Articole din categoria: Cuvinte goale
Alcoolul – ce răhat mai e şi acesta?
Tema alcoolului este una dureroasă pentru mine. Am mai încercat să conving oameni să nu folosească alcool, sau măcar să nu-l utilizeze în cantităţi mari şi să nu-l proslăvească de parcă ar fi o băutură sfântă. Puţine persoane sunt cărora le-au ajuns la cap cuvintele mele, cred eu că nu am mare putere de convingere, însă asta nu mă împiedică să scriu acest articol.
De ce la marea parte dintre oameni orice distracţie se asociază cu alcoolul? De ce toţi consideră că dacă capul e plin de drojdii, atunci distracţia mai seamănă a distracţie, iar pe capul treaz e o simplă şezătoare? Acum cel mai ciudat lucru pe care nu-l pot înţelege (nu sunt prost, am mai mediat, dar întradevăr nu pot înţelege), de ce oamenii bagă în corpul lor mai mult alcool decât aş fi consumat eu simple băuturi răcoritoare şi mâncare luate împreună? Cum poţi să te adăpi până te trezeşti în veceu vometând? Eu introduc în mine acea cantitate de lichid cu care-mi voi potoli setea. Cât de tare trebuie să-ţi fie sete ca să bei dintr-o răsuflare un pahar de vin?…
Imagini false [de Belibov Dan]
Foto: Belibov Dan | Măreşte, Click!
Stereotipurile sunt „idei fixe despre cum este cineva sau ceva în special despre ceva greşit”, conform dicţionarului Cambridge. O dată cu apariţia omenirii au apărut şi contradicţii, conflicte şi discriminare. Ca rezultat am obţinut o societate stereotipizată în orice punct de pe glob.
Ce reprezintă stereotipurile? De unde ele provin? Cît de des ţi-ai dat aceste întrebări?
Stereotipurile la fel ca şi prejudecăţile reprezintă imagini şi opinii, deseori false, ele restrîng posibilitatea de a percepe realitatea. Desigur, ele ne permit să luăm decizii rapid, spontan, dar din păcate nu ar trebui să apelăm des la ele, fiindcă nu redau o imagine complexă. Nu există un set anumit de stereotipuri pe care le posedă fiecare persoană, fiindcă orice stereotip este creat de un anumit individ, în baza unor anumite situaţii sau evenimente. Odată cu formarea stereotipurilor şi prejudecăţilor, noi, devenim dependenţi de ele, la rîndul său ele ne caracterizează şi personalitatea noastră. Fiindcă reprezintă metode de categorisire a lumii din jurul nostru – acestea scad din obiectivitatea perceperii unor evenimente sau persoane, ce la rîndul său e foarte important pentru fiecare persoană şi activităţile pe care ea le realizează.
Politicienii şi media folosesc stereotipurile pentru a crea imagini pozitive despre sine şi negative despre alte persoane. Cu ajutorul stereotipurilor, omul poate fi influenţat de o mulţime de factori, care desigur nu aduc folos persoanei date.
Majoritatea populaţiei nici nu conştientizează că ideile şi gîndurile sale reprezintă stereotipuri. Fiecare îşi formează stereotipurile sale, dar tu alegi: să te conduci de ele, sau nu…
Există dragoste la distanţă?
În acest articol voi scrie despre dragostea la distanţă. Pare a fi o temă complicată pentru unii, alţii însă uşor găsesc răspuns: nu, nu există, ce prostie… Eu sunt de părerea că dragostea la distanţă există, ea poate fi comparată cu un curcubeu: e frumos, când îl vezi apare zîmbet pe buze, cât de rar nu s-ar întâmpla, dar nu-l poţi atinge.
Acei ce zic că dragostea la distanţă e o prostie se împart în două categorii: acei ce n-au iubit şi acei ce iubesc şi n-au simţit distanţă între ei. Nu vreau să-mi impună cineva o altă părere bazându-se pe propria experienţă, nu-i va reuşi, însă încercarea vine n-are.
Zici că ai iubit? V-aţi despărţit din motivul că nu puteţi să vă mai vedeţi? Ţi-a trecut durerea despărţirii? Ai uitat persoana? Eu zic că aceasta n-a fost dragoste. Chiar dacă există un alt motiv care v-a despărţit, fie războiul, fie detenţia sau chiar şi decesul unuia dintre îndrăgostiţi, despre o dragoste adevărată nu-ţi poţi aminti fără lacrimi pe obraz şi durere în inimă…
Moldova, te urăsc… însă te iubesc!
Mă tem să nu-mi intre în deprindere să scriu articole inspirându-mă de la Andrei Fornea. Nu ştiu ce face şi cum face însă titlurile articolelor sale mă ating, nemaivorbind de conţinut, mereu îmi apare dorinţa să dezvălui tema citită la Andrei, însă în felul meu. De data aceasta am pus ochiul pe articolele: De ce nu plec din Republica Moldova şi Adio Moldova!.
Sunt cetăţean al Republicii Moldova, aici m-am născut şi am fost educat potrivit tuturor tradiţiilor şi deprinderilor poporului moldovenesc. Îmi iubesc ţara, îmi place să o laud în companie de oameni străini. Iubesc satul meu natal, mă mândresc cu el nespus, am contribuit şi eu cât de puţin la dezvoltarea satului şi simt că-mi place să fac asta.
Am crescut deja, nu mai sunt copil, am părăsit cuibul părintesc. Am părăsit Moldova… Nu am părăsit-o pentru totdeauna, sunt aproape, pe partea cealaltă a Prutului. Mereu visam să părăsesc Moldova şi să plec undeva departe, iubesc să călătoresc, vreau să călătoresc, de-aş avea posibilitatea… Când îmi reuşea să ajung undeva departe, mă simţeam liber, îmi plăcea să mă adaptez la o lume străină, să sorbesc din diferenţele care nu le-am mai întâlnit. Mă întorceam acasă şi-mi aminteam acele momente, vroiam să le trăiesc din nou…
Principial sau încăpăţânat?
Cum credeţi, eu sunt un om principial sau încăpăţânat? Toţi ştiu că e complicat de a găsi limbă comună cu mine, mulţi rămân nesatisfăcuţi după o discuţie cu mine (cauzele diferă în fiecare caz), alţii invers. Care dintre aceste două cuvinte mă caracterizează anume pe mine: principial sau încăpăţânat? Pentru a răspunde la această întrebare ar trebui să observăm prin ce se caracterizează fiecare dintre aceste două noţiuni.
Azi am nimerit într-o situaţie neplăcută, un prieten al meu a prezentat un articol pentru ziarul liceului. Articolul a fost prezentat direct profesoarei care este şi răspunzător pentru acest ziar, începând să-l citească, profesoara a depistat unele schimonosiri de sens. Schimbarea a două cuvinte cu locul, înlocuirea unor cuvinte sau eliminarea acestora duce doar la corectarea acelor schimonosiri şi nu la modificarea întregului sens al frazei. Problema consta în faptul că prietenul a interzis (acest cuvând e cel mai potrivit în această situaţie) să schimbe măcar un cuvânt în articol, fiind convins că articolul este ideal, în caz contrar el refuză ca acest articol să fie publicat în ziar…
Facebook, I love you! Sorry Odnoklassniki.ru
Am citit pe mai multe bloguri articole despre reţelile de socializare cum ar fi Odnoklassniki.ru sau Facebook.com. Unii bloggeri critică Odnoklassniki.ru deoarece influenţează negativ asupra tinerilor din Moldova, site-ul e în limba rusă şi astfel impune, în rândurile moldovenilor, rusa ca limbă de comunicare. Alţi bloggeri critică Facebook.com pentru influenţa sa colosală în massă, devenind cea mai populată reţea de socializare din lume, oamenii au devenit dependenţi de acest fenomen Facebook. A treia categorie de oameni critică orice fel de existenţă a acstor site-uri numindu-le scurt, clar şi cuprinzător: Time Killer.
Sunt oameni care nu vor să recunoască dependenţa sa faţă de aceste reţele de socializare, aceştia doar meditează şi aleg una care o consideră cea mai potrivită pentru a „omorî timpul”. Eu nu cred că fac parte dintre cei ce sunt dependenţi şi nu recunosc, sunt acel ce nu poate găsi antidot de la acest viciu…
Omul e logic?
Uneori mi se crează impresia că oamenii sunt lipsiţi de logică. Cărui măgar i-ar veni în cap să procedeze la fel? Dar cărui om?
Lampa cu căciulă
Eu acum stau în faţa laptopului şi alcătuiesc acest articol. Cum credeţi, cât de satisfăcut mă simt? Am eu oare zâmbet pe faţă? Pentru mine nu mai prezintă nici o plăcere să privesc în acest ecran care caută să-mi distrugă vederea. El ştie ce face, a distrus-o multor oameni deja. Acum să gândim un pic logic, dacă pentru mine nu mai prezintă nici o plăcere să stau la laptop, o să mă bucur oare eu dacă acesta nu va mai lucra? Sunt cunvins că nimeni nu a răspuns afirmativ, ştim cu toţii că va fi o panică enormă dacă nu mai funcţionează computerul căruia am dedicat atâta timp stând cu el „faţă în faţă”. Sunt în oarecare măsură dependent de acest computer, dar tu? Dacă acum în gând ai zis nu, atunci pot să-ţi zic că eşti naiv. Doar faptul, că în internet cauţi să faci şi alte lucruri decât acelea care ţi-ar aduce folos, deja demonstrează dependenţa ta. Vreai să-mi spui că te relaxezi? E o metodă de a te odihni? De a te informa polivalent? Atunci ce cauţi pe acest blog? De ce citeşti acest articol care e lipsit de orice informaţie distractivă şi informativă? Hai că mai bine răspundeai că eşti dependent, atunci măcar nu-ţi era ruşine de sine însuţi, de faptul că te amegeşti singur pe tine. Acum daţi să ne imaginăm cum trăiesc cei care nu au compiuter… primul gând care v-a apărut a fost „Da, ce fericiţi sunt”. Ne imaginăm pe cei care nu pot să-şi permită un compiuter… un telefon… un televizor… fericiţi?
Atâta vorbesc despre computere, dar ce înseamnă titlul acestui articol?… vă întrebaţi voi. Lampa cu căciulă e titlul filmului ce urmează, este un film de scurt metraj de o profunzime excepţională (Made in Romania). Dar voi aţi avut plăcerea să duceţi la reparaţie unicul televizot din casă?
Sesiune.
Cine mă cunoaşte ştie că:
a) sunt lăudăros;
b) degetele mele nu pot să stea locului pe tastatură;
c) vorbesc (şi scriu) mult.
Aşa că nu a trecut nici jumate de oră că eu public al doilea articol.
Eu sunt în sesiune! Doamne ce străşnicie, să înveţi nopţi de-a rândul, să nu mai ieşi din camera căminului sau din bibliotecă privind doar în cărţi. A mai numit o persoană sesiunea aceasta „stress-iune”. Aş spune că nu prea simt stres, doar înainte de examene şi înainte de a afla notele la aceste examene, în rest stau şi învăţ cum şi până acum.
Azi e marţi, 25 ianuarie 2011, am avut dimineaţa examen la microeconomie, e al treilea examen din prima mea sesiune, sper să am şi la acesta rezultate bune. Voi povesti un pic despre examen. A intrat Decanul (ea e şi profesoara noastă care predă la curs) şi împreună cu ea au intrat 4 asistenţi, ce să zic, primul examen la care a fost aşa număr de asistenţi, unul din ei era acel care la primul examen a scos afară 7 persoane, alt asistent era şi mai strict, însă obiectiv. De data aceasta nu au dat afară pe nimeni, poate din cauza că erau sub „conducerea” Doamnei Decan care nu permite eliminarea studenţilor de la examen, sau poate şi permite însă doar pe cei mai obraznici. Am avut în examen 10 întrebări de tip grilă, 10 întrebări cu afirmaţii adevărate şi false şi un subiect unde trebuia să definim 2 noţiuni din microeconomie. Erau 6 variante dintre care mie mi-a nimerit să definesc ce înseamnă cost de oportunitate şi preţ real (cine ştie poate să lase un comentariu, din curiozitate).
De mic sunt învăţat să scriu tot şi să nu las spaţii goale aşa că am scris şi am bifat totul unde era posibil, aştept rezultatul.
Primul articol!
Salut celor care au plăcerea să citească blogul meu! Cine nu ştie sau cine nu a observat în header-ul de la site (adică partea de sus a site-ului), eu sunt Gorobîc Dmitri.
Am apucat să scriu acest blog din mai multe motive:
1. Din curoozitate;
2. Doresc să povestesc despre mine, despre experienţa mea, unele lucruri care în oarecare măsură pot fi de folos pentru alţi oameni;
3. Doream să studiez mai amănunţit cum funcţionează acest WordPress pe care e instalat acest blog şi cea mai bună metodă să înveţi ceva este practica;
4. Să-mi perfecţionez un pic „talentul” meu de a scrie corect în română (fiţi atenţi, am grijă să nu comit greşeli gramaticale sau aşa numite „moldovenizme”. Observaţi ceva de acest gen, mă anunţaţi în comentarii, în forma de contact sau direct vă adresaţi la mine cu exclamaţia: bă prostule, uite că scrii prostii).
Cam acestea au fost motivele pentru care am făcut acest blog.
Mai complicat era să pun în funcţiune blog-ul. Eu, acela care nici experienţă în lucru cu WordPress nu am, nici timp (sunt în sesiune, despre aceasta altă dată povestesc), am apucat să instalez WordPress cu gândul că e ceva simplu, oare câte bloguri sunt în internetul acesta. A urmat astfel:
1. Scot de pe site oficial cea mai proaspătă, tocmai de pe foc, versiune de WordPress şi o instalez.
2. Stau 3 ore (aproximativ) şi caut un şablon pentru blog, el doar trebuie să arate frumos.
3. Au trecut câteva zile de cînd tot caut şablonul cela nenorocit care să-mi placă.
4. Am găsit şablon, minunat. Am scos din internet nişte lecţii video pentru WordPress, ce-i drept că sunt în rusă şi era a naibii de complicat să fac un blog în română cu lecţii, exemple şi materiale în rusă, cu alte materiale de pe site oficial wordpress.org care la rândul lor sunt în engleză (cineva vrea să mai spună că moldovenii nu sunt o rasă superioară? Încercaţi să repetaţi ce-am factu eu!).
5. Amintesc că folosesc o versiune proaspătă de WordPress, şi toate modulele (acestea sunt nişte chestii care dau funcţionalitate site-ului, de exemplu galeria, audio player, etc.) sunt compatibile doar cu versiunile mai vechi, norocul meu că sunt şi unele noi, sunt şi altele mai universale care lucrează cu orice versiune, aşa că am apucat să instalez toate modulele acestea necesare mie.
6. Am petrecut undeva o săptămână până am instalat modulele, le-am tradus, le-am transformat ca şi creatorul lor să nu-şi dea seama că ele nu erau de la început acolo unde stau.
7. Mai amintesc o dată că modulele nu prea erau compatibile, eu nu prea ştiu să rezolv aşa tip de probleme, să mă bag prin codurile nenumărate ca să corectez ceva, aşa că i-am pus în funcţie pe Tolea şi Colea, adică Antoci Anatoli şi Birulin Nicolai, care ambii, spre fericirea mea şi spre nenorocirea lor, sunt la facultatea de informatică. Un mare MULŢUMESC lor pentru ajutor!
Cineva ar zice că sunt prost, de ce nu am făcut pe un blog gratis, doar acolo totul e gata, ca pe palmă. Răspunsul meu: eu nu iubesc gata, mai ales gata acela e cu o sumedenie de publicitate care doar scade din frumuseţea blogului.
Spre sfârşit vreau să spun: Acesta e primul articol, uraaa!
