Articole cu Tagul: cuvinte goale

Despre hipsteri sau utilitatea îmbrăcămintei

Anii ’60 aparţin tinerilor hippie care preamăresc dragostea şi libertatea, anii ’70 sunt ai punkerilor care luptă împotriva sistemului, anii ’80 strălucesc în moda glam, anii ’90 sunt anii alternativilor, după 2000 au apărut emo care vroiau să-şi pună capăt zilelor. Suntem în 2013, am putea spune că aceşti ani nu au ce lăsa în istorie dar uite că în stradă au ieşit hipsterii. Au ieşit ei şi mai devreme dar nu chiar în aşa număr.

Urban Dictionary, care este cel mai autorizat dicţionar online al limbajului urban defineşte hipsterii ca o subcultură a unor persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani care cred în gândirea independentă, anticonformism, creativitate, artă şi muzică independentă. Cuvântul derivă din termenul slang „hip”, ce înseamnă „informat despre ultima modă”.

Referitor la îmbrăcăminte, aceştia preferă haine care nu fac parte dintr-o industrie sau vreo marcă celebră, de producţie de masă. În mare parte, ei îşi croiesc singuri hainele sau îşi folosesc imaginaţia, deseori debordantă la această cultură. Produsele handmade predomină, se îmbină stilul vintage cu cel modern, urban, sub unele din următoarele forme: vestă şi pălărie vechi cu adidaşi „ultimul trend” sau blugi „ubercool” cu tunică anii 70 etc.

După discuţii cu mai multe persoane care pretindeau că sunt parte din această mişcare culturală am reuşit să punctez câteva articole vestimentare care predomină în rândurile hipsterilor şi anume la bărbaţi. Trebuie să menţionez că arată bine ceea ce poartă însă eu voi dezbate utilitatea acestora:

hipster boschetar

Cardigan şi Sacou. Primul îţi crează o imagine de persoană independentă, în al doilea arăţi elegant însă ambele sunt dezgolite la gât. Să ne imaginăm că într-o zi de primăvară merge pe stradă un hipster, suflă vântul rece iar soarele deja încălzeşte. Parcă-i prea cald la subsuori, transpiră aşa că nici deodorantul nu-l mai ajută, dar la piept e rece, aşa că o seară cu gâtul umflat şi cu ceaşca de ceai fierbinte cu miere şi lămâie este asigurată.

Blugi skinny  (îngustaţi) şi scurţi. Nu cred că trebuie să explic, sper că aţi văzut persoane cu blugi îngustaţi şi strâmţi că le strânge icrele şi atât de scurţi că ciorapii se termină dar blugii nu încep. Sau aţi văzut sigur persoane în şorţi şi pantofi ori bocanci. Adică lasă să fie rece că suflă fântul sub haine, dar la picioare transpiraţi trebuie să fim obligatoriu?!

Cămaşă cu nasturele de la gât încheiat. E vară sau iarnă, cald sau frig, război sau pace, indiferent de situaţie la un adevărat hipster nasturele de la gât trebuie să fie încheiat, acest mic detaliu crează o iluzie de îngrijire, însă atunci când miroşi neplăcut la picioare şi la subsuori, nasturele nu mai contează. Există şi hipsteri mai înstăriţi care ascund acel nasture sub papion.

Papionul. Probabil cel mai controversat articol vestimentar. Acesta trebuie purtat dacă vrei să arăţi mai oficial însă hipsterii un detaliu al eleganţei l-au transformat într-un element uzual care poate fi purtat cu orice cămaşă, cu orice cardigan ori sacou, indiferent dacă eşti în blugi sau şorţi, porţi tu pantofi, bocanci, sandale sau adidaşi. Chiar dacă papionul stă bine, utilitate el nu aduce.

Bretele. Acestea se mai vând împreună cu papion. Bretelele sunt considerate drept accesoriu vestimentar. De fapt partea practică ar fi să susţină blugii ca să nu cadă, însă de ce am purta bretele dacă putem folosi o curea?!

Încălţăminte cu şireturi. Îmi amintesc că de mic copil preferam încălţăminte fără şireturi deoarece nu iubeam să mă aplec de fiecare dată, să leg, să dezleg, să se dezlege când merg pe stradă şi să le calc, etc. M-am descurcat o jumătate bună din viaţă fără şireturi şi parcă nu m-au displăcut fetele, nici n-am devenit mai antipatic pentru părinţi, rude şi prieteni, atunci de ce aş pierde câte 1 minut pe zi pentru a lega şi dezlega dacă acest timp pot să-l folosesc pentru lucruri mult mai utile. După nişte calcule simple primim 6 ore pe an, sau 12 zile timp de 50 de ani, e ceva!

 În concluzie: hipsterii duc un mod de viaţă foarte incomod. Dacă să mai amintim şi coafura care fură din timp pentru aranjare zi de zi (domnişoarele cunosc problema) atunci putem spune că hipsterii tind să fie independenţi, conform noţiunii, dar sunt prea dependenţi de acele detalii care i-ar deosebi de restul lumii.

Şi la final o definiţie, a unui blogger, care  mi-a plăcut cel mai mult: Să te imbraci „hipster” înseamnă să dezgropi tot ce e mai rău în moda ultimilor 20 de ani.

Eşti după nori, lumină

Eşti după nori, lumină

E noapte. Stau la fereastră şi privesc spre cer, te caut. Ai fost aproape, atât de aproape încât îţi simţeam căldura, te simţeam, te vedeam, te citeam. Te-ai îndepărtat de mine, nu-mi luminezi, nu-mi dai o rază de lumină ca să ştiu şi eu că tu mai ai nevoie de mine, deoarece eu am nevoie de tine.

Merg prin întunecime. Privesc în jos cu speranţa de a-mi vedea umbra, atunci voi şti că eşti aproape, mă priveşti şi radiezi de fericire… Nu o văd, e bezdnă! Oastea norilor negri a împăienjenit bolta cerească înghiţind în sine orice lumină, orice speranţă. Sunt norii despărţirii, dacă aş ajunge cu mâinile la cer, i-aş alunga… dar nu ajung, sunt un rătăcit în lumea muribunzilor atunci când tu eşti o veşnicie.

Auzul, mirosul, atingerea, gustul, nici chiar vederea nu pot să-mi demonstreze că tu încă exişti, dar eu ştiu, eu simt, eu sunt convins că cerul încă poartă acea coroană din stele cu-n diamant în vârf. Exişti pe partea cealaltă de necunoaştere, exişti şi luminezi. De-un an de zile n-ai mai fost aproape inimii, chiar dacă fizic eşti şi vei fi departe. De-un an de zile nimeni nu mi-a mai vorbit despre tine, nu mai eşti acea catastrofă de cândva, însă tu continui să-mi provoci panică în suflet şi în minte. Un orb în noaptea vagă sunt fericit că te-am văzut, sunt trist că nu te văd, vreau să te văd dar nu pot da înapoi, chiar dacă ştiu că-n spate e lumină, a ta lumină. Merg înainte, mergem înainte, şi totuşi speranţa moare ultima.

Pas după pas, mişcările mele sunt întrerupte, iar tu pluteşti uşor prin viaţă, pluteşti fără s-atingi problemele, necazurile. A luat sfârşit încă un ciclu al existenţei tale, urmează un nou început, un nou imbold. Păstrează-ţi traiectoria de zbor că s-a adeverit a fi corectă; păstrează lumina ca să fii văzută şi luminează-le rătăciţilor calea; păstrează-ţi frumuseţea care încântă chiar şi cea mai sălbatică fiară; fii simplu, Luna, c-aşa a fost să fie.

Ziua îndrăgostiţilor – ce banal sună

Ziua indragostitilor suna banal

Azi e 14 februarie, ziua Sfântului Valentin, alţii o mai numesc “Ziua îndrăgostiţilor”. Nu contează denumirea cât sensul acestei zile. Ar avea vreun farmec specific? De ce există în calendar o astfel de zi? Nu mă refer la denumirea sărbătorii, deoarece fiecare sfânt merită un loc în calendar, eu mă refer la specificul acestei sărbători.

Mulţi prieteni mi-au spus că urăsc această zi şi că nu o consideră drept sărbătoare. Aşa vorbesc cei ce nu sunt îndrăgostiţi sau cei ce au iubit însă la moment nu totul e atât de roz. Ceilalţi se bucură de sărbătoare.

Să vorbesc un pic despre stereotipuri, ele apar atunci când o “turmă” de oameni face un lucru iar minoritatea repetă după ei pentru a nu fi diferiţi, fiindcă “cine gândeşte diferit – acela greşeşte”, în democraţie adevărul aparţine majorităţii.

Modul în care petrecem această zi (14 februarie) la fel reprezintă un stereotip: cei îndrăgostiţi dăruie cadouri, felicitări formă de inimioare, merg la restaurant, film, teatru, patinoar sau în alte locuri care sug banii din buzunar.  Presoanele nemulţumite de această zi, adică cei ce nu sunt îndrăgostiţi, oricum încearcă şi ei să-şi păstreze spiritul de sărbătoare, aleargă cu felicitări prin şcoală (observaţia care am făcut-o azi în liceu) şi le oferă tuturor prietenilor şi fac ei asta orientându-se după “turmă”, deoarece ei reprezintă minoritatea.

Să ne întoarcem la cei majoritari care şi ei se zbat într-o turmă de oameni stereotipizaţi. De ce anume în această zi trebuie să cumpărăm cadouri? De ce azi trebuie să mergem la cinema, restaurant (vezi mai sus toată lista)? De ce în general trebuie să cheltuim bani în vânt pentru nişte cadouri care stau prafuite în dulap (sau în general pentru cadouri)? Bine, ultima întrebare se referă nu doar la ziua de azi, hai mai bine să găsim răspuns la întrebarea: De ce anume azi trebuie să facem toate aceste jertfe? Am putea doar să facem tot aceleaşi lucruri şi în alte zile, mai ales că o surpriză e mai plăcută decât cadoul de 14 februarie, la care persoana iubită se aştepta să-l primească. Se ajunge la banalitate, nu? Iar în caz că nu-i faci cadou, se supără, dar şi tu te simţi incomod, cum adică, toţi îndrăgostiţii (turma) petrec cele mai frumoase momente anume în această zi şi noi să stăm să ne plictisim (adică de ce să nu fim şi noi la fel de banali ca şi ceilalţi? hai să ne iubim, azi, nu mâine)?

Ce urâtă e ziua de 15 februarie: cei ce urăsc ziua îndrăgostiţilor, a doua zi nu pierd nimic, se plictisesc mai departe, ce ţine de persoanele din categoria a doua (inlove-rii), unii se trezesc cu dureri în cap (au băut mult), alţii cu dureri în p… (adică în inimă), cuplurile ştiu că şi-au făcut ieri datoria, deci următoarea zi urmează să fie tristă şi monotonă. Doar unele persoane de dimineaţă îşi vor săruta iubitul, vor aduce o cafea în pat, vor spune cuvinte frumoase adică vor păstra atmosfera romantică din ziua precedentă, doar că de data aceasta ei reprezintă minoritatea… tovarăşe “turmă”, bagă-i şi pe aceştia în rândurile tale!

Nişte răspunsuri

Mihaela Radulescu Niste raspunsuri

Recent am descoperit 2 lucruri frumoase (chiar dacă sunt din 2009), fiecare frumos în felul său, ambele au numele „Nişte răspunsuri”. Nu am stat să aflu care e legătura între cântecul „Taxi – Nişte răspunsuri” şi cartea Mihaelei Rădulescu cu acelaşi nume (căutaţi în Gheoghle), dar voi publica aici cântecul şi nişte citate din carte care le-am găsit pe net deja selectate (toată cartea n-am citit-o dar nici n-aş putea s-o public; cântecul îl găsiţi mai jos de citate),  daţi play, citiţi şi vă daţi cu părerile în care dintre citate vă regăsiţi.

“Scara pe care se urcă la etajul tău intim e admirată de mulţi – e făcută din picioare frumoase de femei, desfăcute brâncovenesc, lustruită cu răşini curse din femei pe care le-ai însemnat pe suflet cu fierul roşu.”

“Cred că doar în 3 zile din ultimul an ai trăit fără nicio mască. Şi atunci îţi venea mereu în vizită aceeaşi femeie. Doar atunci închideai ferestrele. Toate. Şi trăgeai perdelele. Toate. Şi plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugărită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine… atât de rău de fapt.
Nu iubi. Aşteaptă să vin să-ţi fac curăţenie.”

“Continuă să colecţionezi trupuri, gemete şi fiori. Ştiu că asta faci, îţi place la nebunie să fii colecţionar, dar nu proprietar, nu vrei să-ţi aparţină nimic din ce aduni.”

“[…] mi-am dat seama că îmi plac bărbaţii care par să aibă nişte răspunsuri, nu mereu întrebări la care sa răspund eu…”

“Dorul de dor – când ai prefera să te chinui din nou, decât să fii un om atât de singur.”

“[…] ştiu sigur că unui bărbat îi trebuie mult mai mult curaj să plângă decât să fie de piatră, aşa că admir ca pe o operă de artă orice faţă plânsă de bărbat.”

“Când plânge o femeie, nu întotdeauna un bărbat e de vină, dar el e mereu una dintre lacrimi.”

“Vorbesc doar pentru cei cărora le strălucesc ochii a inteligenţă, le vibrează sufletul a dragoste şi îi bântuie fiorii cu care ar deschide oricând o uşă interzisă…”

“Tu ce mai faci? … E întrebarea pe care îmi vine mai degrabă să o folosesc în loc de “te iubesc” şi “mi-e dor”, căci mă simt mai puţin egoistă.”

“Până şi la teatru actorii au o zi în care nu joacă – luni e ziua când sunt oameni obişnuiţi, nu joacă pe nimeni, nu îmbracă niciun costum, nu pleacă în nicio epocă.”

“Adevărul despre frumuseţea unei femei e mereu în ochii celui care o iubeşte.”

“Şi să nu credeţi că vara vine doar o dată, ci de fiecare dată, cu aceeaşi ciclitate, dupa ierni grele sau ornamentale… Vara vine la toţi, dar rămâne la cei care o strigă pe nume, eu aşa am înţeles…”

“Îmi las ochii pe mare, să plutească şi să nu încarce gândurile. N-am prea multe acum, domină doar iubirea şi câteva griji pe care mi le fac pentru păstrarea pe termen lung a acestor sentimente copleşitoare. Şi a acestui bărbat, care mi-a resetat creierul şi sufletul.”

“Toţi suntem cobaii unui studiu, la un moment dat. Şi rareori dezamăgim experţii. Poate doar murind din greşeală, nefăcând faţă experimentelor extreme…”

“Bărbatul acesta sigur există. E iubirea vieţii mele. Şi e chiar acum în mine, alături de femeia care mi-a adus aminte că sunt.”

“Ceea ce unora ni se pare ridicol, pentru alţii e sublim. Ceea ce unora ni se pare jenant, altora li se arată a libertate. Ceea ce ne excită la culme, pe alţii îi adoarme.”

“Eşti frumoasă… altfel. Eşti frumoasă ca o femeie pe care am s-o iubesc eu, într-o zi. Eşti frumoasă de parcă eşti a mea.”




Eu cu mâna stângă… „ţin furculiţa”. Dar tu?

Eu cu mâna stângă… „ţin furculiţa”. Dar tu? – Acesta e mesajul din statusul meu de pe Skype. Mai mulţi prieteni mi-au răspuns la întrebare iar una dintre discuţii mi-a plăcut cel mai mult, şi mi-a plăcut cel puţin din două motive:
1. Are sens şi poate servi drept lecţie de viaţă pentru unele fete;
2. Tot dialogul se bazează pe o metaforă.

Metaforă – Figură de stil rezultată dintr-o comparaţie subînţeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparaţie cu cuvântul-imagine.

cu mana stanga

EA: eu niciodată nu ţin furculiţa 🙂
EU: păi nu ţi-e foame?
EA: acum nu, dar chiar şi mi-e foame, nu iau furculiţa
EU: deodată din „tigaie” mănânci?
EA: nu cu furculiţa  😀
EU: păi tu ai spus că nu ai nevoie de „furculiţă”
EA: Da
EU: la anii eştia mai ţii „dieta”?
EA: un fel de dietă, adică sunt conştientă de ce mănânc şi ştiu sigur că nu-mi provoacă plus de grăsime
EU: Dar tu încă păstrezi „figura”?
EA: nu o păstrez da ţin la ea
EU: adică încă ai figura? N-ai pierdut-o după o tigaie „mare” de „mâncare”?
EA: niciodată nu mă las dusă în ispită de o tigaie 😀 todeauna am ştiut să pun preţul pe ceia ce e mai scump şi frumos
EU: Dar nu ţi-e interesant ce se află sub „capac”?
EA: pun preţ pe alte lucruri decât de ceia ce se află sub capac
EU: Bravo. Fata ca să fie atrăgătoare trebuie să păstreze „figura”. 😉

Filme care te provoacă să gândeşti

Filme care provoacă lacrimi deja ştim, le-am privit, am plâns. Dar prietenii mei nu sunt mulţumiţi, unii cer să le recomand filme bune, adică să nu adormi în timp ce-l priveşit. De ce omul adoarme? Deoarece creerul se relaxează. Filmele ce urmează te provoacă să pui mintea în mişcare, să judeci, să descoperi şi să urmăreşti pentru a înţelege.

filme care te provoaca sa gandestiThe Shawshank redemption [1994]
The green mile [1990]
V for Vendetta [2006]
A beautiful mind [2001]
Memento [2000]
Shutter island [2010]
Remember Me [2010]
Law abiding citizen [2009]
Catch me if you can [2002]
Anonymous [2011]
Black Swan [2010]
The Illusionist [2006]
Forrest Gump [1994]
Interstate 60 [2002]
The Prestige [2006]
Slumdog Millionaire [2008]
Inception [2010]
Flipped [2010]
Exam [2009]
Matrix [1999]
Source Code [2011]
After.Life [2009]
The Dark Knight [2008]
Flash of Genius [2008]
The Tourist [2010]
The Terminal [2004]
The king’s speech [2010]
Lucky number Slevin [2005]
In Time [2011]
The curious case of Benjamin Button [2008]
Interstellar [2014]
Trance [2013]
Stonehearst Asylum [2014]

N-am inclus în lista de mai sus filmele „Harry Potter” (mă refer la primele, în care era şi o taină, nu doar efecte scumpe) şi seria de filme cu „Batman„, sunt bune dar sunt mai multe aşa că le-am specificat aici, în subsol. Pe parcurs mi-am amintit şi de filmul „The Social Network„, acolo nu prea ai la ce să gândeşti, însă e bun, foarte bun. Aştept să completaţi această listă cu filme ce nu le ştiu sau de care am uitat, lăsaţi şi o scurtă descriere sau propriile impresii.

Comparaţie: Moldoveni vs Români (subiectiv)

Romanii mai buni ca Moldovenii

Cineva mi-a reproşat că în articolul „Cum se vorbeşte pe ambele maluri ale Prutului” am făcut diferenţă între români şi moldoveni. Nu spun cine-i persoana nemulţumită, doar nu-i frumos să arătăm cu degetul, pur şi simplu voi continua gândul în aceeaşi direcţie.

Hai să povestesc ce am trăit aseară. Trebuia să ajung la autogara „Filaret” din Bucureşti, să iau autobuzul de la ora 22.00 spre Chişinău. Aşa cum sunt o persoană zgârcită şi nu vreau să dau 15 RON pentru taxi, am zis că ajung la autogară cu tramvaiele, schimb un tramvai, fac mai mult timp, în schimb e gratis.

Voi aminti că Bucureşti e capitală europeană, mereu în creştere, mereu în schimbare, aşa că traseele tramvaielor au fost modificate şi nu ştiam cum să ajung mai simplu. Am oprit la o staţie să schimb tramvaiul însă acela nu mai venea, m-am adresat la şoferul altui tramvai care a oprit în staţie, a deschis uşa şi-mi explica cum să ajung, chiar mă simţeam incomod că reţineam lumea în staţie. Am mai întrebat de o persoană din stradă, aceasta nu ştia să mă ajute în schimb oprea alte persoane şi întreba de ei. Cineva, care vorbea la telefon, a rugat interlocutorul său să aştepte la telefon până-mi explică.

Am mai avansat cu vreo 2 staţii şi eram deja la o staţie de autogară, mai aveam puţin timp până pornea autobuzul spre Chişinău şi-mi era frică să nu-l pierd. Am întrebat de un băiat în cât timp vine următorul tramvai spre „Filaret”, în acel moment după băiat au venit nişte prieteni cu maşina, băiatul a întrebat de prietenul său de la volan dacă poate să mă ducă până la autogară şi evident că acela n-a refuzat.

Am ajuns la autogara „Filaret”, am urcat în autobuz, mi-am găsit locul, m-am relaxat şi mi-am scos telefonul mobil să intru pe net de pe wireless-ul (Wi-Fi) din autobuz (acum aceştia sunt inovatori: au router şi un modem cu internet). Mă apropii de şofer să-l întreb dacă este internet la ce şoferul îmi răspunde: Nu-i! Au furat stick-ul, tot nişte studenţi de-ai voştri.

Îmi iubesc ţara, sunt născut în Republica Moldova şi aici am crescut. Eu critic cetăţenii şi nici într-un caz ţara, însă e trist să realizez că nu există o ţară fără cetăţeni, Ţara Minunilor!

Cum se vorbeşte pe ambele maluri ale Prutului

Cum se vorbeste pe ambele maluri ale Prutului

Am ajiuns acasî, nakanetsto, pin Kişînău şela ti sîmţ ca-n inima Rusîii, şi s mai spun di faptu că cât şoferu de la marşutka Iaşi – Chişinău atît şî aşela de la Chişinău – Bender naruşău pravila dvijănia. Primu macîr ave soviste şî m-o preîntîmpinat cî s-o oprit ni pa pravilam atunşi când îmi discărca ciumodanul din bagajnic.

Gara Centrală – şel mai bispaşiadnîi loc din Moldova, babi cari ţîpă, altili mai suduie, tăţ cu busicurile sî bagă peste oameni numa ca sî discarşi tovaru, musor peste tăt – capitală europeană. Trebuia sî ieu marşutka spre Bender, ni-a rezervat am lăsat curtca pi scaun şî m-am dus după un hot-dog, am zakajât şî cît îl încălzea în microvalnovkă eu citeam pi pereţ „Magazinul AnastasiEa”, mîna automat so tras spre mobilnik sî fac o fotkă pentru muligambia.com însă am văst mîna prodoveţîi întinsă cu hot-dogu şerbinte, l-am apucat ş-am fujit la marşutcă care sî pornea.

În marşutkă, pi locu meu şîdea o fatî, eu întreb „Aici pe scaun era o curtcî!?” da ea beleşte nişti ochi la mini, karoce trebuia să-i repet în rusî, am uitat undi mă aflu. Fata şeia s-o sculat şî am văst cî e so pus cu curu chear pi curtca mea, nicî culiturî, nicî sovisti. Şel mai important cî-s acasî, şăd la cald şî perd timpu scriind bredu ista.

Textul de mai sus reprezintă o scriere a limbii (Române) Maldaveneşti aşa cum o pronunţăm noi în Republica Moldova fără nici o exagerare (*Nu se referă la toate persoanele din Republica Moldova şi nici la toate regiunile ţării însă consider că se referă la marea majoritate a populaţiei), pentru cei care nu înţeleg ce scrie, vă propun mai jos „traducerea” în limba română:

Filme care provoacă lacrimi

Ultimul timp tot mai mulţi prieteni mă roagă să le recomand vre-un film bun, frumos, care merită să-l priveşi. Am decis să fac un TOP cu cele mai frumoase filme care le-am privit vreodată, dar m-am bazat doar pe filme care provoacă lacrimi.

Titanic [1997]
P.S. I Love You [2007]
Dear John [2010]
Remember Me [2010]
The Lake House [2006]
If Only [2004]
Keith [2008]
Never Let Me Go [2010]
Scusa ma ti chiamo amore [2008]
Scusa ma ti voglio sposare [2010]
Flipped [2010]
Jeux d’enfants [2003]
Friends with Benefits [2011]
Waiting for Forever [2010]
Awake [2007]
The lovely bones [2009]
My Sassy Girl [2008]
The Last Song [2010]
The Notebook [2004]
Going the Distance [2010]
Definitely, Maybe [2008]
Letters to Juliet [2010]
Hachiko: A Dog’s Story [2009]
Twilight [2008]
Step Up [2006]
50 First Dates [2004]
Secretariat [2010]
Valentine’s Day [2010]
Tres metros sobre el cielo [2010]
Filme care provoaca lacrimi

Aştept să completaţi această listă cu filme ce nu le ştiu sau de care am uitat, lăsaţi şi o scurtă descriere sau propriile impresii.

Hai să scriem despre nimic

Despre nimic

Nu ştiu despre ce să scriu, aşa că am început să scriu despre… nimic. Straniu: una e să scrii despre nimic şi alta e să nu scrii nimic. Se primeşte un paradox, dacă eu scriu „despre nimic” aceasta automat devine tema articolului, deci eu scriu despre ceva, sau nu, eu scriu despre nimic? Sau totuşi despre ceva scriu? Ceva adică nimic! Saaau…

Nu mă întrebaţi ce sens au propoziţiile de mai sus că eu şi singur nu înţeleg. Scriu alineatul 2 dar mă uit la primul şi-mi place, nu vreau să-l modific şi nici să-l şterg. Nu v-a plăcut? Cum nu? Uite că n-o să mai scriu nimic şi atunci să văd cum veţi aştepta cu apă-n gură noi articole, dar până atunci voi scrie despre nimic. Tifu, din nou scriu prostii, ori că m-a bătut soarele la cap, ori c-am mirosit fete parfumate cu l’eau de cologne (adicalon franţuzesc pe bază de spirt).

Comunic pe odnoklassniki.ru cu o persoană, îi zic că scriu pe blog, şi:

Eu: De-ai şti despre ce scriu…
Ea: Despre ce?
Eu: Despre nimic!
Ea:

Ei şi cum să-i explic omului că „despre nimic” e tema articolului? Să-i zic: Omule, „despre nimic” asta-i tema articolului! Cred că aşa şi-ar trebui să fac, chiar dacă risc să nu fiu înţeles din prima. Nu, eu am lăsat omul să aştepte, i-am zis că va înţelege despre ce scriu după ce-i arăt articolul.

Dar la voi în cap ce se petrece?