Articole cu Tagul: universitate privata

Tatiana Olari: student basarabean la Universitatea Româno-Americană din București

Început de drum…

În totdeauna am apreciat persoanele curajoase, cărora nu le-a fost frică să iasă din zona lor de confort. Astfel, am devenit şi eu una din ele, atunci când am hotărât să-mi construiesc un viitor într-un oraş cu perspective, unde nu va fi căldura părintească.

Voi fi sinceră cu tine şi îţi voi mărturisi că nici prin cap nu mi-a trecut, fiind în ultimul an de liceu, că voi ajunge să-mi fac studiile în Bucureşti. Totul a venit spontan, după participarea mea la Moldovan International Education Fair – MIEF, unde privirea mi-a rămas fixată pe Universitatea Româno-Americană, care este o universitate privată. Aşadar, ca să înţelegi, dacă la alţii au mai fost şi a doua sau a treia opţiune, la mine doar una, una şi bună.

tatiana-olari-studenta-bucuresti

Admiterea

Admiterea la Universitatea Româno-Americană se face în Chișinău. O comisie specială vine să preia dosarele studenților. Admiterea se face în două ture, în a doua jumătate a lunilor iulie și septembrie. Dosarul se depune în două exemplare, se susține un examen de admitere la o materie la alegere iar cei care au certificat de competențe lingvistice își pot echivala nota. Universitatea oferă burse studenților cu cea mai mare medie de intrare sau cu cea mai bună medie din anul precedent (dacă deja înveți de cel puțin un an). Bursa o pot obține și tu, cetățean al Republicii Moldova, chiar dacă nu ai cetățenie românească. Dar dacă ai note slabe, fii gata să achiți taxa de studii. După cum ai înțeles, în această universitate sunt reguli aparte, diferite de celelalte universități.