Valeria Negruța: de ce anume student în Oradea? Despre cămine, oraș și oameni.

De ce anume Oradea? Voi încerca să răspund în câteva rânduri la întrebarea primită atât de des de la mulţi dintre colegii mei de facultate, de acasă, de aici şi dincolo de Prut.

Nu planificam niciodată să ajung să-mi fac studiile la ditamai 800 km distanţă de casă, într-un oraş relativ micuţ, mai puţin cunoscut, cu o universitate relativ tânără, dar nu regret nici un minut că am ajuns anume aici. Oradea este un oraş în continuă schimbare, diferenţa se face simţită şi la doar un an de studii distanţă. De curand studenţii de aici se pot bucura de cursă directă Chişinău – Oradea, parcă şi distanţa se scurtează, în timp.

valeria-negruta-cu-carlas-dreams-oradea

Universitatea

Tânără (26 anişori), este o instituţie de învăţământ superior completă, care conține 15 facultăţi. Informații despre fiecare facultate în parte, despre cadre didactice și programe găşiţi pe site-ul universității.
Părerea studentului? Discutând cu mai mulţi colegi din alte oraşe, înţeleg că diferenţa se face neobservată.

Cămine

Căminele sunt 4 la număr, 3 dintre care se află în campusul universităţii. Căminul nou (mixt), situat în campus, oferă studentului orădean condiţii de trai de înaltă calitate. C1 şi C2, separat fete/băieţi, din iulie curent vor fi renovate şi reamenajate şi C3 (înfrăţirea) situat la 15 minute depărtare de campus, un cămin renovat şi el de curând. Toate căminele sunt dotate cu baie, bucătărie, balcon, loc de joacă şi săli de lectură.

Părerea studentului? Ca acasă: securizat, fără restricţii la intrare, deci nu doarme nimeni sub geam dacă cheful s-a prelungit.

Zeamă de 1 decembrie. Trăiască România mare!

Zeamă de 1 decembrie. Trăiască România mare!

Oraşul Oradea

Orașul este accesibil, cost de trai, de la 100 euro per lună și mai mult. Verde, cu parcuri amenajate, spaţii de joacă și pentru sport și perla Oradiei, “Grădina Publică Ciuperca”, unde întâlnirile sunt mai romantice. Oraşul îl ţii în palmă şi stelele căzătoare sunt mai uşor de prins. Din 2016 oraşul se bucură şi de cel mai modern Aquapark din vestul României, acesta fiind cea mai mare investiţie publică de acest gen din România. De asemenea trebuie să menţionez că în apropierea oraşului se află renumitele băi cu ape termale (Felix şi 1 Mai), drumul până la care te costă 3 lei cu bus-ul, iar pe loc, staţiunile oferă reduceri pentru studenţi, pentru o mai bună relaxare a creieraşului şi sufleţelului unui student. Oradea are şi o cetate care, de la renovare, găzduieşte evenimentele culturale ale oraşului. Muzee sunt multe, însă cireașa de pe tort, după părerea mea, este Muzeul Francmasoneriei, care urmează să fie deschis. Poziţionare geografică: 10 minute până la graniţa cu Ungaria, 3 ore până la Budapesta/Cluj/Timişoara, asta dacă eşti călător în suflet.

valeria-negruta-studenta-oradea

Oamenii

Orădenii sunt prietenoşi şi :”Iooooi, thulai Doamne ce accent drăguţ ai”, apreciază mult basarabenii, te simţi ca un mango în iglu, adică exotic.

Avem şi o comunitate de Basarabeni, ne găseşti aici sau aici, pregătiţi mereu să te întâlnim cu pâine şi sare, ei şi un kg de hrişcă în perioadă de foamete.

Vă îmbrăţişez!

Valeria Negruţa, Studentă a Universităţii din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice, Specializare Management, anul II. Preşedintele Asociaţiei de Studenţi şi Elevi Basarabeni din Oradea


Comentarii

Lasă un răspuns