Articole cu Tagul: transnistria

Conflict în Varniţa – Transnistria instalează două posturi vamale ilegale

Posturi vamale ilegale din Varnita

În seara de 26 aprilie 2013, la ora 20:00, autorităţile transnistrene au instalat două posturi vamale, unul între satul Varniţa şi cartierul Severnîi (cartierul Nordic în traducere din rusă) al oraşului Bender iar celălalt se afla mai la nord de cartierul Severnîi, în apropierea satului Gura Bîcului, satele menţionate sunt controlate de autorităţile de la Chişinău. Miliţienii transnistreni au motivat instalarea acelor patru containere/vagonete drept măsuri pentru a preveni contrabanda dintre Moldova – Transnistria – Ucraina.

În noaptea de 27 aprilie locuitorii satului Varniţa, după şase ore de „lupte” au reuşit să dezinstaleze primul post vamal dintre Varniţa şi cartierul Severnîi, încărcând primele două vagonete în maşina de mare tonaj pentru a le deplasa la postul de poliţie, unde să stea până dimineaţă. Din înregistrările video putem trage concluzii: pe de o parte erau miliţienii transnistreni în uniforme şi aşa numiţii „pacificatori” din partea Rusiei, Ucrainei şi a Transnistriei, bine instruiţi, iar de cealaltă parte au fost locuitorii satului Varniţa, jurnaliştii şi vreo două persoane de la Chişinău.

Povestea e destul de „frumoasă” pentru timpurile în care trăim, dar hai să vă prezint scenariul meu, că el puţin diferă de ceea ce inventează (pe bune acum) autorităţile şi jurnaliştii moldoveni şi cei transnistreni.

Pentru început: eu sunt din Varniţa, am prieteni pe ambele părţi ale Nistrului, nu sunt rusofob sau românofob, sunt om care gândeşte logic şi urăşte acest joc politic, că nu e nimic mai mult.

Deci aşa: în Republica Moldova Guvernul Filat a fost demis, pe scaunele lor cu rotile se plimbă prin birouri nişte interimari, care nici măcar nu ştiu ce trebuie să facă în caz că pe computer apare ecran albastru. Preşedinte, din câte ştiţi, aşa şi nu avem. Ţara e într-o criză politică şi va fi în această criză până se termină sărbătorile, chiar prost să fii să nu te foloseşti de aşa ocazie, nu? Despre Moldova nu mai comentez că e gaura neagră.

Transnistria sau Republica Moldovenească Nistreană. Citat adaptat: Noi vrem să luptăm cu contrabanda, din acest motiv mai instalăm încă două posturi vamale (pe un drum pe care deja există un post vamal al Transnistriei; 2 puncte de control al Republicii Moldova şi un post de Pacificatori). Am început să le instalăm la opt seara deoarece contrabandiştii se deplasează noaptea deci, noi tot noaptea trebuie să lucrăm, ca ei să treacă pe lângă noi şi să ne vadă cum le instalăm.

Referitor la ultima aberaţie pe care eu am scris-o mai sus, trebuie să repet: eu sunt din Varniţa, eu ştiu fiecare drum şi cărare de acolo dar totuşi nu pot găsi logica în cuvintele oficialilor transnistreni. Pe hartă clar se vede un singur drum, strada Tighina, şi pe această stradă, de la satul Gura Bîcului şi până în oraşul Bender vei trece, în ordine, prin: Punct de control al Republicii Moldova din Gura Bîcului, postul de Pacificatori din apropierea celui de-al doilea post vamal ilegal, încă un Punct de control al Republicii Moldova şi o Vamă Transnistreană care se află în vecinătate şi arată ca un punct vamal dintre două state. Reţinem ideea şi mergem mai departe.

5 destinaţii din Moldova ferite de ochiul omului

Republica Moldova nu-i atât de mică cum pare. Eu credeam că pot vedea toată ţara în 2 zile, dar de fapt nouă o săptămână nu ne-a ajuns nici macar pentru jumătate din locurile planificate. Am fost membrul echipei Peugeot Partner şi timp de 7 zile, în cadrul proiectului Redescoperă Moldova, am vizitat mai mult de 100 de destinaţii turistice, sau care în viitor ar putea să devină turistice.

În Moldova există locuri arhicunoscute, preferatele turiştilor, cum ar fi: Cramele de la Cricova, Mileştii Mici, Purcari, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Zimbrii din Pădurea Domnească, Mănăstirile Curchi, Hâncu, Saharna şi Ţîpova. Toate acestea sunt destinaţii bine mediatizate şi obligatorii pentru orice străin.

Pe stâncile de la Ţîpova

În TOP-ul de mai jos am inclus primele 5 destinaţii pe care aş vrea să le văd din nou, să am la dispoziţie mai mult timp pentru a savura, pentru a pătrunde în atmosfera deosebită şi unicală a fiecăreia dintre destinaţii. Desigur că aş vrea să mă întorc la Orheiul Vechi sau la Cricova, e frumos acolo, dar nu simt atmosfera locului. Cantitatea mare de turişti deja a uzat aerul, a bătut cărările, a capitalizat şi a atipizat ceea ce cândva era diferit. Eu sper să vă placă locurile, care cândva ferite de ochiul omului urban, au păstrat în iarbă, în cărări, în stânci şi în pereţii clădirilor căldura şi mirosul deosebit.

1. Satul Cernoleuca din raionul Donduşeni.

Drumul de pietriş, lung şi accidentat, ne-a dus direct spre cimitir, s-ar părea că satul nu-i deloc ospitalier. Trecând pe lângă, am mers în inima satului. În Cernoleuca am descoperit două destinaţii. Despre prima n-am aflat multe, era casa pictorului Igor Vieru. Poarta mare, de lemn şi ornamentată, din start ne-a trezit curiozitatea, nu putea fi poarta unui simplu om. Am oprit lângă gard să căutăm vreo placă pe care să fie scris macar ceva, nimic, oamenii din sat spuneau că „e casa lu Igor Vieru, a fost poet”, dar noi ştiam că-i pictor, probabil că-l confundau cu Grigorie Vieru.

Mai departe-n sat, în curtea şcolii se află o clădire veche, este Conacul lui Constantin Cazemir. Cândva în clădire a fost bancă şi acum în clădire este orfelinat. Nu aveam de unde să ştim această informaţie dacă nu ne apropiam de nişte persoane care să ne povestească, erau Directorul Adjunct şi contabilul orfelinatului. Ei ne-au povestit că statul îi închide, ne-au mai spus că în spatele liceului a fost casa lui Cazemir de la care au rămas doar ruinile, cândva mai era o alee de plopi şi un dendrariu de care îngrijeau elevii din şcoală, dar n-a mai rămas nimic. Tragica istorie a satului a fost completată cu o răsuflare grea – liceul tot se închide din anul acesta, va fi gimnaziu.

Redescoperim oraşul Rîbniţa din Transnistria, Moldova

Noi, bloggerii moldoveni, am fost prin Rîbniţa, chiar dacă e pe teritoriul Transnistriei, oricum e în limita graniţelor Republicii Moldova. Al treilea după mărime oraş din Transnistria, situat pe malul stâng al râului Nistrul, un pod îl uneşte cu Rezina, etc. Nu m-am aşteptat să văd în acest oraş 2 lucruri: un cimitir vechi, de piatră, nu am intrat pe teritoriul lui ca să-l aflăm mai bine, dar mai strigă lumea prin oraş că este Evreiesc, că pe timpuri pe aici (în Rîbniţa adică) erau mai mulţi evrei, probabil; al doilea lucru pe care l-am văzut este biserica catolică, nici la asta nu m-am aşteptat.

Clar că biserica Ortodoxă Arhanghel Mihail, tot din acelaşi oraş, e un lucru întâlnit în toată zona est-europeană şi abiliscul în memoria ostaşilor căzuţi în război, la fel e un lucru des întâlnit prin oraşele noastre, numai că acela din Râbniţa e tare înalt: capul sus şi gura căscată.

Biserica Episcop Mihail Rîbniţa

Pe lângă asta, mi-a plăcut plimbarea peste podul ce uneşte ambele maluri ale Nistrului, mai este în Rîbniţa un pod, tot acolo la intrare, cu un cerc jos, chiar şi Google îl cunoaşte. Ok, să trecem mai departe, cineva dintre voi a trecut vama transnistreană? Hai că eu sunt cu viză de reşedinţă pe malul stâng şi am pilă (blat, po naşemu), dar coechipierii mei, sărmanii, au completat o foaie unde şi-au trecut toate datele din paşaport, erau obligaţi să scrie adresa unde vor sta ei în Rîbniţa (ştiam noi la cine să-i registrăm, că nu ne-am pornit din capul nostru), dar culmea: trebuia să fie completat în limba rusă.

Obelisc Rîbniţa

Nişte sfaturi de la mine: nu vă băgaţi în Transnistria dacă nu aveţi cu voi cel puţin o persoană de pe loc, adică din oraşul unde mergeţi; trebuie să aveţi actele cu voi (se pare că este un lucru logic, dar mai ştiu eu la ce vă gândiţi voi); să aveţi cu voi un pix, că nu mereu găsiţi binefăcători care să vă împrumute; ultimul sfat, chiar dacă în Transnistria este frumos, chiar dacă merită să mergeţi acolo, mai bine nu vă băgaţi, lăsaţi-mă pe mine să savurez din această zonă frumoasă dar „sălbatică” pentru turişti.

Hai să ne plimbăm prin Varniţa

Hai să ne plimbăm prin Varniţa! Nu vă supăraţi dacă eu azi voi fi ghid? Totuşi m-am născut aici, copilăria mi-am petrecut-o pe străzile acestui sat şi mai ştiu câte ceva despre el. La început trebuie să spun că Varniţa, chiar dacă oficial e un sat, totuşi multe oficialităţi, artişti care mai vin să cânte pe aici sau simpli vizitători îl numesc oraş. E clar de ce, satul e frumos, curat, amenajat, lume multă, unde nu întorci capul vezi blocuri. Apropo, despre blocuri, noi avem doar două clădiri cu cinci etaje care se află în centrul satului, dacă mai vedeţi construcţii înalte să ştiţi că acolo se începe oraşul Bender (sau Tiraspol).

Dacă am amintit despre aceste oraşe, hai să spun cu cine suntem vecini: la nord e satul Gura Bîcului, de fapt până la Gura Bîcului mai e un cartier al oraşului Bender, cartierul Severnîi (Nordic s-ar traduce), el este izolat de oraş şi de Transnistria, cartierul e ca un punct pe teritoriul Moldovei. Oraşul Bender se află la sud de sat, în apropiere cu Varniţa se află Cetatea Bender până la care putem ajunge şi pe jos, în partea de est e râul Nistru, peste râu e satul Parcani, după el se vede Tiraspolul. Ca să vă închipuiţi distanţa până la Tiraspol vă spun că din Varniţa se vede terenul de fotbal „Sheriff”. Puteţi analiza harta pentru a înţelege mai bine poziţionarea stranie şi unicală a satului nostru.

Apropo, Varniţa e un sat din raionul Anenii Noi însă asta nu-i atât de important deoarece fiecare varniţan, ca reper, va spune că e din Varniţa sau „în apropierea oraşului Bender (Tighina)” sau pentru cei din tundră: „lângă Tiraspol”.

Primaria Varnita

Acum băgăm acceleraţie la picioruşe şi haideţi să vedem satul. Vom începe cu centrul satului, iar aici cum să treci pe lângă şi să nu admiri Primăria. Ea arată ca o cetate, cu 3 niveluri, renovată şi noaptea iluminată (ca la capitalişti). Tot acolo e şi Centrul de Cultură şi Tineret, acolo de sărbători toţi se adună la horă. Lângă Primărie e un mic parc, îngrijit, unde se află Memorialul eroilor căzuţi în războiul din anul 1992 pe platoul Varniţa – Tighina. Seara tineretul se distrează în centrul satului, nuntaşii şi cei veniţi în vizită se trag în poze la  memorial, viaţă!

Traseu turistic prin oraşul Bender

Situat pe malul drept al râului Nistru, Bender este un oraş aflat sub jurisdicţia Tiraspolului, adică face parte din autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană. Oraşul este frumos, îngrijit şi are mult mai multe locuri de vizitat decât orice altă localitate din Moldova şi asta în ciuda faptului că se află în zonă de conflict. Mulţi cred că Bender e un oraş cu câteva zeci de blocuri de cinci sau nouă etaje înconjurat de miliţie transistreană, dar nu-i chiar aşa. Acum vă invit să parcurgem un traseu turistic, inventat de mine, prin oraşul Bender (Tighina).

Vom începe cu Cetatea Bender care se află chiar pe malul Nistrului. Nu se numeşte Tighina, cum vor unii să creadă, este construită de Turci aşa că denumirea adevărată este Bender. Potenţialul cetăţii este imens, autorităţile au început lucrările de restaurare (care eu cred că sunt exagerate) şi vor să atragă cât mai mulţi turişti. În cetate nu ai nimic de făcut, decât să te uiţi la zidurile înalte ale cetăţii şi să faci poze. Este şi un muzeu pe teritoriu în care găseşti diferite obiecte, arme şi documente oficiale de pe timpuri, tot în muzeu este miniatura cetăţii.

Cetatea Bender

Autorităţile locale au înconjurat cetatea cu busturile personalităţilor militare ruseşti. A. V. Suvorov este una dintre cele mai importante personalităţi în istoria Transnistriei, bustul lui este amplasat în Cetatea Bender, pe care el a asediat-o. Nu atât de important pentru istoria cetăţii, dar foarte cunoscut în rândurile oamenilor (datorită poveştilor) este Baron Münchhausen. În 1738 el s-a alăturat armatei ruse imperiale în funcţie de aghiotant la Prince Anton Ulrich. Pe data de 26 iunie armata rusă în număr de 55 de mii de ostaşi s-a apropiat de Nistru, mai la nord de Cetatea Bender, dar garnizoana turcească de 60 de mii de ostaşi nu le-a permis să traverseze râul. Până în august, armata a circulat de-a lungul Nistrului încercând să traverseze râul, în acelaşi timp, a participat la numeroase bătălii cu cavaleria turco-tătară care trecea Nistrul. Baronul Münchhausen în componenţa regimentului Princelui Ulrich, în data de 14 august 1738 a arătat curaj în lupta sângeroasă cu turcii în apropierea râului Beloch (Rîbniţa). La sfârşitul lunii august armata a fost nevoită să se retragă la Bug din cauza epidemiei. Această călătorie la Bender, a servit drept inspiraţie pentru povestirea „călătorie peste cetate pe o ghiulea de tun”.

Matrioşca dezasamblată

Matriosca europeana

Eu sunt cea mai mică piesă dintr-o Matrioşcă, să-i zicem cea mai mică păpuşă. Matrioşca (care în rusă se scrie Матрёшка) e o jucărie, sau mai degrabă un suvenir rusesc, realizată de regulă din lemn, care se îmbracă una în alta. Matrioşca noastră este formată din 5 păpuşi:

1. Eu. Pot să vorbesc şi despre alţi oameni care au aceleaşi caracteristici ca şi mine, însă despre mine pot povesti mai bine. Caracteristicile despre care spuneam sunt locul unde m-am născut, unde trăiesc etc. Sunt născut în oraşul Bender (Tighina i se mai spune) care se află în Transnistria, sau mai oficial Republica Moldovenească Nistreană, care caută independenţă de la Republica Moldova.

2. Transnistria. Uite că tocmai ea, ţara nerecunoscută, e a doua piesă din matrioşca noastră. Eu sunt născut în vara anului 1991, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa pe data de 27 august 1991, oficial eu sunt născut în URSS (adică în Uniunea Sovietică). Dar, să vedeţi un paradox, Republica Transnistreană sărbătoreşte cu un an mai mult decât Republica Moldova, adică atunci când Moldova a împlinit 20 de ani, Transnistria deja ridica paharele pentru al 21-lea an din existenţa sa, aşa că neoficial eu sunt născut în Transnistria, atunci când nici nu exista aşa stat ca Republica Moldova, deci eu sunt o parte din Transnistira aşa că o reprezint (amuzant sună dar asta e).

3. Republica Moldova. Aici totul e simplu, conform hotarelor ţărişoarei noastre Transnistria face parte din Moldova, eu sunt în Transnistria – rezultă că eu sunt în Moldova, deci reprezint o parte din Moldova, o piesă a acestei matrioşti.

4. România. A văzut cineva prin România, pe pereţi inscripţii gen „Basarabia e România”, şi nu numai pe pereţi le poţi vedea, sunt peste tot. Statul Român oferă moldovenilor cetăţenia lor, deoarece cândva buneii noştri au trăit şi ei în România iar după „înfrăţirea” cu ruşii noi am pierdut cetăţenia pe nedrept, acum o REdobândim. Peste vreo 10 ani nu va fi un moldovean care să nu aibă dubla cetăţenie, atunci Republica Moldova va fi o Transnistrie mai mare: originarii de pe acest teritoriu (mă refer la moldoveni), cu două paşapoarte, pot circula liber în ambele direcţii însă românii nu au putere aspura acestui „teritoriu”. Am primit şi eu cetăţenia magică, aşa că eu reprezint o parte din România, la fel cum a fost cu Moldova şi cu Transnistria.

5. Uniunea Europeană. Din anul 2007 România (de mânuţă cu Bulgaria) au intrat în Uniunea Europeană. Acum văd oamei pe străzile Bucureştiului care se plâng că Băsescu a distrus ţara, intrarea în UE a fost o greşeală, de la integrare se trăieşte mai rău. Nu înţeleg aceste bocete, dar nici nu mă afectează, deoarece eu reprezint o parte din Uniunea Europeană.

De fapt nu e totul aşa de roz cum pare, dacă tot am spus că Transnistria vrea independenţă, Moldova în scurt timp ajunge şi ea să alerge de România, Românii se plâng că în UE nu e bine, şi nici eu nu mă bucur că trăiesc într-o zonă de conflict, într-o ţară nerecunoscută, rezultă că avem o Matrioşcă desfăcută, demontată, dezasamblată. Oare cine o va strânge la loc?  

Destinaţia zilei: cetatea Bender

Cetatea Bender in renovare

Se află chiar pe malul fluviului (e vorba de Nistru, desigur). Face parte din oraşul Tighina, dar se numeşte „Bender” (explicaţie: aşezarea avea o mică fortăreaţă, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, dar era folosită ca punct de vamă, nu ca cetate întărită. Aşa cum arată acum, fortificaţiile au fost construite de turci, deci numele corect al cetăţii este „Bender”, nu „Tighina”, orice-ar zice naţionaliştii noştri. Şi ai lor, dealtfel).

E plasată pe malul drept al Nistrului, dar este sub autoritatea Tiraspolului (adică al malului stâng: plăteşti taxa de intrare în ruble nistrene, nu în lei moldoveneşti). Ca şi în cetăţile similare din România, nu ai nimic de făcut, decât să te uiţi la ziduri şi să te tragi în poze: nici tur organizat, nici ghid care să povestească ceva, nici pliante de prezentare, nici magazin cu artizanat, nici traseu prin subteranele cetăţii, nimic. Doar un muzeu naşparliu şi un chioşc cu bere locală („Staraia Kreposti”, adică „Cetatea Veche”), care nu e rea deloc, când e rece. Faţă de cetăţile de la noi, potenţialul acesteia e imens, pentru că-i legată istoric de două figuri foarte prezente în imaginarul european: Carol al XII-lea al Suediei (marele învins de la Poltava) şi simpaticul baron Münchhausen, care ne-a încântat cu poveştile lui în copilărie (şi mult după, pe unii dintre noi, măcar că n-am recunoaşte nici picaţi cu ceară!). Din păcate, ca peste tot unde se face turism după ureche, pe modelul „frunză verde”, totul e foarte prost pus în valoare, dacă se poate spune aşa: două statui chioare şi-o placă memorială. Nu cu asemenea cârpăceli te baţi cu francezii sau cu germanii în materie de turism: ei au ce arăta şi ştiu cum să arate, nu lucrează doar aşa, ca să se afle-n treabă.

Apropo de lucru, cetatea nu e deloc pustie: turişti nu sunt, dar curtea interioară forfoteşte de muncitori, care o renovează de-i merg fulgii. Dacă nu li se termină banii şi nu se opreşte „renovarea”, din cetatea Bender n-o să mai rămână nimic interesant. Va deveni un „simbol naţional transnistrean” şi nu va mai veni nici naiba s-o viziteze. Poate „preşedintele” Abhaziei, dar nu bag mâna-n foc.

Atenţie: Articolul este scris de Mihai Buzea, bucureştean (adică român din România) care scrie pentru revista Caţavencii, inspirat din povestirile mele şi ale prietenului meu bucureştean Dan Mareş care a vizitat Benderul. Unele idei întradevăr sunt eronate (din necunoaştere), deci să corectez: tur organizat există însă trebuie să-i suni şi să te înţelegi din timp; statui nu sunt 2 ci mult mai multe (exagerat de multe). Cam atât, în rest ideile sunt foarte bune şi adevărate.

Hai Transnistriei să cedăm Republica Moldova

Moldova unita cu transnistria

Propun să facem o şmecherie pentru a îmbunătăţi situaţia geo-politică a Republicii Moldova, hai să cedăm ţara noastră Transnistriei, de ce nu? Moldova preşedinte nu are – Transnistria are, un preşedinte nou, cu noi viziuni. În Chişinău sunt distruse (le-au mai reparat, sau ce fac ei acolo?) clădirea Parlamentului şi Preşedenţia – în Tiraspol parcă totul e în regulă, e cald şi bine.

Dacă tot am vorbit despre „cald”, uite că mai e un punct pozitiv de ce ar fi bine să fim anexaţi de Transnistria – ei, pentru gazele naturale ruseşti, plătesc un preţ de 7 ori mai mic decât Moldova. Închipuiţi-vă, toată ţara se numeşte Transnistria, ruşii oferă gaz ieftin pentru toată ţara, de azi înainte putem încălzi nu 2 camere dar 14, sau în loc de 700 lei plăteşti 100.

Dar dacă e nevoie de ridicat la conducere nişte parlamentari de-ai „noştri”? Nimic complicat, populaţia „Moldovei” de azi e mai mare decât cea a Transnistriei, deci 50+1 din numărul voturilor sunt asigurate, dar dacă tare să vrem, putem să băgăm şi un preşedinte de-al nostru, pe Lupu de exemplu, ştiţi cum se spune: „să băgăm un lup în turma de oi”.

Cu limba de comunicare nu vor apărea probleme, în Transnistria sunt 3 limbi de stat: Rusă, Ucrainească şi Moldovenească, primele două cred că nu încurcă. Pacifiştii de pe Nistru nu vor mai avea ce să facă acolo, vor merge acasă la mama şi la tata. Valuta ei cred că o vor accepta pe a Moldovei, mai are sens să se zbată cu rublele lor nerecunoscute dacă cursul valutar oricum e 1 Leu = 0,93 Ruble (aproximativ, că se mai shcimbă). Ce ţine de capitală, cred că mai e bine să fie Tiraspol, în Chişinău şi aşa e mizerie, lasă că-n Tiraspol e mai liniştit, şi alţi politicieni străini care vor veni în vizită vor vedea capitala cu aspect post-sovietic şi li se va face milă de noi (adică vor da bani). Mai e vreo problemă? Spuneţi-mi (scrieţi-mi un comentariu), că rezolvăm pe loc.

Bună  şmecheria nu? Transnistrenii până se prind care-i faza, deja va exista o ţară unită, cu preşedinte, cu gaze naturale ieftine, 3 limbi de stat. Însă o problemă rămâne nerezolvată: nu suntem recunoscuţi…

Destinaţia zilei: liceul românesc din Varniţa

Liceul Teoretic Varnita

În toamna acestui an am avut drept oaspete pe Dan Mareş, bun prieten din Bucureşti, căruia i-am arătat Varniţa, Benderul şi Tiraspolul. La reîntoarcerea în Bucureşti am povestit cele văzute şi trăite prietenilor lui. Mihai Buzea, unul dintre ascultătorii povestirilor noastre, care scrie pentru revista Caţavencii, inspirat din cele auzite şi nu fără ajutorul iubitului Google a scris el o istorioară despre Liceul Teoretic Varniţa. Am preluat acest articol de pe site-ul revistei deoarece mi-a părut genial (pentru cei ce ştiu mai bine: să-l iertaţi pe autor pentru unele idei eronate).

„Pentru iubitorii de turism exotic, Varniţa e destinaţia perfectă, din atât de multe puncte de vedere că nici nu are rost să le enumerăm. De ajuns acolo nu e greu, poate fi însă greu să mai şi pleci, dacă eşti rău de gură şi ai ghinion: de la Chişinău o iei spre Tighina, te îndrepţi vijelios spre punctul de trecere spre Transnistria, treci de vameşii Republicii Moldova, treci şi de „pacificatorii” ruşi (băieţii din armata a 14-a, sunt de treabă, nu-ţi fac probleme), şi înainte de a ajunge la vameşii transnistreni, faci stânga şi dai de oraşul Varniţa.

L-am numit intenţionat „oraş”, pentru că locuitorii au apucături urbane (stau la bloc, freacă netul, etc), deşi aşezarea e mai degrabă un sat, sau, şi mai precis, un cvartal de blocuri plantat în no man’s land, cumva în suburbiile Tighinei (dar la distanţă). Nu e singura curiozitate de-aici: „Noi plătim gazul în ruble transnistrene şi curentul în lei moldoveneşti!”, afirmă  localnicii, cu o mândrie ciudată (la gaz metan e de înţeles, că îi costă la a zecea parte din preţul pieţei; dar la curent?!). Tehnic vorbind, Varniţa aparţine Transnistriei, la fel ca Tighina (sau „Bender”, cum îi spun ei oraşului), deşi e pe malul drept al Nistrului; în practică, autorităţile de la Tiraspol nu au putere aici. Dar nici cele de la Chişinău, aşa că românii din Varniţa sunt, probabil, singurii români fericiţi din toată lumea asta – măcar că-s prinşi la mijloc, într-un conflict absurd şi îngheţat, lor nu le poate spune nimeni ce să facă: ei fac ce au chef, nimic mai mult, nimic mai puţin. Cu minoritarii ruşi se înţeleg perfect, pe ţigani i-au convins să fie cuminţi (nu ştiu cum au făcut), preţurile sunt mici, pensiile sunt plătite cu aurul Moscovei, cei plecaţi la muncă în România şi în Europa trimit bani acasă, ce să mai vorbim, trai pe vătrai. Atâta doar că nu prea vine nimeni pe la ei, asta îi doare. Pe de altă parte, ruşii care ajung aici sunt uluiţi de calitatea literară a rusei vorbite de românii din Varniţa („Voi vorbiţi frumos, nu ca ţăranii ăştia de ucrainieni!”), iar românii de calitatea românei: „Cum de vorbiţi aşa de bine şi fără nici un pic de accent?”, îi întrebi, iar ei te duc să-ţi arate liceul lor, mândria oraşului. Şi cam au dreptate, chiar dacă e cu dus şi-ntors: ce este University of California pentru Berkeley este Liceul Teoretic pentru Varniţa. Adică, fără liceu, Varniţa e nimic, cum e şi Berkeley fără universitate.”

Weekend la Varniţa

Picnic la Varnita in weekend

Un WeekEnd de neuitat va rămâne în memoria tinerilor din satul Varniţa. În parteneriat cu administraţia Liceului Teoretic Varniţa, Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor şi cu susţinerea Administraţiei Publice Locale şi a Agentului Economic Aurel Pîrău, membrii Asociaţiei de Tineret „Şansa” şi tinerii voluntari ai acesteia, în zilele de odihnă, mai exact pe 20 şi 21, august am organizat un şir de activităţi cu caracter neformal.

Pentru a da o nuanţă mai aprinsă weekend-ului, am invitat şi oaspeţi din afara localităţii: Ana Braghiş din satul Ulmu, raionul Ialoveni, este reprezentantă al Clubului de Tineret „Pro Young”; un alt oaspete Rodion Guştiuc, redactor-prezentator la compania „TeleRadio Moldova” a profitat de invitaţie şi a luat interviu de la tinerii activi din sat; încă doi tineri din Chişinău, entuziasmaţi de ceea ce a avut loc la Varniţa, au fost alături de noi participând la toate activităţile preconizate pentru weekend.

Agenda pentru aceste două zile a început cu o vizită la cinematograful „Tiraspol”, a urmat o plimbare prin centrele oraşelor Tiraspol şi Bender (Tighina) iar seara am mers cu toţii la rug pe malul râului Nistru. În cea de-a doua zi, după un live în cadrul emisiunii de radio „Weekend cu Tine” pe Radio Moldova Muzical, a urmat un picnic la „Cetatea de Aur” din satul Varniţa. Picnicul a fost organizat pentru voluntarul de la Corpul Păcii, Michael Houdyshell, ce se află de două săptămâni în Varniţa, aceasta a fost o bună metodă pentru Micheal de a petrece timpul într-o atmosferă neoficială alături de tinerii din Varniţa, cu care va „lucra” următorii doi ani.

Am fost unul dintre organizatorii acestui eveniment. Analizând feedback-ul oaspeţilor şi celorlalţi tineri care au fost alături de mine aceste 2 zile, pot spune cu siguranţă că ne-a reuşit să realizăm toate obiectivele stabilite.

Forţa Junimii, Radio Moldova, 22.08.2011:

Weekend cu Tine, Radio Moldova Muzical, 21.08.2011: