Articole cu Tagul: Moldova
Traseu turistic prin oraşul Bender
Situat pe malul drept al râului Nistru, Bender este un oraş aflat sub jurisdicţia Tiraspolului, adică face parte din autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană. Oraşul este frumos, îngrijit şi are mult mai multe locuri de vizitat decât orice altă localitate din Moldova şi asta în ciuda faptului că se află în zonă de conflict. Mulţi cred că Bender e un oraş cu câteva zeci de blocuri de cinci sau nouă etaje înconjurat de miliţie transistreană, dar nu-i chiar aşa. Acum vă invit să parcurgem un traseu turistic, inventat de mine, prin oraşul Bender (Tighina).
Vom începe cu Cetatea Bender care se află chiar pe malul Nistrului. Nu se numeşte Tighina, cum vor unii să creadă, este construită de Turci aşa că denumirea adevărată este Bender. Potenţialul cetăţii este imens, autorităţile au început lucrările de restaurare (care eu cred că sunt exagerate) şi vor să atragă cât mai mulţi turişti. În cetate nu ai nimic de făcut, decât să te uiţi la zidurile înalte ale cetăţii şi să faci poze. Este şi un muzeu pe teritoriu în care găseşti diferite obiecte, arme şi documente oficiale de pe timpuri, tot în muzeu este miniatura cetăţii.
Autorităţile locale au înconjurat cetatea cu busturile personalităţilor militare ruseşti. A. V. Suvorov este una dintre cele mai importante personalităţi în istoria Transnistriei, bustul lui este amplasat în Cetatea Bender, pe care el a asediat-o. Nu atât de important pentru istoria cetăţii, dar foarte cunoscut în rândurile oamenilor (datorită poveştilor) este Baron Münchhausen. În 1738 el s-a alăturat armatei ruse imperiale în funcţie de aghiotant la Prince Anton Ulrich. Pe data de 26 iunie armata rusă în număr de 55 de mii de ostaşi s-a apropiat de Nistru, mai la nord de Cetatea Bender, dar garnizoana turcească de 60 de mii de ostaşi nu le-a permis să traverseze râul. Până în august, armata a circulat de-a lungul Nistrului încercând să traverseze râul, în acelaşi timp, a participat la numeroase bătălii cu cavaleria turco-tătară care trecea Nistrul. Baronul Münchhausen în componenţa regimentului Princelui Ulrich, în data de 14 august 1738 a arătat curaj în lupta sângeroasă cu turcii în apropierea râului Beloch (Rîbniţa). La sfârşitul lunii august armata a fost nevoită să se retragă la Bug din cauza epidemiei. Această călătorie la Bender, a servit drept inspiraţie pentru povestirea „călătorie peste cetate pe o ghiulea de tun”.
Metode de programare pentru transcrierea actelor de stare civilă
Nebunie totală, înainte nu puteai să obţii cetăţenia Română iar acum, după ce ai obţinut-o deja nu poţi să-ţi faci un certificat de naştere sau căsătorie. Acum programările se fac pentru anul 2014, iar atunci când vii să depui actele ei o să te întrebe „De ce nu ai venit în termenul legal de 6 luni?”. La starea civilă spun că programările se fac doar Online şi/sau pe telefon. La telefon nu răspunde nimeni, formularul de pe site dă eroare, am încercat de mai multe ori să mă programez folosind adresa de Email de pe serverul Gmail.com însă nu am primit nici un răspuns, nici în Junk şi nici în Spam nu a venit scrisoarea; cu aceeaşi problemă s-au întâlnit posesorii adreselor de pe serverul Mail.ru, noroc că există Yahoo.com, cu ajutorul lui am reuşit să rezolv problema.
Am scris la starea civilă o plângere, precum că nu sunt mulţumit cu ce se întâmplă. I-am ameninţat în mod frumos aşa că ei nu au rezistat şi mi-au răspuns. Iată şi conţinutul mesajului meu:
De câţi bani ai nevoie ca să conectezi liceul la internet?
Aţi citit ştirea „Liceul din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, asigurat cu reţea Wi-Fi”? Mi-am făcut un cucui pe frunte de la mega facepalm-urile în urma lecturării acestui articol. Hai să analizăm acest articol pentru a înţelege de ce aşa ceva este posibil doar în ţara de minuni.
„Cu susţinerea MTIC şi a ÎS „Poşta Moldovei”. Corect am înţeles, legătura dintre liceu şi MTIC a fost asigurată de către Poşta Moldovei”, pe telefon e scump? De ce era nevoie de această susţinere? Cu ce Ministerul Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor a putut să ajute liceul „Meşterul Manole” din satul Sălcuţa, r-ul Căuşeni, cu cei 4000 de lei?
Costul proiectului este de peste 4000 de lei. Ce puteai să faci cu aceşti bani? De ce era nevoie anume de reţea fără fir? Un Router Wi-Fi pentru a crea reţeaua costă până la 700 lei, un Wi-Fi adaptor costă în jur de 200 lei, iar pentru 13 computere vom cheltui peste 2600 lei, adunăm şi conectarea la internet şi ajungem la o sumă sub 4000 de lei, însă apropiată, pentru a face economie de bani la urma urmei puteau să cumpere la fiecare dintre cele 13 computere câte un USB modem de a Unite şi cheltuiau 1300 lei, aveau internet asigurat pentru o lună şi de ceilalţi bani mai plăteau internetul încă pentru 2 luni înainte. Dacă totuşi erau hotărâţi să-şi pună Wi-Fi atunci cumpărau un Flybox cu 300 lei de la Orange sau cu 400 lei un Router 3G Wi-Fi de la Moldcell, aceste 13 computere le conectau prin fir pentru a face economie de bani iar Wi-Fi lasă să fie, că dacă profesoara de informatică vine cu laptop-ul la şcoală să stea şi ea pe net.
Lucrările de construcţie a reţelei W-Fi au fost efectuate de un absolvent al clasei a 12 pe nume Veaceslav Creţu. Tânărul este finalist al concursului naţional “iTineret – Viitorul începe cu tine”. Construcţie a reţelei? Băiatul visează să lucreze la construcţii în Moscova? La noi copiii de clasa a 7-a ştiu cum se conectează un router şi un adapter pentru a crea reţea Wi-Fi, să înţeleg că ei merită să ajungă în finala concursului iTineret?
Liceul din satul Sălcuţa, r-ul Căuşeni, dispune în prezent de 13 computere conectate la rețea Wi-Fi… şi de câteva zeci de telefoane care au ieşire la Odnoklassniki şi Facebook în timul orelor, cred că pentru asta era nevoie de reţea fără fir, sau ce computere vroiau ei să conecteze la această reţea? Pentru cele 13 computere o conectare prin fir nu era mai sigură sau ei nu ştiau că prin fir viteza e mai mare decât la conectarea fără fir?
Acest articol este exagerat şi plin de ironie. Sper Veaceslav Creţu să-şi găsească viitorul în domeniul TIC, liceul să se bucure de internet iar Ministerul Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor să fie mai atenţi la banii cetăţenilor şi să nu-i arunce în vânt că tocmai din acest motiv am şi scris articolul.
De ce nu e bine să faci liceul în România?
Acest articol este adresat elevilor din Republica Moldova care au terminat clasa 9 şi vor să meargă la liceu în România. Fiecare vară după ce au dat ultimul examen, absolvenţii de gimnaziu se gândesc unde să meargă mai departe: la cel mai apropiat liceu, în localitatea vecină (pentru oraşe: în alt capăt de oraş) unde sunt condiţii mai bune sau în România că sunt licee bune, profesori calificaţi, diplomă de tip european şi nu în ultimul rând mai departe de părinţi.
Până la urmă tot copiii decid unde să înveţe iar părinţii nu ştiu decât să-şi dea acordul şi să pună semnătura pe cererea de admitere. Sunt convins că elevii (minori) trag concluzii în necunoştinţă de cauză, ei nu cunosc ce-i aşteaptă, ei vor doar să fie independenţi iar vama dintre ei şi părinţi e cea mai simplă metodă. Părinţii, nici ei nu-şi dau seama ce va fi acolo, peste Prut, alţi elevi care deja învaţă în liceele Române vor spune că unde învaţă ei e cel mai bine, oare va spune cineva că „am fost prost, am făcut o greşeală, hai, râdeţi de mine dar odrasla nu o daţi acolo”?! Eu sper ca absolvenţii de gimnazii şi părinţii lor să citească acest articol şi să mai gândească o dată înainte de a acţiona.
Motive de ce nu ar rămâne în ţară, în satul sau oraşul natal se găsesc o mulţime însă eu am venit cu câteva argumente de ce ar trebui să rămână copilul acasă şi să nu meargă în străinătate:
Departe de părinţi şi de casă. Copilul de 16 ani trebuie educat, are nevoie de atenţia părinţilor chiar dacă el spune că e mare şi vrea să fie independent. De la cine va primi copilul educaţie după patru ani de viaţă la cămin, înconjurat doar de alţi copii de aceeaşi vârstă şi cu aceiaşi gândaci în cap? Profesorii pentru ei sunt doar nişte strajnici, liceul şi căminul e o închisoare iar viaţa e un joc, ei caută să fugă de la ceea ce-i înconjoară, să descopere ceva nou şi interzis.
Viaţa în cămin. Nu se compară viaţa în propria casă, unde ai crescut şi unde cunoşti fiecare treaptă cu căminul de la liceu unde stau în cameră între 3 şi 6 persoane care caută să asculte muzică, să privească un film, să vorbească la telefon sau să mai iasă la toaletă. În aceste condiţii nu poţi nici să dormi şi nici să înveţi.
Alimentaţia incorectă. Puţine licee şi cămine care au propria cantină şi asigură copilul cu hrană sănătoasă cel puţin 2 ori pe zi, mai des se întâlnesc cazuri când liceenii trebuie să-şi cumpere de la magazin sandwich-uri, covrigi şi cola iar în timul liber să gătească la reşou în camera de cămin. Gătitul iarăşi mănâncă din timp (acasă mama are grijă să fie mâncare caldă pe masă) iar în majoritatea căminelor este interzis să porneşti reşoul în cameră. Până la urmă alimentaţia incorectă poate duce la diferite boli ce apar chiar din primul an de liceu.
Drumul lung şi costisitor. De regulă elevii mult nu rezistă şi de la prima vacanţă pleacă acasă la părinţi, drumul până în Moldova e lung iar timpul costă bani. În altă ordine de idei nu orice părinte îşi permite să facă el un drum până la odrasla sa ca să vadă condiţiile de la cămin, să vadă liceul şi profesorii pentru a se convinge că totul e bine.
Un an din viaţă pierdut. În Republica Moldova şi în România liceul se termină după clasa a 12-a însă în România liceul începe de la clasa a 9-a şi durează 4 ani atunci când în Republica Moldova liceul durează 3 ani şi începe de la clasa a 10-a. Un elev care a terminat clasa a 9-a în Republica Moldova şi va merge la liceu în România va fi obligat să mai repete o dată clasa a 9-a, adică va învăţa cu un an mai mult. Viaţa şi aşa e scurtă, după părerea mea nu se merită să mai stai un an în liceu plus la asta nu e comod să fii cu un am mai mare decât toţi colegii de liceu sau nu cred că eu uşor să vorbeşti cu foştii colegi de gimnaziu care fac primul an de facultate şi să le spui că anul acesta abia termini liceul.
Riscuri mari la examenul de BAC. În Republica Moldova BAC-ul l-au promovat practic toţi absolvenţii de liceu iar în România, în anul 2011 examenul l-au promovat în jur de 50% dintre liceeni, ceilalţi au avut note sub 5 şi vor mai pierde un an din viaţă până vor mai avea o şansă să susţină examenul şi să intre la facultate.
Studiile universitare. Dupău liceu urmează facultatea, cei care au terminat liceul în România vor participa la un concurs de admitere separat decât românii, de exemplu în anul 2012 ministerul a acordat absolvenţilor moldoveni cu BAC-ul în România 500 de locuri la toate universităţile din ţară iar studenţilor cu BAC-ul în Republica Moldova – în jur de 2300 de locuri. O altă diferenţă e că cei cu BAC-ul în România vor depune actele direct la universitate şi vor plăti taxa de înscriere.
Mai există argumente pe care puteam să le menţionez însă m-am limitat la acestea, cred că le-am trecut pe cele mai importante. Dacă cineva vrea să mă susţină sau să mă contrazică poate să scrie un comentariu la acest articol.
TVC: Moldova – Ţara de minuni
Nu mai ţin minte din ce clasă joc TVC, echipa „Doina” a clasei a nuştiucât-a Real a fost prima pe liceu (laudă + nostalgie) şi echipa „Varniţa-Tranzit” a liceului teoretic Varniţa a fost prima pe raionul Anenii Noi, bineînţeles că atunci când eram şi eu în echipă, aşa că şi acesta e un motiv pentru care iubesc TVC-ul.
Pentru cei ce nu ştiu, TVC e un joc / concurs teatral-umoristic adoptat de la concursul rusesc КВН. Anul acesta în raionul Anenii Noi s-a desfăşurat etapa anului 2012 şi sâmbătă, pe 28 aprilie, am avut şi eu plăcerea să văd finala cu tema „Moldova – Ţara de minuni”. În finală au ajuns echipele: „Farmazonii” din satul Bulboaca; „Terminal” din Puhaceni; „Varniţa-Tranzit” din Varniţa şi „Triumf” din Hîrbovăţ. Locurile au fost ocupate în aceeaşi ordine. Uite aici şi filmarea jocului:
UniMax S.D.N Company Electra Music
Cred că interpreţii moldoveni trebuie să bată alarma, pe YouTube a apărut un şmecher care vrea să facă valută pe seama showbiz-ului moldovenesc. Portalurile de ştiri şi blogurile sunt (sau urmează să fie) invadate de această ştire, vreau şi eu să fiu invadator aşa că încep cu nişte citate:
Unimedia.md: „Mai mulți interpreți din Moldova au descoperit zilele trecute că videoclipurile plasate de aceştia pe YouTube au fost blocate de „o compania fantomă”. Potrivit unei notificări, o oarecare firmă – UniMax S.D.N Company Electra Music – și-a revendicat dreptul de autor/proprietate asupra imaginilor video.
În rezultat, afişarea videoclipurilor a fost blocată. Asta în contextul care compania vizată nu are nimic în comun cu dreptul de autor/proprietate asupra clipurilor la care se face referire.”
Viorel Mardare: „Să vedeți cum funcționează Youtube-ul: el anulează principiul prezumției nevinovăției. Asta însemnând că eu trebuie să demonstrez acum Youtube-ului că drepturile îmi aparțin mie. Nu Puțulică să le demonstreze că i-am încălcat drepturile, cum ar fi normal.”
Acum să descifrăm ce vor să spună acei citaţi mai sus şi să mai adaug nişte observaţii ale mele (sau de fapt să explic, închipuidu-mi că sunt Sherlock Holmes, ce s-a întâmplat întradevăr:
1. Un şmecher sau un grup de şmecheri au văzut undeva cum se poate de blocat un video pe YouTube sau singuri s-au prins, apoi au citit de la A la Z noua politică de confidenţialitate a YouTube-ului (care de fapt e aceeaşi pentru toată compania Google);
2. Şmecherilor le-au crescut corniţe de dracuşori şi s-au gândit că „totul ce nu este interzis – se permite”, adică au registrat pe YouTube o pseudo-companie cu numele „UniMax S.D.N Company Electra Music”.
Așa cum a spus și Viorel Mardare „YouTube anulează principiul prezumției nevinovăției”, ceea ce înseamnă că YouTube crede pe cuvânt companiile (casele de discuri) care se plâng pe încălcarea drepturilor de autor şi automat blochează acel video care a primit plângere. Mai grav e atunci când un user primeşte 3 plângeri sau mai multe, în acest caz contul lui automat e blocat şi atunci aleargă să-i demonstrezi YouTube-ului cine-i inculpatul şi cine vătămatul.
3. Zis şi făcut: şmecherii mai întâi au descărcat toate video, în calitatea cea mai bună bineînţeles, apoi au făcut plângere de încălcare a drepturilor de autor. Evident că robotul YouTube-ului va bloca automat toate aceste video, şi paginile user-ilor care aveau de la 3 video cu plângeri;
4. Urmează cel mai simplu: au creat şi ei la rândul lor profil pe YouTube, cu numele ModeratorVideoMusic (care din 28 martie nu mai e disponibil), un profil pe Facebook cu acelaşi nume şi au încărcat toate video blocate. Culmea e că ei roagă lumea (sau chiar interpreţii) să le trimită lor clipuri noi care vor fi postate, citat: Ai un Clip pentru noi, crezi ca ai sugestii legate de muzica, doresti sa il uploadam pe acest Canal? Trimite-ne un eMail la contactmusicvideo@mail.ru”.
De ce? Acum toate clipurile interpreţilor autohtoni le poţi găsi doar pe pagina lor, în căutare apar doar ei, toate vizualizările le absorb tot ei. Google oferă bani pentru user-ii care strâng multe vizualizări pe YouTube, unii încarcă un video haios care se distribuie ca virusul, alţii bat cu cantitatea cum e şi în cazul nostru.
P.S. Şmecherii sunt nişte copii sau ţărani moldoveni (sau şi una şi alta) care nici nu ştiu să mânuiască Photoshop-ul, aşa că sper să-i rezolve cât mai curând.
Ruta de iarnă: Bucureşti – Chişinău
Îmi zicea mie lumea să stau cuminte şi să nu caut perepeţii pe capul meu. Spuneau şi la televezor că se va strica timpul, că e cod galben, portocaliu sau ce culori mai sunt acolo?! însă dorul de casă (şi pofta de mâncare de la mama) m-au convins să merg din Bucureşti acasă, în Republica Moldova.
Duminică, 12 februarie 2012, dimineaţa am avut ultimul examen din sesiune şi eu cu încă două colege, Ţih Vladlena şi Ceresco Irina, ne-am rezervat locuri, la autobuzul de la ora 10 seara, spre Chişinău. Mie şoferul mi-a dat locul 13 şi în Chişinău trebuia să ajungem tot pe data de 13, ghinion ar zice cineva, dar mie-mi place acest număr, ziceam că-i de bine. Eu şi cu Vlada am venit din timp la auto-gară, Irina întârzia, nu găsea un taxi liber, panica. La ora 22 şi câteva minute toţi erau la auto-gară, 26 persoane la număr, autobuzul a pornit şi majoritatea pasagerilor şi-au făcut cruce.
Autobuzul mergea frumos, nu se grăbea, însă în primele minute a zilei de 13 februarie autobuzul, pe o porţiune necurăţată de drum, s-a lovit de ceva tare (bucată de gheaţă, ceva metalic, nu se ştie) şi s-a spart rezervorul de combustibil. Eram undeva în judeţul Buzău, mai departe nu puteam merge fără motorină şi o maşină de curăţat zăpada ne-a tras până la Hotelul Restaurant „Ovidiu”, din apropiere, unde noi toţi am aşteptat până şoferii vor rezolva ceva.
Între timp în restaurant. Era trecut de ora 1, am intrat în restaurant, am luat meniurile de pe masă şi ne-am bucurat de preţurile mici a mâncărurilor: ciorbe, salate, gratar etc. dar am fost dezamăgiţi când am aflat că nu au nimic din meniu decât capucino, sare, piper şi scobitori „Hui Feng”. În crăpăturile meselor de lemn am descoperit fărmituri de pâine, Irina a remarcat că aici cândva totuşi a fost mâncare.
Noi, 3 colegi de la Administraţie Publică, am scos laptop-ul şi Vlada ne-a pus filmul „Puss in Boots”. În restaurant se întâmplau lucruri mistice: din camera de hotel de la etajul 1 (după standarde moldoveneşti etajul 2) a început să curgă o cascadă de apă în una dintre cabinele din restaurant.
La ora 3 s-a apropiat un microbuz care a luat 16 persoane, în special domnişoare, şi a pornit spre Chişinău. Noi am rămas să aşteptăm următorul microbuz care, după cuvintele şoferilor, a pornit din Bucureşti şi vine să ne ia şi pe restu 10 oameni rămaşi. Irina, motivând că nu avea loc pentru a-şi pune bagajele în primul microbuz, a rămas cu mine să aştepte.
Doar la ora 4 şi 50 minute a venit cel de-al doilea microbuz ca să ne ia şi pe noi, cei 10 adormiţi, să ne ducă „acasă”. Ajungând la Bârlad am văzut şi camioanele care nu aveau voie să meargă mai departe, drumurile din nou erau închise de poliţie şi noi am realizat că eram ultimii care-am putut trece spre Moldova şi înapoi.
Am ajuns în vamă aproape de ora 10 dimineaţa, zici că nu rămâne decât să trecem vama şi mai departe e ultima sută de metri, însă nu toţi au avut noroc să treacă de vamă. Am avut în microbuz un băiat moldovean şi cu un prieten al său, cetăţean a Germaniei, pe care l-a invitat să viziteze Moldova. Ghinionul Germanului era să nu cunoască ce-i aceasta „Paşaport”, el avea la sine decât Cardul de Identitate, adică buletinul statului German, cu care poţi circula pe tot teritoriul Uniunii Europene, însă nu şi în afara ei. Vameşul român s-a uitat la el cu milă, nu avea ce să-i zică, fiind o vamă a UE, i-a permis să treacă însă l-a preîntâmpinat că vameşii moldoveni o să-i interzică intrarea în ţară aduăgând la sfârşit cuvintele „Believe me”. Aşa şi a fost, în Republica Moldova cetăţeanul Germaniei nu a putut să intre, să se întoarcă în Bucureşti nu puteau deoarece drumurile erau închise, au rămas blocaţi în vamă.
Ultima sută de metri mi s-a părut foarte lungă şi iată că la ora 12.20 am ajuns în Chişinău. Peste 15 minute am plecat cu autobuzul Chişinău-Bender spre casă, picioarele îngheţate, gândul la mâncare de casă, ochii mi se închideau şi adormeam.
Sfârşit.
Matrioşca dezasamblată
Eu sunt cea mai mică piesă dintr-o Matrioşcă, să-i zicem cea mai mică păpuşă. Matrioşca (care în rusă se scrie Матрёшка) e o jucărie, sau mai degrabă un suvenir rusesc, realizată de regulă din lemn, care se îmbracă una în alta. Matrioşca noastră este formată din 5 păpuşi:
1. Eu. Pot să vorbesc şi despre alţi oameni care au aceleaşi caracteristici ca şi mine, însă despre mine pot povesti mai bine. Caracteristicile despre care spuneam sunt locul unde m-am născut, unde trăiesc etc. Sunt născut în oraşul Bender (Tighina i se mai spune) care se află în Transnistria, sau mai oficial Republica Moldovenească Nistreană, care caută independenţă de la Republica Moldova.
2. Transnistria. Uite că tocmai ea, ţara nerecunoscută, e a doua piesă din matrioşca noastră. Eu sunt născut în vara anului 1991, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa pe data de 27 august 1991, oficial eu sunt născut în URSS (adică în Uniunea Sovietică). Dar, să vedeţi un paradox, Republica Transnistreană sărbătoreşte cu un an mai mult decât Republica Moldova, adică atunci când Moldova a împlinit 20 de ani, Transnistria deja ridica paharele pentru al 21-lea an din existenţa sa, aşa că neoficial eu sunt născut în Transnistria, atunci când nici nu exista aşa stat ca Republica Moldova, deci eu sunt o parte din Transnistira aşa că o reprezint (amuzant sună dar asta e).
3. Republica Moldova. Aici totul e simplu, conform hotarelor ţărişoarei noastre Transnistria face parte din Moldova, eu sunt în Transnistria – rezultă că eu sunt în Moldova, deci reprezint o parte din Moldova, o piesă a acestei matrioşti.
4. România. A văzut cineva prin România, pe pereţi inscripţii gen „Basarabia e România”, şi nu numai pe pereţi le poţi vedea, sunt peste tot. Statul Român oferă moldovenilor cetăţenia lor, deoarece cândva buneii noştri au trăit şi ei în România iar după „înfrăţirea” cu ruşii noi am pierdut cetăţenia pe nedrept, acum o REdobândim. Peste vreo 10 ani nu va fi un moldovean care să nu aibă dubla cetăţenie, atunci Republica Moldova va fi o Transnistrie mai mare: originarii de pe acest teritoriu (mă refer la moldoveni), cu două paşapoarte, pot circula liber în ambele direcţii însă românii nu au putere aspura acestui „teritoriu”. Am primit şi eu cetăţenia magică, aşa că eu reprezint o parte din România, la fel cum a fost cu Moldova şi cu Transnistria.
5. Uniunea Europeană. Din anul 2007 România (de mânuţă cu Bulgaria) au intrat în Uniunea Europeană. Acum văd oamei pe străzile Bucureştiului care se plâng că Băsescu a distrus ţara, intrarea în UE a fost o greşeală, de la integrare se trăieşte mai rău. Nu înţeleg aceste bocete, dar nici nu mă afectează, deoarece eu reprezint o parte din Uniunea Europeană.
De fapt nu e totul aşa de roz cum pare, dacă tot am spus că Transnistria vrea independenţă, Moldova în scurt timp ajunge şi ea să alerge de România, Românii se plâng că în UE nu e bine, şi nici eu nu mă bucur că trăiesc într-o zonă de conflict, într-o ţară nerecunoscută, rezultă că avem o Matrioşcă desfăcută, demontată, dezasamblată. Oare cine o va strânge la loc?
Destinaţia zilei: cetatea Bender
Se află chiar pe malul fluviului (e vorba de Nistru, desigur). Face parte din oraşul Tighina, dar se numeşte „Bender” (explicaţie: aşezarea avea o mică fortăreaţă, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, dar era folosită ca punct de vamă, nu ca cetate întărită. Aşa cum arată acum, fortificaţiile au fost construite de turci, deci numele corect al cetăţii este „Bender”, nu „Tighina”, orice-ar zice naţionaliştii noştri. Şi ai lor, dealtfel).
E plasată pe malul drept al Nistrului, dar este sub autoritatea Tiraspolului (adică al malului stâng: plăteşti taxa de intrare în ruble nistrene, nu în lei moldoveneşti). Ca şi în cetăţile similare din România, nu ai nimic de făcut, decât să te uiţi la ziduri şi să te tragi în poze: nici tur organizat, nici ghid care să povestească ceva, nici pliante de prezentare, nici magazin cu artizanat, nici traseu prin subteranele cetăţii, nimic. Doar un muzeu naşparliu şi un chioşc cu bere locală („Staraia Kreposti”, adică „Cetatea Veche”), care nu e rea deloc, când e rece. Faţă de cetăţile de la noi, potenţialul acesteia e imens, pentru că-i legată istoric de două figuri foarte prezente în imaginarul european: Carol al XII-lea al Suediei (marele învins de la Poltava) şi simpaticul baron Münchhausen, care ne-a încântat cu poveştile lui în copilărie (şi mult după, pe unii dintre noi, măcar că n-am recunoaşte nici picaţi cu ceară!). Din păcate, ca peste tot unde se face turism după ureche, pe modelul „frunză verde”, totul e foarte prost pus în valoare, dacă se poate spune aşa: două statui chioare şi-o placă memorială. Nu cu asemenea cârpăceli te baţi cu francezii sau cu germanii în materie de turism: ei au ce arăta şi ştiu cum să arate, nu lucrează doar aşa, ca să se afle-n treabă.
Apropo de lucru, cetatea nu e deloc pustie: turişti nu sunt, dar curtea interioară forfoteşte de muncitori, care o renovează de-i merg fulgii. Dacă nu li se termină banii şi nu se opreşte „renovarea”, din cetatea Bender n-o să mai rămână nimic interesant. Va deveni un „simbol naţional transnistrean” şi nu va mai veni nici naiba s-o viziteze. Poate „preşedintele” Abhaziei, dar nu bag mâna-n foc.
Atenţie: Articolul este scris de Mihai Buzea, bucureştean (adică român din România) care scrie pentru revista Caţavencii, inspirat din povestirile mele şi ale prietenului meu bucureştean Dan Mareş care a vizitat Benderul. Unele idei întradevăr sunt eronate (din necunoaştere), deci să corectez: tur organizat există însă trebuie să-i suni şi să te înţelegi din timp; statui nu sunt 2 ci mult mai multe (exagerat de multe). Cam atât, în rest ideile sunt foarte bune şi adevărate.
Registrare pe Odnoklassniki în limba română
Mulţi români găsesc blogul meu în google dupa frazele de căutare „odnoklassniki în limba română” sau „registrare pe odnoklassniki în română” sau orice despre această reţea de socializare rusească care e cea mai populară în Republica Moldova şi moldovenii (elevii, studenţii sau cei stabiliţi în România) au introdus această infecţie şi în rândurile românilor. Într-un articol despre Odnoklassniki în limba română, la comentarii toţi mă roagă să-i ajut să se înregistreze pe odnoklassniki deoarece e în rusă. În acest articol eu voi explica cum să te registrezi pe odnoklassniki, adică voi traduce fiecare element din registrare în limba română aşa ca să nu apară întrbări.
Mai întâi vreau să preîntâmpin pe toţi ce vor să-şi facă profil pe odnoklassniki că:
1. Site-ul e în rusă, doar versiunea pentru telefon mobil e în română şi nu cred că te mulţumeşti cu asta;
2. Majoritatea moldovenilor au şi facebook, ruşii la fel ştiu de existenţa facebook-ului.
Apasă pe imagine pentru a o mări!
Pentru început intri pe odnoklassniki.ru şi de acolo pe butonul verde „Зарегистрироваться”, aici e simplu. Pe pagina de registrare completează toate spaţiile. Dacă la completarea loginului sau parolei apare în drept un text roşu înseamnă că trebuie să introduci alt ceva. Luna naşterii o traduci în translate din română în rusă sau numeri (prima e Ianuarie, ca şi în România). Intrudu corect ţara în care te aflaţi pentru ca mai apoi să poţi introduce numărul de telefon cu care activezi profilul. După ce completezi apeşi „Продолжить” adică Continuă.
Urmează informaţia despre studii. Zic eu că cine vrea să-şi treacă studiile, face un Copy-Paste în Google Translate şi se descurcă ce scrie acolo şi ce trebuie să introducă în câmpuri. Informaţia despre studii nu e obligatorie aşa că putem trece peste apăsând jos „Пропустить”. Eu aş trece şi peste căutarea prietenilor, cu asta ne putem ocupa după registrare.
Urmează poza de profil. Selectăm poza sau trecem peste această etapă. Următoarea etapă, introdu numărul de telefon pe care vei primi un SMS gratuit cu 3 cifre pe care va trebui să le introduci în spaţiul de pe site. Intră pe email şi apasă pe link-ul din scrisoarea care ţi-a venit de la odnoklassniki ca să confirmi şi adresa de email.
Gata! Mai departe fă ce vrei. Îţi sugerez doar câteva idei:
1. Pui mâna pe Google Translate şi te descurci ce şi unde se află;
2. Intri de pe m.odnoklassniki.ru, adică de pe versiunea pentru telefoanele mobile, acolo există limba Moldovenească (de fapt Română, doar că ruşii nu ştiu de asta). Cum intri citeşte aici;
3. Încerci să-ţi cauţi prietenii moldoveni care te-au motivat să-ţi faci profil pe odnoklassniki. Căutarea e în partea dreaptă sus de obicei.
