Admitere în România – întrebări şi răspunsuri

Cum cauţi mai repede întrebarea de care ai nevoie:

1. Apeşi Ctrl+F pe tastatură;

2. În spaţiul care a apărut introduci cuvântul cheie. Ex.: „cetăţenie”, „foaie matricolă”;

3. Apeşi Enter şi vezi unde apare cuvântul cheie în text, dacă nu e întrebarea potrivită mai apeşi Enter până găseşti întrebarea de care ai nevoie ori până ajungi la sfârşit de pagină.

Rog să citiţi atent, în comentarii nu răspund la întrebări care se regăsesc pe această pagină.

 

Care este formula de calcul a mediei? Câte locuri sunt la universitatea x sau facultatea y? Când se depun dosarele?

INSIST să deschideţi şi să citiţi metodologia, veţi fi surprinşi să aflaţi că metodologia conţine practic toată informaţia de care aveţi nevoie.

Pentru elevi trebuie acordul ambilor părinţi? Ce fac dacă un părinte este plecat peste hotare?

Minorii au nevoie de acordul ambilor părinţi (dacă sunt în viaţă) sau al tutorelui legal.

 În cazul în care un părinte este în străinătate el trebuie să facă la notar declaraţiile necesare şi să le trimită în original acasă. După asta actele vor fi traduse în limba română la birou autorizat de traduceri (în cazul în care sunt în altă limbă) şi legalizate.

Ce fel de adeverinţă medicală trebuie pentru admitere în România şi ce trebuie să fie scris pe ea?

Pentru admitere în România este nevoie de o simplă adeverinţă medicală tip 086/e. Persoanele care aplică pentru liceu/facultate în Moldova şi în România vor cere de la medic două adeverinţe, pe una să fie trecută instituţia de învăţământ din Moldova pentru care aplică, pe cealaltă să fie trecut „România”. Adeverinţa se ia de la orice medic de familie din ţară.

Ce înseamnă „Acordul conducerii unității de învățământ preuniversitar (pentru locurile cu scutire de taxe școlare)”?

Nu s-a cerut în nici un an acest act, chiar dacă a fost trecut în lista de acte necesare. Recomand să nu vă faceţi griji referitor la acest act că nimeni nu o să vă ceară aşa ceva.

Se dă examen de admitere?

Nu există examen de admitere. Înmatricularea se face pe baza dosarului depus la consulat. Pentru domeniile de educaţie fizică şi sport, teologie, artistic, limbi moderne aplicate, arhitectură şi urbanism, înmatricularea este condiţionată de susţinerea unor probe de aptitudini, acestea vor avea loc după începutul anului universitar.

Pot prezenta diploma de colegiu în locul diplomei de BAC?

Nu, admiterea se face pe baza diplomei de BAC.

Pentru câte universităţi, oraşe şi specializări pot aplica?

Se poate aplica pentru maxim trei universităţi din acelaşi oraş sau din diferite oraşe şi/sau trei domenii de licenţă. Important: domeniile de licenţă alese trebuie să facă parte din acelaşi domeniu fundamental de ierarhizare. În Anexa 10 sunt clar enumerate domeniile fundamentale de ierarhizare şi domeniile de licenţă (specializările) corespunzătoare lor.

Câte dosare trebuie să prezint la consulat dacă vreau să aplic pentru trei universităţi?

Se completează un singur dosar. În cererea de înscriere se completează trei câmpuri, câte unul pentru fiecare universitate, oraş şi/sau domeniu de licenţă.

Este obligatoriu certificatul HIV/SIDA?

Certificatul HIV/SIDA nu este obligatoriu. Acesta însă nu este scump şi se face într-o zi, recomand să-l aveţi.

Trebuie autentificat vreun act la Ministerul Educaţiei?

Nici un act nu trebuie autentificat la niciun minister.

De ce acte am nevoie pentru admitere?

În Anexa 2 este lista cu acte necesare pentru admitere. Nu este nevoie de acte în plus, nu este nevoie de cazier sau de alte acte.

De unde se ia foaia matricolă şi ce trebuie să conţină?

Foaia matricolă se ia de la secretariatul instituţiei absolvite. Ea trebuie să conţină:

În cazul absolvenţilor de liceu: notele pentru toţi anii de liceu, mediile pentru fiecare an şi pentru fiecare materie, notele şi media de la BAC.

În cazul absolvenţilor de gimnaziu: notele pentru toţi anii de gimnaziu, mediile pentru fiecare an şi fiecare materie în parte, notele şi media de la examenul din clasa a 9-a.

Foaia matricolă trebuie să fie semnată şi ştampilată de către directorul instituţiei.

Pot să aplic pentru studii de licenţă în România dacă am mai făcut o facultate în Republica Moldova?

Da, se poate aplica pentru facultate în România, indiferent de situaţia şcolară din Moldova.

Pot aplica pentru studii în România dacă am cetăţenie Română?

Locurile sunt destinate etnicilor români şi cetăţenilor români cu domiciliu în străinătate respectiv, pot aplica persoanele care nu au cetăţenie, care au cetăţenie, certificat de naştere şi chiar paşaport Român. Nu pot aplica persoanele care au buletin român cu domiciliul pe teritoriul României.

Dacă am cetăţenie Română trebuie să îmi fac şi viză după ce sunt admis?

Dacă eşti admis la studii în România şi ai cetăţenie poţi circula fără viză.

În ce oraş depun actele dacă sunt din raionul x? Aş putea depune actele la Chişinău dacă sunt din raionul y?

Pentru a afla la ce consulat să depuneţi actele pentru studii în România consultaţi următoarea listă cu raionae: http://chisinau.mae.ro/node/258

Actele se depun la consulatul în raza căruia aveţi domiciliul. Aţi putea să aveţi surprize neplăcute dacă mergeţi la alt consulat să depuneţi actele.

Ce înseamnă cb şi ftb?

cb – locuri fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă.

ftb – locuri fără plata taxelor de şcolarizare, dar fără bursă.

Ce privilegii am în timpul studiilor? Plătesc căminul?

Căminul este finanţat din bugetul de stat. Studenţii vor fi cazaţi în limita locurilor disponibile şi conform mediei din anii anteriori. Cazarea pentru studenţi nu este obligatorie. Dacă căminul pentru care optează studentul are un preţ mai mare decât suma asigurată de către statul român, studentul va plăti diferenţa de preţ. Colegiile şi liceele asigură cazare în mod obligatoriu.

Pot să aplic la masterat dacă am licenţa în Republica Moldova?

Statul Român nu oferă locuri la masterat pentru etnici români cu licenţă în Moldova. Poţi aplica direct la universitate la un loc cu taxă.

Dacă am terminat licenţa în România, cum aplic pentru master?

Citeşte metodologia, găseşte locurile pentru master şi aplică direct la universitate, o dată cu cetăţenii români, susţinând examenul de înscriere. Dacă nu ai buletin cu domiciliu în România nu poţi aplica ca cetăţean Român.

Am nevoie de buletin şi de paşaport?

Da, în Anexa 2 se cere buletinul şi paşaportul. Teoretic de paşaport ai nevoie doar la deschiderea vizei şi nu ar fi mare problemă dacă nu îl ai gata în perioada depunerii dosarului de admitere la consulat.

Ce sunt bonificaţiile?

Nu e nimic important ce ar putea influenţa cumva procesul de admitere. Nu băgaţi în cap toate detaliile nesemnificative, acestea sunt nişte formalităţi de care au nevoie doar cei din comisia de admitere.

Aş vrea să fac studiile în engleză, la ce facultate aplic?

România oferă doar locuri cu predare în limba română. Nu există locuri la facultăţi cu predare în engleză.

Dacă am vreun grad de invaliditate sau sunt din transnistria ori am diplome e la olimpiezi şi concursuri ori fac voluntariat, beneficiez de vreun privilegiu?

Admiterea se face pe baza notelor din anii de liceu/gimnaziu şi a notelor de la examen. Nici un grad de invaliditate, nici o olimpiadă şi nici un alt factor nu ajută să obţii un loc mai bun. Procesul de selecţie se face la computer, într-un program, în acel program nu există câmp pentru gradul de invaliditate sau pentru alte menţiuni.

Dacă am frate/soră/părinţi într-un oraş, pot să mă asigur că intru anume în acel oraş?

Numai elevii minori pot să ceară ca să fie admişi în acelaşi oraş unde au o rudă de gradul 1 (părinte, frate/soră). Pentru aceasta ar fi bine să anexaţi la dosar carnetul de elev ori student al fratelui/sorei împreună cu copii (preferabil legalizate) după certificatele de naştere a fratelui/sorei şi a părinţilor, ori să prezentaţi vreo adeverinţă a părintelui că munceşte în acel oraş, ori copie după act de închiriere a apartamentului, de către părinte, în acel oraş. Dacă aceste acte nu s-au luat în calcul ori din greşeală v-au repartizat în altă localitate, după ce se anunţă rezultatele admiterii va fi o perioadă în care elevii pot să scrie cerere la Inspectoraul Judeţean Iaşi în care să solicite să fie transferaţi în localitatea unde au rudă.

Care este probabilitatea că… Care sunt şansele să… Cu media x ce şanse am…

Nu sunt Nostradamus, nu prezic viitorul, nu răspund la întrebări de acest gen.

Care universitate e mai bună? Ce oraş/universitate îmi recomanzi?

Nu am învăţat în toate universităţile ca să ştiu condiţiile şi nivelul de studii în respectivele instituţii. Google sigur ştie mai mult decât mine.


Comentarii

111 Responses to Admitere în România – întrebări şi răspunsuri

  1. Marina Gusan spune:

    Nu toate actele trebuie legalizate la notar. Vezi anexa cu documente! Acolo scrie clar care acte trebuie legalizate si care nu. In principiu este bine sa scrie "pentru admiterea la studii in Romania", insa in metodologie nu este precizat acest lucru. Deci este ok si adeverinta pe care nu scrie acest lucru.

  2. Marina Gusan spune:

    Ana, foile matricole nu sunt peste tot identice. La mine cel putin era total diferita de exemplul postat pe blogul lui Dmitri. Daca foia matricola eliberata de liceul tau nu are rubrica pentru sem. I si II este foarte ok. Eu in general prima data aud de asa ceva, pentru ca foile matricole in principiu contin doar media generala pentru fiecare obiect din fiecare an. Vorbeste cu secretara.

  3. Marina Gusan spune:

    In majoritatea cazurilor rezultatele apar in august. Insa cu cativa ani in urma au aparut si in septembrie. Ai rabdare, inca nu a inceput admiterea si tu vrei deja rezultate.

  4. Dontu Lena spune:

    salut,spuneti-mi va rog e obligatoriu toate actele legalizate la notar,si dak am adeverinta 086e e necesar sa skrie ca este pentru rominia?

  5. Ana Shin spune:

    Buna, am si eu o intrebare la care nu pot gasi raspuns. Unii elevi sustin ca exemplul de foaie matricola plasat aici nu le-a fost acceptat, asa ca mi-au oferit un alt model care pe linga note anuale, medii, precum si notele de la bac, le contine si pe cele semestriale in anii de studii liceali. Ce fac in caz ca am invatat in strainatate un an si nu pot completa rubricile cu semetrele I si II intrucit nu am note (le am doar pe cele anuale, care au fost convertite sau obtinute prin sustinerea restantelor) ?

  6. da, dar nu stiti o data concreta sau macar aproximativa? 10-15 august..

  7. daca depun de la balti, in ce termeni voi afla rezultatele? sper sa le aflu mai repede decit cei ce depun la cahul?

  8. Dyma Fcdb spune:

    nu pot sa vad metodologiea….ajutati-ma va rog :)

  9. Marina Gusan spune:

    Copiile dupa buletine/pasapoarte nu trebuie legalizate, nici pentru candidat, nici pentru parinti. Este scris clar in metodologie.

  10. Dorin Roșca spune:

    sint ceva devieri la admitere in romania daca am absolvit colegiul?

  11. Dorin Roșca spune:

    în cazul în care am absolvit colegiul, mai am nevoie de ceva documente suplimentare decat cele prezentate de liceeni? ( pur și simplu componența foii matricole cam diferă de cea a liceenilor) poate e necesară vreo confirmare de la colegiu?

  12. Dorin Roșca spune:

    în cazul în care am absolvit colegiul, mai am nevoie de ceva documente suplimentare decat cele prezentate de liceeni? ( pur și simplu componența foii matricole cam diferă de cea a liceenilor) poate e necesară vreo confirmare de la colegiu?

  13. Dorin Buliga spune:

    salut,vreu si stiu copiile buletinelor la notar trebuie intarite dela ambii parti sau numai a celui parinte care ma insoteste,daca am 16 ani?

  14. Olga Terenti spune:

    Cine-mi spune o adresa concreta,unde pot vedea facultatile…pentru 2013 ?

  15. Daca vreau sa intru la facultatea de drept la universitatea Cuza din Iasi, cum e mai bine sa fac sa merg sa depun actele direct sau prin concurs la Consulat… si inca ceva daca le depun ca roman pot sa le depun si ca basarabean ?

Lasă un răspuns