu avea clienţi, începe a comanda şi întâlnindu-se cu privirile au înţeles că sunt creaţi unul pentru altul. Reamintesc că totul se petrece în SUA, acolo homosexuali sunt mai mulţi decât pensionari.
Băiatul din McDonald’s era Boris, un student de la USM din Chişinău, în SUA a ajuns graţie programului Work and Travel. Borea e de la Poşta Veche, unu din „bâşii” ceia, sau Gopi cum li se mai spune, care fac zile fripte pentru „uceastkovîi” de la raion. La facultate de fapt învăţa bine, de mic iubea engleza aşa că vara aceasta a hotărât să o petreacă mai departe de raion. Pe Borea „bratvaua” aşa şi-l numea: Bîc, seamănă parcă.
Sărind peste detalii, ajungem la perioada când la cuplul Goro şi Borea (cu paganeala Bîc) deja era tot bine, a venit clipa despărţirii, Borea s-a întors acasă, peste câteva luni a observat că aşteaptă copil de la Goro. El şi singur nu s-a aşteptat la aşa consecinţe, însă ştiţi voi că în Hollywood totu-i posibil, exemplu similar: Arnold Schwarzenegger în filmul Junior. Pe data de 8 iulie 1991 am apărut eu pe lume, Grişa speriat că „bratvaua” de la raion nu-l vor înţelege, m-a pus într-un coş şi mi-a dat drumu pe apele râului Bîc (ce coincidenţă). Am trecut Bîcul, am ajuns în Nistru, trecând pe lângă satul Varniţa, m-au scos din apă o familie tânără, care nu avea copii, au hotărât să mă înfieze, pe foiţa din coş au citit „De la Goro şi Bîc” şi pentru a nu-mi uita originea, mi-au dat numele de familie Gorobîc.
Sper că n-aţi crezut nici unui cuvânt din această poveste generată de fantezia mea bolnavă. V-aţi dat seama că e o glumă, nu? Că de alt fel nu mai purtau şi părinţii mei numele Gorobîc.
Cum am mai spus, m-a inspirat pentru această poveste emisiunea Blogosfera radio din 10.08.2011 la care am participat activ cu mesaje, opinii, spam şi glume, citite de Rodion în direct. Audiaţi această emisiune pe trm.md sau eu mi-am permis s-o împrumut de la ei, aşa că daţi Play aici:
Blogger offline: Sheriff, Zimbru şi vama ПМР
Azi voi povesti despre Alexei: băiat din Chişinău, student la ASEM, scrie un blog despre sport. Evident că blogurile despre sport mai mult sunt dedicate fotbalului, jocul preferat pentru întreaga Europă, dar Alex la noi e „evrapeiskii pareni”, de la oraş. El doar scrie despre sport, adică despre fotbal, dar nu-l practică. Cel mai mare succes în sport l-a avut atunci când a scris la tastatură 460 caractere într-un minut.
Totul s-a întâmplat într-o sâmbătă, mai precis pe 6 august 2011. Alexei s-a trezit pe la vreo 10 pentru că a stat pe Mail.ru Agent cu Grişa şi au scărpinat limbile (degetele) până la 3 dimineaţa, nu demult au făcut schimb de link-uri în blogroll aşa că deja se consideră buni prieteni. Alexei a întins mâna până la laptop, l-a deschis şi a apăsat butonul „Start”. S-a ridicat din pat, şi-a făcut o cafea tare şi a revenit la laptop să vadă dacă Sergiu e online… A avut noroc, acela deja era cu messengerul aprins şi flirtuia cu o fată de la Buiucani.
Alex: Serîi, eşti gata?
Serioga: Demult, stăi să mă dagavaresc cu padruga de o pragulcă, îmbrac sportivka şî es.
Alex: Wai, tormozăşti! Eu încă cofe nam băut da tu deam tei razganit. Flagu l-ai luat?
Serioga: Da, numa cîi boţît.
Alex: Kakaia razniţa? Eu caroce mă îmbrac, ne întîlnim la 1 în faţî la Unic.
Serioga: Davai!
Zis şi făcut, ora 13.05 şi băieţii deja stau în faţa la Moldtelecom, pe o bancă, cu 2 sticle de bere Chişinău în mână, se relaxează. În scurt timp au luat-o pe jos spre Gara Auto. Ajungând, şi-au cumpărat bilet la rutiera Chişinău – Varniţa care pleacă la 15.20. Timp mai este mult dar băieţii aud cum stomacul le dă de ştire că cafeaua deja s-a absorbit, mai trebuie ceva de aruncat pentru digestie. Au cumpărat câte-un Hot Dog, o sticlă de „Buratino” 1,5 L şi au luat prânzul.
Ora 15.00, rutiera spre Varniţa deja e în gară, băieţii au intrat să-şi ocupe 2 locuri mai bune. În 20 minute rutiera a pornit spre Varniţa şi la 17.10 deja erau în sat. Aici i-am întâlnit eu, i-am încărcat în maşină şi-am pornit spre Tiraspol, peste 2 ore începe meciul Sheriff – Zimbru. Biletele cu preţul de 8 ruble le-am procurat din timp de la Transtelecom din Bender aşa că tot era sub control.
Am ajuns la vama transnistreană, ca să nu pierdem timpul pe registrare, cu 100 metri înaite de vamă băieţii au coborât şi au luat-o pe jos printr-un şantier abandonat unde pe timpuri comuniştii construiau depou pentru troleibuze. După ce au ocolit vama, băieţii au urcat în maşină şi până la Tiraspol n-am avut nici o oprire.
Blogger offline: Lupu, Ghimpu şi păpuşoiul
E plină lumea de bloggeri, care mai de care. Un blogger face orice pentru a avea cât mai mulţi cititori, de alt fel pentru ce ar mai scrie? Ultimii ani şi în Moldova a pătruns această boală, tot mai mulţi tineri îşi creează bloguri şi scriu ca sălbaticii numai pentru a fi „cool/krutîe”. Care scrie despre dragoste, care despre politică, IT, culinărie, etc. Fiecare încearcă să mânuiască limba română în aşa fel ca să nască un articol cât mai captivant, profesionişti, nu alta. Curios, cum arată viaţa boggerilor în afara internetului, în offline? Cred că aşa:
S-a trezit Grigore la 11.25, aşa-i primit în societatea de azi să se trezească tineretul. Pentru ce mai devreme? Găinile le-a hrănit mama la ora 6, tot ea a prăşit gogoşarii (în caz că mama e la italia, atunci bunica face tot lucrul, dar să presupunem că-i acasă mama). Pe băiat nu-l trezeşte că se supără. Evident că s-a trezit la ora asta doar din motiv că-l bate soarele în frunte, de alt fel mai sta puţin. Mai departe urmează o simplă zi de vară a unui adolescent moldovean de la ţară: mănâncă, mai ajută pe la casă, mătură ograda, duce lelei Zinica 20 de ouă, de banii făcuţi de pe ouă îşi cumpără un „Eskimo” şi se duce liniştit acasă.
Pe la orele 16 – 17 când se mai lasă un pic soarele, oamenii gospodari se duc la strâns harbuj, Grişa aprinde internetul. După câteva ore petrecute pe facebook şi odnoklassniki el îşi deschide preasfinţitul blog, să vadă dacă nu i-a crescut numărul de vizitatori. Drept sursă de inspiraţie deschide Unimedia, ProTV şi alte site-uri de ştiri şi începe să creeze.
Cum credeţi, despre ce scrie Grişa pe blogul său? Da, despre politică! Despre ultima şedinţă la care Lupu desena floricele pe masă atunci când vorbea Ghimpu, scandal, ce lipsă de stimă din partea lui Lupu! Mai mult de-o oră se chinuie să-şi formuleze gândurile, mai scapă câte-o greşeală, câte-un rusizm dar merge înainte. Mama deschide uşa la cameră:
Un nou site ce numără click-urile pe share buttons
Cine să facă un lucru mare şi bun dacă nu tot noi, moldovenii. Am exagerat un pic dar cine să ne laude dacă nu o vom face tot noi. Eu, Gorobîc Dmitri şi colegul meu Antoci Anatoli, pasionaţi de tot ce se află dincolo de ecranul computerului, încercăm să inventăm ceva nou pentru a face mai simplă viaţa user-ilor internetului.
Un mare avânt şi-au luat, ultimul timp, butoanele reţelelor de socializare care-ţi permit să te împarţi cu prietenii cu orice informaţie care ţi-a plăcut cel mai mult. Datorită acestor butoane site-urile de socializare oferă mai multe posibilităţi utilizatorilor astfel mărindu-şi ratingul iar meşterii WEB şi bloggerii plasează pe site-urile lor butoanele astfel mărindu-şi cercul de cititori.
Aceste butoane pot fi de mai multe feluri: standarte, preluate direct de pe site-ul sursă sau personalizate, să corespundă stilistic şablonului site-ului. Unele butoane standarte numără câte ori au apăsat oamenii pe acest buton astfel adăugând pagina respectivă în favorite. Puţini oameni utilizează anume aceste butoane cu contor, din această cauză ei nu au de unde să ştie la câtă lume le-a plăcut această pagină/ştire, aici venim noi în ajutor:
Am vorbit mai sus despre invenţii, ultima creaţie a noastră e site-ul share.parog.net unde introduci orice link şi afli de câte persoane a fost adăugată această pagină în reţelile de socializare. Un service util cât pentru administratorii site-urilor atât şi pentru simpli utilizatori curioşi.
Un blogger poate să urmărească de câte ori a fost citit fiecare articol de pe blog instalând un simplu contor astfel făcând concluzii care temă i-a atras pe utilizatori cel mai mult. Această metodă e sigură doar pentru a duce o evidenţă cu cele mai atrăgătoare titluri de articol, deoarece omul se orientează după titlu atunci când vrea să citească un articol însă nu mereu conţinutul e la fel de atrăgător. O metodă mult mai sigură e să urmăreşti preferinţile utilizatorilor care adaugă articolele pe site-urile de socializare deoarece în acest caz uzilizatorul acţionează după ce citeşte articolul, deci în acest caz putem duce evidenţa celui mai bun conţinut de pe blog.
Cum am mai spus, în caz că nu ai butoane cu contor pe site, cea mai simplă şi sigură metodă de a duce evidenţa e de a controla pagina pe share.parog.net.
Făţărnicia şi limba română
Mulţi ar spune că eu sunt un om agresiv, iubesc doar să critic şi să ponegresc oamenii. Să limpezim situaţia: da sunt agresiv deoarece prostia omenească mă scoate din sărite; da iubesc să critic, o laudă poţi auzi de la fiecare şi mereu dar o critică bună nu fiecre ţi-ar spune-o în faţă, se tem să nu te superi; eu nu ponegresc oamenii, aşa cred doar acei ce nu pot primi critica, aici deja nu e vina mea, ar trebui să se lecuiască de această „boală” straşnică.
Deci să începem critica constructivă. Zilele acestea m-am pus pe capul unui băiat, cum nu l-am criticat el oricum afirma că are dreptate. Aşa fac oamenii cu caracter tare, înţeleg că le este greu să primească o altă realitate sugerată de un străin. Oricum voi spune numele acestui băiat, că de alt fel articolul meu va fi o meditaţie şi nicidecum critică. Dan Caranfil, fii sigur, dacă primeşti atâta atenţie din partea mea, cred că te-ai străduit să atragi atenţia.
Toată istoria a început de la articolul „Acte necesare pentru admiterea la studii în România” la care am scris un comentariu cu critică, gen „de ce tot foloseşti litera Î acolo unde în mod normal ar fi Â, doar de mulţi ani înveţi în România”. Am primit de la Dan în răspuns:
Academia Română a stabilit că e corect â – ai dreptate, însă fără a se consulta cu toți academicienii din România. Există orașe, Iași de exemplu, în care multe publicații și mulți profesori nu s-au conformat acestei reguli și scriu în continuare cu î. Nu cred că e o problemă principială. Dacă îți place să critici critică pe tema articolului sau scrie la tine pe blog despre asta
Apropo, Dan, am urmat sfatul tău şi am apucat să critic la mine pe blog. Să ne întoarcem la temă, deci după această explicaţie eu m-am calmat, i-am dat crezare: Republica Moldova + Iaşi = „Δ.
Tot acolo în comentarii m-am legat deja de o greşeală gramaticală comisă de către Dan. Lăsăm într-o parte acest articol şi mergem mai departe, de data aceasta am dat peste alt articol, mai proaspăt, cu titlul „Mulţi agramaţi. Ce fac profesorii de limbă română?„. Deacord, ce fac profesorii de română? În acest articol Dan şi-a permis să comită aceeaşi greşeală care am critica-o în comentarii la articolul precedent: a folosit cuvânul „sînt„, un cuvânt care nimi nu există în DEX, de fapt corect se scrie „sunt„.
Chestia asta mi s-a părut un pic amuzantă, să greşeşti în articolul despre agramaţi, mai ales la câteva zile după ce ţi s-a făcut observaţie. De fapt alt lucru mi s-a părut mai „urât” dacă putem aşa spune, acum se vede de ce în titlul articolului am scris „făţărnicia”. Explic: persoanei care până acum scria „mîine” în loc de „mâine” (conform Academiei Române), i s-a trezit conştiinţa şi anume în articolul în care critică persoanele pentru greşelile lor gramaticale, a apucat să folosească diacriticile limbii române din plin. Oare de ce anume acum?
P.S. Dacă tot să mă leg de fiecare greşeală: în articolul „Mediile minime de admitere în cîteva oraşe” ai scris profil „uman” atunci când corect e profil „umanist” (definiţie DEX).
Informaţie despre Satul Varniţa pe internet
Căutam azi pe vestitul google să văd ce-mi mai spune el despre satul meu iubit Varniţa, zic poate descoper ceva nou, că pe internet te poţi aştepta la orice. Prima pagină cu rezultate m-a bucurat mult, sau m-a mirat, nici nu ştiu cum mai corect. Am dat peste două rezultate care sunt practic identice însă totuşi deosebiri am găsit. Să începem pe rând.
Primul rezultat despre care voi vorbi este site-ul moldovenii.md, mult scandal a provocat acest site, multă durere de cap au avut istoricii moldoveni şi români, multă inspiraţie au avut bloggerii pentru a critica acest site. Dacă tot s-a vorbit despre acest site şi dacă-l cunosc de mult timp, am fost mirat să-l găsesc la rezultatele căutării anume pe el. Am intrat şi am aflat pentru mine că moldovenii.md au apucat să descrie fiecare localitate din Republica Moldova. Alături de Anenii Noi, Speia, Şerpeni şi Bulboaca, localităţi din raionul Anenii Noi, am găsit informaţie şi despre satul Varniţa, celelalte localităţi erau prezente în listă însă pe pagina lor era scris „Informaţia va fi disponibilă în curînd”.
Cunoscând atâtea bârfe despre acest site, am apucat să citesc fiecare cuvânt analizândul, cu scopul de a găsi vreo minciună (cum e primit pe acest site), minciuni n-am găsit, era simpla descriere a localităţii, însă am găsit ceva mi-a atras atenţia. Aceeaşi descriere a localităţii am găsit-o şi pe site-ul placelook.com, un site care nu pare a fi comunist, aşa me-au dispărut toate suspiciunile asupra acestei informaţii.
Interesant e alt ceva, atunci când pe moldovenii.md scrie că satul Varniţa se află „la mică depărtare de cetatea Bender.”, placelook.com susţine că Varniţa se află „la mică depărtare de cetatea Tighina”. Ce-am observat eu: site-ul pro comunist pune accent pe numele oraşului aşa cum îl numesc autorităţile Transnistrene, şi anume Bender, autorii site-ului placelook.com numesc, în mai multe locuri din text, oraşul Tighina. E un mic exemplu, s-ar părea că nesemnificativ, însă din nou se observă tendinţa de naţionalism fals şi de spălare a creierilor.
Site-urile de ştiri fac bani grei pe seama noastră
Mareşte poza, Click!
Iată că se apropie alegerile locale în Republica Moldova. La 5 iunie 2011, se vor desfăşura alegerile locale generale. Primarii oraşelor (municipiilor), satelor (comunelor) şi consilierii în consiliile raionale, orăşeneşti (municipale) şi săteşti (comunale) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani. Toate partidele politice se întrec pentru a-şi „băga” omul său în primăria capitalei şi în această întrecere toate metodele sunt bune.
Ştim cu toţii că site-ul unimedia.md este unul dintre cele mai vizitate portaluri de ştiri online din Republica Moldova, la fel şi ProTV.md, Publika.md, Jurnal.md sunt în lista celor mai vizitate site-uri de unde capătă inspiraţie populaţia moldovenească. Adică după logica politicienilor „Şei mai mulţ maldaveni şăd pi saiturili estia, davai sî ni dagavarim sî punim acolo reclamî!”, zis şi făcut! Au luat, mult stimaţii noştri politicieni, bani din bugetul de stat, alocaţi defapt pentru campania lor electorală, au umplut buzunarele administratorilor acestor site-uri şi acum admiră bannerele cu mutrişoarele lor lustruite şi machiate de pe aceste super-puper site-uri de ştiri.
Măreşte poza, Click!
Am analizat situaţia din punctul „lor” de vedere, dar acum să ne imaginăm cum arată asta de fapt: eu, un simplu cetăţean al Republicii Moldova, plătesc impozite în bugetul de stat. Înainte de alegeri, adică în timpul „creării reputaţiei”, politicienii iau bani din acel buget sacru (de fapt banii mei) pentru desfăşurarea campaniei electorale. Pe site-urile amintite mai sus se publică bannere publicitare a fiecărui candidat sau partid şi eu, vizitător al acestui site, din curiozitate, apăs pe acel banner, ca să mai citesc nişte poveşti de seară, să văd ce ne mai promit şi ăştia. De fapt eu sunt acela care generează venit pentru administraţia site-ului deoarece fără vizitători site-ul n-ar avea nici o valoare şi nici un partid nu şi-ar pune acolo reclama. Generalizând: EU, prin activitatea mea pe acel site, fac ca reclama să fie mai scumpă, tot Eu sunt acela căruia i se adresează reclama şi cu fiecare click de-al meu pe acele bannere ,din bugetul de stat, banii ajung la administraţia site-ului. Eu intru pe un site de ştiri şi banii mei ajung în mâinile lor! Iar politicienii sunt doar nişte intermediari proşti!
De ce am zis mai sus că politicienii sunt proşti? Deoarece alt cuvânt mai potrivit n-am chef să gândesc, iar proşti pentru că toţi, cu turma, publică pe aceleaşi site-uri bannerele lor, lipsindu-se de ingeniozitate, creativitate, unicitate şi credibilitate din partea poporului. Drept exemplu am făcut nişte screenshot-uri la site-urile unimedia.md şi protv.md, unde pe aceeaşi pagină sunt publicate câte 5 bannere a diferitor partide, dezgustător!
Nu mă apuc să scriu concluzii referitor la conţinutul acestui articol, urmează fiecare să-şi tragă propriile concluzii. Voi încheia acest articol cu o singură frază: Gândiţi bine înaite de a face alegerea!
Limba română, ruşii din Moldova şi mAldAvenizme
Poza e tare, măriţi-o! | Sursa: inpanamea.ro
Voi începe cu fraza scrisă de mine în comentarii la articolul lui Andrei Fornea: Fraţilor, de ce daţi vina unul pe altul pentru ceea ce prezintă Moldova? În asta e şi problema, noi nu putem rezolva paşnic vreo problemă sau să ducem până la capăt vreo discuţie fără a ofensa pe cineva.
Cred că deja e clar despre ce va fi acest articol, despre limba română, despre ruşii din Moldova şi despre mAldAvenizme. Nu mă iau să comentez şi să contrazic toate răspunsurile la articolele şi comentariile mele, voi analiza doar unele poziţii şi păreri care le-am întâlnit zilele acestea în lumea online.
1. Voi începe cu comentariu la unul dintre primele posturi pe acest blog şi anume la video cu ce mă ocup eu noaptea în care maşinal am folosit unele cuvinte de origine rusească însă adaptate de moldoveni, de ex. crasovci = adidaşi sau şnuroace = şireturi, după filmări mi-am dat seama de greşeala făcută şi am încercat prin intermediul subtitrărilor să traduc cuvintele neînţelese de români care sper că citesc blogul meu. La sfârşit de video am adăugat un text cu conţintul „Excluziv cu maldavenizme!” chipurile pentru a da o nuanţă de umor greşelilor mele. Deci, m-a ofensat comentariul care l-am primit la acest post:
