Articole cu Tagul: cuvinte goale

Facebook, I love you! Sorry Odnoklassniki.ru

Am citit pe mai multe bloguri articole despre reţelile de socializare cum ar fi Odnoklassniki.ru sau Facebook.com. Unii bloggeri critică Odnoklassniki.ru deoarece influenţează negativ asupra tinerilor din Moldova, site-ul e în limba rusă şi astfel impune, în rândurile moldovenilor, rusa ca limbă de comunicare. Alţi bloggeri critică Facebook.com pentru influenţa sa colosală în massă, devenind cea mai populată reţea de socializare din lume, oamenii au devenit dependenţi de acest fenomen Facebook. A treia categorie de oameni critică orice fel de existenţă a acstor site-uri numindu-le scurt, clar şi cuprinzător: Time Killer.

Sunt oameni care nu vor să recunoască dependenţa sa faţă de aceste reţele de socializare, aceştia doar meditează şi aleg una care o consideră cea mai potrivită pentru a „omorî timpul”. Eu nu cred că fac parte dintre cei ce sunt dependenţi şi nu recunosc, sunt acel ce nu poate găsi antidot de la acest viciu…

Şi eu vreau să fiu Ministrul Educaţiei!

Am intrat zilele acestea pe un blog care m-a interesat, am apucat să citesc tot ce vedeam. Articolele, ce-i drept, sunt bine gândite, singur blogul e simplu de parcurs. Autorul acestui blog este Andrei Fornea, el a apucat să scrie o serie de articole care vor începe cu “Dacă aş fi”, primul articol din această serie are titlul Dacă aş fi Ministrul Educaţiei. Titlul foarte mult bate la ochi (mai ales că e scris cu roşu), deci am apucat să citesc articolul şi neajungând la ultimele propoziţii, unde autorul cere recomandări sau contraargumente, am hotărât să scriu eu un articol cu părerea mea proprie în care voi urmări aceleaşi etape care le-a parcurs şi Andrei Fornea, voi dezbate unele idei, altele le voi susţine. Nu am apucat să citesc nici un comentariu de la articol pentru a nu-mi pierde propriile idei printre cele străine. Deci să începem! Pentru a urmări cronologia gândurilor puteţi intra în articolul original: Dacă aş fi Ministrul Educaţiei.

1) Elevii nu trebuie să ştie mai mult decât profesorul.
Elevul trebuie să ştie mai mult decât profesorul, mai ales studentul (amintesc că eu sunt student)! Care e deosebirea între un lector care predă fizica la facultate şi un student, viitor electrician? Profesorul stă şi povesteşte elevului tema după conspect, electricianul (în perspectivă) riscă cu propria viaţă, o acţiune greşită şi este asigurat cu o electrocutare fatală, apropo, electricianul nu va purta după el caietul cu notiţe scrise la universitate. Mai crede cineva că profesorul e cel mai deştept? Atunci pentru ce de la colegii şi facultăţi trimit elevii la practică, acolo unde lucrează specialişti în profesie, adevăraţi, fără conspecte?

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România

Mereu mă frământa gândul: de ce românii nu folosesc literele româneşti cu diacritice atunci cînd tapează vre-un text? Eu sunt student la Universitatea din Bucureşti, mereu cînd aveam de făcut prezentări în PowerPoint am observat după colegii mei că nu folosesc diacriticile în textul tapat. Nu doar colegii au această deprindere, care consider eu că nu e una dintre cele mai bune, majoritatea cunoscuţilor mei, care tapează ceva ce nu are o importanţă mondială, folosesc doar literele din alfabetul englez.

Culmea era să aud de la o persoană întrebarea: dar cum tu aşa simplu introduci literele ă, î, ş, ţ de la tastatură? De unde le-ai luat? Fraţilor, la orice computer poţi schimba limba tastaturii, probabil eu cunosc aceasta deoarece de la bun început tot foloseam limbile cît engleză atât şi rusa, care deloc nu se aseamănă, şi evident apare nevoia de a schimba limba tastaturii, astfel, cu timpul, a apărut şi nevoia limbii române, care am găsit-o după acelaşi principiu.

Măreşte poza. Click!

Iată şi mă apropii de cea mai amuzantă parte a acestui articol, după părerea mea, şi anume ideea că diacriticile nu le folosesc nici Oamenii de Ştiinţă din România! Am observat în Bucureşti pe o clădire inscripţia „Academia Oamenilor de Stiinta din Romania”, scrisă cu litere mari, strălucitoare şi atrăgătoare. Am o presimţire că doar eu unicul am fost amuzat de această inscripţie. Oamenii de Ştiinţă, cei care sunt cunoscuţi pentru geniul său, pentru care fiecare eroare cât de mică în activitatea sa poate provoca un haos, deci oamenii care nu-şi permit să greşească, nici măcar nu-şi dau seama că au scuipat pe limba română şi au permis unor necărturari să instaleze această inscripţie.

Morala: Fiţi cărturari, iubiţi şi stimaţi limba română şi nu comiteţi erori în viaţă!

Omul e logic?

Uneori mi se crează impresia că oamenii sunt lipsiţi de logică. Cărui măgar i-ar veni în cap să procedeze la fel? Dar cărui om?

Lampa cu căciulă

Eu acum stau în faţa laptopului şi alcătuiesc acest articol. Cum credeţi, cât de satisfăcut mă simt? Am eu oare zâmbet pe faţă? Pentru mine nu mai prezintă nici o plăcere să privesc în acest ecran care caută să-mi distrugă vederea. El ştie ce face, a distrus-o multor oameni deja. Acum să gândim un pic logic, dacă pentru mine nu mai prezintă nici o plăcere să stau la laptop, o să mă bucur oare eu dacă acesta nu va mai lucra? Sunt cunvins că nimeni nu a răspuns afirmativ, ştim cu toţii că va fi o panică enormă dacă nu mai funcţionează computerul căruia am dedicat atâta timp stând cu el „faţă în faţă”. Sunt în oarecare măsură dependent de acest computer, dar tu? Dacă acum în gând ai zis nu, atunci pot să-ţi zic că eşti naiv. Doar faptul, că în internet cauţi să faci şi alte lucruri decât acelea care ţi-ar aduce folos, deja demonstrează dependenţa ta. Vreai să-mi spui că te relaxezi? E o metodă de a te odihni? De a te informa polivalent? Atunci ce cauţi pe acest blog? De ce citeşti acest articol care e lipsit de orice informaţie distractivă şi informativă? Hai că mai bine răspundeai că eşti dependent, atunci măcar nu-ţi era ruşine de sine însuţi, de faptul că te amegeşti singur pe tine. Acum daţi să ne imaginăm cum trăiesc cei care nu au compiuter… primul gând care v-a apărut a fost „Da, ce fericiţi sunt”. Ne imaginăm pe cei care nu pot să-şi permită un compiuter… un telefon… un televizor… fericiţi?

Atâta vorbesc despre computere, dar ce înseamnă titlul acestui articol?… vă întrebaţi voi. Lampa cu căciulă e titlul filmului ce urmează, este un film de scurt metraj de o profunzime excepţională (Made in Romania). Dar voi aţi avut plăcerea să duceţi la reparaţie unicul televizot din casă?

Oare o merită cineva?

Cine cunoaşte aceste cuvinte: „Nu-i dori apropiatului tău aceia ce nu-ţi doreşti ţie!”. Să menţionez din început că prin cuvântul apropiat nu se subânţelege prieten ci OM în general. E omeneşte să doreşti altuia ceea ce nu ţi-ai dori niciodată ţie?

Nu-i dori apropiatului tău aceia ce nu-ţi doreşti ţie!

Nu-i dori apropiatului tău aceia ce nu-ţi doreşti ţie!

Să presupunem că acest status a fost publicat pe Odnoklassniki.ru din glumă, e şi evident, e găsit undeva şi prin Copy – Paste publicat. Cum se poate explica toată ura prezentă în comentariul de mai jos? Bine că nu e adresat prietenilor, inamicii nu au dreptul la viaţă? Nu acuz persoana ci acuz ideea şi am tot dreptul la aceasta! Oare o merită cineva?

Pe baza la ceea ce e scris în status, Porunca 3 din cele 10 Porunci Dumnezeeşti: Să nu iei Numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

Din ceea ce e scris în comentariu, Porunca 10 din cele 10 Porunci Dumnezeeşti: Să nu pofteşti nimic ce este al apropiatului tău. (În acest caz Viaţa).

Întrebare întrebătoare: Când ultima dată aţi fost la Biserică?

Linia vieţii

Video de mai jos e facut de chinezi care ştiu să creeze nu doar adidaşi necalitativi. Video are un sens profund, m-a impresionat anume fluturele care a reunit linia vieţii (ştim cu toţii că fluturii trăiesc doar o singură zi, o trăiesc pentru a da viaţă). Priviţi!

Sesiune.

Cine mă cunoaşte ştie că:
a) sunt lăudăros;
b) degetele mele nu pot să stea locului pe tastatură;
c) vorbesc (şi scriu) mult.
Aşa că nu a trecut nici jumate de oră că eu public al doilea articol.
Eu sunt în sesiune! Doamne ce străşnicie, să înveţi nopţi de-a rândul, să nu mai ieşi din camera căminului sau din bibliotecă privind doar în cărţi. A mai numit o persoană sesiunea aceasta „stress-iune”. Aş spune că nu prea simt stres, doar înainte de examene şi înainte de a afla notele la aceste examene, în rest stau şi învăţ cum şi până acum.

Azi e marţi, 25 ianuarie 2011, am avut dimineaţa examen la microeconomie, e al treilea examen din prima mea sesiune, sper să am şi la acesta rezultate bune. Voi povesti un pic despre examen. A intrat Decanul (ea e şi profesoara noastă care predă la curs) şi împreună cu ea au intrat 4 asistenţi, ce să zic, primul examen la care a fost aşa număr de asistenţi, unul din ei era acel care la primul examen a scos afară 7 persoane, alt asistent era şi mai strict, însă obiectiv. De data aceasta nu au dat afară pe nimeni, poate din cauza că erau sub „conducerea” Doamnei Decan care nu permite eliminarea studenţilor de la examen, sau poate şi permite însă doar pe cei mai obraznici. Am avut în examen 10 întrebări de tip grilă, 10 întrebări cu afirmaţii adevărate şi false şi un subiect unde trebuia să definim 2 noţiuni din microeconomie. Erau 6 variante dintre care mie mi-a nimerit să definesc ce înseamnă cost de oportunitate şi preţ real (cine ştie poate să lase un comentariu, din curiozitate).

De mic sunt învăţat să scriu tot şi să nu las spaţii goale aşa că am scris şi am bifat totul unde era posibil, aştept rezultatul.

Primul articol!

Salut celor care au plăcerea să citească blogul meu! Cine nu ştie sau cine nu a observat în header-ul de la site (adică partea de sus a site-ului), eu sunt Gorobîc Dmitri.

Am apucat să scriu acest blog din mai multe motive:
1. Din curoozitate;
2. Doresc să povestesc despre mine, despre experienţa mea, unele lucruri care în oarecare măsură pot fi de folos pentru alţi oameni;
3. Doream să studiez mai amănunţit cum funcţionează acest WordPress pe care e instalat acest blog şi cea mai bună metodă să înveţi ceva este practica;
4. Să-mi perfecţionez un pic „talentul” meu de a scrie corect în română (fiţi atenţi, am grijă să nu comit greşeli gramaticale sau aşa numite „moldovenizme”. Observaţi ceva de acest gen, mă anunţaţi în comentarii, în forma de contact sau direct vă adresaţi la mine cu exclamaţia: bă prostule, uite că scrii prostii).
Cam acestea au fost motivele pentru care am făcut acest blog.

Mai complicat era să pun în funcţiune blog-ul. Eu, acela care nici experienţă în lucru cu WordPress nu am, nici timp (sunt în sesiune, despre aceasta altă dată povestesc), am apucat să instalez WordPress cu gândul că e ceva simplu, oare câte bloguri sunt în internetul acesta. A urmat astfel:
1. Scot de pe site oficial cea mai proaspătă, tocmai de pe foc, versiune de WordPress şi o instalez.
2. Stau 3 ore (aproximativ) şi caut un şablon pentru blog, el doar trebuie să arate frumos.
3. Au trecut câteva zile de cînd tot caut şablonul cela nenorocit care să-mi placă.
4. Am găsit şablon, minunat. Am scos din internet nişte lecţii video pentru WordPress, ce-i drept că sunt în rusă şi era a naibii de complicat să fac un blog în română cu lecţii, exemple şi materiale în rusă, cu alte materiale de pe site oficial wordpress.org care la rândul lor sunt în engleză (cineva vrea să mai spună că moldovenii nu sunt o rasă superioară? Încercaţi să repetaţi ce-am factu eu!).
5. Amintesc că folosesc o versiune proaspătă de WordPress, şi toate modulele (acestea sunt nişte chestii care dau funcţionalitate site-ului, de exemplu galeria, audio player, etc.) sunt compatibile doar cu versiunile mai vechi, norocul meu că sunt şi unele noi, sunt şi altele mai universale care lucrează cu orice versiune, aşa că am apucat să instalez toate modulele acestea necesare mie.
6. Am petrecut undeva o săptămână până am instalat modulele, le-am tradus, le-am transformat ca şi creatorul lor să nu-şi dea seama că ele nu erau de la început acolo unde stau.
7. Mai amintesc o dată că modulele nu prea erau compatibile, eu nu prea ştiu să rezolv aşa tip de probleme, să mă bag prin codurile nenumărate ca să corectez ceva, aşa că i-am pus în funcţie pe Tolea şi Colea, adică Antoci Anatoli şi Birulin Nicolai, care ambii, spre fericirea mea şi spre nenorocirea lor, sunt la facultatea de informatică. Un mare MULŢUMESC lor pentru ajutor!

Cineva ar zice că sunt prost, de ce nu am făcut pe un blog gratis, doar acolo totul e gata, ca pe palmă. Răspunsul meu: eu nu iubesc gata, mai ales gata acela e cu o sumedenie de publicitate care doar scade din frumuseţea blogului.

Spre sfârşit vreau să spun: Acesta e primul articol, uraaa!