Articole cu Tagul: cuvinte goale

De ce fumezi?

fumez si mor

Nu pot vorbi mult şi frumos la această temă, nu am fumat niciodată şi nici nu am încercat să fumez, nu am văzut nici un interes pentru această ocupaţie şi nici nu am fost atras sau pasionat nici într-un fel de ţigări din aceste motive nici nu pot să meditez la această temă. Scriu articolul anume din motivul că văd fumatul ca o ocupaţie fără sens, dacă am avut „norocul” să petrec mult timp în companie cu fumători şi nu mi s-a trezit nici un interes, atunci nu pot înţelege ce-i motivează pe alţii să fumeze? Sau eu sunt un extraterestru care nici alcool nu foloseşte, nici nu fumează? Am altă viziune faţă de realitatea care mă înconjoară?

Ştim cu toţii că fumatul influenţează negativ asupra sănătăţii. Am văzut mulţi fumători care nu credeau inscripţiilor de pe pachetele de ţigări argumentând cu nişte replici tâmpite, atunci dacă într-adevăr fumatul nu are nici o influenţă, cu ce scop producătorii au pus aceste inscripţii pe pachete? Cu acelaşi succes am putea scrie pe pâine „Produsul influenţează negativ asupra sănătăţii”, pur şi simplu, din plictiseală…

Când eram la liceu, am organizat cu colegii în centrul satului Varniţa o companie cu lozinca „„O ţigară NEfumată = o bomboană mîncată!”. Schimbam o bomboană pe o ţigară, am colectat de la trecători o mulţime de ţigări, însă erau şi oameni care nu vedeau nici un sens în această companie, ziceau că cum au fumat până acum aşa şi vor fuma. Păi scopul companiei nu era să dezvăţăm oamenii de la fumat, nu e o metodă, e imposibil, am avut drept scop să fim auziţi şi văzuţi, să arătăm oamenilor că şi nouă ne pasă, de fapt mai multe detalii despre această companie citiţi în articolul Tinerii contra fumatului!

Voi termina articolul cu o glumă proastă, după părerea mea:
Lângă o bancă un bărbat fumează, se apropie o jurnalistă cu un cameroman, jurnalista:
– Bună ziua am văzut că dvs fumaţi, câte pachete pe zi fumaţi?
La ce bărbatul răspunde:
– În jurul la 2 pacete pe zi. După câteva calcule jurnalista spune:
– Ştiaţi că dacă nu fumaţi timp de 20 ani, cu banii economisiţi aţi putea cumpăra această bancă? La ce bărbatul o întreabă:
– Dvd fumaţi?
– Nu!
– Bancă aveţi?
– Nu!
– Dar eu fumez, şi banca aceasta e a mea!

Discuţie despre părinţi autoritari

Curaj.tv e un site care ar merita respect, însă dacă s-ar ocupa mereu doar cu lucruri normale. Oleg Brega la fel ar merita respect dacă ar lupta pentru democraţie dar nu pentru piar şi pentru a-şi promova propria personalitate prin intermediul scandalurilor. În video care l-am găsit pe Curaj.tv Oleg Brega a vizitat un liceu din Chişinău, din păcate nu ştiu ce liceu e dar dacă aş şti n-aş scrie denumirea. Chipurile omul e luptător pentru democraţie, a venit să vorbească cu elevii despre drepturile lor cerându-le să se exprime despre profesori şi părinţi care chipurile le încalcă drepturile.

Brega datorită lipsei sale de ruşine a „impus” copiii să vorbească anume aceea ce vroia el. Omul cu experienţă în acest domeniu s-a înarmat contra copiilor: întrebări provocatoare, completări la replicile copiilor şi filmarea video, prin intermediul acestor şmecherii Brega a scos din copii o mulţime de lucruri urâte, pentru a nimeri în obiectivul camerei copiii erau gata să spună orice şi cât mai mult despre familia sa, despre profesori şi despre încălcarea drepturilor, însă Brega nu s-a gândit din start să le explice obligaţiile copiilor care la sigur ei nu le cunosc sau intenţionat le uită, nu a apucat să spună copiilor că părinţii lor sunt obligaţi să-i crească şi cel mai important, să-i educe până la majorat, nu le-a povestit că există în Moldova familii în care copiii de la 5 dimineaţa hrănesc vacile şi purceii, apoi pleacă la şcoală şi seara, venind acasă, rânesc poiata la vaci şi purcei şi doar după asta se apucă de lecţii… De fapt de unde Brega să ştie ce în Moldova există aşa ceva, el doar nu a avut norocul să iasă din hotarele Chişinăului unde el sistematic face proteste.

Îmi era ruşine să ascult ce şi cum vorbesc elevii din video. Cum i-au selectat şi cine i-a selectat? Nişte băieţi şi fete din clase liceale vorbesc de parc-au fost izolaţi de civilizaţie toată viaţa. Pot eu considera că zilele şi nopţile petrecute în internet este o izolare? La urma urmei, dacă să gândim un pic mai sentimental, acei copii ştiu ce înseamnă dragoste şi stimă faţă de părinţi? Sau dacă habar n-au ce înseamnă „părinte” atunci unde le-a dispărut propria demnitate? Chiar au fost copiii aceştia hipnotizaţi de Oleg Brega, sau ei chiar gândeau atunci când spuneau în cameră toate prostiile?

Prezice viitorul online

prezice viitorul online

Măreşte poza, click!

Am primit de la un prieten din Moscova un link, era un site a unei vrăjitoare de la show-ul „Битва экстрасенсов” adică „Lupta clarvăzătorilor” dacă să traducem în română, un show foarte popular în Rusia. Pe site îţi dădeau 26 întrebări de genul „când ai simţit fericirea?” sau „ai animale domestice?” apoi, după ce ai răspuns la toate întrebările, automat se generează rezultatul. Totul e frumos, stilizat, smart, însă, la sfârşit îţi cere să expediezi un SMS pentru a primi o parolă cu ajutorul căreia vei putea vedea rezultatul. Prietenul a cerut de la mine să trec testul pentru a-i trimite textul care va apărea la sfârşit, să vadă dacă nu se modifică de la un utizator la altul, de fapt nu aici se ascunde ideea. Pe sreensaver vedem textul care ne roagă să trimitem SMS. Pentru cei ce nu înţeleg rusa, voi explica treptat.

Mesajul începe cu cuvintele „Prezicerea viitorului”, apoi ne roagă să alegem ţara din care suntem. Deja nu mi-i clar, dacă să presupunem că acest site întradevăr prezice viitorul online, fără ca să se mai implice o a doua persoană, atunci de ce acest site nu a putut să vadă din ce ţară sunt eu? Unde s-au pierdut toate capacităţile de prezicere? Dacă cineva nu a înţeles, acolo scrie Russia însă eu mă aflu în România, adică eu trebuie manual să setez ţara în care mă aflu. La urma urmei puteau să folosească un script care automat, pentru fiecare user, setează ţara.

După setarea ţării, scrie să trimitem SMS cu textul indicat, la numărul indicat, apoi urmează partea cea mai amuzantă:

„Dacă operatorul nu vă permite să trimiteţi SMS: aveţi o variantă suplimentară. Trimiteţi un alt SMS cu textul [aici deja indicat un alt text] la numărul [şi un alt număr]. (Valabil doar pentru Rusia).”

De ce un site care vede viitorul meu, nu poate să vadă dacă operatorul îmi va permite să dau un SMS sau nu, şi să scoată de pe site a doua parte a textului, sau prima parte, în cazul dacă vede că nu-mi permite.

Culmea, jos scrie: trebuie să expediaţi 3 SMS-uri. După aceste cuvinte eu mi-am pierdut interesul faţă de viitorul meu.

Cel mai important e faptul că sunt o mulţime de tâmpiţi care trimit SMS şi se prind la această minciună, oamenii scriu la procuratura rusească plângeri, vor să-i prindă, să-şi întoarcă banii. Dacă sunt aşa de tâmpiţi şi nu văd nişte lucruri elementare, atunci de ce se mai plâng? Eu nu le-aş ajuta, eu m-aş râde în hohote.

P.S. Respect celor care fac bani nebuni de pe aşa site-uri, proştii merită pedepsiţi, chiar dacă metoda nu-i legală.

P.P.S. Nu vă pare că eu am nişte idei hitleriste? Oare de ce?

Limba noastră cea română

Anterior nu am mai procedat astfel pe blogul meu, însă acum e un caz deosebit. Public pe blog un articol împrumutat de pe ptadevar.wordpress.com, cauza: acest articol merită să fie citit cât de moldoveni, atât şi de români, cu cât mai mare va fi numărut cititorilor, cu atât mă voi simţi mai liniştit că am părăsit Republica Moldova pentru a-mi face studiile în România. Îmi iubesc patria, nu există motiv pentru care nu aş iubi-o, există motiv să nu iubesc cetăţenii moldoveni: pentru prostiile care le facem de-a lungul istoriei, pentru politica murdară, pentru ochii închişi, pentru mâinile lăsate-n jos. Articolul:

Limba este cheia fermecată cu care descui o ţară şi cunoşti un popor (Victor Duţă), o pătrunzi de la rădăcini până în prezentul în care te afli chiar tu. Să cercetăm printr-o retrospectivă evenimentele de acum 20 de ani, atunci cand în jur de 150 000 de oameni din toată ţara s-au strâns în inima capitalei pentru a-şi cere dreptul de a vorbi limba strămoşilor săi.

Limba moldovenească, imnul Limba noastră

După nenumărate încercări cu bastaone de cauciuc, arestări, amendări, maltratări la care a fost supus, poporul şi-a obţinut victoria. Printre lozincile manifestanţilor au apărut “Suveranitate”, “Limbă, alfabet”, “Libertate”, atât de strâns legate între ele, încât nu putem nega afirmaţia lui V. Alecsandri că “Limba este cartea de nobleţe a unui neam” . Deci după “Marea Adunare Naţională” de la Chişinău din 27 august 1989, în care sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, în 31 august, Sovietul Suprem al republicii (parlamentul) a votat legile care îndeplineau aceste cerinţe.

Gagică ieftină

Mergeam ieri prin Bucureşti, de la staţia de metro Piaţa Muncii spre Stadionul Naţional, eram pentru prima dată în această zonă, simpatic. Căutam Sala de Atletism în care se desfăşura concursul naţional, mă apropiam de oameni în stradă întrebându-i cum ajung spre sală.

Mirarea mea a fost când, trecând pe lîngă doi bărbaţi, unul se apropie de mine şi cu o voce răguşită şi cuvinte bâlbâite încerca ceva să mă întrebe. Mirosul de ţigară, care tulbura atmosfera, nu-mi permitea să mă concetrez la întrebarea individului. I-am zis că nu l-am înţeles însă el nu s-a pierdut, plin de seriozitate îmi repetă aceeaşi întrebare care de data aceasta a sunat un pic mai clar: „Vrei să te f*ţi?”… Sincer să fiu, nu m-am aşteptat la aşa întrebare, deci următoarea mea replică a sunat astfel: „Ce măh?”

Cel de-al doilea individ a înţeles că e complicată treaba şi că prietenul său nu e în stare să-mi transmită mesajul profund ce se conţinea în întrebarea sa, atunci el a scos ţigara din gură şi cu o voce „deşteaptă” îmi zice: „Vreai o gagică frumoasă? Ieftină?”. Eu nu am stat mult să mă gândesc şi, privindu-i cu dispreţ, le-am refuzat, m-am întors şi mi-am urmat drumul.

Băieţi, dacă aţi avut „plăcerea” să vă „cunoaşteţi” cu astfe de gagici, priviţi-le în ochi şi încercaţi să-i citiţi, e pustiu!

P.S. Părerea unui prieten despre acest articol: Ieftin înseamnă necalitativ, ar trebui să fie cu „Buchetul României” de boli. Cel mai sigur e cu iubita!

Alcoolul – ce răhat mai e şi acesta?

Tema alcoolului este una dureroasă pentru mine. Am mai încercat să conving oameni să nu folosească alcool, sau măcar să nu-l utilizeze în cantităţi mari şi să nu-l proslăvească de parcă ar fi o băutură sfântă. Puţine persoane sunt cărora le-au ajuns la cap cuvintele mele, cred eu că nu am mare putere de convingere, însă asta nu mă împiedică să scriu acest articol.

De ce la marea parte dintre oameni orice distracţie se asociază cu alcoolul? De ce toţi consideră că dacă capul e plin de drojdii, atunci distracţia mai seamănă a distracţie, iar pe capul treaz e o simplă şezătoare? Acum cel mai ciudat lucru pe care nu-l pot înţelege (nu sunt prost, am mai mediat, dar întradevăr nu pot înţelege), de ce oamenii bagă în corpul lor mai mult alcool decât aş fi consumat eu simple băuturi răcoritoare şi mâncare luate împreună? Cum poţi să te adăpi până te trezeşti în veceu vometând? Eu introduc în mine acea cantitate de lichid cu care-mi voi potoli setea. Cât de tare trebuie să-ţi fie sete ca să bei dintr-o răsuflare un pahar de vin?…

Imagini false [de Belibov Dan]

stereotipuri, imagini false

Foto: Belibov Dan | Măreşte, Click!

Stereotipurile sunt „idei fixe despre cum este cineva sau ceva în special despre ceva greşit”, conform dicţionarului Cambridge. O dată cu apariţia omenirii au apărut şi contradicţii, conflicte şi discriminare. Ca rezultat am obţinut o societate stereotipizată în orice punct de pe glob.

Ce reprezintă stereotipurile? De unde ele provin? Cît de des ţi-ai dat aceste întrebări?

Stereotipurile la fel ca şi prejudecăţile reprezintă imagini şi opinii, deseori false, ele restrîng posibilitatea de a percepe realitatea. Desigur, ele ne permit să luăm decizii rapid, spontan, dar din păcate nu ar trebui să apelăm des la ele, fiindcă nu redau o imagine complexă. Nu există un set anumit de stereotipuri pe care le posedă fiecare persoană, fiindcă orice stereotip este creat de un anumit individ, în baza unor anumite situaţii sau evenimente. Odată cu formarea stereotipurilor şi prejudecăţilor, noi, devenim dependenţi de ele, la rîndul său ele ne caracterizează şi personalitatea noastră. Fiindcă reprezintă metode de categorisire a lumii din jurul nostru – acestea scad din obiectivitatea perceperii unor evenimente sau persoane, ce la rîndul său e foarte important pentru fiecare persoană şi activităţile pe care ea le realizează.

Politicienii şi media folosesc stereotipurile pentru a crea imagini pozitive despre sine şi negative despre alte persoane. Cu ajutorul stereotipurilor, omul poate fi influenţat de o mulţime de factori, care desigur nu aduc folos persoanei date.

Majoritatea populaţiei nici nu conştientizează că ideile şi gîndurile sale reprezintă stereotipuri. Fiecare îşi formează stereotipurile sale, dar tu alegi: să te conduci de ele, sau nu…

Există dragoste la distanţă?

În acest articol voi scrie despre dragostea la distanţă. Pare a fi o temă complicată pentru unii, alţii însă uşor găsesc răspuns: nu, nu există, ce prostie… Eu sunt de părerea că dragostea la distanţă există, ea poate fi comparată cu un curcubeu: e frumos, când îl vezi apare zîmbet pe buze, cât de rar nu s-ar întâmpla, dar nu-l poţi atinge.

Acei ce zic că dragostea la distanţă e o prostie se împart în două categorii: acei ce n-au iubit şi acei ce iubesc şi n-au simţit distanţă între ei. Nu vreau să-mi impună cineva o altă părere bazându-se pe propria experienţă, nu-i va reuşi, însă încercarea vine n-are.

Zici că ai iubit? V-aţi despărţit din motivul că nu puteţi să vă mai vedeţi? Ţi-a trecut durerea despărţirii? Ai uitat persoana? Eu zic că aceasta n-a fost dragoste. Chiar dacă există un alt motiv care v-a despărţit, fie războiul, fie detenţia sau chiar şi decesul unuia dintre îndrăgostiţi, despre o dragoste adevărată nu-ţi poţi aminti fără lacrimi pe obraz şi durere în inimă…

Moldova, te urăsc… însă te iubesc!

Mă tem să nu-mi intre în deprindere să scriu articole inspirându-mă de la Andrei Fornea. Nu ştiu ce face şi cum face însă titlurile articolelor sale mă ating, nemaivorbind de conţinut, mereu îmi apare dorinţa să dezvălui tema citită la Andrei, însă în felul meu. De data aceasta am pus ochiul pe articolele: De ce nu plec din Republica Moldova şi Adio Moldova!.

Sunt cetăţean al Republicii Moldova, aici m-am născut şi am fost educat potrivit tuturor tradiţiilor şi deprinderilor poporului moldovenesc. Îmi iubesc ţara, îmi place să o laud în companie de oameni străini. Iubesc satul meu natal, mă mândresc cu el nespus, am contribuit şi eu cât de puţin la dezvoltarea satului şi simt că-mi place să fac asta.

Am crescut deja, nu mai sunt copil, am părăsit cuibul părintesc. Am părăsit Moldova… Nu am părăsit-o pentru totdeauna, sunt aproape, pe partea cealaltă a Prutului. Mereu visam să părăsesc Moldova şi să plec undeva departe, iubesc să călătoresc, vreau să călătoresc, de-aş avea posibilitatea… Când îmi reuşea să ajung undeva departe, mă simţeam liber, îmi plăcea să mă adaptez la o lume străină, să sorbesc din diferenţele care nu le-am mai întâlnit. Mă întorceam acasă şi-mi aminteam acele momente, vroiam să le trăiesc din nou…

Principial sau încăpăţânat?

Cum credeţi, eu sunt un om principial sau încăpăţânat? Toţi ştiu că e complicat de a găsi limbă comună cu mine, mulţi rămân nesatisfăcuţi după o discuţie cu mine (cauzele diferă în fiecare caz), alţii invers. Care dintre aceste două cuvinte mă caracterizează anume pe mine: principial sau încăpăţânat? Pentru a răspunde la această întrebare ar trebui să observăm prin ce se caracterizează fiecare dintre aceste două noţiuni.

Azi am nimerit într-o situaţie neplăcută, un  prieten al meu a prezentat un articol pentru ziarul liceului. Articolul a fost prezentat direct profesoarei care este şi răspunzător pentru acest ziar, începând să-l citească, profesoara a depistat unele schimonosiri de sens. Schimbarea a două cuvinte cu locul, înlocuirea unor cuvinte sau eliminarea acestora duce doar la corectarea acelor schimonosiri şi nu la modificarea întregului sens al frazei. Problema consta în faptul că prietenul a interzis (acest cuvând e cel mai potrivit în această situaţie) să schimbe măcar un cuvânt în articol, fiind convins că articolul este ideal, în caz contrar el refuză ca acest articol să fie publicat în ziar…