Articole cu Tagul: Moldova

Ultimul sunet 2011 în Varniţa şi Bender (Video)

ultimul sunet 2011 Liceul Teoretic Varnita si Alexandru cel Bun

Sursa TRM.md | Măreşte poza!

Sfârşitul primăverii are o semnificaţie deosebită pentru fiecare copil, 31 mai, ultima zi a primăverii, în toate şcolile, liceele şi gimnaziile din ţară are loc sărbătoarea Ultimului Clopoţel. Liceul Teoretic Varniţa şi Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender au întâlnit această sărbătoare alături de Liliana Palihovici, actualul Vicepreşedinte al Parlamentului.

Postul TV Moldova1 a transmis un reportaj la Mesagerul de seară despre ultimul sunet la aceste două licee, reportajul a fost publicat pe site-ul oficial trm.md sub numele „Şcolile din stânga Nistrului”, nu apuc în această zi de sărbătoare să critic compania Tele Radio Moldova însă totuşi voi veni cu o obiecţie în adresa lor argumentându-le că oraşul Bender (Tighina) şi satul Varniţa se află pe malul drept al râului Nistru, respectiv şi liceele sunt pe malul drept. Luând în considerare că reporterii au ales acest titlu pentru a pune accent pe atmosfera tensionată de la noi raportându-se la noţiunea de „teritoriu din stânga Nistrului”, le putem ierta această greşeală.

Totuşi unii elevi din Liceul Teoretic Varniţa, după careu, au preferat să se distreze până seara cu colegii în oraşul Bender, chiar dacă pentru asta e nevoie să traverseze vama. La fel şi elevii din Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” s-au simţit destul de confortabil plimbându-se prin oraşul „transnistrean” chiar dacă unii dintre absolvenţi ai claselor a 9-a şi a 12-a aveau pe ei panglici în culorile tricolorului român.

Îmi amintesc anii de liceu, când după careu mergeam cu colegii la plimbare prin Bender, noi şi colegii noştri din Liceul „Alexandru cel Bun” eram unicii care ne deosebeam pe străzile oraşului deoarece liceele cu predare în rusă au ultimul sunet pe 25 mai. Uneori mă frământa întrebarea, cum de forţele de securitate transnistrene nu se iau de noi? Acum întrebarea asta e şi mai neclară pentru mine, după ce am analizat situaţia din satul Corjova, unde miliţia transnistreană a interzis arborarea Drapelului şi intonarea Imnului Republicii Moldova la sărbătoarea Ultimului Clopoţel.




Odnoklassniki.ru împotriva homosexualilor

Odnoklassniki contra homosexualitatii

Măreşte poza, Click!

Orice adolescent din Republica Moldova este înregistrat pe Odnoklassniki.ru, orice babă din această ţară şi-a lovit nepotul la ceafă pentru că stă cu nopţile pe acest site, orice angajat la serviciu are deschisă fereastra cu acest site de socializare. Toată Moldova stă pe Odnoklassniki. Moldova stă, eu scriu! Chiar dacă e un site de socializare al ruşilor, iar eu nu prea simpatizez ruşii, oricum iubesc să stau pe acest site şi să scriu despre el.

Iată cum de data aceasta m-a mirat şi m-a bucurat Odnoklassniki, de fapt pe mine m-a bucurat, pe cineva nu prea. Nu s-au bucurat luptătorii pentru drepturile şi libertăţile oamenilor şi la fel în dezavantaj au rămas homosexualii. Motiv pentru aceasta e noua opţiune care-ţi oferă posibilitatea să-ţi creezi familia, să enumeri rudele, părinţii şi cel mai atrăgător: poţi să-ţi specifici partenerul, adică dacă eşti băiat nu mai e nevoie să dai zeci de întrebări pentru a înţelege dacă fata are partener sau nu, e destul să te uiţi cu cine fata e în relaţii, dacă nu e nimeni atunci spaţiul e rezervat pentru tine.

[AdSense-D]

Ei bine, şi de ce adică sunt dezavantajaţi homosexualii?
Atunci când dai click să-ţi alegi „În relaţii cu” (В отношениях) sau „Căsătorit cu” (В браке) apar toţi prietenii dintre care alegi persoana potrivită. Trucul constă într-aceea că dacă eşti bărbat, în listă apar doar femei şi invers, dacă eşti femeie poţi selecta doar bărbaţi. Discriminare! aţi spune voi… NU, păstrarea bunului simţ! Ei şi ce dacă ruşii sunt conservatori după natură şi tot le tânjeşte inima după perioada comunistă, cânt toţi erau egali, în schimb ei nu sunt duşi cu pluta şi respectă normele de comportament în societate.

Voi aminti site-ul Facebook pentru a crea o paralelă cu Odnoklassniki. Pe marele gigant al „socializării” poţi specifica că eşti căsătorit (căsătorit – masculin) chiar şi cu Barack Obama, ce-i drept doar dacă-l ai în prieteni şi dacă va accepta. De fapt această opţiune în Facebook e rău gândită de la temelii, n-au avut chef programatorii să bage un filtru care să elimine din listă toţi bărbaţii, de exemplu, atunci când alegi sora sau fiica, că deja arată foarte prosteşte.

[AdSense-D]

Sergiu Voloc: Dacă nu eşti prost, dă-mi acest post!

Sergiu Voloc, Primarul orasului Chisinau

Nu mă satur să vorbesc despre alegerile locale din Republica Moldova, adică de ce toate site-urile de ştiri îşi permit să posteze zilnic zeci de articole despre politică dar dacă asta face un blogger, în proporţii chiar mai mici, asta deja se consideră drept obsedare.

Bine, să nu ne abatem de la temă, ne întoarcem la alegeri, mai precis la alegerile primarului oraşului Chişinău. Am încercat să enumer pe toţi care şi-au dat candidatura pentru cel mai moale scaun din capitală, am selectat 10 candidaţi ordinari: Valeri Klimenco, Oleg Oniscenco, Sergiu Coropcean, Igor Dodon, Radu Buşilă, Victor Bodiu (care s-a retras din luptă), Valeri Krîlov, Vitalia Pavlicenco, Dorin Chirtoacă, Valentina Buliga.

Toţi sunt buni, fiecare vine cu promisiuni de schimbări spre bine, însă cum am mai spus, ei sunt ordinari, deoarece există un candidat extraordinar: Sergiu Voloc! Ce nu au ceilalţi candidaţi dar este cu surplus în Voloc? Simplitate, simţul umorului, cred că şi sinceritate, de ce oare să nu-l votez? Faţă de ceilalţi „zei” ai politicii, care-şi relaxează corpurile sfinte în jacuzzi, un simplu cetăţean cunoaşte mai bine condiţiile de trai din oraş. Un bun exemplu de necunoaştere a lucrurilor simple este testul organizat de adevarul.ro la care candidaţii au picat foarte dureros:

Mulţi dintre candidaţii la fotoliul de primar general nu cunosc date elementare de administrare a oraşului. Astfel, Sergiu Coropceanu a rămas în urmă şi crede în continuare că o călătorie cu trolebuzul costă 1,5 lei, şi nu doi lei.

Valentina Buliga, reprezentanta democraţilor, nu ştie cât costă un metru cub de apă rece. Ea a spus că acesta este puţin peste un leu. „Sau cinci şi ceva. Nu ştiu. Plăteşte soţul facturile”, a bâlbâit ministrul Muncii. Nu a nimerit. Un metru cub de apă costă nici mai mult nici mai puţin 9,19 lei.

Nici candidatul comuniştilor nu poate spune cât costă apa. El presupune că locuitorii Capitalei plătesc şase-şapte lei pentru un metru cub, iar agenţii economici zece lei. „Oricum, aceste preţuri sunt exagerate”, afirmă Dodon.

Cu o diferenţă de o sută de lei, toţi candidaţii au indicat preţul unei gigacalorii. Probleme mai mari a avut doar liberal-democratul Victor Bodiu. El îşi motivează necunoaşterea tarifului prin faptul că are acasă centrală autonomă.

De-aş putea să-i adresez aceste întrebări lui Sergiu Voloc pentru a mă convinge că el cunoaşte cât costă o călătorie în troleibuz, sau a plătit facturile şi ştie la ce preţ e apa. Sergiu, capitala are nevoie de tine! Să savurăm lansarea platformei electorale a candidatului Sergiu Voloc:

Site-urile de ştiri fac bani grei pe seama noastră

Publicitare electorala pe unimedia

Mareşte poza, Click!

Iată că se apropie alegerile locale în Republica Moldova. La 5 iunie 2011, se vor desfăşura alegerile locale generale. Primarii oraşelor (municipiilor), satelor (comunelor) şi consilierii în consiliile raionale, orăşeneşti (municipale) şi săteşti (comunale) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani. Toate partidele politice se întrec pentru a-şi „băga” omul său în primăria capitalei şi în această întrecere toate metodele sunt bune.

Ştim cu toţii că site-ul unimedia.md este unul dintre cele mai vizitate portaluri de ştiri online din Republica Moldova, la fel şi ProTV.md, Publika.md, Jurnal.md sunt în lista celor mai vizitate site-uri de unde capătă inspiraţie populaţia moldovenească. Adică după logica politicienilor „Şei mai mulţ maldaveni şăd pi saiturili estia, davai sî ni dagavarim sî punim acolo reclamî!”, zis şi făcut! Au luat, mult stimaţii noştri politicieni, bani din bugetul de stat, alocaţi defapt pentru campania lor electorală, au umplut buzunarele administratorilor acestor site-uri şi acum admiră bannerele cu mutrişoarele lor lustruite şi machiate de pe aceste super-puper site-uri de ştiri.

Publicitare electorala pe protv

Măreşte poza, Click!

Am analizat situaţia din punctul „lor” de vedere, dar acum să ne imaginăm cum arată asta de fapt: eu, un simplu cetăţean al Republicii Moldova, plătesc impozite în bugetul de stat. Înainte de alegeri, adică în timpul „creării reputaţiei”, politicienii iau bani din acel buget sacru (de fapt banii mei)  pentru desfăşurarea campaniei electorale. Pe site-urile amintite mai sus se publică bannere publicitare a fiecărui candidat sau partid şi eu, vizitător al acestui site, din curiozitate, apăs pe acel banner, ca să mai citesc nişte poveşti de seară, să văd ce ne mai promit şi ăştia. De fapt eu sunt acela care generează venit pentru administraţia site-ului deoarece fără vizitători site-ul n-ar avea nici o valoare şi nici un partid nu şi-ar pune acolo reclama. Generalizând: EU, prin activitatea mea pe acel site, fac ca reclama să fie mai scumpă, tot Eu sunt acela căruia i se adresează reclama şi cu fiecare click de-al meu pe acele bannere ,din bugetul de stat, banii ajung la administraţia site-ului. Eu intru pe un site de ştiri şi banii mei ajung în mâinile lor! Iar politicienii sunt doar nişte intermediari proşti!

De ce am zis mai sus că politicienii sunt proşti? Deoarece alt cuvânt mai potrivit n-am chef să gândesc, iar proşti pentru că toţi, cu turma, publică pe aceleaşi site-uri bannerele lor, lipsindu-se de ingeniozitate, creativitate, unicitate şi credibilitate din partea poporului. Drept exemplu am făcut nişte screenshot-uri la site-urile unimedia.md şi protv.md, unde pe aceeaşi pagină sunt publicate câte 5 bannere a diferitor partide, dezgustător!

Nu mă apuc să scriu concluzii referitor la conţinutul acestui articol, urmează fiecare să-şi tragă propriile concluzii. Voi încheia acest articol cu o singură frază: Gândiţi bine înaite de a face alegerea!

Antoci Anatoli la concursul iTineret 2011

ITineret Antoci Anatoli

Concursul Speed key press KEYBOARD

Antoci Anatoli este student la Universitatea Tehnică din Moldova, Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică, anul 1. El este unul dintre cei 120 finalişti ai concursului iTineret 2010, prima ediţie. Principial şi hotărât, Anatoli vine cu un nou proiect „Speed key press KEYBOARD” pentru a cuceri participanţii şi organizatorii concursului „iTineret – Viitorul începe cu tine” din acest an.

În cea de a doua ediţie a concursului iTineret Anatoli va participa cu un web-site amplasat pe reţeaua locală. Site-ul a fost creat cu scopul de a spori succesele de tapare la tastatură a elevilor din instituţiile de învăţămînt. Principiul de lucru: baza de date se află pe serverul principal. Rezultatele testului efectuat pe computerile conectate la reţea se înregistrează în baza de date de pe server. Pentru a vedea prezentarea video a acestui proiect citiţi acest articol în întregime.

Funcţionalitatea proiectului a fost testată pe participanţi reali în cadrul unui concurs organizat în Liceul Teoretic Varniţa. La concurs au putut participa elevi din toate clasele, pentru a motiva elevii să participe la concurs, Anatoli a oferit premii pentru primele locuri: de la cel mai straniu mouse care se îmbracă pe deget până la cartele de reâncărcare Moldcell, la fel concursanţii au primit diplome cu ştampila şi semnătura directorului liceului. Un al motiv pentru care au participat elevii a fost spiritul de concurenţă, fiecare elev dorea să fie primul în cercul său de prieteni, primul din clasă sau cel mai tare din liceu.

Elevii au avut la dispoziţie un minut pentru a introduce de la tastatură cuvintele ce apăreau pe ecran, pentru test au fost folosite cele mai frecvent utilizate cuvinte din limba Română. Elevii au avut la dispoziţie mai multe încercări iar programul automat selecta cel mai bun rezultat al fiecărui participant. Punctajul final se formează conform unui algoritm unde se ia în calcul numărul caracterelor introduse de la tastatură, numărul de cuvinte corecte şi numărul de cuvinte greşite.  Structura site-ului a permis monitorizarea imediată a concursului şi a fost uşor asimilată de elevi care s-au familiarizat cu toate opţiunile.

Site-ul este alcătuit din două părţi:

Varniţa Unicum aniversează 10 ani

Varnita Unicum aniverseaza 10 ani

Măreşte poza, Click!

Sâmbătă, pe data de 21 mai 2011, „Varniţa Unicum” organizează un concert de neuitat în satul Varniţa. Acest an compania aniversează 10 ani de la apariţia sa pe piaţa de băuturi răcoritoare a Republicii Moldova.

Concertul va avea loc în centrul satului Varniţa în faţa Centrului de Cultură şi Tineret. În seara de sâmbătă Varniţa va fi cutreierată de marii interpreţi Vitalie Dani, Natalia Gordienco, formaţia SunStroke Projekt & Olia Tira şi direct de la Dusseldorf Zdob şi Zdub! Programul se va încheia cu focuri de artificii.

Verificată în timp, „Varniţa Unicum” este ideală. Mereu a fost şi este apreciată pentru că este unică, bogată în săruri minerale ce aduc un folos de nepreţuit organismului. Varniţa Unicum – plină de sănătate în fiecare picătură!

Gorobîc Dmitri. Votaţi primar de VARNIŢA!

Gorobîc Dmitri, Primar de Varnita

La 5 iunie 2011, în Republica Moldova se vor desfăşura alegerile locale generale. Conform Codului Electoral (art.119), primarii oraşelor (municipiilor), satelor (comunelor) şi consilierii în consiliile raionale, orăşeneşti (municipale) şi săteşti (comunale) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani.

GOROBÎC DMITRI, Succesul nostru comun depinde de fiecare în parte!

La momentul de faţă satul Varniţa e unul dintre cele mai frumoase sate din Republica Moldova, însă aceasta nu e de ajuns! Nivelul de trai al locuitorilor satului lasă de dorit, e timpul împreună să efectuăm schimbarea!

Sub mandatul meu satul Varniţa va regenera, va căpăta o nouă faţă. Urmează ca Varniţa să nu fie numit, la prima vedere, orăşel ci să devină oraş în adevăratul sens al cuvântului. Pentru aceasta avem nevoie de măsuri concrete:

– Împreună vom rezolva problema ecologică a satului, vom crea o infrastructură modernă, dezvoltată şi modernizată de colectare a gunoiului şi reciclarea sau depozitarea lui conform standartelor ecologice.

– Vom dota Liceul Teoretic Varniţa şi Centrul de Cultură şi Tineret cu tot ce e necesar pentru educarea corectă şi eficientă a noii generaţii. Vom creşte şi vom promova talente la nivel local, raional şi republican.

– Atragerea fondurilor străine, parteneriat cu alte localităţi şi implementarea proiectelor este un punct prioritar în perioada următorului mandat.

– Pentru a rezolva problema emigrării peste hotare, voi crea condiţii atractive pentru Agenţii Economici, astfel vom obţine noi locuri de muncă în localitate.

Toate acestea e posibil să le facem doar NOI ÎMPREUNĂ. De votul fiecăruia dintre noi depinde soarta întregului sat. Votaţi pe 5 iunie primarul satului Varniţa!

Am nevoie urgent de bani pentru BAC!

Bani pentru BAC

Bani pentru BAC | Măreşte poza, click!

Zilele acestea pe site-ul 999.md a apărut un anunţ:

URGENT Calculator la prets de doar 2299lei! Toata complectatia!

––––Calculator MAGNUM––––
Monitor 17″ CRT SAMSUNG (monitorul este plat, nu dauneaza okilor)
Processor 2400 +
Ram 512
Video Radeon 9550 (Videocarta este puternica merg o multsime de jocuri)
HDD 80 Gb
DVD-rom
D-link Internet Phone Adapter
Tastiera, Mouse noua impaketata
––––CADOURI––––
Microfon
Boxe
Scaner (Canon calitate superioare de Scanare)
gentutsa pentru cd-diskuri
AM NEVOIE URGENT DE BANI pentru BAC !!!
(Toate piesele sunt fix ca pe fotografie)

S-ar părea că băiatul pur şi simplu vrea să-şi vândă computerul, are nevoie de bani dacă a şi specificat că e urgent, însă penultimul rând „AM NEVOIE URGENT DE BANI pentru BAC !!!” a pus totul la locul său. Strategie ideală: 12 ani cu nasul în monitor jucându-se în o “multsime de jocuri” şi lăsând şcoala pe locul 2, însă iată că vine BAC, hai să vindem computerul şi să dăm bani pentru note bune că n-am fost în stare până acum să punem mâna pe carte şi să învăţăm. După BAC: “Mămica, Tăticu, vedeţi ce note bune am avut la BAC, am fost copil silitor şi merit un Laptop de acela ЧетырехЯдерный (Translate: Cu 4 nuclee), mai ales că şi la universitate voi avea nevoie de el, să-mi fac temele. Apropo, Tăticu, vezi videocarta să fie mai puternică!”

Nostalgie. Ani de şcoală, ani de liceu

Deja am terminat liceul şi termin primul an de facultate însă cât mai mult timp trece atât mai mult mi-e dor de liceu, colegi, serate şi pauzele în care alergam la cantină. Anul acesta, când plecam în vacanţă acasă, mergeam la liceu să-mi văd foştii colegi şi profesori. Pentru a avea amintire despre liceu am filmat unele momente din viaţa liceului.

Stăteam pe coridor şi aşteptam să sune la pauză, să iasă cineva din prieteni că mă plictiseam. După ce am auzit acel sunet mi-am amintit că acum e pauza de masă şi toţi vor alerga la cantină, am scos mobilul şi am filmat acest proces. Cinstit să fiu, am fost dezamăgit, mă aşteptam la ceva mai mult, îmi amintesc timpurile când eram noi elevi, servitoarele înaite de repaus se apropiau de perete şi aşteptau momentul culminant, când noi, nişte animale de 2 metri înălţime, vom trece pe lângă ei ca vântul ca să fim primii la cantină, să luăm cea mai mare porţie, sau chiar mai multe porţii (eram criminali).

În cel de-al doilea filmuleţ este un fragment din serata de Anul Nou la clasele mai mari. Ce-i drept nu fără ideile şi ajutorul meu am instalat 3 video proiectoare. 2 le-am unit la laptop-ul de la care cânta muzica, am dublat ecranul şi pe cel de-al doilea ecran (adică pe proiector) am pus vizualizaţia de la audio player. S-a proiectat toată chestia pe doi pereţi mai pustii şi trişti. Ce-l de-al treilea proiector era unit la alt laptop şi proiecta pe scenă o animaţie cum cade zăpada. Din păcate la mijlocul distracţiei au apărut probleme cu boxele care n-au mai rezistat şi s-au ars însă am scos alte boxe, mai vechi însă mai trainice (sovietice probabil). Cred că oricum a fost super.




Trăim ca în sânul lui Dumnezeu!

Mă irită vorbele oamenilor care tot se plâng că în Republica Moldova e rău de trăit, chipurile nu au bani pentru a-şi construi garduri de doi metri şi pentru a-şi amenaja casele cu două niveluri (în care jumătate din odăi nu sunt folosite). Nu au bani nici pentru a cumpăra copiilor computere, laptop-uri, iPhone-uri şi scooter-e.

Se plâng cei din Republica Moldova că în România se trăieşte mai bine, Europa! În oarecare măsură şi din oarecare punct de vedere s-ar putea spune că trăiesc mai bine, însă cei din România şi ei la rândul lor se plâng că „au o ţară de rahat” şi că nicăieri nu-i aşa de rău ca în RO.

Nu contează unde e mai bine de trăit, vreau doar să mulţumesc lui Dumnezeu şi părinţilor pentru viaţa care o am! Pentru cei ce cred că trăiesc rău am selectat nişte poze, sper să vă schimbaţi părerea: