Tatiana Olari: student basarabean la Universitatea Româno-Americană din București

Început de drum…

În totdeauna am apreciat persoanele curajoase, cărora nu le-a fost frică să iasă din zona lor de confort. Astfel, am devenit şi eu una din ele, atunci când am hotărât să-mi construiesc un viitor într-un oraş cu perspective, unde nu va fi căldura părintească.

Voi fi sinceră cu tine şi îţi voi mărturisi că nici prin cap nu mi-a trecut, fiind în ultimul an de liceu, că voi ajunge să-mi fac studiile în Bucureşti. Totul a venit spontan, după participarea mea la Moldovan International Education Fair – MIEF, unde privirea mi-a rămas fixată pe Universitatea Româno-Americană, care este o universitate privată. Aşadar, ca să înţelegi, dacă la alţii au mai fost şi a doua sau a treia opţiune, la mine doar una, una şi bună.

tatiana-olari-studenta-bucuresti

Admiterea

Admiterea la Universitatea Româno-Americană se face în Chișinău. O comisie specială vine să preia dosarele studenților. Admiterea se face în două ture, în a doua jumătate a lunilor iulie și septembrie. Dosarul se depune în două exemplare, se susține un examen de admitere la o materie la alegere iar cei care au certificat de competențe lingvistice își pot echivala nota. Universitatea oferă burse studenților cu cea mai mare medie de intrare sau cu cea mai bună medie din anul precedent (dacă deja înveți de cel puțin un an). Bursa o pot obține și tu, cetățean al Republicii Moldova, chiar dacă nu ai cetățenie românească. Dar dacă ai note slabe, fii gata să achiți taxa de studii. După cum ai înțeles, în această universitate sunt reguli aparte, diferite de celelalte universități.

Universitatea

Aici găseşti un arsenal bogat de ocupaţii, dar să o luăm treptat. Este formată din 6 facultăţi, cea de-a şasea fiind facultatea mea, cea de Studii Economice Europene, cu specializare în Economie şi Afaceri Internaţionale. Neavând o bază în acest domeniu am rămas încântată şi în acelaşi timp mulţumită de atitudinea profesorilor, care nu au trecut cu vederea faptul că nu am înţeles un anumit aspect, ci s-au oprit şi mi-au explicat de câte ori a fost necesar până s-au asigurat că am prins firul. Puteam după ore să merg şi la consultaţii, care sunt oferite gratis de către cadrele didactice.

Condiţiile pe care le găseşti sunt unele dintre cele mai bune, fiecare sală este amenajată cu echipament şi mobilier modern, cu proiector pentru cei care au de făcut prezentări, iar pe holuri sunt locuri mobilate special pentru studenţii care doresc să lucreze în grup sau individual. Eu am fost atrasă de cursurile cu profesorii străini oferite de universitate şi de Departamentul de Studii Asiatice, pe lângă economie mai descopăr şi alte domenii, ţinând cont că am un program flexibil şi îmi permit.

tatiana-olari-universitatea-romano-americana-bucuresti

Cămin

Cazarea în cămin este cu plată, aproximativ 90 EURO/lună și să aplici pentru un loc la cămin poți online, nu mai există necesitatea, în timpul verii, să bați drumuri până la universitate. Căminul este o anexă a universităţii, ceea ce reprezintă un avantaj, deoarece ai posibilitatea să ajungi în holul universităţii fără a fi necesar să ieşi din cămin.

Avem camere de două, trei şi patru persoane, dacă ai norocul să fii într-o cameră de doi iar colega/ul să nu prea dea prin cămin, atunci camera îţi aparţine. Toate camerele sunt dotate cu baie personală aşa că viaţa se uşurează. Nu există bucătărie, însă cantina este cea mai bună salvare, mâncare caldă la orice oră, comod şi accesibil ca preţ, deoarece cu toţii ştim că studenţii nu îşi permit mulţi bani de buzunar.

Parterul căminului este foarte mare, eu îl numesc “relax time”, deoarece sunt canapele, televizor şi cafea, poţi sta să te relaxezi și să îţi faci noi prieteni printre studenţii care locuiesc în cămin. Desigur că nu întotdeauna găseşti liniştea necesară pentru a studia deoarece mai sunt şi persoane cărora le place poluarea fonică. Atunci când nu ai teste e vesel, însă când e sesiunea, mă refugiez în camera de lectură, acolo e linişte totală, sau aştept ora 22:00, după care e interzis orice zgomot care ar putea deranja. Astfel, poţi găsi echilibru în toate.

Fă cunoştinţă cu Bucureştiul

Nu a trecut mult timp după ce am aflat că am fost admisă că a şi trebuit să plec. Mi-a plăcut să găsesc o zi senină la prima noastră întâlnire. Aşa că în acele momente mi se părea că încep o aventură nouă, singură, pe cont propriu. Dar unde aţi văzut voi un drum neted, fără coborâşuri şi urcuşuri?!

Am avut momente când îmi venea să-mi i-au geanta, care stătea parcă de-a gata, şi să plec acasă, au fost momente când eram fericită că nu am făcut-o. Totul e greu de la început, însă crede-mă, Bucureştiul are ce să îţi ofere, te motivează oarecum să te autodepăşeşti.

Orauș e destul de frumos. Deşi e foarte urbanizat, sunt o sumedenie de parcuri pline de “verde”. La Bucureşti, nu se iubeşte în două locuri la fel. Altfel se iubeşte în Cişmigiu, altfel în Parcul Carol, altfel în Parcul Herăstrău. Preferatul meu e parcul Herăstrău, e amplasat foarte aproape de universitate, pot merge până la el pe jos, oricând doresc. Pentru a mă bucura de tot farmecul său am luat într-o zi o bicicletă şi i-am făcut înconjurul. Nu îţi pot reda ce senzaţii am trăit.

tatiana-olari-parc-bucuresti

Pentru iubitorii de a-şi petrece nopţile prin pub-uri, cluburi de noapte, Centrul Vechi vă aşteaptă cu braţele deschise, însă fiţi pregătiţi să deschideţi şi voi buzunarul, nu e o plăcere pentru toţi.

Nu cred că e cazul să menţionez câte muzee şi teatre adăposteşte Bucureştiul, pentru că îţi dai seama şi singur. Zic cinstit, la teatru încă nu am fost, însă am avut parte să vizitez Palatul Parlamentului, care, conform World Records Academy, este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă din lume. Ca să nu întindem povestea, vorba ceea: ”Pentru unii bucureşteni, şi Parisul înseamnă provincie”.

Banii sunt făcuţi să circule

Ce ţine de partea financiară, nu crede că aici sunt preţuri mai mari în comparaţie cu Chişinăul, din contră, găseşti mai multe reduceri săptămânal la unele produse şi chiar ai de unde alege. Poate să îţi pară că cheltui mai mult deoarece vei începe să duci cont de tot, eşti de sine stătător, fară mama sau tata, care gestionau bugetul până acum. Depinde ce fel de persoană eşti, eu am reuşit să fac faţă necesităţilor şi de Anul Nou, perioada când găseşti o grămada de reduceri, m-am întors acasă cu cadouri pentru cei dragi.

Pentru a circula prin oraş te sfătuiesc să îţi faci abonament, aşa am făcut eu. Astfel pentru transportul de suprafaţă pe toate liniile, autobuse, tramvai, pentru studenţi e 25 RON, iar pentru transportul subteran, mă refer la metrou, prețul este de 35 RON, și ştim că metroul e cu mult mai rapid şi eficient, deoarece nu stai în trafic.

Din Chişinău până în Bucureşti mă costă 250 LEI când fac cursa de noapte şi 330 LEI când fac cursa de zi, însă şi aici poţi avea reducere, fiind student. Timpul de drum variază între 8-10 ore.

Notă finală

Dacă ai citit acest articol înseamnă că eşti în căutarea celei mai bune opţiuni. Mi-am împărtăşit cu tine experienţa pentru a-ţi fi de folos. Nu îţi fie frică să guşti din viaţa capitalei, poate fi amar pe la început, însă cu fiecare descoperire devine din ce în ce mai dulce. Îţi recomand cu tot sufletul universitatea în care studiez, deoarece te va forma ca personalitate, sunt oameni care lucrează asupra ta şi nu te lasă de izbândă. Nu încerca să alegi cea mai uşoară cale, ci alege-o pe cea mai grea, pentru ca la sfârşit să te mândreşti cu cine ai reuşit să devii.

Transformă-ţi studenţia în cea mai frumoasă perioadă din viaţa ta, cea în care îţi vei găsi locul sub soare!

Autor: Tatiana Olari


Comentarii

Lasă un răspuns