Articole cu Tagul: Moldova

Blogger offline: Revelion, portocale şi masline

blogger offline de revelion

31 decembrie 2011, ora 12 (nu, nu de noapte, atunci e 00.00 sau 24.00), e ora 12 de zi. Pentru părinţi e zi dar pentru Liza e dimineaţa. De fapt Liza nu-i unicul individ care se trezeşte la aşa oră, însă părinţii n-o cred, mama zice: “toată lumea ca lumea, numa tu ti culşi la 4 dimineaţa şî ti scoli cînd ti bate soarili la cur”. Aşa sunt părinţii.

Se plimbă prin casă în cămaşa de noapte, de fapt nu e „cămaşă”, e tricoul tatălui, lung până la genunchi, sub tricou doar chiloţeii. A luat cafeaua, s-a îndulcit cu o ciocolată Grijiaj furată din pungile cu bomboane care mama le-a cupărat pentru copiii ce vin cu „Hăitul” şi pentru noaptea de revelion. A deschis laptop-ul, s-a încărcat Skype-ul, sunetul de la Skype a trădat-o:

– Liza, lasă internetul, mergi la magazin şi cumpără crabovîie palociki, maionez, masline, baton narezanîi, şi un tort „Napoleon”. Apoi vii şi-mi ajuţi să facem salată.

Liza n-a spus nimic, doar mimica feţii i s-a schimbat. Se apropie de laptop, a stins sunetul ca mama să nu audă mesajele care vin pe Skype, Odnoklassniki, Facebook şi Messenger, a apăsat Win+L (încercaţi) şi l-a închis. Ştie că-n stradă e multă lume, dar nu are chef să se machieze, să se aranjeze pentru a fi mai atrăgătoare, doar s-a pieptănat, a luat blugii, o bluză şi paltonul, din mers a apucat portmoneul mamei de pe masă şi a ieşit. În jumătate de oră deja e acasă, pune pe masă toate cumpărăturile şi se îndreaptă spre laptop.

– Liza! Unde te duci? Adă-mi 3 farfurii „cu floricele  aurii” şi vin să mă ajuţi.

 Liza păstrează calmul, nu prea are chef să gătească, după mişcările sale se observă că e agitată, în gândul ei e doar un singur lucru: să posteze pe blog-ul său un articol până în noul an, să se simtă şi pe blog atmosferă de sărbătoare. Se apropie de laptop, deschide vreo 3 link-uri prmite pe skype cu rage comics-uri, răspunde la vreo două mesaje, închide laptop-ul şi merge s-o ajute pe mama.

Mai spre seară, când masa e gata şi într-o oră trebuie să vină oaspeţi, Liza se închide în camera părinţilor, la computer, ca să se apuce de articol. Face loc pe masă, pune mobilul, 3 portocale şi o farfurie pentru coji. Scrie… Portocalele-i servesc drept sursă de inspiraţie: se opreşte de scris şi mănâncă una în timp ce-i vin ideile. Telefonul vibrează de la mesajele primite de la prieteni, toate cu acelaşi conţinut: La Mulţi Ani, Mulţi bani, Puţini duşmani, la la la…  Bunicii bat la uşă, Liza încheie articolul şi-l lasă nepublicat, revine la el mai târziu.

Toţi stau la masă, ora 23:20, Liza se retrage ca să publice articolul şi să-l distribuie tuturor prietenilor ce sunt online, dar de aceştia sunt mulţi. Apoi revine la masă, tatăl toarnă tuturor oaspeţilor şampanie, ora 00.00, e 2012. – La Mulţi Ani!

– Şî sî creascî păpuşoii anu ista! A adăugat bunelu.

Hai Transnistriei să cedăm Republica Moldova

Moldova unita cu transnistria

Propun să facem o şmecherie pentru a îmbunătăţi situaţia geo-politică a Republicii Moldova, hai să cedăm ţara noastră Transnistriei, de ce nu? Moldova preşedinte nu are – Transnistria are, un preşedinte nou, cu noi viziuni. În Chişinău sunt distruse (le-au mai reparat, sau ce fac ei acolo?) clădirea Parlamentului şi Preşedenţia – în Tiraspol parcă totul e în regulă, e cald şi bine.

Dacă tot am vorbit despre „cald”, uite că mai e un punct pozitiv de ce ar fi bine să fim anexaţi de Transnistria – ei, pentru gazele naturale ruseşti, plătesc un preţ de 7 ori mai mic decât Moldova. Închipuiţi-vă, toată ţara se numeşte Transnistria, ruşii oferă gaz ieftin pentru toată ţara, de azi înainte putem încălzi nu 2 camere dar 14, sau în loc de 700 lei plăteşti 100.

Dar dacă e nevoie de ridicat la conducere nişte parlamentari de-ai „noştri”? Nimic complicat, populaţia „Moldovei” de azi e mai mare decât cea a Transnistriei, deci 50+1 din numărul voturilor sunt asigurate, dar dacă tare să vrem, putem să băgăm şi un preşedinte de-al nostru, pe Lupu de exemplu, ştiţi cum se spune: „să băgăm un lup în turma de oi”.

Cu limba de comunicare nu vor apărea probleme, în Transnistria sunt 3 limbi de stat: Rusă, Ucrainească şi Moldovenească, primele două cred că nu încurcă. Pacifiştii de pe Nistru nu vor mai avea ce să facă acolo, vor merge acasă la mama şi la tata. Valuta ei cred că o vor accepta pe a Moldovei, mai are sens să se zbată cu rublele lor nerecunoscute dacă cursul valutar oricum e 1 Leu = 0,93 Ruble (aproximativ, că se mai shcimbă). Ce ţine de capitală, cred că mai e bine să fie Tiraspol, în Chişinău şi aşa e mizerie, lasă că-n Tiraspol e mai liniştit, şi alţi politicieni străini care vor veni în vizită vor vedea capitala cu aspect post-sovietic şi li se va face milă de noi (adică vor da bani). Mai e vreo problemă? Spuneţi-mi (scrieţi-mi un comentariu), că rezolvăm pe loc.

Bună  şmecheria nu? Transnistrenii până se prind care-i faza, deja va exista o ţară unită, cu preşedinte, cu gaze naturale ieftine, 3 limbi de stat. Însă o problemă rămâne nerezolvată: nu suntem recunoscuţi…

Cu răbdarea treci şi (marea) Prutul!

Cu rabdarea treci si prutul

Câţi cetăţeni ai Republicii Moldova, etnici români, au încercat să ajungă la facultate/liceu în România? Câţi au ajuns? Felicitări (cu întârziere) celor ce deja au simţit atmosfera facultăţilor româneşti. Bravo sunt şi cei ce au încercat să depună actele pentru o facultate din România, care au stat la coadă ore întregi dar care, din păcate, n-au primit un loc. Mai rău de cei ce visau să-şi continue studiile în România dar n-au depus actele din mai multe motive: lene, frică, dubii etc.

Un prieten de-al meu, numele căruia nu va fi publicat, răbdător, insistent, visător, şi-a stabilit un ţel şi a mers înainte cu paşi siguri demonstrându-ne că lucruri imposibile nu există. A trecut peste multe obstacole: n-a fost admis din primul tur, a scris cerere pentru turul doi şi a fost admis în Braşov, împreună cu alte 8 persoane, la „Ştiinţe politice”, îşi dădea seama că nu va avea nici bursa de 65 de euro de care se bucurau alţi studenţi dar era hotărât să plece, chiar şi viza era gata însă, intrând pe site-ul universităţii, a descoperit că-n universitatea din Braşov nu există această specializare, a fost comisă o eroare. S-ar părea că e un impas însă El nu s-a dat bătut, el a început să sune la minister (MECTS), senatorului Viorel Badea cu care a făcut cunoştinţă pe-un grup de Facebook, suna de câteva ori pe săptămână, uneori şi de câteva ori pe zi, a durat asta mai mult de două luni până ce nu a primit pe poşta electronică un e-mail cu Ordinul semnat de Ministrul Educaţiei prin care a fost admis la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

La universitate a mers doar în luna decembrie, când era sigur că este admis. A scris povestea sa şi pe propriul blog, eu doar am repovestit-o cu alte cuvinte. Citiţi istorioara şi vedeţi nişte sfaturi la sfârşitul articolului, pentru cei  care sunt hotărâţi să treacă Prutul (cu răbdare bineînţeles şi cu viză):

”Cu răbdarea treci și marea” – de multe ori auzisem această exprimare, dar pîn nu demult am înțeles cît de cît ce înseamnă aceasta – să ai răbdare. Demult mă hotărîsem să plec în România să-mi continui studiile, și iată că anul aceasta a ajuns timpul cînd trebuia să-mi încep studiile universitare. Ca să mă asigur, în caz de nu nimeresc în România, să fac măcar aici studiile, și m-am înscris la USM, la facultatea de Istorie și Filosofie. Am fost la ambasadă, am venit cu o zi înainte seara, și eram undeva al 700-lea pe listă, și de aceasta rîndul meu a ajuns a doua zi, după ce s-a luat start, le mulțumesc studenților din Cluj-Napoca, care au lucrat mult, pentru aceea ca să se păstreze rîndurile, să nu fie haos, etc. Din primul tur nu am intrat, fiindcă am aplicat doar în București, însă nu m-am intristat, eram conștient că n-am să nimeresc din primul tur, și evident că am aplicat în al doilea, deja învățasem ceva timp în Chișinău și mă obișnuisem, dar planul meu inițial, era să plec și am încercat la maxim să nu mă abat de el, ne cătînd la nimic. În ceva timp cît mergea procesarea cererilor din turul doi, eram plin de nerăbdare, și am aflat, am fost admis în Brașov, la Științe Politice, mult m-am gîndit să plec sau nu, am vorbit cu părinții, după două zile de nesiguranță, m-am decis, am să plec. Întru pe site la universitatea în care am fost admis, și nu găsesc această facultate, am crezut că am greșit, am sunat, și m-am convis nu e. Nu știam ce să fac, am sunat la minister (MECTS), nici ei nu știau ce să facă. Era o grupă pe facebook, ”Admitere 2011”, în care am scris, nimeni nu știa, tot în această grupă am găsit pe un senatorul Viorel Badea. Sunam la minister și domnului Viorel, de cîteva ori săptămînă, uneori de cîteva ori pe zi, timp de 2 luni și ceva timp, insistam. Am insistat, colegii din Chișinău îmi spuneau că nu vei pleca, pe fețele altor oameni vedeam scepticism, și doar eu tot visam și speram, de aceasta îmi spuneau că sunt un visător, trebuie să cobor pe pămînt. Și intr-o bună zi, am primit pe e-mail documentul semnat de ministru, prin care eram admis în Cluj-Napoca la Universitatea ”Babeș-Bolyai”. Este tot ce mi-am dorit.

Mulțumesc mult, dmn. Viorel Badea, domnișoare de la minister Mihaela Popescu, Oana Nițu.

Dacă cineva va citi aceasta, care a nimerit în așa situație, îmi scrieți, vă ajut, cu ce pot.

Sfaturi:
1. Veniți cu o zi mai inainte la ambasadă dimineață și vă înscrieți în rind.
2. Înainte de a aplica, controlați dacă în incinta universității se află specialitatea pe care o doriți.
3. Ar trebui să știți, că nu contează, ai bursă sau nu, ești la buget, și ești bursier a statului Român, și căminul teoretic nu trebuie să plătești.
4. Nu te grăbi să pleci îndată ce ai aflat că ești admis, sună la universitatea și întreabă dacă a venit de la minister listele cu oamenii admiși.
5. Îndată ce ai fost admis, gătește actele și trebuie să faci viza.
6. Dacă ai cunsocuți, roagă să te ajute, dacă nu, oricum e greu să te rătăcești – „limba oase n-are”.
Succese tuturor.

Destinaţia zilei: liceul românesc din Varniţa

Liceul Teoretic Varnita

În toamna acestui an am avut drept oaspete pe Dan Mareş, bun prieten din Bucureşti, căruia i-am arătat Varniţa, Benderul şi Tiraspolul. La reîntoarcerea în Bucureşti am povestit cele văzute şi trăite prietenilor lui. Mihai Buzea, unul dintre ascultătorii povestirilor noastre, care scrie pentru revista Caţavencii, inspirat din cele auzite şi nu fără ajutorul iubitului Google a scris el o istorioară despre Liceul Teoretic Varniţa. Am preluat acest articol de pe site-ul revistei deoarece mi-a părut genial (pentru cei ce ştiu mai bine: să-l iertaţi pe autor pentru unele idei eronate).

„Pentru iubitorii de turism exotic, Varniţa e destinaţia perfectă, din atât de multe puncte de vedere că nici nu are rost să le enumerăm. De ajuns acolo nu e greu, poate fi însă greu să mai şi pleci, dacă eşti rău de gură şi ai ghinion: de la Chişinău o iei spre Tighina, te îndrepţi vijelios spre punctul de trecere spre Transnistria, treci de vameşii Republicii Moldova, treci şi de „pacificatorii” ruşi (băieţii din armata a 14-a, sunt de treabă, nu-ţi fac probleme), şi înainte de a ajunge la vameşii transnistreni, faci stânga şi dai de oraşul Varniţa.

L-am numit intenţionat „oraş”, pentru că locuitorii au apucături urbane (stau la bloc, freacă netul, etc), deşi aşezarea e mai degrabă un sat, sau, şi mai precis, un cvartal de blocuri plantat în no man’s land, cumva în suburbiile Tighinei (dar la distanţă). Nu e singura curiozitate de-aici: „Noi plătim gazul în ruble transnistrene şi curentul în lei moldoveneşti!”, afirmă  localnicii, cu o mândrie ciudată (la gaz metan e de înţeles, că îi costă la a zecea parte din preţul pieţei; dar la curent?!). Tehnic vorbind, Varniţa aparţine Transnistriei, la fel ca Tighina (sau „Bender”, cum îi spun ei oraşului), deşi e pe malul drept al Nistrului; în practică, autorităţile de la Tiraspol nu au putere aici. Dar nici cele de la Chişinău, aşa că românii din Varniţa sunt, probabil, singurii români fericiţi din toată lumea asta – măcar că-s prinşi la mijloc, într-un conflict absurd şi îngheţat, lor nu le poate spune nimeni ce să facă: ei fac ce au chef, nimic mai mult, nimic mai puţin. Cu minoritarii ruşi se înţeleg perfect, pe ţigani i-au convins să fie cuminţi (nu ştiu cum au făcut), preţurile sunt mici, pensiile sunt plătite cu aurul Moscovei, cei plecaţi la muncă în România şi în Europa trimit bani acasă, ce să mai vorbim, trai pe vătrai. Atâta doar că nu prea vine nimeni pe la ei, asta îi doare. Pe de altă parte, ruşii care ajung aici sunt uluiţi de calitatea literară a rusei vorbite de românii din Varniţa („Voi vorbiţi frumos, nu ca ţăranii ăştia de ucrainieni!”), iar românii de calitatea românei: „Cum de vorbiţi aşa de bine şi fără nici un pic de accent?”, îi întrebi, iar ei te duc să-ţi arate liceul lor, mândria oraşului. Şi cam au dreptate, chiar dacă e cu dus şi-ntors: ce este University of California pentru Berkeley este Liceul Teoretic pentru Varniţa. Adică, fără liceu, Varniţa e nimic, cum e şi Berkeley fără universitate.”

Comparaţie: Moldoveni vs Români (subiectiv)

Romanii mai buni ca Moldovenii

Cineva mi-a reproşat că în articolul „Cum se vorbeşte pe ambele maluri ale Prutului” am făcut diferenţă între români şi moldoveni. Nu spun cine-i persoana nemulţumită, doar nu-i frumos să arătăm cu degetul, pur şi simplu voi continua gândul în aceeaşi direcţie.

Hai să povestesc ce am trăit aseară. Trebuia să ajung la autogara „Filaret” din Bucureşti, să iau autobuzul de la ora 22.00 spre Chişinău. Aşa cum sunt o persoană zgârcită şi nu vreau să dau 15 RON pentru taxi, am zis că ajung la autogară cu tramvaiele, schimb un tramvai, fac mai mult timp, în schimb e gratis.

Voi aminti că Bucureşti e capitală europeană, mereu în creştere, mereu în schimbare, aşa că traseele tramvaielor au fost modificate şi nu ştiam cum să ajung mai simplu. Am oprit la o staţie să schimb tramvaiul însă acela nu mai venea, m-am adresat la şoferul altui tramvai care a oprit în staţie, a deschis uşa şi-mi explica cum să ajung, chiar mă simţeam incomod că reţineam lumea în staţie. Am mai întrebat de o persoană din stradă, aceasta nu ştia să mă ajute în schimb oprea alte persoane şi întreba de ei. Cineva, care vorbea la telefon, a rugat interlocutorul său să aştepte la telefon până-mi explică.

Am mai avansat cu vreo 2 staţii şi eram deja la o staţie de autogară, mai aveam puţin timp până pornea autobuzul spre Chişinău şi-mi era frică să nu-l pierd. Am întrebat de un băiat în cât timp vine următorul tramvai spre „Filaret”, în acel moment după băiat au venit nişte prieteni cu maşina, băiatul a întrebat de prietenul său de la volan dacă poate să mă ducă până la autogară şi evident că acela n-a refuzat.

Am ajuns la autogara „Filaret”, am urcat în autobuz, mi-am găsit locul, m-am relaxat şi mi-am scos telefonul mobil să intru pe net de pe wireless-ul (Wi-Fi) din autobuz (acum aceştia sunt inovatori: au router şi un modem cu internet). Mă apropii de şofer să-l întreb dacă este internet la ce şoferul îmi răspunde: Nu-i! Au furat stick-ul, tot nişte studenţi de-ai voştri.

Îmi iubesc ţara, sunt născut în Republica Moldova şi aici am crescut. Eu critic cetăţenii şi nici într-un caz ţara, însă e trist să realizez că nu există o ţară fără cetăţeni, Ţara Minunilor!

Cum se vorbeşte pe ambele maluri ale Prutului

Cum se vorbeste pe ambele maluri ale Prutului

Am ajiuns acasî, nakanetsto, pin Kişînău şela ti sîmţ ca-n inima Rusîii, şi s mai spun di faptu că cât şoferu de la marşutka Iaşi – Chişinău atît şî aşela de la Chişinău – Bender naruşău pravila dvijănia. Primu macîr ave soviste şî m-o preîntîmpinat cî s-o oprit ni pa pravilam atunşi când îmi discărca ciumodanul din bagajnic.

Gara Centrală – şel mai bispaşiadnîi loc din Moldova, babi cari ţîpă, altili mai suduie, tăţ cu busicurile sî bagă peste oameni numa ca sî discarşi tovaru, musor peste tăt – capitală europeană. Trebuia sî ieu marşutka spre Bender, ni-a rezervat am lăsat curtca pi scaun şî m-am dus după un hot-dog, am zakajât şî cît îl încălzea în microvalnovkă eu citeam pi pereţ „Magazinul AnastasiEa”, mîna automat so tras spre mobilnik sî fac o fotkă pentru muligambia.com însă am văst mîna prodoveţîi întinsă cu hot-dogu şerbinte, l-am apucat ş-am fujit la marşutcă care sî pornea.

În marşutkă, pi locu meu şîdea o fatî, eu întreb „Aici pe scaun era o curtcî!?” da ea beleşte nişti ochi la mini, karoce trebuia să-i repet în rusî, am uitat undi mă aflu. Fata şeia s-o sculat şî am văst cî e so pus cu curu chear pi curtca mea, nicî culiturî, nicî sovisti. Şel mai important cî-s acasî, şăd la cald şî perd timpu scriind bredu ista.

Textul de mai sus reprezintă o scriere a limbii (Române) Maldaveneşti aşa cum o pronunţăm noi în Republica Moldova fără nici o exagerare (*Nu se referă la toate persoanele din Republica Moldova şi nici la toate regiunile ţării însă consider că se referă la marea majoritate a populaţiei), pentru cei care nu înţeleg ce scrie, vă propun mai jos „traducerea” în limba română:

Let’s Do It, Sulina! Dă-i Moldovane!

Let's do it, sulina

„În perioada 15-22 august 2011, în oraşul Sulina, judeţul Tulcea, s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Preşedintelui României cea de-a şasea ediţie a şcolii de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană”. Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi a reunit 200 de studenţi români cu merite deosebite, reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti şi tineri jurnalişti români din Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria şi Serbia.”

Cam aşa sună primul alineat dintr-un articol preluat de pe site-ul Departamentului pentru Români de Pretutindeni. Cei curioşi cred că deja au accesat articolul şi l-au citit până la capăt, au privit şi pozele. Pare a fi un eveniment atractiv, frumos, cu Preşedintele României în frunte, dialogul între politicieni şi studenţii străini cred că a fost destul de drăguţ, au jucat şi tenis de masă.

Cine cunoaşte zicala (de origine rusă): Brânza gratuită se află doar în capcana pentru şoareci? Ea minunat se potriveşte pentru săracii studenţi. Analizând pozele am atras atenţia la inscripţiile de pe unele din ele: „Let’s Do It, Sulina!„, ei hop, pentru cei ce nu cunosc asta e un fel de „Hai Moldova!” însă Românii nu s-au complicat s-o traducă în limba de stat. Păi să-mi explice cineva, ce comun are şcoala de vară cu participarea studenţilor străini (mai mult de jumătate sunt din Republica Moldova) cu acţiunea ecologică „Let’s Do It, România!”? Şi nu le-ar fi ruşine locuitorilor acestui oraş să vadă cum străzile lor sunt curăţate de către tineri din alte ţări, că cei circa 5000 de oameni (populaţia oraşului Sulina) nu se rup în spate să-şi strângă mizeria făcută tot de ei.

Aşa cum Sulina este un orăşel vizitat de turişti, care fac şi ei mizerie pe străzi, pot să-i iert pe locuitorii oraşului pentru indiferenţa faţă de ceea ce se petrece pe străzi, dar nu se iartă atitudinea politicienilor români şi a organizatorilor şcolii de vară, de ce? Logic, turiştii din Europa fac mizerie pe străzi? Cred că nu! Turişti din Republica Moldova (la fel de needucaţi ca şi Românii) sunt mulţi prin Sulina? Cred că nu! Deci, cine constituie majoriatea celor ce se odihnesc în Sulina? Românii! Concluzia: Gunoiul trebuie să-l strângă Românii!

Cineva poate să-mi spună că această activitate a fost una de voluntariat, chipurile „uite cât de bravo sunt studenţii străini şi lasă cei din România să vadă ce unită e comunitatea internaţională!”. Da, da, şi lasă Românii să mai vadă cum Moldovenii, Bulgarii, Serbienii şi Ungarii stau cu fundul în sus şi-i scot din mizerie, lasă Românii să se simtă priviligiaţi, doar există alte rase de „negri” ce sunt gata să le şteargă fundul.

Mă adresez către organizatorii acestei şcoli de vară (fără a-i enumera): Dacă aţi hotărât să vă folosiţi de aceşti studenţi străini care s-au scăpat la mare şi la „brânză gratuită”, încercaţi să faceţi asta aşa ca să nu dăunaţi şi să nu distrugeţi mentalitatea ascendentă a românilor.

Weekend la Varniţa

Picnic la Varnita in weekend

Un WeekEnd de neuitat va rămâne în memoria tinerilor din satul Varniţa. În parteneriat cu administraţia Liceului Teoretic Varniţa, Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor şi cu susţinerea Administraţiei Publice Locale şi a Agentului Economic Aurel Pîrău, membrii Asociaţiei de Tineret „Şansa” şi tinerii voluntari ai acesteia, în zilele de odihnă, mai exact pe 20 şi 21, august am organizat un şir de activităţi cu caracter neformal.

Pentru a da o nuanţă mai aprinsă weekend-ului, am invitat şi oaspeţi din afara localităţii: Ana Braghiş din satul Ulmu, raionul Ialoveni, este reprezentantă al Clubului de Tineret „Pro Young”; un alt oaspete Rodion Guştiuc, redactor-prezentator la compania „TeleRadio Moldova” a profitat de invitaţie şi a luat interviu de la tinerii activi din sat; încă doi tineri din Chişinău, entuziasmaţi de ceea ce a avut loc la Varniţa, au fost alături de noi participând la toate activităţile preconizate pentru weekend.

Agenda pentru aceste două zile a început cu o vizită la cinematograful „Tiraspol”, a urmat o plimbare prin centrele oraşelor Tiraspol şi Bender (Tighina) iar seara am mers cu toţii la rug pe malul râului Nistru. În cea de-a doua zi, după un live în cadrul emisiunii de radio „Weekend cu Tine” pe Radio Moldova Muzical, a urmat un picnic la „Cetatea de Aur” din satul Varniţa. Picnicul a fost organizat pentru voluntarul de la Corpul Păcii, Michael Houdyshell, ce se află de două săptămâni în Varniţa, aceasta a fost o bună metodă pentru Micheal de a petrece timpul într-o atmosferă neoficială alături de tinerii din Varniţa, cu care va „lucra” următorii doi ani.

Am fost unul dintre organizatorii acestui eveniment. Analizând feedback-ul oaspeţilor şi celorlalţi tineri care au fost alături de mine aceste 2 zile, pot spune cu siguranţă că ne-a reuşit să realizăm toate obiectivele stabilite.

Forţa Junimii, Radio Moldova, 22.08.2011:

Weekend cu Tine, Radio Moldova Muzical, 21.08.2011:

Elevii de la sate pleacă în România

Astăzi, 12 august 2011, au apărut rezultatele admiterii pentru elevii din Republica Moldova la studii în instituţiile preuniversitare din România. În jur de 640 elevi vor studia în clasa a 9-a în România. La prima vedere sunt puţini elevi, în comparaţie cu numărul de locuri oferite şi deloc nu-mi pare straniu, în Moldova e mai simplu de susţinut BAC-ul, mai ales că liceul îl faci doar 3 ani şi eşti acasă unde părinţii te hrănesc, te dădăcesc. Ce să zic, eu aş sta acasă şi n-aş băga mâna-n foc.

În situaţia aceasta mă miră alt ceva: cei mai mulţi elevi admişi în România sunt de la sat. De fapt nu e de mirare, se închid liceele, elevii sunt nevoiţi să plece în localităţile vechine, în cele mai apropiate oraşe sau la capitală. Decât aşa, mai bine să faci liceul în România şi să mai primeşti şi bursă de la statul Român, nu?

Nu vreau să mă plâng pe politicieni, pe Ministerul de Învăţământ sau pe părinţi. Nu critic pe nimei. Eu pur şi simplu mă împart cu propriile observaţii. Ca să nu ziceţi că tot ce am scris mai sus sunt doar vorbe-n vânt, vin cu exemplul raionului Anenii Noi:

Instituţia de învăţământ Numărul de elevi admişi în România
Gimnaziul Speia 12
Liceul Teoretic „M. Eminescu” Anenii Noi 7
Şcoala Medie Şerpeni 7
Liceul Teoretic Gura Bîcului 7
Liceul Teoretic „Olimp” Puhăceni 5
Şcoala Medie Delacău 3
Liceul Teoretic „Anton Guzun” Bulboaca 1
Gimnaziul Todireşti 1
Gimnaziul Botnăreşti 1
Gimnaziul Teliţa 1
Liceul Teoretic „Emil Nicula” Mereni 1
Total 46

Din gimnaziile, şcolile medii şi liceele de la sate pleacă mai mulţi copii decât din centrul raional. De ce? În Anenii Noi a fost şi mereu va fi cel puţin un liceu (de fapt sunt 3), elevii oricum vor sta acasă. Elevii din alte localităţi, decât să trăiască într-un cămin fără condiţii din Anenii Noi sau din Chişinău, mai bine pleacă în România.

Rezultatele admiterii pentru elevii din Republica Moldova le găsiţi pe pagina Admitere în România 2011-2012.

Blogger offline: Sheriff, Zimbru şi vama ПМР

Suporterii Zimbru Chisinau la Sheriff Tiraspol

Azi voi povesti despre Alexei: băiat din Chişinău, student la ASEM, scrie un blog despre sport. Evident că blogurile despre sport mai mult sunt dedicate fotbalului, jocul preferat pentru întreaga Europă, dar Alex la noi e „evrapeiskii pareni”, de la oraş. El doar scrie despre sport, adică despre fotbal, dar nu-l practică. Cel mai mare succes în sport l-a avut atunci când a scris la tastatură 460 caractere într-un minut.

Totul s-a întâmplat într-o sâmbătă, mai precis pe 6 august 2011. Alexei s-a trezit pe la vreo 10 pentru că a stat pe Mail.ru Agent cu Grişa şi au scărpinat limbile (degetele) până la 3 dimineaţa, nu demult au făcut schimb de link-uri în blogroll aşa că deja se consideră buni prieteni. Alexei a întins mâna până la laptop, l-a deschis şi a apăsat butonul „Start”. S-a ridicat din pat, şi-a făcut o cafea tare şi a revenit la laptop să vadă dacă Sergiu e online… A avut noroc, acela deja era cu messengerul aprins şi flirtuia cu o fată de la Buiucani.

Alex: Serîi, eşti gata?
Serioga: Demult, stăi să mă dagavaresc cu padruga de o pragulcă, îmbrac sportivka şî es.
Alex: Wai, tormozăşti! Eu încă cofe nam băut da tu deam tei razganit. Flagu l-ai luat?
Serioga: Da, numa cîi boţît.
Alex: Kakaia razniţa? Eu caroce mă îmbrac, ne întîlnim la 1 în faţî la Unic.
Serioga: Davai!

Zis şi făcut, ora 13.05 şi băieţii deja stau în faţa la Moldtelecom, pe o bancă, cu 2 sticle de bere Chişinău în mână, se relaxează. În scurt timp au luat-o pe jos spre Gara Auto. Ajungând, şi-au cumpărat bilet la rutiera Chişinău – Varniţa care pleacă la 15.20. Timp mai este mult dar băieţii aud cum stomacul le dă de ştire că cafeaua deja s-a absorbit, mai trebuie ceva de aruncat pentru digestie. Au cumpărat câte-un Hot Dog, o sticlă de „Buratino” 1,5 L şi au luat prânzul.

Ora 15.00, rutiera spre Varniţa deja e în gară, băieţii au intrat să-şi ocupe 2 locuri mai bune. În 20 minute rutiera a pornit spre Varniţa şi la 17.10 deja erau în sat. Aici i-am întâlnit eu, i-am încărcat în maşină şi-am pornit spre Tiraspol, peste 2 ore începe meciul Sheriff – Zimbru. Biletele cu preţul de 8 ruble le-am procurat din timp de la Transtelecom din Bender aşa că tot era sub control.

Am ajuns la vama transnistreană, ca să nu pierdem timpul pe registrare, cu 100 metri înaite de vamă băieţii au coborât şi au luat-o pe jos printr-un şantier abandonat unde pe timpuri comuniştii construiau depou pentru troleibuze. După ce au ocolit vama, băieţii au urcat în maşină şi până la Tiraspol n-am avut nici o oprire.