Ruta de iarnă: Bucureşti – Chişinău

Îmi zicea mie lumea să stau cuminte şi să nu caut perepeţii pe capul meu. Spuneau şi la televezor că se va strica timpul, că e cod galben, portocaliu sau ce culori mai sunt acolo?! însă dorul de casă (şi pofta de mâncare de la mama) m-au convins să merg din Bucureşti acasă, în Republica Moldova.

Duminică, 12 februarie 2012, dimineaţa am avut ultimul examen din sesiune şi eu cu încă două colege, Ţih Vladlena şi Ceresco Irina, ne-am rezervat locuri, la autobuzul de la ora 10 seara, spre Chişinău. Mie şoferul mi-a dat locul 13 şi în Chişinău trebuia să ajungem tot pe data de 13, ghinion ar zice cineva, dar mie-mi place acest număr, ziceam că-i de bine.  Eu şi cu Vlada am venit din timp la auto-gară, Irina întârzia, nu găsea un taxi liber, panica. La ora 22 şi câteva minute toţi erau la auto-gară, 26 persoane la număr,  autobuzul a pornit şi majoritatea pasagerilor şi-au făcut cruce.

Autobuzul mergea frumos, nu se grăbea, însă în primele minute a zilei de 13 februarie autobuzul, pe o porţiune necurăţată de drum, s-a lovit de ceva tare (bucată de gheaţă, ceva metalic, nu se ştie) şi s-a spart rezervorul de combustibil. Eram undeva în judeţul Buzău, mai departe nu puteam merge fără motorină şi o maşină de curăţat zăpada ne-a tras până la Hotelul Restaurant „Ovidiu”, din apropiere, unde noi toţi am aşteptat până şoferii vor rezolva ceva.

scobitori hui feng

Între timp în restaurant. Era trecut de ora 1, am intrat în restaurant, am luat meniurile de pe masă şi ne-am bucurat de preţurile mici a mâncărurilor: ciorbe, salate, gratar etc. dar am fost dezamăgiţi când am aflat că nu au nimic din meniu decât capucino, sare, piper şi scobitori „Hui Feng”. În crăpăturile meselor de lemn am descoperit fărmituri de pâine, Irina a remarcat că aici cândva totuşi a fost mâncare.

Noi, 3 colegi de la Administraţie Publică, am scos laptop-ul şi Vlada ne-a pus filmul „Puss in Boots”. În restaurant se întâmplau lucruri mistice: din camera  de hotel de la etajul 1 (după standarde moldoveneşti etajul 2) a început să curgă o cascadă de apă în una dintre cabinele din restaurant.

La ora 3 s-a apropiat un microbuz care a luat 16 persoane, în special domnişoare, şi a pornit spre Chişinău. Noi am rămas să aşteptăm următorul microbuz care, după cuvintele şoferilor, a pornit din Bucureşti şi vine să ne ia şi pe restu 10 oameni rămaşi. Irina, motivând că nu avea loc pentru a-şi pune bagajele în primul microbuz, a rămas cu mine să aştepte.

Doar la ora 4 şi 50 minute a venit cel de-al doilea microbuz ca să ne ia şi pe noi, cei 10 adormiţi, să ne ducă „acasă”. Ajungând la Bârlad am văzut şi camioanele care nu aveau voie să meargă mai departe, drumurile din nou erau închise de poliţie şi noi am realizat că eram ultimii care-am putut trece spre Moldova şi înapoi.

Am ajuns în vamă aproape de ora 10 dimineaţa, zici că nu rămâne decât să trecem vama şi mai departe e ultima sută de metri, însă nu toţi au avut noroc să treacă de vamă. Am avut în microbuz un băiat moldovean şi cu un prieten al său, cetăţean a Germaniei, pe care l-a invitat să viziteze Moldova. Ghinionul Germanului era să nu cunoască ce-i aceasta „Paşaport”, el avea la sine decât Cardul de Identitate, adică buletinul statului German, cu care poţi circula pe tot teritoriul Uniunii Europene, însă nu şi în afara ei. Vameşul român s-a uitat la el cu milă, nu avea ce să-i zică, fiind o vamă a UE, i-a permis să treacă însă l-a preîntâmpinat că vameşii moldoveni o să-i interzică intrarea în ţară aduăgând la sfârşit cuvintele „Believe me”. Aşa şi a fost, în Republica Moldova cetăţeanul Germaniei nu a putut să intre, să se întoarcă în Bucureşti nu puteau deoarece drumurile erau închise, au rămas blocaţi în vamă.

Ultima sută de metri mi s-a părut foarte lungă şi iată că la ora 12.20 am ajuns în Chişinău. Peste 15 minute am plecat cu autobuzul Chişinău-Bender spre casă, picioarele îngheţate, gândul la mâncare de casă, ochii mi se închideau şi adormeam.

Sfârşit.


Comentarii

10 Responses to Ruta de iarnă: Bucureşti – Chişinău

  1. Anna spune:

    OMG! asa aventuri…Dima, ai avut noroc ca ai trecut vama, cel putin. Scobitorile e un moment aparte… ca in filme de groaza. Interesant cum o sa ajungi inapoi la Bucuresti)) Astept deci noul tau articol pe aceasta tema :)

  2. Ionuț Minciună spune:

    Foarte tare pățania! Așa cum povestești tu, pare să fie chiar amuzant!

  3. Ana spune:

    Amintiri din studentie…Oricum nu are nici o logica sa pui asta pe blog. Frate, scrie si tu ceva sa ne captiveze si noua atentia.

    • Gorobîc Dmitri spune:

      Ana, ba are logică. Acesta e blogul meu adică pot să postez ce vreau. Ştii care e ideea acestei postări. Decât să povestesc fiecărui prieten ceea ce am păţit, să-i scriu fiecăruia în parte pe skype şi mess, mai simplu era să scriu o postare care să o vadă toţi prietenii.

      P.S. Şi referitor la ce scriu, titlul blogului meu e „Nu vă place, nu citiţi!”. Să nu crezi că ţi se adresează, ba doar am remarcat 😛

      • Ana spune:

        Imi pare rau, dar vad ca blogul tau se numeste GOROBIC DMITRI. Apropo, dar ca sa stiu daca imi place sau nu, mai intai trebuie sa citesc.

        • Gorobîc Dmitri spune:

          Intră pe home page, adică pe gorobic.com şi cu mouse-ul dă la tab-ul cu blogul meu, sus în browser. Acolo va fi scris Gorobîc Dmitri | Nu vă place, nu citiţi! Păi acela e titlul. :)

          Păi dacă ai citit ceva, nu ţi-a plăcut, după asta nu mai citeşti, aceasta e ideea. Dar sper să îţi placă, dacă tot ai citit şi ai comentat.

  4. Olivia spune:

    Sarmanul de tine,ai avut o noapte de peripeţii((,dar nui nimic ăsta e gustul vieţii!

  5. LiudZzZ spune:

    A ajuns si Irina totusi… ca imi faceam griji =))))
    Saracuţii de voi… şi germanul la fel….((((

Lasă un răspuns