Articole cu Tagul: limba romana
Învăţăm limba română şi scăpăm de moldovenisme
Noroc! Sunt basarabeancă studentă în Bucureşti. Navigând pe net, am observat mulţimea de întrebări de la basarabenii care vor să studieze în România şi, respectiv, un mare număr de articole menite să-i ajute să se încadreze în societatea românească, însă am fost atrasă de o problemă importantă – problema dialectului. Din cauza dificultăţilor de socializare şi comunicare în primul an de studii, am hotărât să scriu acest articol în care să specific principalele diferenţe de exprimare a cetăţenilor Republicii Moldova faţă de cei din România. Vorbesc despre dialectul muntenesc, considerat cel corect şi oficial, pentru că, în cazul în care eşti înmatriculat la Iaşi sau Cluj, sfaturile mele probabil îţi vor fi inutile.
Pentru început voi vorbi despre cum se salută, în Bucureşti cel puţin. Băieţii spun „Salut!”, iar fetele „Bună!”, dimineaţa ai să auzi străzile pline de „Neaţa!”. Să nu te miri dacă unele persoane în loc de „La revedere!” îţi vor spun „Bună ziua!”, nu este corect literar, dar în limba vorbită este frecvent utilizat. La fel, în loc de „Mulţumesc!”, ai să auzi adesea „Săru’ mâna!”, în România această expresie este folosită pe larg însă, dacă eşti fată, nu cumva să-i spui unui tânăr „Săru’ mâna!”.
În loc de „Şi mai faşi?” e mai binevenit să foloseşti „Ce faci?”, dacă cineva îţi dă întrebarea respectivă, nu e neapărat să povesteşti tot ce ai făcut pe parcursul zilei, e suficient să răspunzi „Bine” sau, dacă ai o expresie a feţei super tristă, răspunde „Naşpa”. Dacă vrei să întrebi ceva, foloseşti formula de adresare „Nu te supăra” în loc de „Scuză” (Ex: Nu te supăra, cât e ceasul?). Nu uita că, de obicei, românii sunt foarte amabili, dacă ai împins pe cineva din neatenţie, neapărat să spui „Pardon”. Dacă cineva este trist, dă dovadă de bunul simţ şi întreabă-l: Eşti supărat? Ce ai?.
Interziceţi minorilor să iasă la manifestaţii!
Am scris mai devreme o postare cu titlul „De ce un necărturar pleacă la Marşul Unirii?” unde am criticat foarte rece un blogger, dar l-am criticat constructiv. Am hotărât să-l găsesc şi să-i arăt articolul şi să-mi mai cer o dată scuze că mi-am permis aşa să scriu despre el, sperând că nu l-am umilit. Am găsit blogurile acestuia, am găsit chiar şi numărul de telefon, am intrat pe profilurile de pe reţelile de socializare şi am fost uimit de ce am văzut: un copil de 15 ani (apasă pe imagine).
Acum stau şi mă gândesc că toată critica mea a fost doar o aberaţie, că băteam în perete deoarece nu consider că merită să explici unui copil, care încă nu a învăţat la şcoală toate regulile din limba română, despre ortografie. Am lăsat totuşi postarea, ca pe viitor, când va atinge majoratul, să intre şi să-şi vadă greşelile, sper că atunci va râde când va citi.
Alt ceva m-a deranjat foarte mult, de ce acest copil scrie aşa lucruri urâte despre un alt popor dacă el are 15 ani şi nici istoria n-a învăţat-o cum se cade la şcoală, şi unde se uită părinţii acestuia? De ce părinţii îi permit să scrie pe internet expresii de acest gen: (pedo)Ruşii; pe(d)ovarăşi; cioban alcoolic sau unui degradat mintal; comuiştii cu 1000 de retardaţi plătiţi ş.a.m.d. Intru pe profilul acestuia şi văd că are de toate, călătoreşte şi se odihneşte prin diferite ţări, se implică în proiecte, părinţii îi dau tot de ce-ar avea nevoie un copil, de ce lui i-ar trebui să se implice în activităţi extrimiste?! Chiar aşa de tare îl deranjează faptul că suntem un stat independent?! L-ar deranja procesul de perfectare a vizei pentru ca să meargă în Bulgaria la „Rusalka”?! Sau părinţii lui sunt nemulţumiţi de situaţia din ţară şi îşi folosesc odrasla pentru a-şi potoli stresul?!
Un copil de 15 ani a fost folosit, exploatat, trimis prin Chişinău să lipească abţibilduri cu „invitaţie” la marşul unirii. Copilul clar că a acceptat propunerea, el şi pe facebook a scris că i-a părut „interesantă” această activitate, pentru că la vârsta asta el se simte important, solicitat, folositor pentru societate.
Am o propunere, hai să nu permitem minorilor să participe la manifestaţii. Atâta timp cât minorul sub 18 ani nu are dreptul la vot, consider că nici la manifestaţii/mitinguri nu trebuie să participe, pentru că e acelaşi lucru: personalitatea îşi arată poziţia socială, iar el, copil fiind, nu trebuie să aibă aşa poziţie, el trebuie să se joace cu maşinelile şi să privească „The Lion King”. Părinţii care-şi lasă copiii singuri să meargă la aşa evenimente trebuie pedepsiţi, poate atunci vom prinde la minte. Cunosc mai multe persoane minore care au intenţia de a participa la Marşul Unirii, din propria iniţiativă şi fără acordul părinţilor.
Părinţi, aveţi grijă de copiii voştri! Copii, este periculos, dacă aruncă „opoziţionarii” cu ceva în toţi zece mii câţi sunteţi, poate să nimerească în tine, şi cine va purta răspunderea pentru tine când tu mergeai singur pe străzile capitalei în mijlocul mitingului?!
De ce un necărturar pleacă la Marşul Unirii?
Am primit azi de la o persoană un link spre articolul „De ce plec eu la Marşul Unirii?” (mai jos am publicat şi conţinutul acestuia), articol postat pe blogul Tinăr.EU (Update 2015: Site-ul nu mai este disponibil), acolo sunt mai mulţi autori care susţin că întreţin „Blogul unei noi generaţii”. Pentru început: eu nu am nimic împotriva acelui blog şi eu nu am absolut nimic împotriva Marşului Unirii, eu şi singur am participat la Hora Unirii din Bucureşti şi am fost fugăriţi de Jandarmerie, am participat şi la activităţi organizate tot de Acţiunea 2012. Mesajul meu se adresează doar autorului acelei postări, adică lui Adrian Pleşca (eu nu ştiu cine e acesta, să mă scuze dacă sunt rău, dar asta-i realitatea).
Adrian e pentru unirea Republicii Moldova cu România, e împotriva Ruşilor, care sunt şi ei oameni, şi are o poziţie agresivă. Agresivitatea e un lucru rău dar acum articolul meu cred că e la fel de agresiv, aşa că vom accepta de data asta agresivitatea (scuzaţi că am repetat de 4 ori cuvântul agresivitate, de 5). Adrian a încercat să scrie articolul folosind doar limba Română, adică pur Română, cu „” peste tot, ca să demonstreze tuturor că întradevăr e pentru unire (ce a băgat în ghilimele sau cu litere ruseşti e doar sarcasm). Sărmanul om, nu ştia el că în limba Română nu există cuvântul „sânt”. Să explic: în Republica Moldova litera „” există doar în cuvântul România, în rest peste tot se scrie „Δ, în acest caz va fi corect „sînt”, atunci când în ţara din dreapta Prutului corect va fi „sunt”. Mă voi repeta: cuvântul „sânt” n-a existat niciodată.
A fost folosit în contextul: „Vreau să-mi apăr ţara mea de opinii şi acţiuni staliniste ce sânt activ promovate de câţiva pe(d)ovarăşi.”
Altă gafă, cuvântul „mental” folosit în contextul „…vocabularului unui cioban alcoolic sau unui degradat mental.” (evident că despre ruşi se spune). Stimate Adrian, vocabularul tău lasă de dorit, scuze dacă te jignesc, dar mă repet: eu doar fac constatare de fapt, nu inventez. Dacă vei consulta dicţionarul vei vedea că cuvântul pe care ai vrut să-l foloseşti provine de la substantivul „minte” şi se scrie de fapt „mintal” iar cuvântul scris de tine e în limba Franceză, citat din Dexonline:
Nu ştiu Moldovenii să pună cratimile între cuvinte
Să mă bată grindina pe cap dacă nu sunt moldovenii noştri necărturari. Recunosc că limba română e destul de complicată cu toate diacriticile şi cratimile, pe reţelile de socializare mulţi se înţeleg şi fără ele, scriu fraze de genul „mam dus la mgazin si miam cuparat o marojna tare buna cu capsuna”. Alţii o fac pe deşteptul, când vor să demonstreze altora că sunt deştepţi iar lumea-i proastă şi iată ce iese din asta:
Primul individ a încercat să vină cu argumente la cuvintele lui Vlad Filat. Merge vorba despre un articol unde se spunea că prim ministrul Vlad Filat vrea ca elevii şi studenţii care au beneficiat de bursă în România să fie obligaţi să se întoarcă să muncească în ţară. Individul cu replica sa a încercat să reinventeze limba română, culmea, că 2 fraţi/verişori de-ai lui (că au acelaşi nume de familie) l-au susţinut, şi ei la rândul lor adăugând reguli noi în limba proaspăt concepută (a se vedea capodopera lui Radu Marusic). Nu-i suficient că nu ştiu cum se scrie verbul „a lua” la imperativ (tu ia; voi luaţi) şi bagă cratime unde nu trebuie, ei nici nu-şi dau seama că „obligă-i” se scrie prin cratimă, dar şi se mai contrazic unul pe altul şi îşi permit să mă jignească, neam de homo sapiens. (Apăsaţi poza ca să citiţi textul)
Urmează ceva mai dulce. Acesta nu m-a supărat pe mine cu nimic, dar totuşi merită menţionat, cel puţin din motiv că nu a învăţat acelaşi verb „a lua”, şi încă câteva reguli ale limbii noastre mioritice. De ce e dulce? Pentru că e reprezentat al unei companii, care scrie pe forumul de pe torrnets ca să convingă studenţii admişi la universităţile din România să-şi facă asigurare medicală anume la compania lui şi nu în altă parte. Bine frate, dacă eşti reprezentant al companiei, scrie adecvat, ca un reprezentant al companiei, ca să simt că firma voastră nu e o tarabă de la colţ, sau la voi toate actele oficiale sunt cu smile-uri în mijlocul fiecărei propoziţii? Dar semne de punctuaţie? Nu, n-ai auzit?
Fraţilor, vă rog, nu vă umflaţi în pene, fiţi mai simpli şi lumea se va trage spre voi! Învăţaţi limba Română, şi Rusa, şi Engleza, pe toate învăţaţi-le că toate-s bune, numai pe fiecare folosiţi-o corect.
Registrare pe Odnoklassniki în limba română
Mulţi români găsesc blogul meu în google dupa frazele de căutare „odnoklassniki în limba română” sau „registrare pe odnoklassniki în română” sau orice despre această reţea de socializare rusească care e cea mai populară în Republica Moldova şi moldovenii (elevii, studenţii sau cei stabiliţi în România) au introdus această infecţie şi în rândurile românilor. Într-un articol despre Odnoklassniki în limba română, la comentarii toţi mă roagă să-i ajut să se înregistreze pe odnoklassniki deoarece e în rusă. În acest articol eu voi explica cum să te registrezi pe odnoklassniki, adică voi traduce fiecare element din registrare în limba română aşa ca să nu apară întrbări.
Mai întâi vreau să preîntâmpin pe toţi ce vor să-şi facă profil pe odnoklassniki că:
1. Site-ul e în rusă, doar versiunea pentru telefon mobil e în română şi nu cred că te mulţumeşti cu asta;
2. Majoritatea moldovenilor au şi facebook, ruşii la fel ştiu de existenţa facebook-ului.
Apasă pe imagine pentru a o mări!
Pentru început intri pe odnoklassniki.ru şi de acolo pe butonul verde „Зарегистрироваться”, aici e simplu. Pe pagina de registrare completează toate spaţiile. Dacă la completarea loginului sau parolei apare în drept un text roşu înseamnă că trebuie să introduci alt ceva. Luna naşterii o traduci în translate din română în rusă sau numeri (prima e Ianuarie, ca şi în România). Intrudu corect ţara în care te aflaţi pentru ca mai apoi să poţi introduce numărul de telefon cu care activezi profilul. După ce completezi apeşi „Продолжить” adică Continuă.
Urmează informaţia despre studii. Zic eu că cine vrea să-şi treacă studiile, face un Copy-Paste în Google Translate şi se descurcă ce scrie acolo şi ce trebuie să introducă în câmpuri. Informaţia despre studii nu e obligatorie aşa că putem trece peste apăsând jos „Пропустить”. Eu aş trece şi peste căutarea prietenilor, cu asta ne putem ocupa după registrare.
Urmează poza de profil. Selectăm poza sau trecem peste această etapă. Următoarea etapă, introdu numărul de telefon pe care vei primi un SMS gratuit cu 3 cifre pe care va trebui să le introduci în spaţiul de pe site. Intră pe email şi apasă pe link-ul din scrisoarea care ţi-a venit de la odnoklassniki ca să confirmi şi adresa de email.
Gata! Mai departe fă ce vrei. Îţi sugerez doar câteva idei:
1. Pui mâna pe Google Translate şi te descurci ce şi unde se află;
2. Intri de pe m.odnoklassniki.ru, adică de pe versiunea pentru telefoanele mobile, acolo există limba Moldovenească (de fapt Română, doar că ruşii nu ştiu de asta). Cum intri citeşte aici;
3. Încerci să-ţi cauţi prietenii moldoveni care te-au motivat să-ţi faci profil pe odnoklassniki. Căutarea e în partea dreaptă sus de obicei.
Aho Aho în internet
Aho Aho în astă seară
Am venit eu de afară
Cu degete îngheţate
Şi cuvinte înaripate!
Şi-acum în acest moment
Am intrat în internet
Am scris această urare
S-o citească fiecare
Mai pe scurt eu îţi urez
Mai puţin la comp să şez
Să închizi saitu o dată
Să mergi cu-n băiat / sau fată
La romantică primblare!
Iar eu continui urarea:
Dacă lenea te-a învins,
Dacă eu nu te-am convins,
Totuşi internetul lasă
Şi aşează-te la masă
Cu familia-ntîlneşte
Anul nou ce îţi vesteşte
Numai bine, sănătate
Şi mari succese în toate!
La foto reiting nespus
Ca să ai doar 5 cu plus,
Comentarii variate
Nu deaiestea copiate.
Îţi doresc în noul an
S-ai prieteni mulţi Onlain
Şi să vorbească calumea
Nu aşa ca-ntotdeauna
Dealde: „Privet ce mai faci,
Ei şi unde eşti, ce taci?”
Multe-aş mai ura acum,
Dar la anul am să spun!
Ai terminat să citeşti?
Sper că o sa te gîndeşti,
Compul să-l deconectezi,
Să mergi părinţii să vezi.
Mulţumesc de ascultare
La cel mic şi la cel mare,
Ce stă cu faţa-n ecran
De pe la sfîrşit de an.
Gata vorba-m terminat
Şi comp-u am deconectat
Am fugit eu să mă uit
Cum afară dau saliut!
Nişte răspunsuri
Recent am descoperit 2 lucruri frumoase (chiar dacă sunt din 2009), fiecare frumos în felul său, ambele au numele „Nişte răspunsuri”. Nu am stat să aflu care e legătura între cântecul „Taxi – Nişte răspunsuri” şi cartea Mihaelei Rădulescu cu acelaşi nume (căutaţi în Gheoghle), dar voi publica aici cântecul şi nişte citate din carte care le-am găsit pe net deja selectate (toată cartea n-am citit-o dar nici n-aş putea s-o public; cântecul îl găsiţi mai jos de citate), daţi play, citiţi şi vă daţi cu părerile în care dintre citate vă regăsiţi.
“Scara pe care se urcă la etajul tău intim e admirată de mulţi – e făcută din picioare frumoase de femei, desfăcute brâncovenesc, lustruită cu răşini curse din femei pe care le-ai însemnat pe suflet cu fierul roşu.”
“Cred că doar în 3 zile din ultimul an ai trăit fără nicio mască. Şi atunci îţi venea mereu în vizită aceeaşi femeie. Doar atunci închideai ferestrele. Toate. Şi trăgeai perdelele. Toate. Şi plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugărită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine… atât de rău de fapt.
Nu iubi. Aşteaptă să vin să-ţi fac curăţenie.”
“Continuă să colecţionezi trupuri, gemete şi fiori. Ştiu că asta faci, îţi place la nebunie să fii colecţionar, dar nu proprietar, nu vrei să-ţi aparţină nimic din ce aduni.”
“[…] mi-am dat seama că îmi plac bărbaţii care par să aibă nişte răspunsuri, nu mereu întrebări la care sa răspund eu…”
“Dorul de dor – când ai prefera să te chinui din nou, decât să fii un om atât de singur.”
“[…] ştiu sigur că unui bărbat îi trebuie mult mai mult curaj să plângă decât să fie de piatră, aşa că admir ca pe o operă de artă orice faţă plânsă de bărbat.”
“Când plânge o femeie, nu întotdeauna un bărbat e de vină, dar el e mereu una dintre lacrimi.”
“Vorbesc doar pentru cei cărora le strălucesc ochii a inteligenţă, le vibrează sufletul a dragoste şi îi bântuie fiorii cu care ar deschide oricând o uşă interzisă…”
“Tu ce mai faci? … E întrebarea pe care îmi vine mai degrabă să o folosesc în loc de “te iubesc” şi “mi-e dor”, căci mă simt mai puţin egoistă.”
“Până şi la teatru actorii au o zi în care nu joacă – luni e ziua când sunt oameni obişnuiţi, nu joacă pe nimeni, nu îmbracă niciun costum, nu pleacă în nicio epocă.”
“Adevărul despre frumuseţea unei femei e mereu în ochii celui care o iubeşte.”
“Şi să nu credeţi că vara vine doar o dată, ci de fiecare dată, cu aceeaşi ciclitate, dupa ierni grele sau ornamentale… Vara vine la toţi, dar rămâne la cei care o strigă pe nume, eu aşa am înţeles…”
“Îmi las ochii pe mare, să plutească şi să nu încarce gândurile. N-am prea multe acum, domină doar iubirea şi câteva griji pe care mi le fac pentru păstrarea pe termen lung a acestor sentimente copleşitoare. Şi a acestui bărbat, care mi-a resetat creierul şi sufletul.”
“Toţi suntem cobaii unui studiu, la un moment dat. Şi rareori dezamăgim experţii. Poate doar murind din greşeală, nefăcând faţă experimentelor extreme…”
“Bărbatul acesta sigur există. E iubirea vieţii mele. Şi e chiar acum în mine, alături de femeia care mi-a adus aminte că sunt.”
“Ceea ce unora ni se pare ridicol, pentru alţii e sublim. Ceea ce unora ni se pare jenant, altora li se arată a libertate. Ceea ce ne excită la culme, pe alţii îi adoarme.”
“Eşti frumoasă… altfel. Eşti frumoasă ca o femeie pe care am s-o iubesc eu, într-o zi. Eşti frumoasă de parcă eşti a mea.”
Eu cu mâna stângă… „ţin furculiţa”. Dar tu?
Eu cu mâna stângă… „ţin furculiţa”. Dar tu? – Acesta e mesajul din statusul meu de pe Skype. Mai mulţi prieteni mi-au răspuns la întrebare iar una dintre discuţii mi-a plăcut cel mai mult, şi mi-a plăcut cel puţin din două motive:
1. Are sens şi poate servi drept lecţie de viaţă pentru unele fete;
2. Tot dialogul se bazează pe o metaforă.
Metaforă – Figură de stil rezultată dintr-o comparaţie subînţeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparaţie cu cuvântul-imagine.
EA: eu niciodată nu ţin furculiţa 🙂
EU: păi nu ţi-e foame?
EA: acum nu, dar chiar şi mi-e foame, nu iau furculiţa
EU: deodată din „tigaie” mănânci?
EA: nu cu furculiţa 😀
EU: păi tu ai spus că nu ai nevoie de „furculiţă”
EA: Da
EU: la anii eştia mai ţii „dieta”?
EA: un fel de dietă, adică sunt conştientă de ce mănânc şi ştiu sigur că nu-mi provoacă plus de grăsime
EU: Dar tu încă păstrezi „figura”?
EA: nu o păstrez da ţin la ea
EU: adică încă ai figura? N-ai pierdut-o după o tigaie „mare” de „mâncare”?
EA: niciodată nu mă las dusă în ispită de o tigaie 😀 todeauna am ştiut să pun preţul pe ceia ce e mai scump şi frumos
EU: Dar nu ţi-e interesant ce se află sub „capac”?
EA: pun preţ pe alte lucruri decât de ceia ce se află sub capac
EU: Bravo. Fata ca să fie atrăgătoare trebuie să păstreze „figura”. 😉
Blogger offline: Revelion, portocale şi masline
31 decembrie 2011, ora 12 (nu, nu de noapte, atunci e 00.00 sau 24.00), e ora 12 de zi. Pentru părinţi e zi dar pentru Liza e dimineaţa. De fapt Liza nu-i unicul individ care se trezeşte la aşa oră, însă părinţii n-o cred, mama zice: “toată lumea ca lumea, numa tu ti culşi la 4 dimineaţa şî ti scoli cînd ti bate soarili la cur”. Aşa sunt părinţii.
Se plimbă prin casă în cămaşa de noapte, de fapt nu e „cămaşă”, e tricoul tatălui, lung până la genunchi, sub tricou doar chiloţeii. A luat cafeaua, s-a îndulcit cu o ciocolată Grijiaj furată din pungile cu bomboane care mama le-a cupărat pentru copiii ce vin cu „Hăitul” şi pentru noaptea de revelion. A deschis laptop-ul, s-a încărcat Skype-ul, sunetul de la Skype a trădat-o:
– Liza, lasă internetul, mergi la magazin şi cumpără crabovîie palociki, maionez, masline, baton narezanîi, şi un tort „Napoleon”. Apoi vii şi-mi ajuţi să facem salată.
Liza n-a spus nimic, doar mimica feţii i s-a schimbat. Se apropie de laptop, a stins sunetul ca mama să nu audă mesajele care vin pe Skype, Odnoklassniki, Facebook şi Messenger, a apăsat Win+L (încercaţi) şi l-a închis. Ştie că-n stradă e multă lume, dar nu are chef să se machieze, să se aranjeze pentru a fi mai atrăgătoare, doar s-a pieptănat, a luat blugii, o bluză şi paltonul, din mers a apucat portmoneul mamei de pe masă şi a ieşit. În jumătate de oră deja e acasă, pune pe masă toate cumpărăturile şi se îndreaptă spre laptop.
– Liza! Unde te duci? Adă-mi 3 farfurii „cu floricele aurii” şi vin să mă ajuţi.
Liza păstrează calmul, nu prea are chef să gătească, după mişcările sale se observă că e agitată, în gândul ei e doar un singur lucru: să posteze pe blog-ul său un articol până în noul an, să se simtă şi pe blog atmosferă de sărbătoare. Se apropie de laptop, deschide vreo 3 link-uri prmite pe skype cu rage comics-uri, răspunde la vreo două mesaje, închide laptop-ul şi merge s-o ajute pe mama.
Mai spre seară, când masa e gata şi într-o oră trebuie să vină oaspeţi, Liza se închide în camera părinţilor, la computer, ca să se apuce de articol. Face loc pe masă, pune mobilul, 3 portocale şi o farfurie pentru coji. Scrie… Portocalele-i servesc drept sursă de inspiraţie: se opreşte de scris şi mănâncă una în timp ce-i vin ideile. Telefonul vibrează de la mesajele primite de la prieteni, toate cu acelaşi conţinut: La Mulţi Ani, Mulţi bani, Puţini duşmani, la la la… Bunicii bat la uşă, Liza încheie articolul şi-l lasă nepublicat, revine la el mai târziu.
Toţi stau la masă, ora 23:20, Liza se retrage ca să publice articolul şi să-l distribuie tuturor prietenilor ce sunt online, dar de aceştia sunt mulţi. Apoi revine la masă, tatăl toarnă tuturor oaspeţilor şampanie, ora 00.00, e 2012. – La Mulţi Ani!
– Şî sî creascî păpuşoii anu ista! A adăugat bunelu.
Hai Transnistriei să cedăm Republica Moldova
Propun să facem o şmecherie pentru a îmbunătăţi situaţia geo-politică a Republicii Moldova, hai să cedăm ţara noastră Transnistriei, de ce nu? Moldova preşedinte nu are – Transnistria are, un preşedinte nou, cu noi viziuni. În Chişinău sunt distruse (le-au mai reparat, sau ce fac ei acolo?) clădirea Parlamentului şi Preşedenţia – în Tiraspol parcă totul e în regulă, e cald şi bine.
Dacă tot am vorbit despre „cald”, uite că mai e un punct pozitiv de ce ar fi bine să fim anexaţi de Transnistria – ei, pentru gazele naturale ruseşti, plătesc un preţ de 7 ori mai mic decât Moldova. Închipuiţi-vă, toată ţara se numeşte Transnistria, ruşii oferă gaz ieftin pentru toată ţara, de azi înainte putem încălzi nu 2 camere dar 14, sau în loc de 700 lei plăteşti 100.
Dar dacă e nevoie de ridicat la conducere nişte parlamentari de-ai „noştri”? Nimic complicat, populaţia „Moldovei” de azi e mai mare decât cea a Transnistriei, deci 50+1 din numărul voturilor sunt asigurate, dar dacă tare să vrem, putem să băgăm şi un preşedinte de-al nostru, pe Lupu de exemplu, ştiţi cum se spune: „să băgăm un lup în turma de oi”.
Cu limba de comunicare nu vor apărea probleme, în Transnistria sunt 3 limbi de stat: Rusă, Ucrainească şi Moldovenească, primele două cred că nu încurcă. Pacifiştii de pe Nistru nu vor mai avea ce să facă acolo, vor merge acasă la mama şi la tata. Valuta ei cred că o vor accepta pe a Moldovei, mai are sens să se zbată cu rublele lor nerecunoscute dacă cursul valutar oricum e 1 Leu = 0,93 Ruble (aproximativ, că se mai shcimbă). Ce ţine de capitală, cred că mai e bine să fie Tiraspol, în Chişinău şi aşa e mizerie, lasă că-n Tiraspol e mai liniştit, şi alţi politicieni străini care vor veni în vizită vor vedea capitala cu aspect post-sovietic şi li se va face milă de noi (adică vor da bani). Mai e vreo problemă? Spuneţi-mi (scrieţi-mi un comentariu), că rezolvăm pe loc.
Bună şmecheria nu? Transnistrenii până se prind care-i faza, deja va exista o ţară unită, cu preşedinte, cu gaze naturale ieftine, 3 limbi de stat. Însă o problemă rămâne nerezolvată: nu suntem recunoscuţi…
