Restabilirae parolei pentru poşta Mail.Ru

APASĂ BUTOANELE:

restabilirea parolei pentru posta mail.ru

Pe lângă Gmail şi Yahoo, de care se folosesc marea majoritate a populaţiei pământului, mai există şi Mail.Ru. Cea mai utilizată poştă a RuNet-ului din mai multe motive: email cu terminaţie foarte scurtă şi simplă @mail.ru, spaţiu, comfortabilitate, o mulţime de servicii gratuite, etc. Cel mai atrăgător mi s-a părut anume Agent@Mail.Ru care e un fel de Yahoo Messenger însă în limba rusă.

Mail.Ru se confruntă cu o problemă mare, există o mulţime de spam-eri şi hack-eri care beneficiază pe Mail.Ru de o libertate a acţiunilor sale. După părerea mea Mail.Ru este bine protejat, e nevoie doar să ştii a te folosi de el, iar acei ce nu respectă unele reguli simple pot avea mari probleme cu această poştă.

Am primit de la foarte mulţi prieteni mesaje pe Agent cu textul “Tu eşti pe această poză? [iar în continuare un link]“, mesajul este în limba rusă, mie prietenii niciodată pe Agent nu îmi scriau în rusă, evident că ceva nu e în regulă, nu am mai riscat eu să deschid acel link. Amegesc, am încercat cândva, mai demult, din curiozitate, să văd ce se va întâmpla. Din păcate nu sa întâmplat nimic, aşa mi s-a părut mie, însă parola de la poşta mea, în acel moment, a ajuns în mâinile rele. Ştiam eu de faza aceasta şi îndată mi-am schimbat parola pentru a mă simţi sigur. Acei prieteni ai mei, care din păcate nu ştiau ce-i aceasta, şi cu toată naivitatea sa au dat click pe link-ul din mesaj, ziua următoare deja nu mai puteau să intre în poştă, parola a fost schimbată de către acei răufăcători iar de pe Agent-urile lor au început să trimită acel mesaj în limba rusă cu un link magic.

Mulţi dintre acei ce şi-au pierdut parola nu au mai putut să şi-o restabilească. Mai jos voi descrie metoda cum eu am reuşit să restitui unei prietene parola de la poştă şi voi descrie acele cauze care au îmiedicat-o pe ea să facă acest lucru singurică. Vreau să menţionez că am o mare experienţă în lumea internetului, asta nu înseamnă că eu mai bine, sau mai uşor ar trebui să fac această procedură, email-urile sunt create pentru cele mai simple persoane şi chiar un copil de 10 ani care vede prima dată computer, doar citind textul care-i apare în faţă, ar putea să repete ceea ce am făcut eu. Probabil ştiu de ce altora nu le reuşeşte, ei nu vor să pună mintea în mişcare. Descrierea problemei:

Cineva a spart poşta şi a schimbat parola.

De obicei pentru a restabili parola e nevoie de răspuns la o întrebare de control, dacă răspunzi corect îţi apare câmpul unde introduci parola nouă. Din păcate marea majoritate a oamenilor, la înregistrare, introduc în acel câmp cu întrebarea de control nişte tâmpenii pe care le uită ziua următoare, oamenii cred că nu vor avea nevoie de aşa ceva.

Există o altă metodă pentru a restabili parola. User-ul poate din timp, în setări, să scrie un alt email pe care îl are şi în caz că îşi uită parola, pe celălalt email va fi trimisă o parolă nouă. Din păcate oamenii nici acest lucru nu-l fac, pur şi simplu nimeni nu înţelege pentru ce e asta.

Rezolvare:

Intrăm pe pagina de restabilire a parolei. Pe această pagină vor apărea o mulţime dea câmpuri care trebuie completate. Fără panică, am mai spus că e nevoie doar de pus logica în mişcare.

În câmpurile cu numele, prenumele şi data naşterii nu încercaţi să introduceţi datele din paşaport. Cei ce iubesc să scrie în loc de nume nişte punctişoare, inimioare şi steluţe trebuie să scrie în casetele cu nume şi prenume anume punctişoarele şi steluţele care au fost introduse la registrare sau în timpul modificărilor pe parcurs, data naşterii la fel, dacă aţi minţit şi aţi scris o altă dată decât cea a naşterii voastre, atunci scrieţi-o pe aceea. Cine nu ţine minte ce informaţie avea în acele câmpuri atunci intraţi de la un prieten de pe Agent, sau creaţi o poştă nouă (de care vom avea nevoie în viitor) şi intraţi în ancheta voastră pentru a vedea numele, prenumele şi data naşterii. Următoarea rubrică e cea cu sexul, sper că acolo e simplu, ţineţi minte ce aţi introdus?

Din nou se cere răspuns la întrebarea de control. Cine nu ţine minte răspuns la această întrebare, sau chiar nu are idee de unde s-a luat întrebarea asta şi ce ar fi acolo, sfatul meu, răspundeţi la întrebare aşa cum este, dacă vă întreabă numele de familie a mamei înainte de căsătorie, scrieţi-o, chiar dacă nu e acesta răspunsul la întrebare, oricum aici nu pierdeţi nimic dacă răspundeţi sincer.

Urmează aplasarea geografică, dacă în timpul înregistrării aţi ales locul unde vă aflaţi, introduceţi-l, dacă nu ţineţi minte, repetaţi procedura de mai sus, intraţi de pe alt email în anchetă si vă uitaţi ce scrie acolo.

Data înregistrării. Pentru mulţi oameni această întrebare pare a fi fatală, însă totul e simplu. Relaxaţi-vă şi amintiţi-vă ce v-a impus să faceţi email-ul, care era anturajul, aţi făcut cu vreun prieten, întrebaţi de acel prieten dacă nu ţine minte, dacă ţineţi minte cui aţi trimis primele mesaje, rugaţi acea persoană să vadă în arhivă dacă mai are păstrat acel mesaj. Dacă nimic nu v-a ajutat atunci pur şi simplu încercaţi să vă amintiţi cam câţi ani vă folosiţi de internet, ce anotimp era afară atunci când v-aţi registrat, şi punteţi o oarecare dată. Amintesc că mie mi-a reuşit să restabilesc parola unei prietene, şi întrebând-o anul aproximativ şi anotimpul, am pus o dată la întâmplare, deci cred că eram aproape.

În următorul câmp, unde cere parola, introduceţi ultima parolă care aţi avut-o, dacă nu o ţineţi minte, atunci scrieţi-o aproximativ, important să nu lăsaţi spaţiul gol, dacă aţi avut anterior altă parolă atunci scrieţi-o pe cea mai veche, însă cred că aceasta nu e de dorit.

Data ultimei vizite prin web şi prin POP3. Cel mai simplu să scrieţi în ambele câmpuri două zile consecutive. Amintiţi-vă când ultima dată aţi intrat pe poştă. Dacă nici asta nu vă puteţi aminti atunci din nou intrăm de pe altă poştă la noi în “Мой мир” şi căutăm unde scrie data ultimei vizite, acea dată şi o scrieţi.

În câmpul de mai jos, dacă aţi introdus o poştă pe care să vă vină parola însă nici pe acea poştă nu puteţi intra, oricum specificaţi-o.

În penultimul câmp introduceţi adresa de email a unui prieten sau acea adresă care aţi registrat-o pentru a vizita ancheta, pe acel email, timp de 3 zile lucrătoare, trebuie să vină parola nouă. Apropo, nu încercaţi să cereţi parola de mai multe ori în acest interval de 3 zile. Dacă expiră şi nu aţi primit răspuns, atunci puteţi repeta procedura.

Ultimul câmp, pentru mine, e cel mai important. Aici ne roagă să introducem o informaţie suplimentară care poate fi de folos pentru a convinge pe cei ce citesc cererea noastră să ne dea parola. Eu spre exemplu am scris acest text (doar că în rusă):

Bună, am intrat zilele acestea pe un link după care mi-a fost spart email-ul şi nu mai pot intra la mine pe poştă. Prietenii primesc de la mine pe de Agent mesaje de acest gen: [am enumerat 3 mesaje dintre acelea cu link-uri magice]. Am mai încercat zilele acestea, cu ajutorul unor prieteni, să-mi restabilesc parola, au trecut 3 zile şi nu am primit răspuns, cum, la fel cu ajutorul prietenului, mai încercăm o dată să vă trimitem această cerere. Dacă e nevoie, vă pot trimite copia după paşaport pentru a vă convinge că datele din act coincid cu cele din email şi că eu sunt adevăratul posesor al poştei. Vă mulţumesc.

Din start am spus că e nevoie de logică pentru a înţelege ce gândeşte acel ce îţi va restabili parola, doar acolo la Mail.Ru tot stă o persoană şi citeşte tot ce ai scris, persoana vede că încercările de restabilire au fost făcute de pe diferite IP, adică de pe diferite computere, de aceea am specificat că încercările anterioare, inclusiv şi aceasta, sunt făcute cu ajutorul prietenilor. Acel ce citeşte vede că întradevăr de pe Agent au fost trimise astfel de mesaje, el cunoaşte că acest caz nu e unicul şi astfel va intra în situaţia utilizatorului care şi-a pierdut parola. La fel datele din paşaport eu nu le-am trimis lor, doar faptul că sunt gata, dacă mă contactează, să le prezint copia după paşaport, demonstrează cu nu sunt un mincinos, că dacă eram de acesta, mă depistau.

Succes şi multă logică vouă! Capul există pentru a gândi, dar nu pentru a astupa gâtul, să nu ploaie în el :) .


Leave a Reply