Articolele autorului: Dmitri Gorobîc
Weekend la Varniţa
Un WeekEnd de neuitat va rămâne în memoria tinerilor din satul Varniţa. În parteneriat cu administraţia Liceului Teoretic Varniţa, Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor şi cu susţinerea Administraţiei Publice Locale şi a Agentului Economic Aurel Pîrău, membrii Asociaţiei de Tineret „Şansa” şi tinerii voluntari ai acesteia, în zilele de odihnă, mai exact pe 20 şi 21, august am organizat un şir de activităţi cu caracter neformal.
Pentru a da o nuanţă mai aprinsă weekend-ului, am invitat şi oaspeţi din afara localităţii: Ana Braghiş din satul Ulmu, raionul Ialoveni, este reprezentantă al Clubului de Tineret „Pro Young”; un alt oaspete Rodion Guştiuc, redactor-prezentator la compania „TeleRadio Moldova” a profitat de invitaţie şi a luat interviu de la tinerii activi din sat; încă doi tineri din Chişinău, entuziasmaţi de ceea ce a avut loc la Varniţa, au fost alături de noi participând la toate activităţile preconizate pentru weekend.
Agenda pentru aceste două zile a început cu o vizită la cinematograful „Tiraspol”, a urmat o plimbare prin centrele oraşelor Tiraspol şi Bender (Tighina) iar seara am mers cu toţii la rug pe malul râului Nistru. În cea de-a doua zi, după un live în cadrul emisiunii de radio „Weekend cu Tine” pe Radio Moldova Muzical, a urmat un picnic la „Cetatea de Aur” din satul Varniţa. Picnicul a fost organizat pentru voluntarul de la Corpul Păcii, Michael Houdyshell, ce se află de două săptămâni în Varniţa, aceasta a fost o bună metodă pentru Micheal de a petrece timpul într-o atmosferă neoficială alături de tinerii din Varniţa, cu care va „lucra” următorii doi ani.
Am fost unul dintre organizatorii acestui eveniment. Analizând feedback-ul oaspeţilor şi celorlalţi tineri care au fost alături de mine aceste 2 zile, pot spune cu siguranţă că ne-a reuşit să realizăm toate obiectivele stabilite.
Forţa Junimii, Radio Moldova, 22.08.2011:
Weekend cu Tine, Radio Moldova Muzical, 21.08.2011:
Hai să scriem despre nimic
Nu ştiu despre ce să scriu, aşa că am început să scriu despre… nimic. Straniu: una e să scrii despre nimic şi alta e să nu scrii nimic. Se primeşte un paradox, dacă eu scriu „despre nimic” aceasta automat devine tema articolului, deci eu scriu despre ceva, sau nu, eu scriu despre nimic? Sau totuşi despre ceva scriu? Ceva adică nimic! Saaau…
Nu mă întrebaţi ce sens au propoziţiile de mai sus că eu şi singur nu înţeleg. Scriu alineatul 2 dar mă uit la primul şi-mi place, nu vreau să-l modific şi nici să-l şterg. Nu v-a plăcut? Cum nu? Uite că n-o să mai scriu nimic şi atunci să văd cum veţi aştepta cu apă-n gură noi articole, dar până atunci voi scrie despre nimic. Tifu, din nou scriu prostii, ori că m-a bătut soarele la cap, ori c-am mirosit fete parfumate cu l’eau de cologne (adicalon franţuzesc pe bază de spirt).
Comunic pe odnoklassniki.ru cu o persoană, îi zic că scriu pe blog, şi:
Eu: De-ai şti despre ce scriu…
Ea: Despre ce?
Eu: Despre nimic!
Ea: …
Ei şi cum să-i explic omului că „despre nimic” e tema articolului? Să-i zic: Omule, „despre nimic” asta-i tema articolului! Cred că aşa şi-ar trebui să fac, chiar dacă risc să nu fiu înţeles din prima. Nu, eu am lăsat omul să aştepte, i-am zis că va înţelege despre ce scriu după ce-i arăt articolul.
Dar la voi în cap ce se petrece?
Elevii de la sate pleacă în România
Astăzi, 12 august 2011, au apărut rezultatele admiterii pentru elevii din Republica Moldova la studii în instituţiile preuniversitare din România. În jur de 640 elevi vor studia în clasa a 9-a în România. La prima vedere sunt puţini elevi, în comparaţie cu numărul de locuri oferite şi deloc nu-mi pare straniu, în Moldova e mai simplu de susţinut BAC-ul, mai ales că liceul îl faci doar 3 ani şi eşti acasă unde părinţii te hrănesc, te dădăcesc. Ce să zic, eu aş sta acasă şi n-aş băga mâna-n foc.
În situaţia aceasta mă miră alt ceva: cei mai mulţi elevi admişi în România sunt de la sat. De fapt nu e de mirare, se închid liceele, elevii sunt nevoiţi să plece în localităţile vechine, în cele mai apropiate oraşe sau la capitală. Decât aşa, mai bine să faci liceul în România şi să mai primeşti şi bursă de la statul Român, nu?
Nu vreau să mă plâng pe politicieni, pe Ministerul de Învăţământ sau pe părinţi. Nu critic pe nimei. Eu pur şi simplu mă împart cu propriile observaţii. Ca să nu ziceţi că tot ce am scris mai sus sunt doar vorbe-n vânt, vin cu exemplul raionului Anenii Noi:
| Instituţia de învăţământ | Numărul de elevi admişi în România |
| Gimnaziul Speia | 12 |
| Liceul Teoretic „M. Eminescu” Anenii Noi | 7 |
| Şcoala Medie Şerpeni | 7 |
| Liceul Teoretic Gura Bîcului | 7 |
| Liceul Teoretic „Olimp” Puhăceni | 5 |
| Şcoala Medie Delacău | 3 |
| Liceul Teoretic „Anton Guzun” Bulboaca | 1 |
| Gimnaziul Todireşti | 1 |
| Gimnaziul Botnăreşti | 1 |
| Gimnaziul Teliţa | 1 |
| Liceul Teoretic „Emil Nicula” Mereni | 1 |
| Total | 46 |
Din gimnaziile, şcolile medii şi liceele de la sate pleacă mai mulţi copii decât din centrul raional. De ce? În Anenii Noi a fost şi mereu va fi cel puţin un liceu (de fapt sunt 3), elevii oricum vor sta acasă. Elevii din alte localităţi, decât să trăiască într-un cămin fără condiţii din Anenii Noi sau din Chişinău, mai bine pleacă în România.
Rezultatele admiterii pentru elevii din Republica Moldova le găsiţi pe pagina Admitere în România 2011-2012.
Exclusiv: Originea numelui Gorobîc
Dacă azi seara, la Blogosfera radio, Rodion şi cu Cărăşăl s-au tot amuzat pe seama numelui meu de familie, adică Gorobîc, zic a venit timpul să povestesc acea istorie învăluită de mister. Astăzi, în exclusivitate, veţi afla de unde provine numele Gorobîc. Cei slabi de fire şi cei fără simţul umorului rog să se depărteze de la ecranele computerilor şi laptopurilor.
Totul a început în 1990, pe meleagurile Hollywood-ului, într-o „hruşiovkă americănească” trăia Goro. Un băiat simplu, cuminte, însă pedepsit de soartă, cred că de la naştere a nimerit sub o ploaie radioactivă adusă de vânturi din Cernobîl, că era cu 4 mâini. Lucra la un studiou de jocuri pentru Sony Playstation, Sega, PC… Colegii de la serviciu, inspiraţi de cele 4 mâini au hotărât să creeze un personaj pentru joc. După 3 ani deja era faimos băiatul, se filma şi în filme, în 2005 a devenit vedetă mondială datorită filmului Mortal Kombat.
Să ne întoarcem la anii ’90 câng Goro (sau Gorică, cum îl numea bunica) încă nu era faimos. A intrat el într-o zi de vară în McDonald’s, avea pauză de masă, se apropie de un băietan cu mâna ridicată care nu avea clienţi, începe a comanda şi întâlnindu-se cu privirile au înţeles că sunt creaţi unul pentru altul. Reamintesc că totul se petrece în SUA, acolo homosexuali sunt mai mulţi decât pensionari.
Băiatul din McDonald’s era Boris, un student de la USM din Chişinău, în SUA a ajuns graţie programului Work and Travel. Borea e de la Poşta Veche, unu din „bâşii” ceia, sau Gopi cum li se mai spune, care fac zile fripte pentru „uceastkovîi” de la raion. La facultate de fapt învăţa bine, de mic iubea engleza aşa că vara aceasta a hotărât să o petreacă mai departe de raion. Pe Borea „bratvaua” aşa şi-l numea: Bîc, seamănă parcă.
Sărind peste detalii, ajungem la perioada când la cuplul Goro şi Borea (cu paganeala Bîc) deja era tot bine, a venit clipa despărţirii, Borea s-a întors acasă, peste câteva luni a observat că aşteaptă copil de la Goro. El şi singur nu s-a aşteptat la aşa consecinţe, însă ştiţi voi că în Hollywood totu-i posibil, exemplu similar: Arnold Schwarzenegger în filmul Junior. Pe data de 8 iulie 1991 am apărut eu pe lume, Grişa speriat că „bratvaua” de la raion nu-l vor înţelege, m-a pus într-un coş şi mi-a dat drumu pe apele râului Bîc (ce coincidenţă). Am trecut Bîcul, am ajuns în Nistru, trecând pe lângă satul Varniţa, m-au scos din apă o familie tânără, care nu avea copii, au hotărât să mă înfieze, pe foiţa din coş au citit „De la Goro şi Bîc” şi pentru a nu-mi uita originea, mi-au dat numele de familie Gorobîc.
Sper că n-aţi crezut nici unui cuvânt din această poveste generată de fantezia mea bolnavă. V-aţi dat seama că e o glumă, nu? Că de alt fel nu mai purtau şi părinţii mei numele Gorobîc.
Cum am mai spus, m-a inspirat pentru această poveste emisiunea Blogosfera radio din 10.08.2011 la care am participat activ cu mesaje, opinii, spam şi glume, citite de Rodion în direct. Audiaţi această emisiune pe trm.md sau eu mi-am permis s-o împrumut de la ei, aşa că daţi Play aici:
Blogger offline: Sheriff, Zimbru şi vama ПМР
Azi voi povesti despre Alexei: băiat din Chişinău, student la ASEM, scrie un blog despre sport. Evident că blogurile despre sport mai mult sunt dedicate fotbalului, jocul preferat pentru întreaga Europă, dar Alex la noi e „evrapeiskii pareni”, de la oraş. El doar scrie despre sport, adică despre fotbal, dar nu-l practică. Cel mai mare succes în sport l-a avut atunci când a scris la tastatură 460 caractere într-un minut.
Totul s-a întâmplat într-o sâmbătă, mai precis pe 6 august 2011. Alexei s-a trezit pe la vreo 10 pentru că a stat pe Mail.ru Agent cu Grişa şi au scărpinat limbile (degetele) până la 3 dimineaţa, nu demult au făcut schimb de link-uri în blogroll aşa că deja se consideră buni prieteni. Alexei a întins mâna până la laptop, l-a deschis şi a apăsat butonul „Start”. S-a ridicat din pat, şi-a făcut o cafea tare şi a revenit la laptop să vadă dacă Sergiu e online… A avut noroc, acela deja era cu messengerul aprins şi flirtuia cu o fată de la Buiucani.
Alex: Serîi, eşti gata?
Serioga: Demult, stăi să mă dagavaresc cu padruga de o pragulcă, îmbrac sportivka şî es.
Alex: Wai, tormozăşti! Eu încă cofe nam băut da tu deam tei razganit. Flagu l-ai luat?
Serioga: Da, numa cîi boţît.
Alex: Kakaia razniţa? Eu caroce mă îmbrac, ne întîlnim la 1 în faţî la Unic.
Serioga: Davai!
Zis şi făcut, ora 13.05 şi băieţii deja stau în faţa la Moldtelecom, pe o bancă, cu 2 sticle de bere Chişinău în mână, se relaxează. În scurt timp au luat-o pe jos spre Gara Auto. Ajungând, şi-au cumpărat bilet la rutiera Chişinău – Varniţa care pleacă la 15.20. Timp mai este mult dar băieţii aud cum stomacul le dă de ştire că cafeaua deja s-a absorbit, mai trebuie ceva de aruncat pentru digestie. Au cumpărat câte-un Hot Dog, o sticlă de „Buratino” 1,5 L şi au luat prânzul.
Ora 15.00, rutiera spre Varniţa deja e în gară, băieţii au intrat să-şi ocupe 2 locuri mai bune. În 20 minute rutiera a pornit spre Varniţa şi la 17.10 deja erau în sat. Aici i-am întâlnit eu, i-am încărcat în maşină şi-am pornit spre Tiraspol, peste 2 ore începe meciul Sheriff – Zimbru. Biletele cu preţul de 8 ruble le-am procurat din timp de la Transtelecom din Bender aşa că tot era sub control.
Am ajuns la vama transnistreană, ca să nu pierdem timpul pe registrare, cu 100 metri înaite de vamă băieţii au coborât şi au luat-o pe jos printr-un şantier abandonat unde pe timpuri comuniştii construiau depou pentru troleibuze. După ce au ocolit vama, băieţii au urcat în maşină şi până la Tiraspol n-am avut nici o oprire.
Un mic paradis al Moldovei
Trecut-au 4 săptămâni, patru duminici s-au scurs pe valea Nistrului lăsând în amintire frumosul. Frumosul simplu, frumos şi diferit. Visez acel frumos şi vreau să-l simt din nou cum curge dulcele-i nectar pe fiecare rază a sufletului meu. Oare am fost vrăjit? Mai mult că da! Vrăjit de micul paradis.
Din start se aştepta să fie o zi diferită, un grup de tineri, plini de energie, am pornit spre direcţia Nord, la un eveniment cultural: Deschiderea clubului de tineret „Yin Yang” din satul Vadul Raşcov. În cele 4 ore de drum o parte din energie a fost zdrobită în mixerul asfaltului accidentat de pe meleagurile Moldovei.
Gazda a avut un rol deosebit, am fost scăldaţi în valurile ospitalităţii, însă în suflet eram la fel de calmi şi simpli. Cred că eram presaţi de sârguinţa tinerilor de la „Yin Yang” până la care mai avem de „crescut”. Trecea timpul, ne treceam şi noi.
Un paradis mi s-a deschis când am păşit spre marginea abruptă a dealului prenistrean. Vântul nu m-a mişcat din loc însă a scos din mine sufletul şi l-a purtat pe fiecare deal şi-n fiecare vale, ghidând-ul cu grijă. Ochi-mi dădeau în creier un impuls mesajul căruia era un simplu „Mulţumesc”.
Nistru, un tată grijuliu, a dat naştere frumosului şi-l modelează secole de-a rândul. Ţinându-se de mână, veşnicii fraţi din vale: Cot, Climăuţii de Jos, Vadul Raşcov şi Socola formează un şirag de perle. Pe celălalt mal Raşcov falnic şi-a deschis braţele tatălui Nistru. Privesc în jur şi simt că trăiesc!
E armonie şi îmi place să gândesc,
C-am fost ales de zei anume eu,
Acest frumos să-l simt şi să-l privesc:
Un paradis creat de Dumnezeu.
Dicţionarul cuvintelor necenzurate
Sunt multe cuvinte considerate de oameni necenzurate, care nu-i frumos să le pronunţi. Cu toţii cunoaştem aceste cuvinte deoarece am avut „norocul” să le auzim. Înjurăturile cel mai repede se lipesc de copii, ei absorb ca buretele. Multe dintre aceste cuvinte le putem găsi în dicţionare, altele nu (am controlat vreo două), mi s-a trezit o întrebare: de ce nu există un dicţionar cu toate înjurăturile şi cuvintele necenzurate?
S-ar putea să aveţi aşa părere: Pentru ce e nevoie de acest dicţionar? Părinţii singuri vor explica copiilor ce se permite de vorbit şi ce nu! Răspunsul meu: părinţi sunt diferiţi, ei îşi educă copii diferit, astfel într-o familie cuvântul „Boule!” poate însemna o glumă, ceva normal, atunci când în altă familie e ceva ieşit din comun.
La televizor unele cuvinte sunt astupate cu un sunet deoarece sunt considerate necenzurate. Dar de unde ei ştiu care cuvânt anume este necenzurat şi care nu? Chiar au o bază de date cu toate cuvintele ce trebuie astupate? Această bază e comună pentru toate posturile TV şi radio?
Eu sunt din Republica Moldova, am auzit cât înjurături în română atât şi în rusă, dacă să merg în România să-l numesc pe cineva „Dalbaiob” el nu m-ar înţelege. În Moldova, sau Rusia, pentru aşa cuvânt aş fi bătut rău. Ei hai, în Rusia mai înţeleg, dar Moldova ce treabă are cu acest cuvânt? În limba de stat nu există aşa cuvânt, deci nici nu ar trebui să semnifice nimic. Asta doar teoretic şi nu practic. „Muie” e un alt cuvânt care m-a pus pe gânduri, l-am auzit până acum doar în cântecele formaţiei BUG Mafia şi nici atunci nu înţelegeam ce înseamnă. Am cunoscut adevăratul sens al acestui cuvânt doar după ce am ajuns să-mi fac studiile în Bucureşti. Eu şi o întreagă Moldovă (cu unele excepţii) nu ştiam că „Muie” e cea mai vestită înjurătură în limba română. Din nou dilemă, de n-o pot găsi în dicţionarul limbii române? Şi o altă stranietate: de ce noi, România şi Republica Moldova, vorbim aceeaşi limbă dar înjurături avem diferite?
Să ne întoarcem la conceptul dicţionarului în care consider că trebuie incluse toate cuvintele şi expresiile fraziologice care ar putea supăra o persoană şi în dreptul fiecăruia să fie specificat dacă se permite sau nu de a-l pronunţa la TV, radio sau în public. Aş propune şi mai mult, ca acest dicţionar să fie internaţional şi să cuprindă toate limbile, de ce? pentru ca turiştii să nu nimerească în situaţii neplăcute.
La următoarea idee m-am blocat total: Dacă la vreun proces de judecată eu numesc pe cineva „Dalbaiob”, ar trebui să fiu amendat şi dat afară. Dar pe ce bază ar fi fost făcute aceste acţiuni? În ce legi se spune că anume acel cuvânt pronunţat de mine e unul necenzurat? Că dacă voi spune „Dalbaiob” la un proces în România, nu va fi nici o reacţie, dar judecata în ambele ţări se duce în limba română.
Dacă cineva poate să-mi răspundă la aceste întrebări, vă poftesc să-mi lăsaţi un comentariu. Şi nu vă legaţi de cuvintele utilizate în text, atâta timp cât nu le găsesc în nici un dicţionar, pot să le utilizez în orice context!
Blogger offline: Lupu, Ghimpu şi păpuşoiul
E plină lumea de bloggeri, care mai de care. Un blogger face orice pentru a avea cât mai mulţi cititori, de alt fel pentru ce ar mai scrie? Ultimii ani şi în Moldova a pătruns această boală, tot mai mulţi tineri îşi creează bloguri şi scriu ca sălbaticii numai pentru a fi „cool/krutîe”. Care scrie despre dragoste, care despre politică, IT, culinărie, etc. Fiecare încearcă să mânuiască limba română în aşa fel ca să nască un articol cât mai captivant, profesionişti, nu alta. Curios, cum arată viaţa boggerilor în afara internetului, în offline? Cred că aşa:
S-a trezit Grigore la 11.25, aşa-i primit în societatea de azi să se trezească tineretul. Pentru ce mai devreme? Găinile le-a hrănit mama la ora 6, tot ea a prăşit gogoşarii (în caz că mama e la italia, atunci bunica face tot lucrul, dar să presupunem că-i acasă mama). Pe băiat nu-l trezeşte că se supără. Evident că s-a trezit la ora asta doar din motiv că-l bate soarele în frunte, de alt fel mai sta puţin. Mai departe urmează o simplă zi de vară a unui adolescent moldovean de la ţară: mănâncă, mai ajută pe la casă, mătură ograda, duce lelei Zinica 20 de ouă, de banii făcuţi de pe ouă îşi cumpără un „Eskimo” şi se duce liniştit acasă.
Pe la orele 16 – 17 când se mai lasă un pic soarele, oamenii gospodari se duc la strâns harbuj, Grişa aprinde internetul. După câteva ore petrecute pe facebook şi odnoklassniki el îşi deschide preasfinţitul blog, să vadă dacă nu i-a crescut numărul de vizitatori. Drept sursă de inspiraţie deschide Unimedia, ProTV şi alte site-uri de ştiri şi începe să creeze.
Cum credeţi, despre ce scrie Grişa pe blogul său? Da, despre politică! Despre ultima şedinţă la care Lupu desena floricele pe masă atunci când vorbea Ghimpu, scandal, ce lipsă de stimă din partea lui Lupu! Mai mult de-o oră se chinuie să-şi formuleze gândurile, mai scapă câte-o greşeală, câte-un rusizm dar merge înainte. Mama deschide uşa la cameră:
Un nou site ce numără click-urile pe share buttons
Cine să facă un lucru mare şi bun dacă nu tot noi, moldovenii. Am exagerat un pic dar cine să ne laude dacă nu o vom face tot noi. Eu, Gorobîc Dmitri şi colegul meu Antoci Anatoli, pasionaţi de tot ce se află dincolo de ecranul computerului, încercăm să inventăm ceva nou pentru a face mai simplă viaţa user-ilor internetului.
Un mare avânt şi-au luat, ultimul timp, butoanele reţelelor de socializare care-ţi permit să te împarţi cu prietenii cu orice informaţie care ţi-a plăcut cel mai mult. Datorită acestor butoane site-urile de socializare oferă mai multe posibilităţi utilizatorilor astfel mărindu-şi ratingul iar meşterii WEB şi bloggerii plasează pe site-urile lor butoanele astfel mărindu-şi cercul de cititori.
Aceste butoane pot fi de mai multe feluri: standarte, preluate direct de pe site-ul sursă sau personalizate, să corespundă stilistic şablonului site-ului. Unele butoane standarte numără câte ori au apăsat oamenii pe acest buton astfel adăugând pagina respectivă în favorite. Puţini oameni utilizează anume aceste butoane cu contor, din această cauză ei nu au de unde să ştie la câtă lume le-a plăcut această pagină/ştire, aici venim noi în ajutor:
Am vorbit mai sus despre invenţii, ultima creaţie a noastră e site-ul share.parog.net unde introduci orice link şi afli de câte persoane a fost adăugată această pagină în reţelile de socializare. Un service util cât pentru administratorii site-urilor atât şi pentru simpli utilizatori curioşi.
Un blogger poate să urmărească de câte ori a fost citit fiecare articol de pe blog instalând un simplu contor astfel făcând concluzii care temă i-a atras pe utilizatori cel mai mult. Această metodă e sigură doar pentru a duce o evidenţă cu cele mai atrăgătoare titluri de articol, deoarece omul se orientează după titlu atunci când vrea să citească un articol însă nu mereu conţinutul e la fel de atrăgător. O metodă mult mai sigură e să urmăreşti preferinţile utilizatorilor care adaugă articolele pe site-urile de socializare deoarece în acest caz uzilizatorul acţionează după ce citeşte articolul, deci în acest caz putem duce evidenţa celui mai bun conţinut de pe blog.
Cum am mai spus, în caz că nu ai butoane cu contor pe site, cea mai simplă şi sigură metodă de a duce evidenţa e de a controla pagina pe share.parog.net.
