Metode de programare pentru transcrierea actelor de stare civilă

Transcrierea actelor de stare civila romanesti

Nebunie totală, înainte nu puteai să obţii cetăţenia Română iar acum, după ce ai obţinut-o deja nu poţi să-ţi faci un certificat de naştere sau căsătorie. Acum programările se fac pentru anul 2014, iar atunci când vii să depui actele ei o să te întrebe „De ce nu ai venit în termenul legal de 6 luni?”. La starea civilă spun că programările se fac doar Online şi/sau pe telefon. La telefon nu răspunde nimeni, formularul de pe site dă eroare, am încercat de mai multe ori să mă programez folosind adresa de Email de pe serverul Gmail.com însă nu am primit nici un răspuns, nici în Junk şi nici în Spam nu a venit scrisoarea; cu aceeaşi problemă s-au întâlnit posesorii adreselor de pe serverul Mail.ru, noroc că există Yahoo.com, cu ajutorul lui am reuşit să rezolv problema.

Am scris la starea civilă o plângere, precum că nu sunt mulţumit cu ce se întâmplă. I-am ameninţat în mod frumos aşa că ei nu au rezistat şi mi-au răspuns. Iată şi conţinutul mesajului meu:

[AdSense-D]

Bună ziua, 

Numele meu este Gorobîc Dmitri, sunt cetăţean al statului Român şi ar trebui să beneficiez de serviciile pe care Dvs. le oferiţi. Cer scuze pentru instistenţa mea însă eu consider că fac un lucru important.

Am încercat vreo lună în urmă să mă programez online pentru transcrierea actelor de naştere şi căsătorie ale părinţilor mei, la adresa de E-mail am indicat o adresă de pe Gmail.com la care aşa şi nu am primit răspunsul cu numărul şi data programării. Am crezut că mesajul a ajuns în Junk sau Spam, nici acolo nu le-am găsit, credeam că l-am şters din greşeală. Ieri, pe data de 16 iulie 2012 am încercat să fac acelaşi lucru indicând adresa de la Gmail.com şi la fel nu am primit nici un răspuns, nici în Junk şi nici în Spam.

Tot ieri am încercat să mă programez indicând E-mail de la Yahoo.com şi răspunsul mi-a venit automat în câteva secunde. 

Cred că nu sunt prima persoană care s-a programat indicând adrese de E-mail de la Gmail.com şi nu au primit răspunsul aşa că aceste persoane nu vor veni să depună actele şi tot din acest motiv programările au ajuns să se facă pentru sfârşitul anului 2013 ceea ce este imposibil dacă să raportăm numărul persoanelor care au obţinut cetăţenia Română la numărul de programări. ROG să luaţi măsuri şi să le daţi răspuns persoanelor care s-au programat cu adrese Gmail.com ca să poată să-şi transcrie actele în peroada PREVĂZUTĂ DE LEGE!

Vreau să-mi adresez nemulţumirea faţă de serviciile Dvs. La numărul de telefon, indicat pe site şi pe uşă unde se fac transcrierile, nu răspunde nimeni. Ieri am venit pe adresa str. Pechea nr. 20 pentru a mă programa direct la ghişeu, mi s-a spus că programările se fac doar prin intermediul telefonului şi a programării online şi nu am mai primit nici o informaţie. Nemulţumirea mea constă în faptul că pe site-ul oficial starecivila1.ro, pe pagina Procedura este publicat extras din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă (conform Monitorului Oficial al României legea este în vigoare), art. 44 în care se spune că transcrierea se face în termen legal de 6 luni iar eu sunt programat peste 15 luni. Tot pe această pagină scrie: 

– programarea cetăţenilor români pentru depunerea cererilor privind transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă procurate din străinătate se va face de regulă telefonic dar şi personal direct la ghişeu,

– în cazul programării personal la ghişeu, cetăţenii români vor fi înregistraţi în registrul de programări şi vor primi un bon cu un număr de ordine pe care va fi înscrisă data programării ca să depună cererea de transcriere precum şi numele şi prenumele petentului.

Eu nu am putut să primesc la ghişeu nici o informaţie iar la telefon nu mi-a răspuns nimeni. 

Rog să-mi răspundeţi la adresa mea gorobic@yahoo.com pentru a-mi comunica numărul şi data când am fost programat pentru prima dată. Este important să depun actele în termenul LEGAL de 6 luni, în caz contrar voi fi nevoit să mă adresez la instanţa de Contencios Administrativ pentru nesoluţionarea cerererii în termeni legali. Îmi cer scuze din nou pentru insistenţă dar legea e mai presus decât noi toţi. 

Eu voi reveni la Dvs cu acest mesaj de pe diferite adrese de E-mail până nu voi primi răspuns. Voi reveni deoarece voi considera că Dvs. nu aţi văzut mesajul meu la care consider că aţi fi vrut să-mi daţi un răspuns dar şi sunteţi obligaţi să o faceţi, cred că adresa Dvs. de E-mail pentru Feedback aţi indicat-o în subsolul site-ului starecivila1.ro. La fel cred că am atins o problemă importantă atrăgându-vă atenţia la o eroare a sistemului.

Vă mulţumesc anticipat pentru soluţionarea acestei probleme.

Cu stimă,

Gorobîc Dmitri.

Răspunsul mi-a venit după 3 zile. Vin să menţionez că  am trimis decât un singur email, nu aveam timp şi nici tupeu să-i încarc cu spam. Ce-i drept răspunsul a ajuns tot pe Yahoo.com, chiar dacă în mesajul lor adresa mea de bază e cea de pe Gmail.com, totuşi pe ea nici pomină de mesaj. Iată ce răspuns mi-a venit:

In atentia domnului GOROBIC DMITRI

ADRESE DE CONTACT: gorobic@gmail.com  / gorobic@yahoo.com

In conformitate cu art, 44 din Legea 119 / 1996 si a prevederilor din Procedura privind Activitatea de Transcriere a Certificatelor/Extraselor de Stare Civila procurate din strainatate de catre cetatenii romani, din Anexa 1 a Dispozitiei Primarului Sectorului 1 Bucuresti nr. 1777/2012 – primirea cererilor privind transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă procurate din străinătate, începând cu data de 19.03.2012, se va realiza la ghişeele din Bucuresti, strada Pechea nr. 20, sector 1, numărul maxim de cereri, privind transcrierea certificatelor/extraselor depuse într-o zi de primire documente la ghişeu, este de 200, termenl de solutionare fiind de 60 de zile.

Programarea cetățenilor români pentru depunerea cererilor privind transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă procurate din străinătate se poate face:ONLINE NON STOP – www.starecivila1.ro si/sau TELEFONIC DE LUNI PANA JOI, INTRE ORELE 08:30 – 15:30, LA NUMARUL DE TELEFON 021-22-20-448.

In ziua de 11.05. 2012, la ora 00:36.00, de la statia cu IP-ul 141.85.0.100 domnul Gorobic Dmitri a accesat site-ul institutiei noastre www.starecivila1.ro, pentru a obtine o programare pentru transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă procurate din străinătate. In urma introducerrii datelor de identificare si a verificarii prin adresa gorobic@gmail.com s-au programat urmatorii: … . In urma acestor operatiuni in baza noastra de date a fost alocat numarul de programare XXXX, urmand ca persoanele sa se prezinte, sa depuna actele, la sediul nostru din Bucuresti, strada Pechea nr. 20, sector 1, in ziua de 19.12. 2012.

In ziua de 16.07. 2012, la ora 18:08.56, de la statia cu IP-ul 86.107.205.11 domnul Gorobic Dmitri a accesat site-ul institutiei noastre www.starecivila1.ro, pentru a obtine o programare pentru transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă procurate din străinătate. In urma introducerrii datelor de identificare si a verificarii prin adresa gorobic@gmail.com s-au programat urmatorii: … . In urma acestor operatiuni in baza noastra de date a fost alocat numarul de programare YYYY, urmand ca persoanele sa se prezinte, sa depuna actele, la sediul nostru din Bucuresti, strada Pechea nr. 20, sector 1, in ziua de 30.10. 2013.

In ziua de 16.07. 2012, la ora 18:25.35, de la statia cu IP-ul 86.107.205.11 domnul Gorobic Dmitri a accesat site-ul institutiei noastre www.starecivila1.ro, pentru a obtine o programare pentru transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă procurate din străinătate. In urma introducerrii datelor de identificare si a verificarii prin adresa gorobic@yahoo.com s-au programat urmatorii: … . In urma acestor operatiuni in baza noastra de date a fost alocat numarul de programare ZZZZ, urmand ca persoanele sa se prezinte, sa depuna actele, la sediul nostru din Bucuresti, strada Pechea nr. 20, sector 1, in ziua de 30.10. 2013.

Va rugam sa consultati avizierul de la sediul din Bucuresti, strada. Pechea nr. 20, sector 1 care cuprinde informații utile pentru cetățeni privind completarea cererilor, precum și un model privind modul de așezare a documentelor în dosar. Pe site-ul Primăriei Sectorului 1 (www.primariasector1.ro) sunt disponibile informatii si modele de cereri privind transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă care pot fi listate și completate de către solicitanți precum si pe site-ul www.starecivila1.ro.

Menționăm că NU se primesc dosare incomplete sub un nici un fel de motiv.

In conformitate cu prevederile Legii. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata 2009: <<Art. 43 (1) Intocmirea actelor de stare civila privind pe cetatenii romani aflati in strainatate se face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de cariera ale Romaniei sau la autoritatile locale competente. (2) Cetatenii romani aflati in strainatate pot solicita inscrierea in registrele de stare civila romane, de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de cariera ale Romaniei, a certificatelor de stare civila eliberate de autoritatile straine, care ii priveste, in cazul in care inregistrarea actului sau faptului de stare civila a fost facuta in prealabil la autoritatea din statul in care acestia se afla; inscrierea se face cu aprobarea sefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motiveaza. (3) Autoritatea competenta in materie de evidenta a populatiei repartizeaza misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei liste cu coduri numerice precalculate, in vederea inscrierii lor in actele de nastere intocmite si in certificatele eliberate in baza acestora.>>

Precizam ca sunt propuneri de modificare a O.U.G. 80/2011 pentru modificarea si completarea Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civila, in sensul de a da competenta de solutionare a cererilor de transcriere a certificatelor / extraselor de stare civila procurate din strainantate si altor primarii din tara, dar pana atunci vor fi respectate procedurile in vigoare, intrucat lipsa de personal nu ne permite sa solutionam un numar mai mare de cereri.

Va multumim pentru intelegere.

                                                 D.P.E.P.S.C. – S.1

Sper să aducă folos răspunsul acesta, cel puţin eu sunt mulţumit de faptul că mi-au răspuns la întrebare, adică mi-au spus când am fost programat, m-a bucurat că cineva a stat să alcătuiască acest răspuns deoarece nu pare să fie un simplu Copy – Paste. Din păcate, am observat de nenumărate ori, observ şi acum, că românii nu s-au învăţat să scrie cu diacritice, fapt ce demonstrează că nu-şi stimează limba. La fel îmi pare rău de toate persoanele care nu au primit răspunsul cu programarea pe Email, nu cred să rezolve această problemă, nu au nici un interes. 

P.S. Parcă special au deschis acest birou pe strada Pechea, mereu râd când citesc.

Comentarii

20 Responses to Metode de programare pentru transcrierea actelor de stare civilă

  1. Olga Munteanu spune:

    EU AM DEPUS ACTELE PENTRU TRANSCRIERE,IN LUNA IUNIE 2011,DA LE-AM RIDICAT IN AUGUST 2012 AM FACUT ATITEA DRUMURI,IN ANUL 2012 INCEPIND CU FEBRUARIE ,APRILIE ,IUNIE, IULIE,AUGUST.ASA LUCREAZA LUMEA LA STAREA CIVILA SECTOR 1 .SINT FOARTE BRUTALI,SI CORUPPTI.

  2. Având în vedere apariţia Legii 213/2013 pentru completarea Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, prin care se atribuie competenţe şi altor Primării în transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă procurate din străinătate pentru persoanele cetăţeni români care nu au avut niciodată domiciliul, precizăm următoarele:

    Începând cu 15.08.2013, sistemul de programare on-line nu va mai funcţiona;

    Programările deja existente rămân valabile până la 31.12.2013.

    Programarea on-line începând cu 01.01.2014 se va face în baza unui nou program, data la care va funcţiona noul program şi va fi posibilă programarea va fi afişată pe portal.

    Deci nu mai sunt valabile programarile celor din 2014,2015 etc.

  3. Dan Bandalac spune:

    am facut si eu o programare in martie si mia venit mesaj ca sunt programata in 06 06 2016 dar din greseala am sters mesajul . cum as putea sa gasesc mesajul cu programarea de atunci? ma numesc Bandalac Tatiana.multumesc anticipat.

  4. Mc Cristina spune:

    eu am facut o programare pe data de 22.03.2013 si mi-au facut programare pentru august 2016 astia au facut o gluma???? daca ma puteti ajuta va rog sa reusesc si eu sa depun actele macar in anul 2013 sau 2014 .si daca e cineva capabil sa explice aceasta "coada" cate programari si de cat timp e nevoie sa depui un dosar, eu nu intreb sa se rezolve, doar pentru depus!!

    • Salut. Scuze că-ţi răspund aşa de târziu. Ei nu au glumit, chiar eşti programată în 2016. Unica soluţie este să te programezi la cel mai apropiat consulat din Moldova, programarea se face telefonic, numărul îl găseşti pe site-ul consulatului. În Chişinău de exemplu te programează peste câteva luni. Fiecare act te costă 120 euro din câte ţin eu minte. Deci, ai de ales, gratis în 2016 sau cu bani peste câteva luni. Succes!

    • Marcu Ionut spune:

      mar interesa un certificat de starea civila in rominia cine ma poate ajuta sunt in italia si la ambasada noastra este f greu sa ajungi eu nu pot merge in tara stiti cum se poate face adresa mea este marcu.ionut53@yahoo.it

  5. Niste izmânarie la sectia de la Bucuresti. Isi bat joc de oameni

  6. Vanciu spune:

    salut, am trimis mesaj pentru programare on-line http://www.starecivila1.ro/programari-online/ pe data de 3.02.2013 si nu am primit nici un raspuns. mentionez ca si eu am indicat la adresa de E-mail adresa mea de pe Gmail. Care este solutia pentru a putea fi programat cat mai repede posibil? ( am nevoie urgent de a transcrie certificatul de nastere) Din textul de mai sus am inteles ca ar putea fi modificari cu privire la actele de stare civila, as vrea sa daca s-au facut deja si care sunt astea, sau cand se vor face. Multumesc pentru intelegere…

    • Dmitri Gorobîc spune:

      Crează-ţi poştă pe yahoo.com şi indic-o pe ea ca adresă de mail pentru programare. Dacă nu ai primit pe gmail nimic nu cred că o să mai primeşti, doar dacă le scrii plângere foarte insistent ca ei să îţi dea informaţia referitor la programarea ceea, dar şi plângerea se face de pe yahoo. Dacă vrei cât mai repede, atunci trebuie să te programezi pentru transcriere în Chişinău, te costă peste suta de euro pentru fiecare certificat de naştere/căsătorie, dar în schimb economiseşti 1-2 ani.

  7. Doina spune:

    Salut.

    Tot nu-mi vine sa cred cele citite. Si e o aberatie programarea asta online 🙁

    In 17 ianuarie m-am programat iar termenul pe care l-am obtinut este 30 Dec 2015. 3 ani??? Nepotelul are 2 anisori, practic tre sa faca 5 ani ca sa putem depune actele lui 🙁

    Prostie.

  8. Dorina spune:

    Salut, poate fi o problema faptul ca am facut programarea on line peste mai mult e de 6 luni dupa ce am primit certificatul?

  9. Ana Axente spune:

    Buna ziua,
    Si eu m-am programat on – line pentru transcrierea Certificatului de nastere.Ghiciti cand trebuie sa depun……in februarie 2015, nu-mi vine sa cred ca termenul asta e real…Azi, 24.10.2012, m-am prezentat la sediul din Pechea, am vurut o informatie legata de transcrierea Certificatului, insa domnul de la paza m-a intrebat daca am programare si ca dansul imi poate raspunde la orice intrebare.L-am intrebat de ce se fac doar programari on line si de ce nu e „randul viu”, asa cum era acum ceva timp, raspunsul m-a frapat:Astea sunt normele UE”, va place?
    Multumesc.

  10. ur spune:

    la ce adresa de email ai expediat mesajul?

  11. Irina Samoila spune:

    Eu incerc sa depun de un an si ceva pentru fratele meu si tot timpul imi spuneau sa mai aduc ceva, sa modific ceva, nici eu nu pot sa vin la Bucuresti oricand, pentru ca lucrez si acum chiar nu mai stiu cum sa ma programez, online imi da programare la sfarsitul lui 2014, la telefon nu raspunde nimeni in continuare. Ceva noutati in ceea ce priveste solutii pentru o programare pentru o data cat de cat mai apropiata?Pentru ca sunt sigura ca acele programari care sunt facute online nu sunt toate valide.

Lasă un răspuns