Cristina Tăbureanu: învățământul agronomic în Iași pentru basarabeni

Eram încă la liceu şi aveam dorinţa de a pleca la Iaşi, să-mi fac studiile universitare. Iniţial voiam să aplic la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” nefiind hotărâtă ce facultate şi ce specializare să aleg,dar am ajuns la universitatea agronomică, c’est la vie. La sfârşitul lunii iulie 2015, am mers la Cahul şi am depus dosarul pentru 3 universităţi din 3 oraşe diferite, am fost acceptată la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (prima opţiune). Majoritatea prietenilor şi cunoscuţilor care învăţau la Iaşi erau la UAIC, nu la USAMV şi era cam greu pentru mine să decid. Totuşi am pus multe întrebări la momentul potrivit şi am ales să plec. Am schimbat învăţământul de la Chişinău pentru cel ieşean. Nu am sunat la facultate să-mi verific locul, nimic, am făcut bagajul şi am plecat.

cristina-tabureanu-studenta-iasi

Universitate

Universitatea cuprinde 4 facultăţi, eu sunt la facultatea de zootehnie, specializarea “control şi expertiza produselor alimentare” , e puţin dificil, se învaţă multă chimie, dar e şi interesant. Profesori foarte buni specialişti, merită respect. Universitatea este modernă, amfiteatre recent renovate, laboratoare de chimie dotate, iarna e foarte cald. În linii mari, condiţii foarte bune pentru a studia, dacă vrei bineînţeles. Programul este puţin încărcat, ceea ce ţine de orar, de la 8:00 până la 20:00, dar cu pauze şi ferestre între cursuri, seminare şi laboratoare, depinde de alcătuirea orarului.

Cămin

A1, A2, A3 şi A4, sunt căminele universităţii, condiţiile şi comodităţile diferă de la un cămin la altul, de la 3 până la 5 persoane în camera. Eu stau în A3, aici fiecare cameră beneficiază de grup sanitar, iar bucătăria este la fiecare palier. Personal, gătesc în cămin, dar universitatea are şi cantină pentru cei care dintr-un motiv sau altul nu gătesc. La cantină preţurile sunt accesibile pentru studenţi, iar mâncarea este gustoasă. Iarna este chiar foarte cald. Preţul cazării la cămin pentru studenţii basarabeni este de 25 RON pe an.

Există doar o problemă, depinde cu cine ajungi să fii coleg/colegă de camera, dar important e să fii moldovean/moldoveancă deşteaptă şi să ştii cum să te descurci, să te decazezi şi să te cazezi din nou până îţi găseşti liniştea.

Campusul universitar este verde, frumos, aer curat, sunt bănci pe afară, poţi învaţă și poți sta în linişte oricând. Universitatea şi căminele se află în cartierul Copou, una dintre cele mai liniştite zone ale oraşului.

studentie-agronomica-iasi

În laboratoarele facultății

Oraş şi timp liber

Recent s-a făcut un sondaj în care oraşul Iaşi a ieşit pe primul loc “Cel mai frumos oraş din România”, într-adevăr este frumos şi îngrijit. Exceptând faptul că poţi da nas în nas cu ţigani la orice pas, Iaşi rămâne a fi un oraş cultural. În timpul liber poţi merge la diferite spectacole de operă, balet, teatru, muzee, grădina botanică, la zone de agreement, shopping etc. Stundeţii beneficiază de o mică reducere la procurarea biletelor pentru spectacole sau teatru. Palatul Culturii este principalul obiectiv turistic al Iaşi-ului, acolo da, o frumuseţe rară.

Bursa şi bani

Dacă primeşti bursă eşti #boss, dacă ştii să economiseşti, îţi ajung şi rămân bani. Eu, la fiecare sărbătoare (Crăciun, Paşti, zile de naştere), am mers acasă cu cadouri, de la părinţi cerând bani doar pentru drum (Cantemir-Iaşi).

cristina-tabureanu-iasi

Transport

Studenţii de la USAMV beneficiază de abonament studenţesc de transport RATP (prin oraş), 13 RON/lună şi te plimbi cât vrei cu autobuzul sau tramvaiul pe orice linie. La început, când ajungi în Iaşi, recomand mersul pe jos, aşa poţi admira frumuseţea oraşului şi memorezi mai uşor traseul de la cămin spre centrul oraşului. Cât despre transportul spre Republica Moldova, este mai mult decât comod şi rapid, curse din oră în oră, plus că acum s-a deschis cursa Cahul-Iaşi, pentru cei de la sud (inclusiv eu).

P.S. Există multe aspecte care nu se zic, care nu sunt atât de plăcute şi dulci, dar asta e, prin greutăţi spre stele. E greu la toţi şi peste tot, Iaşi, Timişoara, Bucureşti sau Bacău, nu contează, important oameni să fim.

Învăţământul agronomic este interesant, important e că familia să te susţină, să ai prieteni, să te distrezi şi să înveţi, că doar pentru asta ai ajuns unde ai ajuns.

Ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să şi primeşti! Good luck!

Autor: Cristina Tăbureanu


Comentarii

Lasă un răspuns