Articole cu Tagul: foto

Rezervaţia de zimbri Haţeg – Slivuţ

Zimbru din Romania

Ştiaţi că: Deşi multă lume crede că zimbrul este acelaşi animal cu bourul, de pe stema istorică a regiunii Moldovei şi de pe steagul Republicii Moldova, această afirmaţie este una falsă. Bourul este o specie de bovine, dispărută în secolul al XVII-lea.

La fel de curios este faptul că ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania în 1790, astfel zimbrul a dispărut din actualul spaţiu Românesc şi nu au mai existat timp de 150 de ani. Abia în 1958 specia a fost reintrodusă în România, după ce doi zimbri au fost aduşi din Polonia în pădurea Slivuţ de lângă oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara. Despre această rezervaţie voi povesti în continuare.

În anul 2012 în România populaţia zimbrilor a ajuns la aproape 100 de exemplare care trăiesc în rezervaţii, în grădini zoologice sau în libertate, fiecare exemplar însă este supravegheat deoarece această specie este în pericol. Chiar dacă rezervaţia Haţeg – Slivuţ nu deţine cel mai mare număr de zimbri, aceasta este ce mai „bătrână” rezervaţie unde a călcat noua generaţie de zimbri români. Acum în zimbrărie trăiesc 2 masculi, 4 femele şi 4 pui, în total 10 zimbri.

Zimbrii din Hateg

Câteva motive de ce ar trebui sau aţi putea să vizitaţi această rezervaţie:

1. Zimbrul este cel mai greu animal de pe uscat din Europa şi foarte puternic. Inima se bate mai repede atunci când auzi răsuflarea mascului care stă după un gard fraged pe care el l-ar da jos, dacă ar şti că poate :).

2. Acest animal este o parte din istoria României, eşti tu Român sau turist străin, ca să simţi România, trebuie să-i simţi istoria.

3. Rezervaţia are o amplasare geografică bună. Dacă vrei să vizitezi mai multe destinaţii turistice, poţi începe de la Târgul Jiu, unde sunt Coloana Fără Sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii de Constantin Brâncuşi, apoi trecând de Parcul Naţional Defileul Jiului, ajungi şi la Rezervaţia de zimbri Haţeg – Slivuţ iar călătoria poate continua cu Castelul Corvinilor şi la sfârşit Cetatea Deva.

4. Pentru a ajunge în rezervaţie trebuie de parcurs un drum cu lungimea de 3 km prin pădure, drum îngust dar renovat. Se trece cu automobilul lejer însă recomand o viteză cât mai mică pentru a admira peisajul.

Zimbraria Hateg - Slivut

Dacă nu te-am convins să vizitezi această zimbrărie – nu are rost să mergi. Ca să simţi frumuseţea acestui loc trebuie să vrei, dar dacă nu vrei, nu te poate impune nimeni. Vă mulţumesc pentru lecturare şi ne vedem la Haţeg.

Rebranding pentru satul Varniţa

Compania „Student Travel” cu ajutorul agenţiei de publicitate Piko au realizat o serie de imagini cu titlul „America e mai aproape decât crezi”. Campanie de promovare a serviciilor de Word and Travel în SUA. Astfel oraşul Cricova s-a potrivit foarte bine pe wordmark-ul companiei Coca Cola, Şoldăneşti în loc de Snickers, etc. Toate acestea le puteţi vedea pe net (apăsând aici de ex.)

Design-erii de la Piko au uitat să bage undeva şi Varniţa, un sat al doilea după capitală cu oameni talentaţi şi nici macar nu l-au luat în seamă. Dar ştiu eu de ce Varniţa nu figurează în albumul lor, pentru că Varniţenii nu-şi părăsesc patria pentru un „Vis American”. Totuţi ca să nu-i supărăm pe Varniţeni am făcut eu un mic rebranding pentru Yahoo şi Wikipedia şi cred că mi-a ieşit la fel de bine ca şi design-erilor de la studiou de publicitate:

Varniţa Yahoo rebranding
Varniţa wikipedia rebranding

Interziceţi minorilor să iasă la manifestaţii!

Marşul Unirii din 16 septembrie

Am scris mai devreme o postare cu titlul „De ce un necărturar pleacă la Marşul Unirii?” unde am criticat foarte rece un blogger, dar l-am criticat constructiv. Am hotărât să-l găsesc şi să-i arăt articolul şi să-mi mai cer o dată scuze că mi-am permis aşa să scriu despre el, sperând că nu l-am umilit. Am găsit blogurile acestuia, am găsit chiar şi numărul de telefon, am intrat pe profilurile de pe reţelile de socializare şi am fost uimit de ce am văzut: un copil de 15 ani (apasă pe imagine).

Acum stau şi mă gândesc că toată critica mea a fost doar o aberaţie, că băteam în perete deoarece nu consider că merită să explici unui copil, care încă nu a învăţat la şcoală toate regulile din limba română, despre ortografie. Am lăsat totuşi postarea, ca pe viitor, când va atinge majoratul, să intre şi să-şi vadă greşelile, sper că atunci va râde când va citi.

Alt ceva m-a deranjat foarte mult, de ce acest copil scrie aşa lucruri urâte despre un alt popor dacă el are 15 ani şi nici istoria n-a învăţat-o cum se cade la şcoală, şi unde se uită părinţii acestuia? De ce părinţii îi permit să scrie pe internet expresii de acest gen: (pedo)Ruşii; pe(d)ovarăşi; cioban alcoolic sau unui degradat mintal; comuiştii cu 1000 de retardaţi plătiţi ş.a.m.d. Intru pe profilul acestuia şi văd că are de toate, călătoreşte şi se odihneşte prin diferite ţări, se implică în proiecte, părinţii îi dau tot de ce-ar avea nevoie un copil, de ce lui i-ar trebui să se implice în activităţi extrimiste?! Chiar aşa de tare îl deranjează faptul că suntem un stat independent?! L-ar deranja procesul de perfectare a vizei pentru ca să meargă în Bulgaria la „Rusalka”?! Sau părinţii lui sunt nemulţumiţi de situaţia din ţară şi îşi folosesc odrasla pentru a-şi potoli stresul?!

Un copil de 15 ani a fost folosit, exploatat, trimis prin Chişinău să lipească abţibilduri cu „invitaţie” la marşul unirii. Copilul clar că a acceptat propunerea, el şi pe facebook a scris că i-a părut „interesantă” această activitate, pentru că la vârsta asta el se simte important, solicitat, folositor pentru societate.

Am o propunere, hai să nu permitem minorilor să participe la manifestaţii. Atâta timp cât minorul sub 18 ani nu are dreptul la vot, consider că nici la manifestaţii/mitinguri nu trebuie să participe, pentru că e acelaşi lucru: personalitatea îşi arată poziţia socială, iar el, copil fiind, nu trebuie să aibă aşa poziţie, el trebuie să se joace cu maşinelile şi să privească „The Lion King”. Părinţii care-şi lasă copiii singuri să meargă la aşa evenimente trebuie pedepsiţi, poate atunci vom prinde la minte. Cunosc mai multe persoane minore care au intenţia de a participa la Marşul Unirii, din propria iniţiativă şi fără acordul părinţilor.

Părinţi, aveţi grijă de copiii voştri! Copii, este periculos, dacă aruncă „opoziţionarii” cu ceva în toţi zece mii câţi sunteţi, poate să nimerească în tine, şi cine va purta răspunderea pentru tine când tu mergeai singur pe străzile capitalei în mijlocul mitingului?!

5 destinaţii din Moldova ferite de ochiul omului

Republica Moldova nu-i atât de mică cum pare. Eu credeam că pot vedea toată ţara în 2 zile, dar de fapt nouă o săptămână nu ne-a ajuns nici macar pentru jumătate din locurile planificate. Am fost membrul echipei Peugeot Partner şi timp de 7 zile, în cadrul proiectului Redescoperă Moldova, am vizitat mai mult de 100 de destinaţii turistice, sau care în viitor ar putea să devină turistice.

În Moldova există locuri arhicunoscute, preferatele turiştilor, cum ar fi: Cramele de la Cricova, Mileştii Mici, Purcari, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Zimbrii din Pădurea Domnească, Mănăstirile Curchi, Hâncu, Saharna şi Ţîpova. Toate acestea sunt destinaţii bine mediatizate şi obligatorii pentru orice străin.

Pe stâncile de la Ţîpova

În TOP-ul de mai jos am inclus primele 5 destinaţii pe care aş vrea să le văd din nou, să am la dispoziţie mai mult timp pentru a savura, pentru a pătrunde în atmosfera deosebită şi unicală a fiecăreia dintre destinaţii. Desigur că aş vrea să mă întorc la Orheiul Vechi sau la Cricova, e frumos acolo, dar nu simt atmosfera locului. Cantitatea mare de turişti deja a uzat aerul, a bătut cărările, a capitalizat şi a atipizat ceea ce cândva era diferit. Eu sper să vă placă locurile, care cândva ferite de ochiul omului urban, au păstrat în iarbă, în cărări, în stânci şi în pereţii clădirilor căldura şi mirosul deosebit.

1. Satul Cernoleuca din raionul Donduşeni.

Drumul de pietriş, lung şi accidentat, ne-a dus direct spre cimitir, s-ar părea că satul nu-i deloc ospitalier. Trecând pe lângă, am mers în inima satului. În Cernoleuca am descoperit două destinaţii. Despre prima n-am aflat multe, era casa pictorului Igor Vieru. Poarta mare, de lemn şi ornamentată, din start ne-a trezit curiozitatea, nu putea fi poarta unui simplu om. Am oprit lângă gard să căutăm vreo placă pe care să fie scris macar ceva, nimic, oamenii din sat spuneau că „e casa lu Igor Vieru, a fost poet”, dar noi ştiam că-i pictor, probabil că-l confundau cu Grigorie Vieru.

Mai departe-n sat, în curtea şcolii se află o clădire veche, este Conacul lui Constantin Cazemir. Cândva în clădire a fost bancă şi acum în clădire este orfelinat. Nu aveam de unde să ştim această informaţie dacă nu ne apropiam de nişte persoane care să ne povestească, erau Directorul Adjunct şi contabilul orfelinatului. Ei ne-au povestit că statul îi închide, ne-au mai spus că în spatele liceului a fost casa lui Cazemir de la care au rămas doar ruinile, cândva mai era o alee de plopi şi un dendrariu de care îngrijeau elevii din şcoală, dar n-a mai rămas nimic. Tragica istorie a satului a fost completată cu o răsuflare grea – liceul tot se închide din anul acesta, va fi gimnaziu.

Încălzirea de dimineaţă la tabăra Rusca (Video)

Echipele de la Redescoperă Moldova au dormit noaptea aceasta în tabăra Rusca care aparţine Ministerului Justiţiei. În tabără de vreo 3 ani nu se mai odihnesc copii, vara aceasta a fost arendată pentru o lună, camerele au fost un pic reparate ca să poată trăi oameni acolo aşa că noi am avut noroc cu perioada.

Tabara Rusca

Încă ceva specific pentru Rusca: în sus pe deal se află un penitenciar (închisoare) de femei. Noapte băieţii dormeau cu ochii deschişi şi cu urechile ciulite ca nu cumva să evadeze „fetele” şi să coboare-n vale spre noi. Noaptea a trecut fără incidente aşa că dimineaţa, toţi 20 de pioneri bloggeri, în frunte cu физрук Роксана Бурсук из братской Румынии, toţi plini de energie am hotărât să facem un pic de gimnastică înainte de drum. Vedeţi ce ne-a reuşit:




Mănăstirea Tureatca din Călineşti

Când eram elev mergeam cu elevii din şcoală prin mănăstirile Moldovei, încercaţi să enumeraţi mănăstirile la care aţi fost, sau cel puţin denumirile cărora le cunoaşteţi. Începem cu Saharna, Ţîpova … pe care le mai ştiţi?

Astăzi am fost la o mănăstire care se află chiar în mijlocul unei păduri imense, la numai 15 km de malul Prutului, în raionul Făleşti,  mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Călineşti, zisă după o denumire mai veche „Tureatca”. Istoria mănăstirii este veche dar din păcate nu se cunosc decât unele date despre activitatea ei. Trecutul aprig nu a lăsat nici o filă scrisă din istoria mănăstirii care să ateste etapele activităţii aşezământului monahal în decursul secolelor. Documentaţia mănăstirii se află la Iaşi însă Românii nu vor să le-o dea mănăstirii moldoveneşti deoarece aceştia nu vor să treacă la stil nou.

Mănăstirea Tureatca

Clopotele mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” au început să bată pentru prima dată în anul 1774. A fost ctitorită de cneazul Rumeanţev care locuia prin preajma oraşului Râbniţa de azi. Istoria zbuciumată a mănăstirii a făcut ca să fie reconstruită de 6 ori până la etapa actuală. Din unele surse aflăm că mănăstirea a fost reconstruită pentru a patra oară în anul 1922 după care a fost destrămată din nou fiind reconstruită în anul 1947 de către un locuitor al satului Călineşti pe nume moş Sîrghi Magdîl. Nu se cunoaşte când a fost închisă şi din ce cauză dar e posibil acest lucru să se fi întâmplat în jurul anilor 1960 atunci când au fost închise majoritatea mănăstirilor de pe teritoriul Basarabiei.

Interiorul mănăstirii

În anul 1992 cu binecuvântarea ÎPS Vladimir Cântărean, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove mănăstirea a fost redeschisă, aici poposind câţiva vieţuitori în frunte cu ieromonahul Irineu în calitate de stareţ. Odată cu sosirea lor la „Tureatca” au început şi lucrările de renovare. De menţionat este faptul că pe teritoriul mănăstirii nu mai exista decât unii pereţi ai bisericii „Adormirea Maicii Domnului” pe care erau pictate câteva icoane precum şi ultimul ctitor al mănăstirii moş Sărghi Magdîl. În scurt timp au fost demolaţi şi aceşti pereţi iar în ziua prăznuirii „Adormirii Maicii Domnului” a fost pusă din nou pe acelaşi loc piatra de temelie a unei noi biserici cu acelaşi hram de către un sobor de preoţi din satele vecine. În acelaşi timp mănăstirii i s-au acordat de căte Gospodăria Agricolă din comuna Călineşti 5 ha de pământ din care se întreţineau veţuitorii.

Clopotele mănăstirii Tureatca

În anul 2005 în mănăstire a avut loc reorganizare, monahii au plecat la alte mănăstiri iar aici au fost aduse maici. Lucrările de renovare au început cu corpul de chilii apoi cu biserica „Maica Domnului cu 7 săgeţi”, în interiorul căreia a fost amplasat un nou iconostats precum şi mai multe icoane mari. În anul 2008 a fost sfinţită noua biserică cu hramul „Sf. Apostol Bartolomeu”. Din anul 2007 mănăstirea se supune Episcopiei de Bălţi şi Făleşti. În prezent lucrările de renovare continuă iar construcţia bisericii „Adormirea Maicii Domnului” încă prezintă o prioritate pentru conducerea mănăstirii.

Alexandru şi Livia Melnic, meşteri populari din satul Cobani

Pe lângă locuri turistice în ţara noastră mai sunt şi oameni talentaţi. De data aceasta am fost în vizită la familia Melnic, soţii Alexandru şi Livia sunt meşteri populari. Alexandru este specializat pe împletirea din fibre vegetale şi lucru cu materiale din natură, de mic copil este pasionat de natură iar această ocupaţie o are de 20 de ani. De câţiva ani îşi expune lucrările la Mold-Expo, a fost în România cu expoziţii şi la el acasă au fost turişti din diferite ţări. În anul 2007 a primit titlu onorific ca cel mai bun meşter popular.

Materialele el şi le prigăteşte de cu vară, le curăţă, le împarte după dimensiuni, culoare şi flexibilitate. Chiar dacă a citit multă literatură, dnul Melnic preferă să experimenteze cu materialul, să-l culeagă în diferite perioade ale anului, le usucă în diferite condiţii şi după asta compară proprietăţile materialului finit. Pentru ca lucrările sale să capete mai multă viaţă, Melnic Aleaxndru a încercat să boiască paiele, la fel cum părinţii cândva boiau lâna au ouăle de paşti.

Melnic Alexandru

Împletirea din fibre vegetale o practică doar de 2 ani şi o lucrare o face în 2-3 zile.  Un preot o dată l-a întrebat dacă nu face şi icoane, această întrebare a fost o provocare şi de atunci am modelat câteva zeci de icoane. Cred că nu veţi fi miraţi dacă veţi afla că Alexandru Melnic are şi 4 grupe de elevi de la centrul de creaţie din Glodeni pe care-i instruieşte în arta de modelare tehnic, pe cei mai mici, iar alte două grupe, cu elevi mai mari lucrează cu materiale vegetale.

Lucrările din paie

Soţia Livia nu rămâne în umba soţului căci este şi ea foarte talentată, chiar dacă după profesie este medic şi lucrează la Centrul de Medicină din localitate, totuşi serile se ocupă cu împletitul, ţesutul, croşetatul şi crează obiecte de vestimentaţie. Soţul ne-a destăinuti că pentru unele lucrări el capătă inspiraţie din ornamentele de pe ţesăturile soţiei.

Seara ei fac micro-şezători, micro deoarece sunt doar ei doi, se apucă de ocupaţia preferată şi cer aprobarea unul celuilalt, „dacă-i place soţiei – o să le placă tuturor” a spus domnul Melnic.

Lebede împletite

Muzeul Ţinutului Edineţ

Pentru iubitorii de istorie, tradiţii şi pentru patrioţi voi povesti despre Edineţ. Pentru început în Edineţ, chiar în faţa Primăriei este Lupoaica care-i hrăneşte pe Romulus şi Remus, primăria mică, cu un singur nivel (am văzut şi în sate primării mai mari) în schimb renovată.

Cel mai turistic loc din oraş este Muzeul Ţinutului Edineţ. Muzeul împărţit în trei secţii:

Secţia istorie. A fost deschisă în anul 1992, aici se găsesc bani, insigne, acte, drapele, fotografii şi diferite obiecte legate de istoria zonei. Multe exponate în limba rusă, din perioada sovietică, şi la fel de multe româneşti. Muzeului aparţine şi colecţia de insigne a veteranului în sport Simion Furman, evreu de origine.

Muzeul Edineţ, secţia istorie

Secţia de artă populară. Deschis în anul 1993, are peste 400 de exponate, majoritatea sunt strânse de la bătrâni şi fiecare are propria istorie. În muzeu este un colţişor cu broderii, găseşti acolo şi obiecte de cult, lucruri din lemn. În sala de ţesuturi sunt covoare, prosoape foarte valoroase deoarece au ornament din vopsele naturale, toate exponatele au peste 50 de ani. Covoarele de cânepă erau puse pe cuptorul fierbinte din motiv că covoarele din lână miroase dar cele din cânepă erau numai bune. Toate ţesăturile erau calitative şi executate cu grijă deoarece o fată nu putea fi măritată dacă nu croşeta sau nu ştia să ţese.

Muzeul Edineţ, secţia arta populara

Secţia natură. Înfiinţată în anul 1982, atunci au fost procurate toate animalele. Expoziţia începe cu dinţi de mamut şi lemn pietrificat şi ajunge până la căprioare mumificate.

Muzeul Edineţ, secţia natură

Clădirea muzeului a fost construită de un evreu după ce a donat-o statului pentru ca să fie acolo spital, de când a fost înfiinţat muzeul, au fost invitaţi pictori din Chişinău pentru ca să picteze păreţii din încăperi. Muzeul are în jur de 15 angajaţi şi este la balanţa locală, intrarea este liberă aşa că vă invit pe toţi să vizitaţi Muzeul Ţinutului Edineţ.

Soroca – Naslavcea, vizita mănăstirii Rudi, satul Cosăuţi şi conacul din Cernoleuca

După o noapte la tabăra Dumbrava în căsuţe pentru copii, am mers la Soroca, aici e standard: Cetatea Soroca, după asta Lumânarea Recunoştinţei, am vizitat dealul ţiganului şi Muzeul de Istorie şi Etnografie. Soroca noi nu am redescoperito dar mai degrabă am revăzut-o.

Mai departe e mai interesant: în satul Cosăuţi, într-o vale se află Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, un loc liniştit şi izolat de civilizaţie, lângă mănăstire un lac, pe malul lacului este amenajat un mic parculeţ, treci peste un pod şi ajungi la izvor cu apă sfântă.

Acoperamintul Maicii Domnului

Tot în satul Cosăuţi am fost pe la carierul de piatră unde acum se extrage granit. Carierul este privat, n-am putut să ne apropiem foarte aproape, plus că erau explozii pentru descoperirea granitului însă oricum am reuşit să savurăm peisajul care-ţi opreşte respiraţia.

Carierul de calcar

O altă Mănăstire se află în satul Rudi, departe în pădure, e mănăstire de călugăriţe pe teritoriul căreia nu poţi intra în pantaloni scurţi sau femeile nu intră cu capul gol. Călugăriţele ţin foarte mult la tradiţii şi norme, acolo nu fac cununii, dacă vii din drum lung şi eşti flămând, acolo vei fi hrănit cu mâncare caldă şi foarte bună. O cetate de pămînt mai mică, dar nu mai puţin impresionantă se află în canionul pitoresc în aval cu mănăstirea Rudi, cetatea se numeşte „Farfuria Turcului” şi poate fi văzută de pe stânci dacă nu este ascunsă sub copacii care au crescut în acele locuri.

Manastirea Rudi

Sub un cimitir din Rudi am găsit intrare în Peştera Răposaţilor,  ea are 75 m lungime, lăţimea maximă e de 7 m iar înălţimea de 8.5 m, peştera este formată în calcar sarmaţian.

Îngheţaţi de frig după peştera din Rudi, am continuat călătoria noastră mergând în raionul Donduşeni. Prima destinaţie a fost parcul şi Conacul din satul Ţaul. Conacul boierului a fost construit în secolul IXX – începutul secolului XX, în parc au fost aduse din diferite părţi ale lumii peste 150 de specii de arbori şi arbuşti. În perioada sovietică pe teritoriul parcului şi în conac era sanatoriu, au fost aduse şi animale exotice ca de exemplu păuni, urşi ş.a. Din 1991 clădirile au fost abandonate şi acum acolo putem doar să facem poze în stil de „Cernobîl”.

Conacul Ţaul

Nu departe se află şi satul Cernoleuca, acest sat are o istorie mai interesantă şi la fel tragică. În sat sa păstrat casa pictorului Igor Vieru, pe aceeaşi stradă, în curtea liceului este clădirea conacului iar după şcoală ruinele casei lui Constantin Cazemir, în clădirea conacului a fost bancă iar ultimii ani – orfelinat care este în proces de închidere.

Undeva prin satul Sauca, pe nişte drumuri înguste am găsit Casa Muzeu Petru Zadnipru. Sincer să vă spun nu am auzit despre acest poet însă am găsit informaţie că a fost prieten bun cu Grigore Vieru, chiar şi Nicolae Dabija a scris un eseu despre dânsul.

Ultima locaţie vizitată a fost Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Călărăşăuca din vecinătatea oraşului Otaci.

Conacul lui Constantin Cazemir din Cernoleuca

Am trecut azi prin localitatea Cernoleuca, raionul Donduşeni. În sat locuiesc aproximativ 2200 persoane, sătuc mic şi simplu la prima vedere şi nici nu m-am aşteptat să găsim acolo nişte locuri cu o istorie atât de interesantă. La intrarea în sat dai direct de cimitir, înspăimântător însă nu pentru noi.

În Cernoleuca, pe 23 decembrie 1923 s-a născut Igor Vieru, Tata lui, Dumitru, pe lângă multe alte meserii, mai avea şi pasiunea desenului. Îndrăgostită de artă populară era şi mama lui, Ana. De la părinţi, viitorul pictor, a luat acest talent şi dragostea de culori. Am trecut, împreună cu echipa Redescoperitorilor, pe la casa pictorului, mai departe pe aceeaşi stradă, în curtea liceului am dat de o clădire veche – Conacul lui Constantin Cazemir.

Casa lui Grigore Vieru din Cernoleuca

Ne-am apropiat de nişte persoane ca să aflăm ceva mai mult despre această clădire, acele două persoane erau Directorul Adjunct şi Contabilul de la Orfelinatul din sat, aceştia ne-au povestit multe lucruri interesante şi importante. De fapt conacul de lângă şcoală a mai fost şi bancă iar acum este sediul Orfelinatului. Casa, unde a trăit Constantin Cazemir, se află în spatele şcolii, acum casa este demolată. Localnicii ne-au mai povestit despre o alee de plopi de la casa lui Cazemir care-au avut la fel o soartă tragică – au fost şi ei tăiaţi. Contabila îşi amintea perioada când era elevă, exista în sat un dendrariu de pe timpurile lui Cazemir cu o colecţie mare de plante aduse din străinătate ca de exemplu Stejarul American sau Copacul de Plută. Fiecare elev trebuia să urmărească câţiva copaci: când apare prima frunză, cum creşte, duceau o evidenţă serioasă, dar acum nu există nici dendrariul.

Conacul lui Constantin Cazemir, Cernoleuca

Istoria localităţii este tragică dar nici realitate nu e mai bună. Orfelinatul este pe cale de închidere, de 3 ani de zile n-a mai fost reparată aceată clădire, dar de ce s-o repare dacă nu sunt copii?! Casa de copii a intrat într-un proiect de închidere a instituţiilor. Acelaşi liceu, în curtea căruia se află conacul (orfelinat în prezent trecut), din anul acesta a devenit gimnaziu, nu sunt elevi, nu sunt oameni în sat, în ţară.

Casa de copii din Cernoleuca