Zi cu ghinion

zi cu ghinionIată şi a trecut Sfintele Paşti, care în acest an a căzut pe 24 aprilie, a venit şi ziua de 25 care pentru mulţi e zi de odihnă, afară soare, oameni cu zâmbet pe faţă, unii cu mutre acre (motivul: o noapte nedormită), doar eu cu ghinionul meu.

Am fost cel mai cuminte în ziua de Paşti, am fost la bunici apoi am stat cu familia, cred că n-am păcătuit într-atât ca azi să am aşa o zi „frumoasă”. M-am ridicat din pat cu piciorul drept, ţin minte, şi totuşi toată ziua merge anapoda:

Ca orice adolescent, după ce m-am trezit, dau să pornesc laptop-ul să văd ce nou pe facebook şi pe odnoklassniki. Aprind, introduc stick-ul de internet Orange şi primesc eroare, repet procedura de introducere, nimic. Încerc să dau restart laptop-ului, că s-ar putea să meargă, dar aici al doilea „noroc” pentru ziua de azi – nu se aprinde laptop-ul, de fapt a început să se aprindă însă într-un moment s-a blocat. Primul lucru şi cel mai logic care-l pot face e stingerea forţată pentru a-l aprinde din nou. Pentru cei ce nu ştiu cum se stinge forţat un laptop: apăsaţi pe butonul de aprindere şi ţineţi apăsat 10 secunde până nu se stinge total, apoi în mod normal aprindeţi. Aceasta ar fi fost soluţia însă NU, prima dată în viaţă mi-a refuzat laptop-ul. O altă soluţie era să-l scot din priză şi să-i scot bateria, atunci el sigur se va deconecta. Mi-a reuşit, l-am aprins şi am încercat internetul care din nou îmi arată eroare, merg la computerul părinţilor, şi acolo eroare. Am ajuns la concluzia că Orange mi-a deconectat internetul pentru că n-a fost plătit la timp…

Pentru mine una dintre cele mai mari tragedii e lipsa de internet, aşa că am luat bani, m-am îmbrăcat şi am fugit în centrul satului să cumpăr cartelă pentru a reîncărca contul. Pe lângă aceasta am mai avut un motiv pentru care să merg în centru – trebuia să-mi cumpăr de la farmacie Zinerit, adică acesta e încă un ghinion al meu, că am o piele problematică. Primul noroc al zilei de azi, mi-am cumpărat cartelă pentru internet, însă n-a durat mult fericirea mea: am intrat în farmacie şi văd că Zinerit costă 174 lei, atunci când eu aveam în mână doar 150, mi-a spus vânzătoarea că s-a scumpit, era în jurul la 130, aşa că am plecat supărat acasă să stau pe internet.

Aşa cum nu aveam internet şi nu puteam să intru pe site-ul de unde îmi reîncărcam de obicei contul, am mers pe altă cale, am scos cartela SIM din modem şi-am introdus-o la telefonul meu mobil, am încărcat contul şi Boinas Dias internet!

Următorul ghinion: introduc în mobil cartela SIM cu numărul meu de telefon, aprind mobilul dar acela nu vede cartela, mai încerc o dată, din nou nimic, repet procedura de mai multe ori mişcând cartela, nimic. Zic cred că e problema în mobilul meu – îl iau pe cel al mamei, cer şi de la tata telefonul şi din nou nimic. Am încercat chiar şi să bag cartela SIM în modem să văd dacă laptop-ul o va vedea însă şi aici nici un semn de viaţă, disperat, intruduc în modem cartela de la internet, să intru pe internet să caut acolo o soluţie, dau Start şi din nou eroare. La acest moment deja înervat, roşu şi cu dureri de cap dau restart laptop-ului care, din nou se blochează, iarăşi scot bateria, vreau să-l aprind şi nimic, nu se aprinde. L-am pus în priză şi de data aceasta s-a aprins şi internetul s-a conectat, însă n-am găsit pe net nici o soluţie.

Ultima soluţie era să merg la partenerul Orange din centrul satului şi să-mi restabilesc cartela SIM, totodată îmi voi cumpăra de la farmacie Zinerit. Mi-am umplut buzunarele cu bani şi cu pas mare am pornit în centru, ajung la Orange şi văd pe uşă scris Închis, merg la celălalt magazin de unde mi-am cumpărat mai devreme cartelă de reâncărcare pentru internet să-i întreb dacă ei pot să-mi restabilească numărul însă şi acolo deja era închis. Am cumpărat Zinerit ş-am pornit acasă cu dispoziţia mai jos de nivelul asfaltului.

Acum, când scriu acest articol, a trecut doar jumătate de zi, cartela SIM aşa şi nu lucrează, plus la aceasta numerele sunt salvate le cartela SIM care se vor pierde,  eu aştept să se mai întâmple ceva aşa că intraţi deseară, s-ar putea să apară continuare la acest articol…


Comentarii

Lasă un răspuns