Hai, Varniţa! Hai, Moldova!

Hai Moldova, Hai Varnita

Hai, Varniţa! | Măreşte poza, Click!

16 aprilie, ziua când toată Moldova a ieşit la făcut curat. Toţi, de la mic la mare, sub lozinca „Hai, Moldova!” au pornit la strâns gunoiul din parcuri, de pe dealuri, malurile râurilor, lacurilor etc. Cei din Varniţa au întârziat din motiv că pe 16 aprilie au avut un alt eveniment care a atras atenţia populaţiei spre centrul raional. Dar cum se zice Mai bine mai târziu decât niciodată, aşa că Varniţa a fost atacată de extratereştri în data de 21 aprilie 2011.

Un grup de copii din sat împreună cu profesorii de geografie şi biologie din Liceul Teoretic Varniţa au îmbrăcat salopetele (combinezoanele) şi au trecut de-a lungul râului Nistru colectând tot gunoiul. De ce extratereştri? Elevii din clasa a doua care împreună cu profesorul de educaţie fizică făceau cross nu departe de locul pe unde treceau acei în combinezoane, văzându-i, aceştia miraţi au exclamat: aceştia sunt de pe altă lume!

Fiecare primăvară în Varniţa se organizează astfel de activităţi de curăţare a malului râului Nistru, fâşiilor forestiere şi a întregului sat. Anul acesta, cu ajutorul proiectului Hai, Moldova! în sat s-a făcut mai mare lucru, cineva dintre participanţi a recunoscut că ei au reuşit să curăţe o arie mai mare, asta se datorează şi faptului că în acest an gunoi era mai puţin decât în anii trecuţi. Un alt argument pentru lucrul mai sporit al voluntarilor este şi echipamentul, participanţii cu mare bucurie au îmbrăcat costumele de protecţie, aceasta era o motivare pentru a face lucrul mai calitativ.

După ce gunoiul a fost încărcat în camion, participanţii au organizat o sesiune foto în costumele albe pentru a crea invidie în rândurile prietenilor, de pe facebook.com şi odnoklassniki.ru, care au ratat şansa de a se implica.


Comentarii

One Response to Hai, Varniţa! Hai, Moldova!

  1. Inga spune:

    „care au ratat şansa de a se implica.” ;((( cit de mult am vrut sa merg si eu( doar ca clasele a 9-a aveau matematica.. eh.. examene examene.. stateam la lectie si ma gindeam la acei veseli curatatori de gunoi 😀

Lasă un răspuns