Frumos-Frumos, Frumos-Frumos.

Din şi în şi mai des mă gândesc s mă fac artist serios
Să slăghesc, să cumpăr ochelari să şiu Frumos-Frumos
Să-mi fac clip în limuzină, cu fete plină
Pe youtube să am un milion de vizite pe săptămână
Chiar să găsăsc stilist s mă-nveţe cum s mă-mbrac
Îi dau 500 de Eur, pălărie şi Pidjak.
Să fac o mutră glamuroasă a la MTV
Să vreie să şii ca mine de la ţară tăţi copchiii.
Da eu dacă-i primăvara stau cu fetele pe-afară,
Vara eu-s lenos aşa că stau mai mult la ţară,
Toamna intru-n panică, rămân fără bani,
Aşa că mai trag o fugă în Rusia pe 6 luni.
La ruşi am lucrat de toate: Hămală, bucătar şi vânzător
De prostii în trenuri cu cu*ve, drogaţi şi infractori
Dar eu n-am să spun la nimeni, a să şie mare secret
Fac un cântec de dansat şi mâine îs vedetă.

Mai sus de Marea Neagră, vreo 100 de kilometri
Unde pământu-i ciornoziom curat, fără pietre,
Unde oamenii-ntre ei sunt socri şi cumătri,
Împărăţia Basarabiei, fost Ţinut Sovietic,
Puţin din vale dinspre Imperiu Roman
Se ridică un fecior moldovean pe-un cal năzdrăvan,
E alb şi-l cheamă Mercedes ca în poveşti
Are putere cât 300 de cai, să-nebuneşti.
Stăpânul nu-i stăpân în ţară, dar argat afară,
Se-ntoarce după 7 ani la vatră pentru prima oară.
Din sat în deal abia au rămas două cărări
Pentru cei ce încă n-au uitat să pună lumânări:
Două la biserica-nălţându-se pe vârf de deal
Şi două în cimitiru-ascuns sub margine de mal.
Mercedesul nu ridică dealul, îl lasă jos la poale
El se ridică răsuflând din greu cu piciorele goale.
De când cu Anglia a pus pe el câteva kile
Acolo pâinea nu-i de casă, da îi destulă pâine.
Din poarta cimitirului satul se vede ca în palmă
Pe gard calic se-ntinde căţărătoarea poamă.

Am întâlnit-o-ntâmplător, la vamă la Ucraina,
Stătea-ntr-un colţ unde era stinsă lumina,
Era cu fusta ruptă, cu faţa suptă,
De parcă era după multe secole de luptă.
Eu cam timid, ea cam ruşinoasă,
Am întrebat-o: „Tu trăieşti pe aici sau te duci acasă?”
O zis ea casă n-are, da-a avut o dată,
Avea familie mare, fericită şi bogată.
S-o-ntreb mai multe, zic, nu prea are rost,
Poate are femeia tragedie şi nu-i chiar frumos.
Dar ce s-a întâmplat, ca orice om, eram curios,
Scot o ţigară, o servesc pe ea, ne dăm puţin la dos.
Am simţit că o cunosc de undeva de parcă-mi era soră,
Astfel de sentiment simţeam prima oară.
A zis că şi ea mă ştie, de fapt, mă ţine minte
De când eram micuţ, ea – tânără şi fericită.
Am privit atent la faţa ei, avea atâtea riduri,
Picioarele pline cu vânătăi, aranjate-n rânduri,
Era desculţă, deşi era decembrie,
Ea s-a-nvăţat cu frigul, că n-are nici gaz, nici lemne.
Are o soră mai mare, vecină, ar vrea să o ajute,
Să trăiască împreună, da nu prea poate,
Şi nici ea nu poate, la ea pur-ş-simplu să se mute,
Că ele de tinere de alţii, au fost despărţite.